Orbán și românii

Puțină lume își mai amintește că Viktor Orbán și-a asumat public misiunea de a construi un stat iliberal, invocînd modele ca Rusia, China sau Turcia tot la Băile Tușnad. Se întîmpla în 2014 și afirmațiile sale de atunci au primit un pic de atenție din partea presei, dar au avut puține efecte concrete.

Premierul Ungariei a fost tratat mai degrabă ca un excentric ciudat, pe alocuri amuzant, a cărui unică superputere este aceea de a provoca jenă. O scenă celebră din 2015 surprinsă de camerele de televiziune îl înfățișează pe președintele Comisiei Europene de la acea vreme întîmpinîndu-l pe Orbán în deschiderea unui summit desfășurat în Letonia: „Salut, dictatorule!”, spune Jean-Claude Juncker rîzînd, după care îi altoiește o palmă prietenească.

Atitudinea care a stat la baza raportării europene la bizareriile lui Orbán a fost una mai degrabă apatică. Europenii au preferat să se uite în altă parte cînd premierul Ungariei a abolit practic presa independentă, și-a plasat apropiații în toate pozițiile relevante din economie și a confiscat aproape în întregime statul. Unii ar denumi asta pragmatism – UE nu are foarte multe mecanisme de intervenție. Alții ar numi-o însă lașitate, chestiunea opririi fluxului de bani europeni către Ungaria se pune de-abia acum în mod serios.

Oricare i-ar fi fost motivele, Europa a greșit. Orbán a fost un actor major și toxic în criza refugiaților din 2015, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a opri sau goli de conținut sancțiunile europene la adresa Rusiei și s-a comportat adesea ca un promotor al intereselor Chinei în Occident.

Faptul că azi dl Orbán își permite să emită tot felul de stupidități despre puritatea „rasei maghiare” este o consecință a atitudinii relaxate a Occidentului pe care domnia-sa pretinde că îl apără. La fel ca Vladimir Putin, care n-a făcut cine știe ce eforturi de a-și ascunde pretențiile expansioniste, și Orbán și-a anunțat intențiile cu multă vreme în urmă. Vehicularea de aiureli conspiraționiste cum e teoria „Marii Înlocuiri”, care propune ca ipoteză un plan secret de înlocuire a occidentalilor cu emigranți, ar fi fost imposibil de imaginat acum nu mai mult de zece ani. Cel puțin la nivelul unui șef de guvern.

Sigur, se poate specula la nesfîrșit despre cinismul lui Orbán, o fostă vedetă a liberalismului est-european. Se poate bănui cu un oarecare temei că premierul Ungariei încearcă, de la Băile Tușnad, să seducă mai degrabă un public american decît unul european. Sînt analiști care cred că vînturarea unor idei marginale importate parțial de prin războaiele culturale de dincolo de Ocean are rostul de a-l ajuta pe dl Orbán să compenseze ridicolul în care insistă să își împingă permanent țara în eventualitatea în care radicalii din Partidul Republican revin în poziții de putere la Washington.

Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată. A-l considera excentric și a-l ignora acum rămîne o greșeală cel puțin la fel de mare ca în 2014. De atunci și pînă acum, Guvernul ungar a făcut foarte mult rău și continuă să facă. Pentru că vorbele premierului sînt urmate de acțiuni. Iar modelul său, cu cît supraviețuieste mai mult, cu atît devine mai tentant. Să amintesc aici de Liviu Dragnea?

N-am să insist asupra comparației, însă, dacă tot am ajuns la România, nu pot să nu remarc cum Puterea de la București a respins mai mult de nevoie afirmațiile mai controversate ale premierului Ungariei, dar a ținut să precizeze mîndră că, în speech-ul de la Băile Tușnad, nu s-au apăsat și obișnuitele butoane naționaliste. Asta pentru că, anterior, a existat o înțelegere între cele două guverne. Cum ar veni, vecinul ne-a făcut o favoare. Coaliția de guvernare a plasat obligația de a reacționa în sarcina ministrului de Externe, deși foarte probabil ar fi trebuit să auzim cîteva vorbe din partea președintelui statului sau măcar a șefilor de partide.

În nefericita logică de pînă acum, și politicienii români fac eforturi stranii de a se raporta la Orbán ca și cum ar avea mai multe personalități. Una e persoana privată de la Băile Tușnad, alta e șeful Guvernului ungar și cu totul alta este șeful FIDESZ. Well, breaking news, e vorba de una și aceeași persoană, iar șefii coaliției românești de guvernare ar fi trebuit să ceară public UDMR să se delimiteze ferm de derapajele de lunatic ale lui Orbán. Chiar cu riscul pierderii unui partener de guvernare, lucrul acesta ar fi fost necesar pentru ca publicul românesc să înțeleagă clar că principiile democratice nu sînt obiect de artificii retorice. Faptul că FIDESZ a transformat UDMR într-o armată de drone incapabile de gîndire proprie nu prea e vreun secret. Tăcerea celorlalte partide din coaliție nu face decît să normalizeze acest lucru și, pe cale de consecință, să normalizeze vorbele și comportamentul unui lider european care pare parașutat din alte timpuri. Or, dacă granița asta nu e nici acum stabilită clar, nu are rost să ne mirăm dacă alți nebuni capătă tracțiune contestîndu-l pe Orbán, în timp ce îl admiră în secret.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.