⬆
PE CE LUME TRĂIM
Pagina 12

Ne așteptăm la un nou episod în telenovela Djokovici fără vaccin și US Open?
Dacă e invers, nea Nole ne va putea da cu tifla. Vom primi bucuroşi. Nu că ne-ar mai păsa.

Time is money?
Levine face observația că timpul e de multe ori folosit și ca o formă de exercitare a puterii. Cel mai puternic îl poate face pe cel mai slab (care depinde într-un fel sau altul de el) să aștepte.

O lume absurdă, pe care nu o dorim
Altfel, în viitor, într-o dimineață, un om se va trezi cu doi roboți la ușă care îi vor spune că este vinovat și-l vor aresta.

Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.

O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.

De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.

O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!

Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.

Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.

À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.

Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?

Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.

Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?

Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.

Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.

Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?

Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.

Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.

Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.

Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.

Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.

Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.

Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.

Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.

Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.

Telegrafice
Îngrijorările legate de aprovizionarea cu gaz fac ca grijile privind soarta lumii să fie înlocuite tot mai mult de cele pentru confortul propriu.

Din nou, ceilalți
Toleranța, așa cum o definim și ne-o asumăm noi astăzi, ilustrează mai degrabă indiferența pentru „obiectul” său (alteritatea) decît dragostea necondiționată și pornirea irepresibilă de a coexista (cu celălalt).

Gluga de coceni
Apare însă destul de des ca formulă de caracterizare depreciativă a unei persoane, indicînd slăbiciunea, lașitatea, lipsa de inițiativă și de autoritate.

Ce faci cînd ți se sparge vreo țeavă sau cînd ai de zugrăvit
Elevi cu medii mari, unii dintre ei, au rămas nerepartizați, alții, cu medii mai mari sau mai mici, au intrat doar la licee cu profil tehnologic.

Va alimenta războiul din Ucraina proliferarea nucleară?
Rusia nu numai că și‑a încălcat garanția de securitate, dar ea a făcut aluzie și la escaladarea nucleară.

Pyunik Erevan e totuna cu Radio Erevan?
CFR e un obiect cinic de cîştigat trofee interne, ceea ce se pare că au şi dorit genitorii ei, dar repetarea unei idei la nesfîrşit creează suficienţă şi ratare.

Cine se teme de dezbaterile pe teme de mediu sau pe subiectul „cancel culture”
Printre criteriile de mediu, investitorii pot să ia în calcul, de exemplu, nivelul de emisii de carbon aferent activității companiei și modul în care acest indicator a evoluat în timp.

Gaz pe cartelă
Sînt 12 state europene care și-au văzut importurile de gaz rusesc reduse sau chiar oprite în ultimele luni.

Bănuieli și bănuitori
Malignitatea ca mod individual de viață nu poate genera decît o „filozofie” a răutății universale, de care, invariabil, suspiciosul trebuie să se protejeze energic.

Catralioane
În româna actuală, exagerarea numerică – ca formă afectivă și ludică de manifestare a atitudinilor extreme, de exasperare sau de entuziasm – recurge tot mai des la cuvîntul catralion.

Profesorii nu sînt infractori, evazioniști cu vocație
Faptul că se dau meditații nu este, cum s-a încercat adesea să se spună, un indicator al calității precare a învățămîntului.

Avortul și democrația în America
Ne dorim ca tribunalele sau organele legislative să ia aceste decizii?

De unde a apărut valul de înotători din România care tot cîștigă medalii?
David Popovici nu s-a născut din spuma mării, ci din capul unor domni şi doamne.

Despre un lucru (mai puțin?) semnificativ
Obsesia binelui colectiv formează eroi, cea a binelui personal, cel mult, farisei.

Ura și la gară!
„Ura și la gară!“ dezvoltă sensuri numeroase, dar previzibile: poate indica, în cheie pozitivă, eliberarea de o povară – sau, în cheie negativă, încheierea (prea) expeditivă și superficială a unei acțiuni, indiferența, lipsa de interes; adresată direct unui interlocutor, marchează de obicei refuzul,

Rezultate și topuri naționale
Ce se întîmplă la nivelul managementului instituțiilor de învățămînt?

Merge Wimbledon-ul și fără puncte, și fără ruși?
E cea mai mare confruntare pe tema Rusiei din lumea sportului, pînă acum coerentă relativ la pedeapsa aplicată supuşilor şi sus-puşilor din patria lui Putin.

Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.

Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.

Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.

Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.

Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.

