Ura și la gară!

Publicat în Dilema Veche nr. 952 din 7 – 13 iulie 2022
„Cu bule“ jpeg

Formula colocvială „Ura și la gară!“, destul de răspîndită astăzi, nu este înregistrată de dicționarele noastre generale, dar a fost cuprinsă în dicționarele mai recente de argou și limbaj familiar; George Volceanov (2007) o glosează prin salutul „La revedere!”. Într-o listă de expresii de pe Wikipedia, sensul formulei este indicat prin sinonimul „gata”. Ca orice formulă de salut la despărțire sau de încheiere a unei conversații, „Ura și la gară!“ dezvoltă sensuri numeroase, dar previzibile: poate indica, în cheie pozitivă, eliberarea de o povară – sau, în cheie negativă, încheierea (prea) expeditivă și superficială a unei acțiuni, indiferența, lipsa de interes; adresată direct unui interlocutor, marchează de obicei refuzul, tăierea vorbei și alungarea fără drept de apel. În numeroasele atestări actuale găsim toate aceste valori potențiale, concretizate în funcție de context: formula indică, de exemplu, rezolvarea expeditivă și cu succes a unei probleme – „Fundașul lui Celta Vigo, Gabi Tamaș, a declarat: «Nu vreau să batem cu 2-0, cum a zis Mitică Dragomir. Batem cu 1-0, ura și la gară!»” –, dar și respingerea totală a unor încercări de angajare: „Ai peste 40-45 de ani, ura și la gară, cam asta auzi de obicei” (ro.linkedin.com). Aceleași valori le pot îndeplini, de altfel, și alte formule de despărțire, ca „Salut!“, „La revedere!“, „(Hai) Pa!“. Nota ironică a formulei este semnalată de contrastul dintre cele două componente ale sale: sinceritatea entuziasmului presupus de interjecția „ura!“ este (parțial) anulată de îndemnul la o plecare rapidă. 

Nu am găsit atestări ale expresiei înainte de a doua jumătate a secolului al XX-lea; în anii ’70 aceasta avea însă un mare succes, reflectat de presa epocii, care ilustra deja sensurile figurate de azi; formula apare, de exemplu, într-un reportaj despre un magazin alimentar lăsat neaprovizionat imediat după deschidere – „După inaugurare – ura și la gară!” (România liberă, 8 iunie 1972) – sau într-o cronică sportivă: „Ne-am salvat, conform dictonului ura și la gară” (România literară, 16 mai 1974). Expresia era deja prezentă și în literatura epocii: la Paul Goma (într-un fragment din romanul Ostinato, publicat în Viața Românească, iunie 1969) – „pașii îndepărtîndu-se, ura și la gară, fraților!” – sau la Mircea Horia Simionescu (într-un fragment din Învățături pentru delfin, în Viața Românească, iunie 1978): „Ura și la gară! a fost vorba lui. Era fericit”. O dovadă a succesului formulei glumețe în perioada respectivă este și prezența sa într-o replică dintr-un film de comedie (Eu, tu și Ovidiu, 1978) și consemnarea faptului că expresia era reluată de publicul tînăr din sală: „grupuri de băieţi, mulţi băieţi în schimbare de voce – şi ce voci! şi ce «garagaţe»! – băieţi decomplexaţi, decontractaţi care vorbesc cu protagonistul per tu: «mă, Florine, ura şi la gară!»” (Ecaterina Oproiu, în România liberă, 2 martie 1978).

Structura binară a formulei poate fi asociată cu diferite scenarii, mai mult sau mai puțin legate de anii comunismului: de exemplu, poate fi văzută, în cheie pozitivă, ca provenind dintr-o reacție de bucurie și de grabă la eliberarea din închisoare. Că formula ar putea avea o asemenea sursă ne-o sugerează un fragment memorialistic: „Ura, ura și la gară! Era salutul nostru cînd semnele ne prevesteau eliberarea” (Al. Teodorescu, Celula de minori. Cinci ani în temnițele și lagărele de muncă forțată ale României comuniste, 2015). Prima atestare pe care am găsit-o, cea din romanul lui Goma, plasează utilizarea formulei tot în mediul penitenciar. Chiar presupunînd că originea formulei ar fi legată de un entuziasm sincer din mediul carceral, e sigur că intrarea în uzul colocvial a produs reinterpretări ironice, evocînd alte scenarii: din experiența suporterilor sportivi (retrăgîndu-se rapid după o victorie a echipei favorite) sau, mai subversiv, din cea a manifestanților aduși să mimeze entuziasmul politic, grăbiți să revină pe la casele lor.

Este însă posibil ca formula să provină pur și simplu dintr-o dezvoltare glumeață a interjecției ura, folosite deja ca formulă de salut. Acest uz (înregistrat în Dicționarul limbii române – DLR) a fost semnalat de G. Caragață, într-un studiu de pionierat din 1939 – Formulele de salutare în limba română (publicat în Buletinul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide”, VI). Autorul oferea o interesantă mărturie asupra utilizării interjecției ca formulă de salut, în perioada interbelică: „Din limba noastră, în cazul cînd nu-s înșelat de cunoștințile, ca și de simțul meu lingvistic, n-aș putea cita ca exemplu de formulă-apel decît exclamația ura, care se întrebuințează nu numai în ocazii ca acelea cînd se ovaționează în masă, ci și de cătră doi parteneri aflători în raporturi de prietenie unul față de altul (mai ales studenții și-o adresează reciproc, de obicei cînd niciunul nu are de gînd să se oprească și să facă un schimb de vorbe cu celălalt)” (p. 72-73).

S-ar putea deci ca „Ura și la gară!“ să fi amplificat ironic formula tinerească de salut ura, adăugînd mesajului de întîlnire (ura!) un mesaj grăbit al despărțirii (la gară!). Inovația a rezistat, probabil tocmai datorită ambiguității sale și capacității de a produce asocieri cu scenarii și valori subiective diferite.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

hot roman in Anglia FV pagina de poliție jpg
Român suspectat de furt, amenințat de un bărbat într-o stație de metrou din Marea Britanie: „Să nu mai furi de la oameni, nenorocitule!”
​Un videoclip filmat la intrarea într-o stație de metrou din Marea Britanie surprinde momentul în care un biciclist îl abordează direct pe un bărbat suspectat de furt din buzunare, care pare a fi român.
11 septembrie cortina de fier jpg
11 septembrie: Ziua când s-a prăbușit cortina de fier în Ungaria. 13.000 de est-germani au părăsit „lagărul socialismului victorios”
În ziua de 11 Septembrie 1989, Ungaria anunță că refugiații est-germani, care au fost adăpostiți în tabere temporare, sunt liberi să plece în Germania de Vest „capitalistă”. Tot pe 11 septembrie se împlinesc 25 de ani de la antentatele teroriste din SUA.
Chirii în Irlanda  jpg
Cât plătește o familie de români pentru chirie în Irlanda? „Fără un istoric bun și job stabil e aproape imposibil”
O familie de vloggeri români de travel a detaliat costurile stabilirii în Irlanda. Aceștia plătesc 750 de euro pe lună pentru o locuință provizorie împărțită cu încă un cuplu, au investit 3.000 de euro într-o mașină cu volan pe dreapta și caută chirie definitivă în Waterford.
copii smartphone - telefon FOTO Shutterstock
Mișcare de amploare a părinților pentru interzicerea inteligenței artificiale în școli. Ce poate învăța sistemul de învățământ românesc din exemplul american
În ultimele zile, trei dintre cele mai mari districte școlare din Statele Unite au anunțat restricții semnificative privind utilizarea tehnologiei în sălile de clasă, răspunzând presiunii tot mai mari exercitate de grupuri de părinți.
andreea si victor
Ce s-a întâmplat cu Andreea Bălan și Victor Cornea după căsătorie. În ce stadiu este relația lor?
Cântăreața Andreea Bălan a vorbit cu sinceritate despre relația cu Victor Cornea, alături de care și-a unit destinele atât civil, cât și religios, în primăvara acestui an. După câțiva ani de relație, cei doi au decis să facă pasul cel mare, iar artista a mărturisit în repetate rânduri cât de fericit
Micutzu și Marius Ceaușescu  jpg
Reacția lui Micutzu după ce un pamflet filmat alături de Marian Ceaușescu a fost prezentat ca știre la România TV
O glumă regizată între Micutzu și Marian Ceaușescu, menită să promoveze turneul de stand-up al artistului, a fost prezentată de România TV ca o altercație reală. Comediantul acuză postul de dezinformare deliberată și a anunțat că analizează opțiunile legale și o sesizare către CNA.
valentin si codruta
Valentin Sanfira, primele declarații la câteva luni după divorț: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a luat”
Valentin Sanfira, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți cântăreți de muzică populară, și-a deschis sufletul în fața telespectatorilor și a vorbit despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa, divorțul de artista Codruța Filip. Dacă până acum a ales să păstreze tăcerea în ceea ce pr
banner fuego jpg
Concertul pe care Fuego l-a amânat din cauza ploii! Octavian Ursulescu: „E binevenit pe secetă, chemați-l!”
Ca un făcut, în fiecare an, la Festivalul Mamaia, înainte de recitalurile lui Fuego, plouă cu găleata. Bunul său prieten Octavian Ursulescu îl admiră pentru talentul său unic
atac 11 septembrie 2001 world trade center foto getty images
11 septembrie 2001: De ce a ordonat Osama Bin Laden atacul asupra Americii. Motivele invocate de liderul terorist și drama familiilor nevinovate
În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri și cu două dintre ele s-au izbit într-un atac sinucigaș în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York. Acest atentat a schimbat complet lumea în care trăim.