Lumini, intemperii şi Moş Nicolae

Publicat în Dilema Veche nr. 565 din 11-17 decembrie 2014
La drum – propriul road movie jpeg

Am rămas una dintre persoanele convenţionale care, în fiecare an, se bucură cînd se aprind luminile oraşului, de dinaintea Crăciunului. În fiecare an vreau să le văd, nu o dată, ci de zeci de ori, spre stupoarea apropiaţilor mei. Nu doar pe cele de pe Magheru, ci pe cele de pe Kiseleff, Victoriei, Aviatorilor, Kogălniceanu, şi chiar din Militari ori Berceni. În fiecare an, mă înham la obişnuitele discuţii inutile pe această temă, combătîndu-i (recunosc că fără a fi documentată, pentru că am refuzat să mă documentez) pe cei care înjură luminile oraşului meu, mereu cu aceeaşi placă (desigur, de multe ori adevărată): spunînd că sînt urîte şi scumpe degeaba...

Îi combat nu în sensul în care nu sînt de acord cu ei: de cele mai multe ori, au dreptate. Dar nu asta e perspectiva care mă interesează, mai bine zis, pe care o pot duce într-un anume moment altfel al anului: de sărbători. Atunci vreau, pur şi simplu, să mă bucur, cu orice preţ, şi sînt chitită să nu las nimic şi pe nimeni (desigur, întotdeauna există excepţii cu adevărat grave, dar nu despre asta e vorba aici...) să-mi strice plăcerea Crăciunului şi a aşteptării sale. Pînă şi mama mea, care era o persoană foarte critică, voia, în fiecare an, să vadă luminile oraşului şi se bucura de ele. 

Despre lumini se poate cîrcoti oricînd şi oricît. Sînt prea scumpe, prea calde, prea reci, prea bogate, prea sărace, prea mov, prea verzi... Anul ăsta e brad, ba nu e brad, e pom, e stea, e mai frumos la Paris, ba la Viena... Şi totuşi, lumea se îngrămădeşte, în fiecare an, pe sub bolţile licăririlor imperfecte, într-un du-te vino de multe ori fără rost, doar pentru că luminiţele au dat semnalul. Au dat semnalul la sărbătoare. 

Anul ăsta, ce-i drept, vremea nu prea a ţinut cu ele. Cam a doua zi după ce le-au montat, a plouat, a burniţat continuu şi apăsat. Deplasarea prin oraş semăna cu înotul din unele coşmaruri, în care te lupţi cu valurile de apă mocirloasă şi nu poţi înainta. Prin Bucureştiul proaspăt luminat, dar foarte umed, te puteai, totuşi, mişca, dacă făceai faţă băltoacelor de adîncimi variabile şi vîntului care, pe la colţurile descoperite, se-nverşuna fără rost. Şi totuşi, în ciuda intemperiilor, nu ştiu ce m-a împins la un drum nesfîrşit prin oraşul lacustru.

De fapt, ştiu. De cîte ori au fost intemperii, a nins, a plouat torenţial ori au bătut vînturi frenetice, parcă ceva m-a împins, mai ales dacă se întîmpla de sărbători, să o pornesc la drum, aşa, tot înainte, orbeşte. O dorinţă acută, deşi complet nenecesară de a înfrunta intemperiile, natura moderat – şi, totuşi – controlat dezlănţuită. Farmecul luminilor a fost, de fiecare dată, cu atît mai mare...

Rezistenţa mirajului luminiţelor (oricît de prăpădite ar fi fost acestea în realitate) pe sub rafale mi-a dus aminte de credinţa în Moş Nicolae, din copilărie: un moş mai mic decît Moş Crăciun (pe vremea aceea, nu mă ducea gîndul la sfînt şi nici nu bănuiam vreo suprapunere între cei doi moşi, erau pur şi simplu doi aducători de cadouri, la distanţă mică unul faţă de altul...), dar cît se poate de real. Dovada era evidentă: cadourile din cizme, lăsate invariabil, chiar dacă nu-l puteai vedea în carne şi oase, ca pe Moş Crăciun...

Tatăl şi bunicul meu glumeau mereu, maliţios, pe seama bietului Moş Nicolae, pe care-l făceau Niculiţă şi spuneau că ar fi băut cu el şi alte snoave demitizante. Eu îi combăteam mereu. Dovadă a existenţei sale erau nu doar cadourile, ci şi scrisorile explicite pe care le lăsa în cizme. Precum – şi poate mai ales – dorinţa mea nesăţioasă ca acesta să fie un personaj real. 

Sosirea lui Moş Nicolae era – şi a rămas – începutul perioadei de fericire. În ultimii ani, la nivel public – şi urban – venirea lui e marcată de aprinderea luminilor (care doar anul ăsta s-a petrecut mai devreme). De pe 5 decembrie încolo, nu prea mai e timp de cîrcoteală şi resentimente. Măcar atît am învăţat din experienţa lui Scrooge, în care nu voiam să mă transform. Bucuria savurării lucrurilor mici, şi apoi a dăruirii lor (ba chiar şi a unora ceva mai mari...) e cea care mă ţine, an după an, într-o altfel de stare, de pe 5 pînă pe 25 decembrie. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
Cum afli când te poți pensiona: ce documente trebuie depuse. CALCULATOR pensie anticipată
Creșterea vârstei de pensionare este luată în calcul în toate statele lumii în care natalitatea a scăzut, iar îmbătrânirea populației accelerează, punând în dificultate sistemele publice de pensii.
image
Povestea dramatică a celei mai de succes dresoare de lei și tigri din România. Final tragic de carieră
Cea mai renumită dresoare de lei și tigri din România a fost brașoveanca Lidia Jiga. Ea a murit în arenă, sfâșiată de tigrul pe care-l plimba cu decapotabila prin București în anii 1960
image
Misterul morții spionilor înecați în Lacul Maggiore din Alpii Elvețieni: „A venit apocalipsa peste noi“ VIDEO
Patru persoane au murit după ce o navă care transporta 21 de pasageri, toți în legătură cu serviciile secrete italiene și israeliene, s-a răsturnat, iar speculațiile privind natura călătoriei sunt din ce în ce mai multe.

HIstoria.ro

image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.
image
Ultimele zile din viața lui Adolf Hitler
Rar s-a mai întâmplat în istoria omenirii ca moartea unui om care a influențat decisiv nu doar secolul al XX-lea, dar și felul în care a evoluat omenirea până în ziua de azi să dea naștere la atât de multe minciuni, legende și adevăruri spuse pe jumătate. Autoritățile sovietice, singurele în măsură să afle adevărul, au făcut tot posibilul să încurce și mai mult lucrurile. Pentru Stalin, care gândea în termenii Războiului Rece încă din 1945, un Hitler probabil viu și nevătămat era mult mai folosi
image
George Gershwin și visul american
George Gershwin (1898-1937) a marcat scena americană la începutul secolului XX.