Summit NATO la Telega
Telega era considerată pe vremuri o stațiune regală. În timpurile cînd acolo era ocnă de sare, galeriile fuseseră botezate „Carol“, „Elisabeta“, „Brătianu“ și „Rosetti“. Carol I luase măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale deținuților pe care, la o vizită, le găsise inumane. Printre ocnași s-ar fi aflat în urmă cu vreo două sute de ani și haiducul Iancu Jianu. În apropiere, la Melicești, există și o mare cruce de piatră, acolo unde regele ar fi vrut să-și construiască un castel (ulterior l-a făcut la Sinaia). Carol I a participat și la inaugurarea șoselei care leagă comuna Telega de orașul Cîmpina. În 1883, între cele două localități a fost construită și o cale ferată. Pînă atunci, sarea exploatată se transporta cu telegile, de unde și numele localității.
Astăzi, calea ferată e desființată, iar telegi nu mai există, șoseaua a fost recent reparată (destul de prost). La începutul secolului trecut, salina a fost inundată și închisă, pe locul ei apărînd Băile Telega, vizitate, se spune, în perioada interbelică și de familia regală. În apropiere, la Buștenari, satul lui Geo Bogza, în secolul trecut a izbucnit nebunia petrolului. Aurul alb (sarea) exploatat de peste trei sute de ani a fost înlocuit de aurul negru (petrolul). În zonă au apărut hoteluri, cîrciumi, popicării, magazine și iluminat public electric. Tot acolo se găsește și celebra închisoare Doftana (Bastilia românească). În fine, istoria locurilor e foarte bogată.
Și mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu (deși mulți localnici preferă să intre pe gratis la vechiul lac sărat unde deocamdată nu mai e nimic amenajat, totul s-a dărîmat și se așteaptă eventuale investiții), cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante. În apă se bălăceau destul de multe persoane vîrstnice, așa cum era și normal. Mai toate cu pălării pe cap, plutind de-a-npicioarelea prin întregul bazin (capul nu poate fi băgat în apa aceea prea sărată), schimbînd replici dintr-acelea subtile, bătrînești, pline de multe înțelesuri. O societate distinsă. Privind însă și mai atent, mi s-a părut că pe doamna cu pălărie de pai cu boruri mici, care plutea la vreo cîțiva metri de mine, o cunosc foarte bine. Rotunjoară, aparent fragilă, dar cu o figură leonină. Da, sigur, cum să nu: regina Angliei. Chiar ea.
Ceva mai încolo, un domn privea în zare cu ochii îngustați pe sub sprîncenele ușor zbîrlite. Era, bineînțeles, însuși Biden. Pe podeaua de scînduri, un tip înalt, cărunt, cu părul rar și cu nasul acvilin se îndrepta către dușuri. Cum să nu-l știu: prințul Philip, al Marii Britanii. Ziceți că a murit? Dar acolo erau și dintre cei duși, vă spun sigur, că doar doamna de lîngă balustradă, cu nas ascuțit și privire ageră de acvilă, era chiar Madeleine Albright, am recunoscut-o imediat. Și erau și foști, că altfel ce-ar mai fi căutat la Telega Angela Merkel, care tocmai cobora scările de lemn, iar cînd s-a avîntat brusc cu bustul în apă m-am temut de valuri. Balta era totuși destul de mică.
M-am gîndit că tocmai se terminase vreo conferință la terasa de lemn de la etaj și participanții se destindeau după o sesiune de lucru. Erau acolo incognito, evident (sau poate că eu eram, de fapt, incognito?). Macron era cam îmbătrînit, ce-i drept, greu de recunoscut, dar chiar și așa, nu m-a păcălit. Probabil că nu-i este deloc ușor, cu Franța lui cea agitată. Puțin mai încolo, soția sa cea subțire despica apa ca o săgeată. Și, daaa, ascuns cumva pe după scară, cu o șapcă ce-i proteja chelia, Scholz chicotea singur-singurel, amuzîndu-se parcă de propriile gînduri. Sau poate că făcea ceva în apă? Ce-i drept, nu l-am zărit pe Boris Johnson. Dacă ar fi fost acolo, cu personalitatea lui, era imposibil să-l ratez. Poate că are și el mari probleme în țara lui sau poate că, de cînd a demisionat, nu-i mai arde de asemenea întîlniri.
Mai nasol a fost că am văzut și dușmani. Probabil că spionau. Dintr-un colț, cu barba lui de patriarh, pîndea teribilul Dughin. Nu-i scăpa nici o mișcare. În sfîrșit, primul care a plecat a fost Biden. A ieșit din apă, a mai dat o tură bazinului, trecîndu-i în revistă pe ceilalți cu privirea lui scrutătoare, și apoi a ieșit pe poartă, probabil să prindă microbuzul de Cîmpina, de la fix. El avea drumul cel mai lung pînă acasă. Am aflat mai apoi că s-a îmbolnăvit și de COVID, săracul de el. În fine, am intuit că toată treaba fusese de fapt, bineînțeles, un summit NATO incognito, păi ce altceva?
