Profesorii nu sînt infractori, evazioniști cu vocație

Publicat în Dilema Veche nr. 953 din 14 – 20 iulie 2022
HCorches prel jpg

„...teama de cele două ore de matematică din casa răcoroasă a profesorului bătrîn, universitarul care-i punea în față foi îngălbenite, cu operații complicate, scrise cu stiloul, din care nu înțelegea nimic, trecute prin mîinile și mințile a sute de elevi. Iar bătrînul profesor își făcea numărul, își dădea cu mîna pe ceafă șuvița gălbuie de păr căzută peste ochelarii cu ramă groasă și-i vorbea de la trei metri, stînd în papuci de casă și șosete, cu pantaloni de stofă, întotdeauna de stofă, în cămașă, iar iarna cu un halat de molton pe deasupra, un halat vechi, uzat, vișiniu. Întotdeauna la capătul celălalt al mesei lungi din sufragerie, din lemn masiv, cu un milieu pe mijloc, pe care se odihnea Gheba...”

Am citat mai sus dintr-un roman al meu, Partaj, în care rememoram episodul primei mele experiențe cu meditațiile. Eram prin clasa a VIII-a sau poate încă a VII-a, cînd am început să iau meditații la matematică cu acest profesor, pregătindu-mă pentru treapta I, examen care făcea legătura dintre ciclul gimnazial și cel liceal. Aproape toți colegii mei luau meditații. Examenul era dur, concurența era, la unele licee, de 10-12 pe un loc. Matematica, însă, tot nu s-a lipit de mine, decît atît cît să funcționez decent în universul școlii. În paralel, la română, făceam ore private cu doamna dirigintă, care a devenit începînd cu acei ani, alături de întreaga ei familie, parte a familiei mele extinse.

Am mai luat meditații apoi, pe parcursul liceului, la chimie și, sporadic, la fizică. Eram la profil de chimie-fizică și ai mei voiau să mă fac medic. Chimie făceam cu o doamnă care atunci mi se părea în vîrstă, deși nu era încă pensionată. O farmacistă care făcea și dînsa parte din familia mea extinsă. Era unguroaică, avea o mamă bătrînă, iar tatăl meu le ajutase pe amîndouă cu diverse chestiuni medicale, context în care intraseră în familia noastră. Tanti Agy (?), pronunțat Aghi. Era necăsătorită, locuia cu mama ei într-o casă impunătoare, din zona centrală, pe care odinioară familia ei o deținuse în întregime, iar acum îi rămăsese în folosință un apartament. Mă trata ca pe nepotul ei, ca să zic așa, mă servea întotdeauna cu ceai și fursecuri, venea adesea și ea pe la noi prin casă, la povești cu ai mei sau cu bunica. Fratele meu a făcut și el chimie cu ea, el a și intrat, apoi, la Medicină. Chimia mi-a plăcut mai mult decît matematica, dar tot nu am performat în domeniu. Fizică făceam ocazional, cu un profesor de la Politehnică, un tip micuț și bonom, cu miopie și ochelari ca fundurile borcanelor, tot din cercul de cunoscuți ai tatălui meu.

În clasa a XII-a am făcut ore private (nu le pot spune chiar meditații) cu nenea Mitică, soțul dirigintei mele despre care spuneam mai sus. Am scris de mai multe ori despre el. Un om pe care l-am iubit, l-am admirat și l-am prețuit. Avea toată literatura și gramatica la degetul mic și mi-a provocat fascinația față de literatură. Nu voi uita niciodată ședințele în care i-am descoperit, alături de el, pe Bacovia, pe Blaga, pe Barbu, pe Arghezi, cu universurile lor. Îi datorez orientarea mea profesională ulterioară în proporție covîrșitoare.

Pentru că pe la finalul clasei a XII-a mă apucase o etapă mistică, am ajuns pentru un an student la Teologie (am povestit într-un alt articol despre asta), dar aventura nu a durat mai mult. În vara anului de după ce am plecat de la Teologie, am mai făcut iar o serie de meditații: la istorie, cu doamna Monica Moraru, fosta mea profesoară din gimnaziu, o femeie caldă și veselă, cu un har special de povestitoare. Istoria era, prin ea, o nesfîrșită narațiune. Luam atunci meditații pentru că una dintre opțiuni era să merg la Drept, ceea ce nu s-a mai întîmplat. Dar și orele din gimnaziu, făcute cu ea, și meditațiile din acea vară au avut un rol important pentru mine. Și dînsa, la rîndul ei, devenise apropiată cumva de familia mea. Cînd am scris romanul Istoria lui Răzvan m-am bucurat că a ieșit din tipar cu cîteva zile înainte ca dînsa să se stingă și că a apucat să-l vadă.

Ajuns profesor, în primii vreo doi-trei ani, presărați de examene, fragmentați de stagiul militar, obligatoriu atunci, nu am prea dat meditații. Poate să fi avut unul-doi elevi pe an, sporadic. Mă ajutau încă părinții, consistent. Apoi, odată ce am obținut post de titular, am început să dau și multe meditații. Pur și simplu nu puteam supraviețui altfel și, chiar cu aceste meditații, eram la stadiul de supraviețuire, doar. Vreo opt-zece ani am dat meditații multe, deci. Zilnic, cîte două-trei ședințe, inclusiv sîmbăta și duminica. Stilul meu de a da meditații a fost, mereu, cu cîte un singur elev, rar s-a întîmplat să fac cu cîte doi. Era epuizant. Dar, cum spuneam, altfel nu reușeam să supraviețuiesc, o vreme singur, apoi, cu atît mai mult, într-o familie. Cu tot cu meditații, drămuiam banii, nu ne permiteam decît concedii modeste, ieșiri în oraș mai deloc, cumpărat cărți doar cu rezervă, aveam rate de plătit etc.

Mă opresc din relatarea experiențelor personale. Acum, nu mai dau meditații deloc. Sau mai ajut, cînd nu am cum refuza, cîte un prieten sau o cunoștință apropiată. Dar ce voiam să spun, și nici nu-mi rămîne mult spațiu pentru dezvoltat, este că meditațiile nu sînt o plagă socială sau educațională. Faptul că se dau meditații nu este, cum s-a încercat adesea să se spună, un indicator al calității precare a învățămîntului. Și, pe de altă parte, nici nu este adevărat că din meditații cineva se poate îmbogăți. Sînt cazuri rare, cele care sînt. Profesori care, probabil, dau meditații cu mulți elevi deodată, ani sau zeci de ani la rînd. Mi-e greu să înțeleg ura pe care profesorii au ajuns să o genereze. Citeam comentarii la un articol în care se explica ce căi de taxare propune ANAF-ul pentru profesorii care dau meditații. Iată unul: „Trebuie taxați, la sînge, putorile de profesori, care dau meditații cu cîte patru-cinci elevi și care la oră nu își dau interesul și nu fac nimic sau aproape nimic și îi jignesc pe elevii care nu fac meditații cu ei”. E un indicator al urii. Nu spun că nu există și cazuri de profesori care își condiționează elevii de la clasă să facă cu ei meditații, dar cu siguranță sînt izolate. Că trebuie fiscalizate veniturile obținute din meditații e o discuție veche. Cine dă meditații nu o face pentru a înșela statul. O face pentru a trăi decent. Am prieteni profesori care și-au făcut PFA sau au găsit alte mijloace de a-și plăti datoriile la stat care derivă din aceste venituri. Dar trebuie avut în vedere că, totuși, aceste venituri sînt fluctuante, că o soluție simplă ar genera, cred eu, o reacție responsabilă a profesorilor, în timp ce soluțiile complicate vor genera mai degrabă eschive. Profesorii nu sînt infractori, evazioniști cu vocație.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai de temut armă folosită de războinici daci a fost, fără îndoială, falx-ul, spun specialiștii. Era vorba despre o armă cu o lamă curbă care putea ajunge și la un metru lungime, mânuită de luptători profesioniști de elită. Falx-ul în mâinile potrivite făcea ravagii în rândurile inamicului.
image
Alimentația uimitoare a celor mai de temut războinici ai antichității. Alimentul minune consumat de spartani, gladiatori, celți și daci
Printre cei mai renumiți dar și de temut luptători ai antichității erau în mare parte vegetarieni, sau cel mult lacto-vegetarieni, cu un consum ocazional de carne. Cel puțin asta arată noile cercetări, mai ales pe rămășițele gladiatorilor din arenele romane.
image
Explicațiile unui psiholog privind riscurile dormitului în paturi separate în cuplu
Somnul alături de persoana iubită poate aduce o multitudine de beneficii, în timp ce dormitul în paturi separate poate duce la o distanțare în relația de cuplu atrage atenția psihologul Iulia Barca.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.