Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru nu trece. Nu trece prin mai nimic care are legătură cu fotbalul adevărat, coerent. Fotbalul nostru există în aceeaşi măsură în care există români în spaţiu. În spaţiu sînt diferite naţionalităţi, ca şi în Champions League. Asemenea altitudini ne sînt interzise. Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea. Dar nu ţi-ar trece prin minte să îl pui pe o şină adevărată şi să te aştepţi să te ducă pînă la Braşov. În fotbal, însă, avem pretenţia ca glumiţele din camera copiilor să poată fi translatate cu succes în lumea oamenilor mari. Şi an de an trăim, în Cupele europene, aceeaşi tristeţe postludică: în toiul distracţiei ne luăm jucăriile şi plecăm botoşi acasă. Unde plănuim cum o să-i înjunghiem pe duşmani la anul cu săbiuţa de la teutonul de plumb.
Uneori vedem în fotbalul românesc un pacient cu ceva tresăriri de vitalitate care pot păcăli. După ce CFR Cluj, campioana, a fost eliminată din drumul Ligii Campionilor de o echipă din Armenia ne-am luat cu mîinile de cap. Ne-am temut de o catastrofă care va intra în legendă, adică să părăsim anticamera Europei încă din prag. Dar în turul următor (e drept, al celei de a treia competiţii valorice, că alelalte mai de soi nu sînt de nasul nostru), toate formaţiile româneşti şi-au depăşit adversarele. Nu mari adversare, dar nici n-aveau cum să fie, e ca şi cum te-ai aştepta să-l întîlneşti la Dragonul Roşu pe Tom Ford. Hopa, ne-am zis, naivi, uite că se poate. Da. Pînă la următoarea staţie.
În turul trei preliminar, care se va încheia după ce textul ăsta îşi ia zborul, stimabilele, de cum au pus piciorul în pămînt, au călcat strîmb. CFR a făcut un egal trist, într-un stadion pustiu şi trist cu o echipă dintr-o ţară tristă, Belarus. Un 0-0 ca un miez de noapte într-o cutie de carton goală. Universitatea Craiova, care ne-a promis un fotbal-şampanie şi ne livrează adesea un zaibăr la pet, a fost mută fotbalistic în faţa unei echipe care nu mai are mai nimic, nici casă, nici bază, nici campionat, nici bani, nici viitor, Zorya Luhansk. „N-am crezut că sînt atît de buni.” Această declaraţie candidă a căpitanului echipei, Bancu, ar trebui expusă într-un muzeu al autoflagelării involuntare. Sepsi a pierdut simplu şi onest cu Djugarden din Suedia. Doar FCSB, pe care unii o numesc Steaua, a cîştigat în deplasare la Sepsi de Slovacia. Şi acum, în retur, aşteptăm să ne vină fotbalul cel de pe urmă.
E de presupus că vom merge mai departe doar cu o echipă, de mirare ar fi să răzbatem cu două, o mare surpriză s-ar numi promovarea a trei, iar toate patru calificate e de domeniul SF. Oricum, cele care trec de acest subsol nu dau de soarele adevăratelor Cupe europene, ci de penumbra unui demisol inspirat denumit play-off, căci după el mai mult oftăm. Odată ajunşi acolo, pe micuţii noştri îi aşteaptă monştri pregătiţi să îi înfulece pe nemestecate. Gata cu joaca, stingeţi lumina, înapoi la coşmaruri!
