Avortul și democrația în America

Orice femeie ar trebui să aibă dreptul legal de a întrerupe în condiții de siguranță o sarcină pe care nu și-o dorește – cel puțin, înainte să ajungă în stadiul cel mai avansat al sarcinii, în care fetusul este suficient de dezvoltat pentru a resimți durerea. Aceasta a fost părerea mea statornică, din momentul în care am început să mă gîndesc la această temă, ca student al anilor 1960. Nici una dintre scrierile, dezbaterile și lecturile extinse pe care le-am parcurs mai tîrziu pe această temă nu mi-a oferit suficiente motive pentru a mă răzgîndi.

Și totuși, îmi vine greu să nu fiu de acord cu principalul argument al majorității Curții Supreme a SUA, în procesul Dobbs vs. Jackson Women’s Health Organization, prin care s-a revocat hotărîrea cazului de referință Roe vs. Wade din 1973, care stabilise dreptul constituțional la avort. Acest argument începe cu un fapt incontestabil: Constituția SUA nu face referire la avort, și cu afirmația, probabil disputabilă, dar totuși foarte rezonabilă, potrivit căreia dreptul la avort nu se regăsește implicit în nici o dispoziție constituțională, și nici în clauza procesului echitabil din al paisprezecelea amendament.

Argumentul din spatele deciziei din cazul Roe, prin care organelor legislative statale li se retrăgea autoritatea de a interzice avortul, s-a clădit pe baze precare. Judecătorul Byron White avea dreptate: decizia majoritară în cazul Roe, scria acesta în opinia sa disidentă, a fost „un exercițiu de putere judiciară brută”.

Curtea Supremă a exercitat această putere într-un mod care le-a acordat femeilor americane un drept legal pe care acestea ar fi trebuit să-l aibă. Cazul Roe a scutit milioane de femei de neajunsul unei sarcini nedorite sau de nașterea unui copil pe care nu îl voiau. Și a redus substanțial numărul deceselor și al vătămărilor care aveau loc la acea vreme, cînd nu existau medicamente care să inducă avortul în mod eficient și în deplină siguranță. Femei disperate, care nu aveau acces la o modalitate sigură și legală de a face un avort cu ajutorul personalului medical calificat, încercau să-l facă singure sau recurgeau la mamoși de ocazie, cu consecințe de cele mai multe ori grave și, uneori, fatale.

Dar toate acestea nu rezolvă adevărata problemă: ne dorim ca tribunalele sau organele legislative să ia aceste decizii? Și aici îi dau dreptate judecătorului Samuel Alito, care, fiind de partea majorității în cazul Dobbs, îl citează aprobator pe judecătorul Antonin Scalia; în opinia acestuia, „permisibilitatea avortului și limitările în privința lui trebui soluționate la fel ca cele mai importante probleme ale democrației noastre: de către cetățenii care încercă să se convingă unii pe alții și votează apoi în consecință”.

E, desigur, o anumită ironie în faptul că majoritatea Curții Supreme declară așa ceva, la o zi după ce abrogase o lege adoptată democratic în statul New York, care restricționa utilizarea armelor portabile. Curtea ar spune fără îndoială că, spre deosebire de cazul avortului, Constituția SUA menționează explicit că „dreptul poporului de a deține și purta arme nu va fi îngrădit”. Doar că această frază, adesea citată, e precedată de un raționament potrivit căruia: „O miliție bine orînduită” e necesară „pentru siguranța unui stat liber”. Or, cum presupusul drept al cetățenilor de a purta arme nu are nimic de a face cu siguranța SUA, o aplicație logică a opiniei lui Scalia despre cum ar trebui rezolvată problema avortului ar fi presupus ca reglementarea regimului armelor să fie lăsată la latitudinea proceselor democratice.

Există o consecință chiar mai radicală a opiniei potrivit căreia tribunalele nu ar trebui să preia atribuții nespecificate în Constituție: abilitatea Curții Supreme de a abroga legile nu se regăsește în Constituție. Abia în 1803, la cincisprezece ani după ratificarea Constituției SUA, președintele Curții Supreme John Marshall a afirmat unilateral, în cazul Marbury vs. Madison, că tribunalul poate stabili constituționalitatea legilor și a acțiunilor întreprinse de puterea executivă. Dacă exercitarea puterii judiciare brute e un păcat, înzestrarea tribunalului, de către Marshall, cu autoritatea de a abroga legile e păcatul originar al Curții Supreme. Cazul Marbury a transformat definitiv Bill of Rights. O declarație la nivel de aspirații a unor principii a devenit un document legal – rol pentru care lipsa de claritate a limbajului ei o face pur și simplu inadecvată.

Curtea Supremă a SUA a promulgat fără îndoială cîteva decizii benigne și progresiste. Cazul Brown vs. Board of Education, în care Curtea a decis în unanimitate că segregarea rasială din școlile publice încalcă clauza de protecție egală a celui de-al paisprezecelea amendament, e probabil cel mai important dintre acestea. Dar Curtea a luat de asemenea și decizii dezastruoase, precum hotărîrea judecătorească din faimosul caz Dred Scott, care stabilea că nici o persoană de origine africană nu poate deveni cetățean SUA și că sclavii care au trăit într-un stat liber rămîn sclavi, dacă revin într-un stat care nu a abolit sclavia.

Mai recent, în cazul Citizens United vs. Federal Election Commission, Curtea a invalidat legile federale care îngrădeau donațiile politice, deschizînd astfel calea, pentru corporații și alte organizații, de a investi masiv în campaniile electorale ale candidaților sau partidelor politice favorite. Iar deciziile cu privire la armele portabile vor costa probabil încă multe vieți inocente.

Deciziile Curții Supreme sînt greu de revocat, chiar și atunci cînd e evident că urmările lor sînt cît se poate de nocive. În cazul problemelor controversate, precum avortul sau regimul armelor, abrogarea deciziilor organelor legislative politizează tribunalele și îi determină pe președinți să aleagă judecători care nu sînt neapărat cei mai competenți, dar care vor susține o anumită poziție în privința avortului, a armelor sau a altor probleme sensibile.

Deciziile Curții cu privire la avort, la finanțarea campaniilor electorale și la reglementarea regimului armelor ne învață următoarea lecție: judecătorii care nu au fost aleși prin vot popular nu trebuie lăsați să facă mai mult decît să asigure aplicarea cerințelor esențiale ale procesului democratic. În întreaga lume, organele legislative democratice au promulgat legi ale avortului la fel sau chiar mai liberale decît cele americane de dinaintea revocării cazului Roe vs. Wade. Nu ar trebui să ne mire faptul că aceste democrații au legi mult mai bune – decît, în prezent, SUA – și în privința finanțării campaniilor electorale sau a reglementării regimului armelor.

Peter Singer, profesor de Bioetică la Universitatea Princeton, e fondatorul organizației caritabile The Life You Can Save și autorul, printre altele, al volumelor Practical Ethics, The Life You Can Save, The Most Good You Can Do și Ethics in the Real World.

Copyright: Project Syndicate, 2022

traducere de Matei PLEŞU

Foto: Curtea Supremă a Statelor Unite (wikimedia commons)