Merge Wimbledon-ul și fără puncte, și fără ruși?
Au mers Jocuri Olimpice fără ruşi (şi altele fără americani), plus cohortele respective de „tovarăşi şi pretini“, de ce n-ar merge o ediţie de Wimbledon? Cu punctele e altă problemă, aici e vorba despre războiul sancţiunilor, taman ca acela dintre Vest şi agresorul Ucrainei. Pentru că britanicii au luat decizia de a-i expulza pe sportivii din marea ţară de la Est, mai-marii tenisului au hotărît ca Wimbledon să fie scos în afara ierarhiilor. Adică nu faci tu ce vrei! Sau faci, dar te ard. E cea mai mare confruntare pe tema Rusiei din lumea sportului, pînă acum coerentă relativ la pedeapsa aplicată supuşilor şi sus-puşilor din patria lui Putin. Ideea era de a pedepsi entitatea statală, nu şi indivizii. Ştim argumentul. Sportivii nu sînt responsabili de crimele unui dictator, ei nu ar trebui să sufere. Nu îşi vor mai putea reprezenta ţara (sportiv devin apatrizi, nici iniţialele şi nici steagul alb-albastru-roşu nu mai sînt afişate, iar în sporturile pe echipe Rusia, pur şi simplu, nu mai există), dar se vor putea reprezenta pe ei înşişi. Voilà, case closed. Dar ăsta e de fapt un aranjament de tipul celor în care sportul a devenit de-a lungul istoriei sale mare maestru. Împăcarea caprei cu varza e înscrisă în codul olimpic cu cerneală invizibilă, căci marea ambiţie a sportului este să aducă pacea pentru toţi şi profitul pentru unii. Şi una fără alta e cam greu. Britanicii, încăpăţînaţi cum îi ştim, au zis: horseshit! Păi, cum nu îşi mai reprezintă ţara cînd ţara îi antrenează, îi dopează şi se mîndreşte cu ei?! În afara unei ţări sînt cu adevărat doar cei care se leapădă explicit de ea, cum au făcut mulţi dintre intelectualii emigraţi din paradisul kremlinian. Cineastul de naţionalitate rusă Vitali Manski: „Tot ce e rusesc e manifestarea răului, a devenit imposibil să spui adevărul în această limbă“. Ei da, în cazul ăsta, dacă ar fi tenismen, dl Manski ar putea să joace la Wimbledon. Ceilalţi, incluzîndu-l pe dl Medvedev, se simt foarte bine în pielea lor de ruşi. Ba chiar cel numit mai devreme trebuie să se fi distrat de minune aflînd decizia de a nu fi acordate puncte turneului de la Londra, căci astfel ştia încă dinainte de start că va rămîne numărul 1 mondial. Ce ironie! Şi totuşi, sportul e singurul domeniu în care ruşii pierd net lupta cu ucrainenii: victoriile lor nu mai mişcă pe mai nimeni, pe cînd pînă şi înfrîngerile vecinilor cotropiţi sînt primite cu emoţie şi celebrate ca o victorie asupra sorţii. Poate că asta e mai important decît orice controversă. În rest, să ne tot bombardăm cu opinii, ce fericire!
