Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
După ce suporterii turci au scandat numele lui Putin la meciul Fenerbahce – Dinamo Kiev, mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Cretin – am fost curios să cercetez un pic despre acest cuvînt. Vine din franceză. „Cretinismul se caracterizează prin absenţa mai mult sau mai puţin completă a facultăţilor intelectuale.“ Ca să vezi! Flaubert: „Cretinul e mai puţin diferit de oamenii obişnuiţi decît sînt aceştia faţă de oamenii geniali“. Aşa, deci... Hugo: „Înşiruirea de mari spectacole ne face sublimi sau stupizi. La mari înălţimi ori eşti vultur, ori eşti cretin“. Gata, asta e! Din toate unghiurile chestiunii, fanii invocaţi mai sus sînt în mod oficial cretini. Ovaţii!
Ca să le strigi în faţă unor oameni al căror popor e crucificat numele călăului lor, cu veselia lejeră cu care ai scanda despre gloria unui golgheter, trebuie să fii cretin cu acte în regulă. Oamenii aceia s-au scos în afara umanităţii căci propriul fiinţelor gînditoare sînt tocmai facultăţile intelectuale, pe care au dovedit că nu le au. În nici o configurare de neuroni nu există justificare pentru aşa ceva. Spaima este, aşa cum bine li se potrivesc acestor papagali spusele lui Flaubert, că ei nici nu sînt esenţial deosebiţi de masa mare şi amorfă care, dacă nu se poate sălta niciodată către genialitate, poate uşor cădea în cloaca abjecţiilor pur şi simplu pentru că refuză să mai cugete.
Pentru acei cretini rostirea zglobie a numelui criminalului de stat rus însemna o răzbunare pentru Mircea Lucescu, fost la Galatasaray şi Beşiktaş, cluburi cu care fanii lui Fener au o rîcă istorică. Dar e ca şi cum, copil fiind, deci fiinţă puţin gînditoare şi amorală, îi dai cu un fier în cap unuia care ţi-a luat o jucărie şi îl omori sau îl laşi beteag pe viaţă. Ştiu cazuri. Acea scandare e o crimă morală de dimensiuni apocaliptice. Şi, da, prea mult show strică. Unii încearcă să se ridice la înălţimea reprezentaţiilor de azi, mai multe şi mai spectaculoase ca niciodată, producînd lucruri ieşite din comun. Vor să iasă în evidenţă, să arate că sînt acolo, că, finalmente, contează pe un stadion mai mult decît în trista lor viaţă. Nu toţi reuşesc să planeze cu graţie la astfel de altitudini. Mulţi cad cu zgomot la acest examen deschis şi stadioanele se transformă în mall-uri de traficat orori.
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii. Doar că acei cretini mîngîiaţi pe cutia de rezonanţă de deasupra gîtului nu au nici un chef să-şi lase mizeria în tribune. Ei nu se transformă în băieţi buni odată ieşiţi pe porţi. Dimpotrivă, înţeleg că se poate. Se poate să fii cretin şi mîndru de asta. Pe vremuri, celor de la Dinamo, cărora le decedase căpitanul pe teren, li se scanda: „Cătălin Hîldan are uşă în tavan!“. Iată bezna plină de rîme care însoţeşte minunea asta de sport.
