⬆
Societate
Pagina 86
Crăciun fericit! (de altădată)
Stuttgart, început de noiembrie. Oraşul, deja împachetat în beteală şi fundiţe alb-roşii, invadat de Moşi Crăciun, aflat în altă primă audiţie a cîntecelor de sezon (sezon tot mai extins, an după an), grăbit încoace şi-ncolo, înnebunit să cumpere cadouri şi înfricoşat că stocurile de daruri ar putea fi pe terminate.
Cinci boli ale presei româneşti în 2014
Pe măsură ce presa migrează către online şi banii se împuţinează, presa autohtonă începe să sufere de o serie de simptome care o privează de relevanţă şi popularitate. Mai la vale, am adunat 5 simptome că lucrurile nu merg deloc bine în presa românească, în 2014.
Alo, aici provincia!
Pe la mijlocul anilor ’90, cînd eram în primul sau în al doilea an de liceu, într-o vacanţă de vară, le-am vizitat pe verişoarele mele într-un mic oraş din nordul ţării. Era acel gen de oraş pe care puteai să-l bagi în buzunar, cu tot cu cei 10.000 de locuitori ai săi.
Magia tarabelor
Mă plimb, agale, prin oraş, căutînd, cu orice preţ, atmosferă de Crăciun. În faţa magazinului Corelli, din zona Amzei, cu decoraţiuni de Crăciun, un domn bătrîn vinde morcovi şi ţelină. Vitrina e feerică, ca-n filme, iar masa lui e minusculă şi cenuşie.
Cinci chestiuni elementare de sărbători
Ne facem o parte din cumpărături. Procesul e obositor şi destul de periculos. În unele magazine nici nu ai pe unde să calci, şi în supermarket, la raionul de patiserie, am văzut o coadă de vreo 10-15 oameni aşteptînd cozonaci calzi. Desigur, şi asta face parte din farmecul sărbătorilor.
Pe spinarea pămîntului, cu chitara şi Kalaşnikov-ul
Fac parte din publicul global al formaţiei sahariene Tinariwen. Mă intrigă muzica lor uscată, răguşită, parcă plină de nisip, dar şi destul de relaxată ca să te ducă cu gîndul la un soi de reggae preistoric. Vreau să aflu mai multe despre „matricea stilistică“ a sunetului Tinariwen şi iată că am ocazia să cunosc cîţiva tuaregi.
Cu ochii-n 3,14
● Ce ţi se poate-ntîmpla dacă te opreşti să cugeţi într-un loc oarecare de pe stradă: doi oameni cu sacoşe trec de tine, împingîndu-se; un cerşetor îţi cere insistent 50 de bani; o veveriţă care coboară dintr-un pom rămîne nemişcată şi te priveşte. (I. P.)
● Despre ce credeţi că vorbeau (tare), într-un autobuz aglomerat, cîteva doamne rome? Despre „medicamente anda stresu“. (D. S.)
La o donaţie – exerciţii de optimism
Cînd tatăl meu a aflat că nu mai avea mult de trăit, şi-a pus problema arhivei personale, pe care o adunase şi la care lucrase o viaţă întreagă. De prin 1959 pînă în 1999 făcuse, în fiecare an, cel puţin un stagiu de teren, „la cules folclor“, toate soldate cu înregistrări, note, fotografii şi obiecte salvate.
„Mergem într-o direcţie bună“
În miezul verii, pe nişte călduri căpietoare, eram la Alexandria. Asta, nu aia; ca să preîntîmpin glumiţele de tip „Care Alexandria?“. În inima unei cîmpii perfect netede, sub un soare crunt, oraşul gîfîia resemnat. Ca peste tot, şi aici sînt oameni care vor să schimbe faţa gri a locului.
Portofoliu
Îmi amintesc prima „scenă în trei“ din Meet the Parents. „How is your portfolio, Greg?“, întreabă Kevin, iar Greg răspunde c-o eroică minciunică de salvare a aparenţelor: „Strong, very strong!“ Am văzut filmul de vreo trei ori şi n-am înţeles niciodată despre ce „portofoliu“ era vorba.
Lecţia shopping-ului online şi a termenului de valabilitate
Am scris acum un timp despre Carrefour online. Pentru liniştea mea, am cerut nuş’ cîte cutii cu lapte pentru a avea două săptămîni, apă tot la fel. Ca să nu car. Şi merge o dată. A doua oară, cer la fel, mi se livrează marfa, dar un singur detaliu îmi fuge de sub control. Data expirării.
Tabloidele în viaţa copiilor
O mamă biologică are dreptul să decidă asupra biografiei propriului copil, iar jurnaliştii au dreptul la libera exprimare. Dar cînd drepturile lor transformă într-un iad viaţa unui copil, atunci somnolenţa celor care fac legi şi care sînt desemnaţi să le apere este una criminală.
Grătarul de iarnă
Văd de ceva vreme la televizor o reclamă care mă lasă cu o senzaţie amestecată de foame şi poftă: dintr-un borcan izbucnesc şuvoaie violente de muştar galben care se îngemănează, la mijlocul saltului, cu un snop rumen de cîrnaţi şi mici de-ai noştri, româneşti.
Viața ca-n filmele de Crăciun
Ce se întîmplă, de fapt, în filmele de Crăciun? Modelul dickensian rămîne schema de bază: un Scrooge se îndoieşte de simbolul şi puterea sărbătorii, şi de rolul ei în viaţa sa. Numai miraculosul, disponibil şi pentru muritorii de rînd, explicit doar în Ajunul Crăciunului, îi poate revela adevăratul sens al existenţei.
Gaspadin Bazarov şi televizorul Sport
Pentru mine, comunismul e un televizor Sport alb-negru. Dacă nu ştiţi despre ce vorbesc, imaginaţi-vă un cuptor cu microunde alb, din care iese o antenă lungă şi al cărui geam înfăţişează, în locul unei pete portocalii de supă de dovleac, imaginea tremurată, vineţie, a unui tip dintr-un secol incert, pe nume Bazarov.
Prin mansarde şi demisoluri
Îi înţeleg pe oamenii care nu au unde să stea, nu-şi permit să plătească chirii de sute de euro, îşi doresc şi un pic de intimitate, aşa nu vor să locuiască împreună cu alţi cinci. Îi înţeleg şi pe cei care refuză să-şi facă credite şi, pînă la urmă, găsesc aceste soluţii temporare – o mansardă sau un demisol.
Insulele îşi caută direcţia pe o mare în schimbare
Aproape un sfert din populaţia Croaţiei are cel puţin 60 de ani; potrivit unei analize demografice publicate anul trecut de Ivo Nejasmic, profesor de geografie la Universitatea din Zagreb – în cazul insulelor, peste 30% din locuitori fac parte din această categorie.
Cu ochii-n 3,14
● Dintr-ale marketingului: după hîrtia igienică aromată cu floarea pasiunii sau iasomie, după hîrtia moale precum un iepuraş sau o pană de porumbel, a apărut hîrtia igienică onestă, directă şi la obiect: se numeşte Mototol. (S. G.)
● Există oraşe unde poţi avea surprize poştale dintre cele mai plăcute, un asemenea oraş fiind Strasbourg. Cineva care locuieşte acolo a primit de curînd o felicitare cu următorul conţinut: „Gunoierii din cartier vă urează Sărbători Fericite“. (D. S.)
Interferenţe – interviu în festival cu George BANU
Cred că demn de atenţie e faptul că festivalurile româneşti, spre deosebire de festivalurile occidentale, sînt deschise culturii teatrale. Dacă în alte locuri nu vedem decît spectacole, aici au loc conferinţe, proiecţii video; într-un fel, varietatea manifestărilor e specifică acestor festivaluri.
La kaki
M-am întîmplat la Oşan. Trecea drumul pe acolo şi zic să merg aici, decît la Mega. Înghesuiala de la Mega din Traian am dat-o pentru sărăcia de Oşan din Vitan. Parchez, bag monedă, iau căruţ, intru. Ursuleţi, elefănţei, detergent, plasmă, caracatiţă, kaki, pătrunjel şi multe altele cît viaţa nu le poate cuprinde.
Păsări evlavioase şi evocatoare
O altă profesoară iubeşte limba română. Şi cartea. Şi vrea ca şi elevii săi să le iubească. Pentru asta, face un plan de lecţie, cu obiective şi etape: „Elevii trebuie astfel pregătiţi încît să devină nu numai beneficiarii limbii (sic!), ci şi creatori de limbă. (...) Se citesc două scurte esee(!) cu tema: Frumuseţea limbii române.“
Egalitate şi fraternitate la 10 mii de metri
Bănuiesc că o să vă supăraţi mulţi pe mine. Că o să ziceţi că n-am habar de principii de bază ale creşterii şi prosperităţii unui business şi alte argumente economice lipsite de suflet. N-are nimic, textul ăsta rămîne oricum vorbă-n vînt, n-o să mă asculte pe mine nimeni din industria transportului de călători prin aer.
Lumini, intemperii şi Moş Nicolae
Am rămas una dintre persoanele convenţionale care, în fiecare an, se bucură cînd se aprind luminile oraşului, de dinaintea Crăciunului. În fiecare an vreau să le văd, nu o dată, ci de zeci de ori, spre stupoarea apropiaţilor mei.
Care e misiunea TVR?
Zilele trecute, un membru al Consiliului de Administraţie al TVR a afirmat, public, că numai penalizările pe care le are de plătit la ANAF televiziunea publică depăşesc suma de 9 milioane pe an. Situaţia din TVR este din nou critică. E cazul însă să vorbim doar de bani?
Poştaşi, curieri şi cititori de contoare
Mihăiţă era febleţea doamnelor în vîrstă, pensionare. În primul rînd pentru că era un poştaş „tînăr“, abia trecuse de 50 de ani. Apoi, din cauza aerului lui veşnic neajutorat, uşor nătîng, a micilor lui stîngăcii. Ochelarii îi stăteau veşnic strîmb pe nas, iar cînd afară era frig, i se abureau lentilele.
Refugiaţii sirieni părăsesc Bulgaria pentru purgatoriul german
Ali este un student kurd de 25 de ani, slab, cu părul ca pana corbului. Tatăl lui a murit în Rojava – numele dat de kurzi ţării lor natale Siria – pe cînd Ali era doar un copil. De cînd au devenit refugiaţi, Ali – ajuns de facto capul familiei pentru că vorbeşte englezeşte – încearcă să lase impresia că situaţia e sub control.
Cu ochii-n 3,14
● Pe uşa unui lift din staţia de metrou de la Gara de Nord, o pagină A4, xeroxată: „Pentru schimbarea peronului folosiţi scările fixe din stînga!“. Deodată am auzit în minte: „În lumea plină de urmări, eu sînt un om pe nişte scări. În sus ce e? În jos nimic. În jos ce e? În sus nimic“. Aici era un peron. (S. G.)
● O destinaţie neaşteptată au bătăile inimii într-o reclamă Deichmann: „Inima noastră bate pentru pantofi“. La fel cum (probabil) inima celor de la Tefal bate pentru tigăi. (D. S.)
Telenovelim şi calendarul?
Păi, cine-şi mai botează acum copilul Ion, Gheorghe, Dumitru sau Nicolae? Mai nimeni. Cît despre Ilie, Visarion, Zaharia sau Mina, nici pomeneală. Mihail supravieţuieşte sporadic, văduvit de l-ul final, iar pe Gavril îl mai aflăm doar în buletinele unor venerabili pensionari.
Un elefant se legăna pe-un picior de plai
Îmi recunosc, de la bun început, limitele înţelegerii. Nu pricep ce satisfacţie se poate găsi în împuşcarea unui elefant. La fel, nu găsesc nici o bucurie în ideea de a omorî un iepure, o căprioară, un biet cocoş de munte, o antilopă, sau un leu care stă şi leneveşte la soare, fără să fi sărit să-ţi rupă capul.
Revenire la Cehov
În aceste zile cehoviene îmi lipsea Vania... pînă cînd, hazard fericit, a sunat telefonul şi la capăt de fir vorbea Horaţiu Mălăele. Liberi amîndoi, ne-am revăzut şi privindu-l îmi aminteam de celebrul său rol de la Bulandra. Trei ore cu Vania, place des Vosges!
Reţetă de toleranţă de sărbători
Mă gîndesc că vînzoleala de Moş Nicolae sau de Crăciun nu are nimic toxic. Ce-i aşa de rău? Să se vînzolească alţii, nu? Dacă eu nu o fac, de ce să comentez, să spun de rău? Face audienţă. Nu mă interesează. Îmi face rău personal. Nu-mi face. Nu am unde parca? Să fim serioşi.
La o aniversară
Educatoarea dă largi explicaţii asupra felului în care Eminescu poate fi utilizat în scopuri educative chiar de la vîrste fragede: „Grădiniţa este cadrul organizat în care luceafărul poeziei româneşti este cunoscut pentru prima dată prin poeziile sale care ajung la sufletul plin de sensibilitate al copiilor preşcolari."
Viaţa pe dos
Nu mai ştie în/din cîte crîşme a intrat şi a ieşit. Cum nu ştie de ce şi cînd a ieşit din ultima şi mai ales cum a ajuns acasă. Are pe telefon un milion de mesaje, başca pe mesageria Facebook. Cu un singur ochi de peşte pescuit de o săptămînă, prinde ca prin ceaţă unul dintre ele: „Băi, eşti mai OK? Că în taxi...“
Copii şi bunici
Am fost, recent, la premiera Scurt/4: Istorii de inimă neagră – patru scurtmetraje de Luiza Pârvu, Radu Jude, Andrei Creţulescu, Iulia Rugină (O lume nouă, Trece şi prin perete, Kowalski, Să mori de dragoste rănită), unite prin tematica, esenţială, a povestirilor: moarte şi, aproape în toate, iubire.
„Structura de vis a sufletului“ - interviu cu Dr. Dan NOVEANU
"După peste trei decenii de practică chirurgicală, pot afirma că halatele albe de textură, precum spuneţi, se pot oricînd compara şi „întreţese“ cu cele ale lumii occidentale, ba, de multe ori, chiar să le depăşească nivelul, stabilindu-se şi muncind alături de autohtoni, cel puţin de la egal la egal. "
Articol Despre Denumiri Lungi De Instituţii
Ce părere am eu – m-a întrebat profa. Ar fi mai bine să-i spună Director Răposăţescu sau Albert Einstein? „Păi de ce nu-i ziceţi «Cabinet de fizică», doamnă?“ am întrebat. Profa de română a oftat evaziv. Cred că motivul era că liceul respectiv nu era liceu, ci Colegiu Naţional.
Cînd româncele poartă hijab
„Soţul meu nu este arab, este persan“, insista Adriana să-şi informeze vecinii, în primul ei an de căsnicie, ca şi cum ar fi vrut să-şi găsească o justificare în spaţiul public – în cazul de faţă, un bloc „respectabil“ – pentru alegerea ei. Dacă mulţi nu înţelegeau care era diferenţa, ea avea răbdare să le explice.
Politică şi ajutor social
Se spune, şi pe drept cuvînt, că atunci cînd unui om îi lipseşte pîinea zilnică de pe masă nu este decît problema lui. Dar, cînd unei părţi însemnate din oamenii unei ţări îi lipseşte pîinea de pe masă, atunci problema devine una a colectivităţii în ansamblul său, şi această colectivitate trebuie să reacţioneze.
Noi şi societatea civilă
O democraţie care nu produce societate civilă este, în opinia lui Andrei Pleşu, „o democraţie care alunecă ori în populism, adică dă satisfacţie tuturor într-un mod demagogic şi toată lumea crede că lucrurile sînt în regulă, ori creează indiferentism, lumea îşi vede de treburi, nu se mai ocupă nimeni de treburile comunitare."
„Democraţia este precum bolovanul lui Sisif“ – interviu cu Adam MICHNIK
"Internetul şi reţelele de socializare sînt precum un cuţit cu care poţi tăia şi pîine, dar poţi, de asemenea, să şi înjunghii pe cineva. Depinde foarte mult de cel în mîinile cui ajunge acest cuţit... Cine şi pentru ce îl mînuieşte."
Cu ochii-n 3,14
● Cu vreo două săptămîni înainte de alegeri, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a declarat că ar fi de acord cu legalizarea prostituţiei. Motivele nu erau legate de sănătatea publică, de siguranţă sau de vreo dezlegare morală: pur şi simplu, „orice ban în plus la buget contează“. (S. G.)
● Astronauta italiană Samantha Cristoforetti a luat la bordul navei spaţiale un aparat de espresso portabil, aflăm de pe site-ul revistei germane Der Spiegel. „Legendarul cotlet de miel londonez ajunge în st
Oul lui Basile
Basile – fost Vasile – s-a născut şi a copilărit într-o mahala bucureşteană, de unde a moştenit şi jargonul colorat în care vorbeşte. El e sarea şi piperul străzii noastre. Îl cunosc aproape toţi vecinii, mereu dispus la destăinuiri, făcînd deliciul conversaţiei în franceza lui aproximativă.
Imaginea „regelui neamţ“ şi mesianismul
Entuziasmul de după anunţarea rezultatului alegerilor prezidenţiale produce, în mod firesc, nişte aşteptări foarte mari. Unele dintre ele se dovedesc a fi pline de imaginaţie. Mulţi compatrioţi se întrec în formularea unor asemănări, care mai de care mai sofisticate, între noul preşedinte ales şi Regele Carol I al României.
Credinţă
Pentru soţii Enuţă, viaţa de familie înseamnă şi asta: terapii, exerciţii, vizite regulate la medici, analize. Toate pentru ca Simon, diagnosticat acum un an cu stare vegetativă persistentă, să evolueze spre o stare de minimă conştienţă. Cît va putea recupera după traumatismul cranio-cerebral, nu se ştie.
Total două sute de lei
Iarna asta sînt bine, şi bine voi fi şi încă vreo doi ani de acum înainte. Dar nu mă lasă mintea şi intru în mall, la un magazin, şi caut, şi caut şi găsesc o bluză. Deşi mi-am promis că port doar cămăşi, îmi iau bluză. Şi uite nişte raiaţi. Hei, de cînd nu mai purtasem eu raiaţi!?
Familia, celula de bază a corporaţiilor
S-ar fi putut spune, deci, uitîndu-te la „caracatiţa“ gratificaţiilor, întinsă la toate persoanele cu sînge din sînge angajatului, că libertatea unei vieţi personale amenajate după propriile dorinţe o ai doar în stadiul de proaspăt angajat. Pe măsură ce-ţi trece vremea în firmă, familia devine şi ea membră de onoare a corporaţiei.
Tabieturi, obiceiuri şi metehne
Sînt unii care nu pot renunţa la tabieturi, orice ar fi. Sigur, parte din definiţia de acum a cuvîntului venit din turcă chiar asta sugerează – o plăcere, un obicei pe care cineva îl îndeplineşte cu meticulozitate. Dar există oameni sub care poate cădea literalmente casa, în timp ce ei se îngrijesc să nu li se verse cafeaua...
Epopeea cîinelui Costică
Nu ştiu ce are blocul nostru, şi el cît se poate de oarecare, că atrage doar cîini demni. Şi în jurul cărora se pot crea mitologii. Înaintea lui Costică, locul fusese ocupat de cîinele Albu. Albu era un cîine solid, alb, desigur, cu niscaiva pete negre, cu o privire strictă.
Cum n-a cîştigat Facebook-ul alegerile
Din toate aceste lucruri trebuie să înţelegeţi că „Facebook a cîştigat alegerile“ pentru că avem multe cifre despre Facebook, de alegeri, şi, în rest, nu avem cifre. V-aţi întrebat vreodată cîţi alegători din diaspora au dat telefon rudelor de-acasă pentru ca să le convingă să voteze cu Iohannis?
Oameni din anii ’80
Am descoperit de curînd, pe Internet, un album de fotografii realizate de un turist maghiar care vizita Capitala noastră în toamna/iarna lui 1986. Cineva comenta că pozele ar fi fost făcute ceva mai devreme, înainte de 1976, pentru că apăreau anumite clădiri care, după cutremur, ar fi dispărut.