Inamicul
Pentru o organizație despre care președintele Emmanuel Macron credea, nu cu mult timp în urmă, că e în moarte cerebrală, NATO e surprinzător de vivace. La summit-ul de la Madrid, alianța urma să anunțe o creștere uriașă a forței de reacție rapidă menită să intervină în cazul unei agresiuni externe. Numărul militarilor mobilizați în această structură ar urma să crească astfel de la 40.000 în prezent la 300.000. Pentru țările din Est, care insistă de mult timp pentru o astfel de decizie, planurile anunțate de șeful NATO, Jens Stoltenberg, sînt binevenite. Și dacă războiul din Ucraina nu era un argument suficient, au ajutat foarte mult amenințările explicite pe care Rusia le-a lansat la adresa Lituaniei. Supărarea Kremlinului vine după ce Guvernul de la Vilnius a trecut la controale mai stricte asupra bunurilor transferate între Rusia și enclava Kaliningrad. Lituanienii au explicat că se asigură astfel că nu se încalcă regimul de sancțiuni impuse Rusiei. Rușii însă văd în această decizie „o încălcare gravă a legislației internaționale” și promit că populația Lituaniei va simți curînd consecințele. Ce înseamnă asta e neclar, dar cu siguranță nimic bun pentru micul stat baltic.
Teritoriu german, ocupat de ruși la finalul celui de-al doilea război mondial, Kaliningradul este sediul flotei Mării Baltice, casă pentru un milion de locuitori și dependent în proporție de 50% de importurile din Rusia.
Mormăielile agresive ale diverșilor oficiali ruși la adresa Lituaniei au provocat, previzibil, reacții din Occident, unde s-a reafirmat ferm atașamentul membrilor alianței nord-atlantice față de conceptul de apărare colectivă. Rusia înțelege foarte bine că, dincolo de retorică, sînt puține lucruri pe care le poate face pentru a influența deciziile luate la Vilnius. Asta dacă nu cumva, intrat într-o spirală suicidală, regimul președintelui Putin și-a propus să declanșeze un război cu Vestul.
Între timp, Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic. O altă decizie așteptată de la summit-ul NATO era aceea de plasare a Rusiei în categoria amenințărilor la adresa securității statelor membre. Pînă acum, în conceptul de securitate al NATO, Kremlinul era calificat cumva ambiguu și neangajant drept „partener strategic” – o sintagmă ce pare azi desprinsă dintr-un număr de stand-up comedy geopolitic.
Înainte de summit-ul de la Madrid, într-o întîlnire a liderilor G7, grupul celor mai bogate state ale lumii promiseseră că vor rămîne alături de Ucraina. „Vom continua să furnizăm Ucrainei sprijin financiar, umanitar, militar și diplomatic atît timp cît va fi nevoie”, afirmă șefii de state și de guverne ai G7 într-o declarație comună din care se remarcă termenii lipsiți de echivoc folosiți la adresa aventurii rusești din Ucraina. „Rămînem consternați și continuăm să condamnăm agresiunea brutală, neprovocată, nejustificată și ilegală a Rusiei, ajutată de Belarus, împotriva Ucrainei”, afirmă liderii Statelor Unite, Canadei, Japoniei, Italiei, Marii Britanii, Franței și Germaniei, împreună cu reprezentanții Uniunii Europene. Tonul ferm al declarației are rolul de a elimina suspiciunile că, sub presiuni de ordin intern, unii dintre liderii occidentali încep să caute o cale de ieșire din blocajul actual.
Prețul libertății merită plătit, spune premierul Marii Britanii, Boris Johnson, atunci cînd este întrebat dacă e o limită a ajutorului pe care țara sa îl va furniza Ucrainei. Comparația simplă și de care Johnson nu se ferește este aceea cu cel de-al doilea război mondial. Argumentul folosit este valid: costurile pentru înfrîngerea inamicilor din acel război au fost uriașe, dar beneficiul s-a măsurat în zeci de ani de stabilitate în Europa.
În timp ce liderii lumii libere își verificau solidaritatea în Bavaria, Rusia furniza încă un argument pentru care nu poate fi tratată altfel decît ca un actor imprevizibil, cinic și criminal pe scena internațională. Bombardarea unui centru comercial din localitatea ucraineană Kremenciuk în care se aflau aproximativ 1.000 de oameni a fost rapid și probabil corect clasificată de oficialii de la Kiev drept crimă de război. Una din multele pentru care încă nici un oficial rus nu a răspuns.
Înăsprirea tonului, concretizată și în acțiuni precum întărirea capacității defensive a Vestului, marchează o nouă fază a confruntării dintre Rusia și Occident. Una în care care orice mișcare greșită sau greșit interpretată ar putea transforma conflictul retorico-diplomatic în ceva mult mai grav. Însă, așa cum liderii Estului european au spus-o de multe ori, mobilizarea Occidentului ar fi trebuit să se întîmple cu mult timp în urmă, cînd Kremlinul era mult mai prudent. Poate astăzi nu am mai fi vorbit despre crime de război. Boris Johnson are dreptate cînd sugerează că o cedare acum este o cedare pentru mulți ani. În Est știm cum arată asta.
Fostul „partener strategic” e azi inamic. A fost tot timpul, dar prea puțini au vrut să vadă.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.
