Va alimenta războiul din Ucraina proliferarea nucleară?
Cînd Uniunea Sovietică s-a dezmembrat, în 1991, Ucraina a moștenit o parte din arsenalul ei nuclear. Dar prin Memorandumul de la Budapesta din 1994, Ucraina a acceptat să returneze Rusiei aceste arme, în schimbul „garantării” suveranității și granițelor ei de către Rusia, Marea Britanie și SUA. Rusia a încălcat flagrant această promisiune, prin anexarea Crimeii în 2014, și a călcat în picioare Memorandumul prin invadarea Ucrainei, pe 24 februarie. Mulți observatori au conchis că Ucraina a făcut o greșeală fatală atunci cînd a renunțat la arsenalul nuclear (odinioară, al treilea cel mai mare din lume). Au oare dreptate?
La începutul anilor 1960, președintele american J.F. Kennedy a prezis că cel puțin 25 de state vor deveni puteri nucleare în următorul deceniu. Dar, în 1968, statele membre ale ONU au semnat un tratat de neproliferare care a restrîns posesia de arme nucleare la cele cinci state care deja le dețineau (SUA, Uniunea Sovietică, Anglia, Franța și China). Astăzi, sînt numai nouă state care dețin arme nucleare – cele cinci semnatare ale tratatului, plus Israel, Pakistan și Coreea de Nord, dar mai există și „statele intermediare” (țări care au capacitatea tehnologică de a produce rapid arme nucleare) care iau în considerare această opțiune.
Unii analiști sugerează că proliferarea ar putea fi ceva benefic, deoarece o lume de porci spinoși cu arme nucleare ar fi mai stabilă decît o lume de lupi nucleari și iepuri neînarmați. În opinia lor, Rusia nu ar fi îndrăznit să invadeze o Ucraină înarmată nuclear. Mai mult, ei se întreabă de ce anumite state trebuie să aibă dreptul de a deține arme nucleare, iar altele nu.
Alții sînt adepții interzicerii tuturor armelor nucleare, un obiectiv stabilit de Tratatul ONU asupra Interzicerii Armelor Nucleare din 2017, care a intrat în vigoare în 2021. În prezent, tratatul are 86 de semnatari și 66 de părți participante (chiar dacă nici unul dintre cele nouă state cu arme nucleare nu l-a semnat).
Scepticii acestei abordări argumentează că, deși suprimarea armelor nucleare ar putea fi o aspirație benefică pe termen lung, eforturile pripite de a o atinge ar putea crește instabilitatea și probabilitatea conflictului. Adevărata provocare etică, spun aceștia, constă nu atît în existența armelor nucleare, ci în probabilitatea utilizării lor. Ar fi fost poate mai bine dacă umanitatea nu ar fi descoperit în 1930 aplicațiile puterii fisiunii nucleare; dar cunoașterea nu poate fi suprimată, astfel încît e mai util să ne concentrăm pe reducerea riscurilor utilizării ei în războaie.
Să presupunem că trăiți într-un cartier în care au loc permanent spargeri, tîlhării și atacuri devastatoare. Într-o zi, unii dintre vecinii dvs. decid să-și echipeze casele cu dispozitive explozive puternice și mecanisme de declanșare cu fir, și să afișeze semne de avertizare pentru a-i descuraja pe intruși. Problema e că, dacă aceste dispozitive sînt declanșate, casa dvs. ar fi și ea avariată. Pe de altă parte, încercarea de a demantela rapid sistemul de protecție presupune și ea pericole considerabile.
Ce ați face în aceste condiții? I-ați putea ruga pe vecinii dvs. să folosească sistemul doar pentru a se apăra de intruși, nu pentru a-i amenința pe alții. I-ați putea încuraja să instaleze dispozitive care să reducă riscul accidentelor și le-ați putea cere despăgubiri pentru riscul pe care vi-l impun, prin includerea casei dvs. în aria protejată de semnele de avertizare. Și i-ați putea convinge să demanteleze sistemul la un moment dat, în viitor, cînd se vor găsi mijloace mai sigure de protecție.
Făcînd o analogie grosieră, cam de genul acesta sînt condițiile stabilite de Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNN) din 1968, și acesta e motivul pentru care invazia rusească în Ucraina este atît de devastatoare. Rusia nu numai că și-a încălcat garanția de securitate pe care a formulat-o explicit în Memorandumul de la Budapesta, dar ea a făcut aluzie și la escaladarea nucleară, pentru a-i descuraja pe alți actori să vină în ajutorul Ucrainei. Ceea ce slăbește tabuul care interzice tratarea armelor nucleare ca pe arme convenționale – o convenție pe care economistul laureat al Premiului Nobel Thomas Schelling a numit-o cea mai importantă normă globală din 1945 încoace.
Cu toate acestea, ar fi o greșeală să exagerăm răul pe care invazia din Ucraina l-a pricinuit regimului de neproliferare. În primul rînd, cei care cred că lecția învățată de alte state din această invazie e că deținerea de arme nucleare le-ar oferi mai multă siguranță simplifică excesiv istoria. Nu putem fi siguri că nu s-ar fi întîmplat nimic dacă Ucraina și-ar fi păstrat armele nucleare din era sovietică.
În fond, astfel de arme nu vin „din fabrică” gata pentru a fi folosite. Materialul fisionabil din rachetele sovietice cu rază lungă de acțiune staționate în Ucraina ar fi trebuit demontat, modificat și revalorificat. Ceea ce ar fi presupus nu numai timp și competență de specialitate, dar ar fi accelerat intervenția Rusiei. Atunci cînd statele se apropie de stadiul nuclear intermediar, ele intră într-o „vale a vulnerabilității” (Proceedings of the National Security Affairs Conference, 17-19 iulie, 1978) care le poate reduce securitatea și crește instabilitatea generală. Chiar și atunci cînd disuasiunea stabilă e imaginabilă într-o anumită regiune, a merge acolo poate fi foarte riscant.
Unii teoreticieni argumentează că, la fel cum armele nucleare au sporit prudența în rîndul marilor puteri, oferindu-le un „glob de cristal” în care să vadă distrugerea care ar urma unui război nuclear, răspîndirea armelor nucleare ar produce stabilitate și în rîndul unor rivali regionali de talie mai mică: porcii spinoși nucleari se vor comporta ca iepurii, nu ca lupii.
Dar nu toate regiunile sînt egale în ceea ce privește riscul de escaladare și nu putem fi siguri că toți liderii vor fi suficient de înțelepți ca să se uite la globurile lor de cristal. Regiunile diferă în privința numărului războaielor civile și a guvernelor răsturnate, a controlului civil al armatei, a securității comunicațiilor și protocoalelor de control al armelor. Dacă noile state nucleare prezintă un risc ridicat de utilizare a armelor nucleare – fie și din greșeală –, securitatea lor și a vecinilor lor va fi cu atît mai scăzută în „valea vulnerabilității”.
În ultimă instanță, dacă armele nucleare proliferează, șansele utilizării lor nechibzuite sau accidentale tind să crească, gestionarea unor potențiale crize nucleare devine mai complicată, iar implementarea unor mecanisme de control care să contribuie, într-o bună zi, la reducerea rolului armelor nucleare în politica globală devine tot mai dificilă. Pe scurt, cu cît e mai mare gradul de răspîndire a armelor presupus defensive, cu atît mai mare va fi riscul de a arunca în aer tot cartierul. Adevărata lecție pe care ne-o oferă războiul purtat de Rusia în Ucraina e despre importanța consolidării actualului TNN și evitarea acțiunilor care îl erodează.
Joseph S. Nye, Jr., profesor la Universitatea Harvard şi fost vicesecretar SUA al Apărării, e autorul, printre altele, al volumului Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump (Oxford University Press, 2020).
Copyright: Project Syndicate, 2022
traducere de Matei PLEŞU
Foto: wikimedia commons
