Ego-disecții

Publicat în Dilema Veche nr. 957 din 11 – 17 august 2022
Iconofobie jpeg

Părerea mea este că filozofia se fandosește atunci cînd repetă, în diverse contexte și, obligatoriu, cu inflexiuni pedagogic-coercitive, vechiul principiu înscris la intrarea în templul apolinic al Greciei antice (cunoscut drept „Oracolul din Delfi”): „Cunoaște-te pe tine însuți!”. Se fandosește „metafizic”, cu o grație stilistică și retorică de mare efect de-a lungul secolelor. Nu neg, evident, faptul că autoexplorarea reprezintă, în mod absolut, un proces îndelungat și extrem de complicat, probabil niciodată încheiat de facto pe parcursul existenței noastre pămîntești. Totuși, conotația subtilă, atașată amintitului dicton de o lungă serie de gînditori, ce începe cu Socrate (prin mijlocirea discipolului său Platon) și ajunge pînă în contemporaneitate – că, prin foarte proasta cunoaștere de sine, individul ar fi, automat, și un foarte prost evaluator al lui însuși – mă nemulțumește profund. Ideea derivată astfel (în subtextul aforismului) nu are pîrghiile dezvoltării unei credibilități solide, pentru că, să admitem, cu nenumăratele limite ale subiectivității, fragilității cognitive și, posibil, hermeneutice, de care aș da dovadă eu (ca persoană generică) într-un proces de autoanaliză, raportul cel mai detaliat, intim, convingător și, totodată, cuprinzător despre mine nu ar putea fi realizat de altcineva decît de mine însumi.

Sînt două motive pentru asumarea realității de mai sus și pentru impunerea ei drept contrapartidă la „zelul” meditativ-profetic al Pythiei în modernitate. Primul – și cel mai important – se leagă de apartenență. Dincolo de ironiile asupra sindromului schizoidal (care pot fi, eventual, construite de aici), să acceptăm, măcar în termenii concreteții noastre biografice (fără implicații transcendent-religioase așadar), că eu îmi aparțin, în primul rînd, mie însumi. Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate? Pe palierul „apartenenței”, identitatea mea nu-mi poate apărea ca enigmatică, nu are cum să-mi ofere, din impuls „detectivist”, codificări misterioase. Orice sofism pe marginea unei asemenea teme e, din start, ipocrit. Alteritatea, da, rămîne un cod pentru mine, pe care, la rigoare, am libertatea (de a încerca) să-l descifrez, înțelegînd că presupunerile mele despre ea vor fi întotdeauna speculative și deci relative. În alt plan însă, eul meu, entitatea modelată plenar pe fibrele existenței personale (prin efectul consubstanțializării), nu poate constitui altceva decît o carte deschisă pentru mine, observabilă, în toate amănuntele sale aparent ambigue, aidoma desenelor precolumbiene, din avion.

Al doilea motiv trimite la problema prezenței. „Consubstanțialitatea” menționată reflectă, de fapt, o formă de prizonierat: ne „aparținem” nouă înșine pînă în punctul (critic?) al unei „prezențe” constante, eterne, nu doar în propria-ne viață, ci și în propria noastră personalitate. Urmărind să definească epicul ca pe un efort permanent de autoscopie (efort indus de fatalitate, nu de voința personală), Camil Petrescu spunea foarte frumos: „Eu din mine însumi nu pot ieși!”. Am dedus, în declarația respectivă, la vremea lecturii eseului Noua structură și opera lui Marcel Proust (de unde am citat), nu neapărat o justificare de ordin estetic, cît o lamentare de natură psihologică. Mărturisirea unei apăsări „carcerale” mai precis, a unei condiționări ontologice cum ar veni. În afara sinelui, nu există, practic, ființare și, în consecință, nu are cum să existe nici literatură, sugerează romancierul. Îmi trăiesc identitatea ca pe un „prizonierat” – superior, desigur, dar tot un „prizonierat” în cele din urmă –, ca pe o „îngrădire” inexorabilă a posibilității mele de mișcare (existențială, istorică, spirituală etc.). De aceea, îmi extrag toate sensurile lumii înconjurătoare numai din intimitatea „celulei” mele ființiale. Singurul lucru pe care-l cunosc cu adevărat este această „celulă”, adică, altfel zis, nu mă cunosc în fond decît pe mine însumi.

Prin urmare, nu m-aș feri să observ că, într-o ordine necosmetizată a aspectelor pasibile de cunoașterea umană, propriul sine ocupă locul fruntaș. Vrem ori nu, ne place sau ba, noi, în postură de ființe raționale, sîntem calificați să vorbim (cel puțin în cazurile fericite, cînd deținem exercițiul sincerității), cu o anumită doză de credibilitate și obiectivitate, doar despre noi înșine. Atît cunoaștem în mod nemijlocit. Celelalte lucruri rămîn, pentru noi, necondiționat, în spațiul fluctuant al prezumției. Pentru mine, eu reprezint unica și indestructibila certitudine. Piatra din capul unghiului și argumentul suprem al revelării adevărului. The rest is silence, vorba (ultimă) a tragicului prinț shakespearean Hamlet.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Omul multiplu, Editura Junimea, 2021.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Soldati ucraineni elibereaza orasul Liman FOTO Twitter jpg
Reportaj CNN din orașul ucrainean Lîman: „Rușii s-au urcat pe tancuri şi au plecat” VIDEO
Pustietatea fantomatică a străzilor oraşului ucrainean Lîman eliberat de trupele ucrainene după ce fusese ocupat de cele ruse contrastează cu importanţa sa strategică.
monument bacainti
Monumente din Ardeal, vândute ilegal unei fundații din Ungaria. Notarul a desființat documentul
Cazul controversat al cumpărării unui ansamblu format din trei monumente istorice din satul Băcăinți, județul Alba, de către o fundaţie din Ungaria, a fost elucidat. Notarul a anulat tranzacția.
Vladimir Putin FOTO Shutterstock
Rusia construiește apartamente de lux în centrul Londrei: Putin va câștiga o avere
Vladimir Putin urmează să câștige sute de milioane de lire sterline dintr-o dezvoltare de lux într-o zonă exclusivistă a Londrei, scrie dailymail.co.uk.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia