Gluga de coceni

Dicționarele noastre mai vechi nu au înregistrat sensuri figurate ale sintagmei glugă de coceni; în textele publicistice actuale, aceasta apare însă destul de des ca formulă de caracterizare depreciativă a unei persoane, indicînd slăbiciunea, lașitatea, lipsa de inițiativă și de autoritate. Micul dicționar academic (MDA) înregistrează sintagma glugă de coceni cu sensurile „om laș” și „om lipsit de importanță”. Sintagma cu sens metaforic și peiorativ este de obicei prezentă în declarații ironice, reproduse de presă, ale unor personaje contemporane din lumea spectacolului, a sportului sau a politicii. Gluga de coceni este adesea pusă în opoziție cu un termen apreciativ, exprimînd prototipic curajul și adecvarea la rolul social: „dacă era bărbat, şi nu glugă de coceni” (libertatea.ro); „eu vreau un bărbat lîngă mine, nu vreau o glugă de coceni” (wowbiz.ro). Sînt surprinzător de numeroase exemplele de folosire a sintagmei în contexte politice: „ăla e ministru, nu e o glugă de coceni” (b1tv.ro); „ori e prim-ministru, ori e glugă de coceni” (bugetul.ro); „consilieri europeni sau doar o glugă de coceni?” (ziare.com); „«să arătăm că sîntem stat, nu umbrelă sau glugă de coceni», a afirmat T.B.” (stirileprotv.ro) etc.

Exemplele actuale plasează sintagma depreciativă în zona limbajului colocvial-argotic, dar e foarte posibil ca ea să fi circulat deja, de mai multă vreme, în mediul rural, în care termenul glugă (de origine incertă, controversată) este frecvent folosit cu sensul „stivă conică de snopi, de coceni de porumb etc.” (DEX). Legătura dintre sensul vestimentar (de uz general) al cuvîntului și cel restrîns la ocupațiile agricole este asigurată de forma conică, țuguiată, a obiectelor denumite. În Dicționarul limbii române (Dicționarul Academiei, tomul II, partea I, 1934), se descria și diferența dintre obiectul vestimentar din mediul urban și cel tradițional, rural: „La orășeni gluga e atîrnată pe spate (uneori cusută de gulerul mantalei); la țărani (ciobani) se atîrnă pe umeri, ca traista (pe care o înlocuiește), fiind făcută dintr-o materie groasă (albă) bătută la piuă”. Sensul vestimentar este bine atestat în literatura română veche; la Cantemir, de exemplu, în Istoria ieroglifică, apar ambele utilizări ale glugii, de acoperămînt pentru cap și de traistă: „ciobanii, unii, ca de somn adormitînd, în cîrlige răzimaţi, alţii, ca de ploaie şi de vînt rece cu glugile peste cap lăsate şi pre un cot la pămînt lăsaţi era”; „oarece fărmuşuri de pîne carile cu sine avea, în glugă luînd, pre drumul pre carile drumăţul vinisă vîrtos purceasă”. Astăzi termenul vestimentar este cunoscut de toată lumea; pentru vorbitorii cărora nu le este familiar sensul „stog, căpiță”, asocierea glugă de coceni pare surprinzătoare și chiar absurdă (ceea ce este de obicei în avantajul expresivității). Sintagma este o reprezentare metaforică reușită a incapacității de acțiune, pentru că intră în serie cu om de paie, momîie etc., concretizînd și împrospătînd o imagine banalizată – a mormanului inert și lipsit de valoare.

De altfel, tiparul antitetic curaj-lașitate este unul bine fixat în limbă, și nu doar în română. Termenul pozitiv prototipic este cel desemnînd masculinitatea; termenul depreciativ, în schimb, permite numeroase substituții inventive. Tiparul ești bărbat sau…?, folosit ca stimulent al orgoliului sau ca insultă, are corespondente în multe limbi; în engleză, întrebarea Are you a man or a mouse? este cuprinsă în A Dictionary of Catch Phrases, de Eric Partridge (1977), cu precizarea că a fost specifică englezei americane, dar s-a răspîndit și în engleza britanică după 1945. Datările nu pot fi foarte exacte în cazul expresiilor oralității, dar aparițiile tot mai frecvente în filme, muzică, literatură și publicistică se pot urmări cu ușurință.

În antiteză cu calitatea presupus superlativă a bărbăției, româna populară și colocvială folosește (dintre cuvintele citabile) mai ales metaforele mămăligă și cîrpă – „Cînd îți vine cheful să pui mîna pe-o țigară, te decizi: ești bărbat sau mămăligă? (reddit.com); „Ce faci? Eşti bărbat sau cîrpă?” (adevarul.ro) –, ultima însoțită adesea de dezvoltări și precizări agravante: „Ești bărbat sau cîrpă de spălat vase?” (reddit.com), „Ești bărbat sau cîrpă de șters podele?” (tpu.ro), „ești bărbat sau cîrpă de șters pe jos?” (tribuna.ro) etc. E interesant că, dincolo de relevanța semantică (trăsăturile moliciunii, ale maleabilității), cîrpa și mămăliga sînt substantive feminine (așa cum este, de altfel, și gluga): pare a se verifica, din nou, afinitatea semnalată acum cîteva decenii de lingvistul J. Byck între genul gramatical feminin și agravarea insultei adresate bărbaților. În plus, mămăliga și cîrpa produc asocieri metonimice cu ocupațiile casnice tradițional feminine – gătitul și curățenia. Din asemenea asocieri se ivesc, probabil, și alți termeni ai deprecierii: „«Lasă-l, dragă, să bea, e bărbat, nu cîrlig de rufe», a zis Petre Găman, și m-a bătut cordial pe umăr” (Vlad Zografi, Supraviețuire, 2022). Chiar dacă nu are toate caracteristicile seriei, metafora glugii de coceni este suficient de expresivă pentru a se răspîndi în continuare, chiar în afara contextului de stimulare a orgoliului masculin.

Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).