Ce faci cînd ți se sparge vreo țeavă sau cînd ai de zugrăvit

Încep cu o poveste. Mi s-a defectat la un moment dat pompa de alimentare a WC-ului, curgea apa continuu, era sîmbătă și situația părea fără ieșire, cel puțin pentru cîteva zile. Fiind un model suspendat, cu rezervorul zidit, părea cu atît mai complicat. Știm toți ce greu găsim un meseriaș să rezolve o situație de acest fel, apărută, cum se întîmplă întotdeauna, într-un moment nepotrivit. Am întrebat într-o doară un prieten dacă nu știe vreun instalator. Întîmplător, mi-a spus, chiar are numărul unuia, care i-a lucrat cîndva și fusese serios. Nu mai știa cum îl cheamă. L-am sunat. Surpriza a fost mare. Omul, un tînăr pînă în 30 de ani, mi-a cerut cîteva date tehnice la care aveam acces, apoi mi-a spus că poate ajunge la mine a doua zi dimineață. A venit punctual, cu o geantă cu scule. Aș putea lungi povestea în detalii, dar nu am spațiu, așa că rezum. Mi-a rezolvat problema în aceeași zi, deși a avut de mers prin cîteva magazine pentru a găsi pompa potrivită. Mi-a luat o sumă cam de trei ori mai mică decît mă așteptam. Mi-a lăsat impresia unui om de mare calitate, educat, serios, profesionist și amuzant. L-am recomandat de atunci cîtorva prieteni care m-au întrebat uimiți, fiecare, unde am găsit resursa asta de aur.

Am auzit, recent, situația unui elev care, după ce a dat examenul de Evaluare națională, pe baza opțiunilor completate și a mediei sale de admitere, care era undeva între 7 și 8, a prins loc la un liceu cu profil tehnologic, la o clasă de specialitate tehnică. Liceu, nu profesională. Părintele a considerat că este un dezastru și a început să caute soluții pentru a-i găsi loc în vreun liceu particular. Fiind consultat, mi-am exprimat ferm opinia că ar trebui să rămînă la liceul unde a intrat, explicînd că este un liceu tehnologic, dar cu rezultate bune și cu un corp profesoral admirabil, că are dotări de nivel înalt, că oricum, după absolvire, poate să dea la orice facultate dorește etc. Mi-am exprimat și rezerva față de liceul privat identificat, care nu este nici pe departe unul de top, ține orele în spații închiriate, după-amiaza, elevii care merg acolo fiind mai degrabă dezinteresați de școală etc. Părintele, însă, avea planul său, vrea să îl mute după clasa a IX-a la un liceu de top, la o specializare de top (care nu se potrivește deloc cu rezultatele și înclinațiile copilului), consideră că la acest liceu privat va obține mai ușor medii mari, care să-i faciliteze ulterior transferul. În plus, a avut o replică memorabilă: „În CV-ul copilului meu nu va fi scris liceu tehnologic!”.

Este o întreagă agitație zilele acestea cu situația elevilor care au rămas nerepartizați la licee, parte pentru că nu au completat opțiuni suficiente, parte pentru că mediile lor nu le permiteau, prin raportare la ale altora, să intre în clase de liceu. Elevi cu medii mari, unii dintre ei, au rămas nerepartizați, alții, cu medii mai mari sau mai mici, au intrat doar la licee cu profil tehnologic. Dacă cei cu medii mari ar fi completat și opțiuni ale liceelor tehnologice, probabil că unii ar fi intrat acolo, iar unii dintre cei care au intrat acolo, cu medii mai mici, ar fi rămas ei nerepartizați. Dar, iată, unor părinți oricum nu le-ar fi convenit să ajungă la licee tehnologice, pentru că dă rău, nu le priește la CV și caută tertipuri prin care ulterior să ajungă, prin transferuri, la liceele dorite.

Că aceste tertipuri sînt sau nu cu șanse de reușită, e o altă poveste. Fapt este că ajungem să vedem aceste inaderențe la realitate. Pe de o parte, pretenția ca pentru toți elevii să existe exact atîtea locuri la exact acele specializări și licee pe care ei le-ar dori. Practic, nici un părinte sau elev nu acceptă că ar putea să nu fie de nivel liceal. Toată lumea ar fi mulțumită, probabil, dacă s-ar aloca doar clase de liceu, pentru specializările dorite, pentru toți elevii din sistem. Dorite mai ales de părinți. Situația ar semăna cu cea de la nivel universitar, unde, după Revoluție, s-au înființat atîtea universități private ori s-au alocat locuri, fie și cu taxă, la facultățile de stat, cu nenumăratele lor filiale, încît nu se pune problema ca vreun absolvent cu diplomă de bacalaureat să nu prindă loc la vreo facultate. Calitatea pregătirii acestora la final nu mai contează.

Ce vreau să spun este că ne îmbătăm cu apă rece crezînd că toți elevii sînt de nivel liceal de top la specializările de top. Și ca societate, și ca părinți. Este firesc ca un procent din acești absolvenți de clasa a VIII-a să nu ajungă la liceele teoretice sau să nu fie orientați către liceu, ci către clase profesionale. Ceea ce trebuie încă menționat, este că, pe de o parte, dacă termini un liceu tehnologic și iei bacalaureatul, poți să te înscrii la facultate exact la fel ca și cînd ai fi terminat un liceu teoretic, iar pe de altă parte, după finalizarea celor trei ani de profesională, elevii pot opta, dacă mai doresc, să continue studiile liceale și să dea examenul de bacalaureat. Deci, dacă ai pierdut niște starturi, ai posibilitatea să vii din urmă, în cazul în care te mobilizezi puțin și îți dorești cu adevărat. Nu ți se retează definitiv aripile. În aceeași ordine de idei, este îngrozitor de fals ce ajungem să construim la nivel societal. Ne plîngem în permanență că nu mai avem meseriași în diverse sectoare de activitate, care nu necesită studii liceale teoretice sau universitare, dar în același timp le disprețuim. Cumva-cumva, ar trebui să începem să le validăm, astfel încît elevii și părinții să nu se mai teamă că, ajungînd la un liceu tehnologic sau la o clasă de profesională, vor avea vieți ratate.

Revin la instalatorul meu, pentru a încheia tot cu el. Omul, probabil, era absolvent de școală profesională. Dar prin tot, prin limbaj, prin atitudine, prin ținută, era mult peste mulți absolvenți de licee teoretice sau de facultăți. Primise educație bună acasă și la școală. Avea o viață bună, mi-a povestit cîte ceva, își finaliza o casă, încă nu era căsătorit și avea de lucru în permanență, pentru că era apreciat. Ar fi putut, după estimarea mea, să facă lejer o facultate. Ce pot să zic, decît că mă bucur că nu l-a chinuit cineva, vreun orgoliu al cuiva sau al lui însuși, să facă vreo facultate cu care să nu aibă, poate, viața bună pe care o are. Vă mai țin la curent cu profilul său, cînd o să mai am nevoie de serviciile sale și-l voi mai putea descoase, poate chiar la o cafea. Deși, este adevărat, aș prefera să se impună această ocazie cît mai tîrziu.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.