Lumini, intemperii şi Moş Nicolae

Publicat în Dilema Veche nr. 565 din 11-17 decembrie 2014
La drum – propriul road movie jpeg

Am rămas una dintre persoanele convenţionale care, în fiecare an, se bucură cînd se aprind luminile oraşului, de dinaintea Crăciunului. În fiecare an vreau să le văd, nu o dată, ci de zeci de ori, spre stupoarea apropiaţilor mei. Nu doar pe cele de pe Magheru, ci pe cele de pe Kiseleff, Victoriei, Aviatorilor, Kogălniceanu, şi chiar din Militari ori Berceni. În fiecare an, mă înham la obişnuitele discuţii inutile pe această temă, combătîndu-i (recunosc că fără a fi documentată, pentru că am refuzat să mă documentez) pe cei care înjură luminile oraşului meu, mereu cu aceeaşi placă (desigur, de multe ori adevărată): spunînd că sînt urîte şi scumpe degeaba...

Îi combat nu în sensul în care nu sînt de acord cu ei: de cele mai multe ori, au dreptate. Dar nu asta e perspectiva care mă interesează, mai bine zis, pe care o pot duce într-un anume moment altfel al anului: de sărbători. Atunci vreau, pur şi simplu, să mă bucur, cu orice preţ, şi sînt chitită să nu las nimic şi pe nimeni (desigur, întotdeauna există excepţii cu adevărat grave, dar nu despre asta e vorba aici...) să-mi strice plăcerea Crăciunului şi a aşteptării sale. Pînă şi mama mea, care era o persoană foarte critică, voia, în fiecare an, să vadă luminile oraşului şi se bucura de ele. 

Despre lumini se poate cîrcoti oricînd şi oricît. Sînt prea scumpe, prea calde, prea reci, prea bogate, prea sărace, prea mov, prea verzi... Anul ăsta e brad, ba nu e brad, e pom, e stea, e mai frumos la Paris, ba la Viena... Şi totuşi, lumea se îngrămădeşte, în fiecare an, pe sub bolţile licăririlor imperfecte, într-un du-te vino de multe ori fără rost, doar pentru că luminiţele au dat semnalul. Au dat semnalul la sărbătoare. 

Anul ăsta, ce-i drept, vremea nu prea a ţinut cu ele. Cam a doua zi după ce le-au montat, a plouat, a burniţat continuu şi apăsat. Deplasarea prin oraş semăna cu înotul din unele coşmaruri, în care te lupţi cu valurile de apă mocirloasă şi nu poţi înainta. Prin Bucureştiul proaspăt luminat, dar foarte umed, te puteai, totuşi, mişca, dacă făceai faţă băltoacelor de adîncimi variabile şi vîntului care, pe la colţurile descoperite, se-nverşuna fără rost. Şi totuşi, în ciuda intemperiilor, nu ştiu ce m-a împins la un drum nesfîrşit prin oraşul lacustru.

De fapt, ştiu. De cîte ori au fost intemperii, a nins, a plouat torenţial ori au bătut vînturi frenetice, parcă ceva m-a împins, mai ales dacă se întîmpla de sărbători, să o pornesc la drum, aşa, tot înainte, orbeşte. O dorinţă acută, deşi complet nenecesară de a înfrunta intemperiile, natura moderat – şi, totuşi – controlat dezlănţuită. Farmecul luminilor a fost, de fiecare dată, cu atît mai mare...

Rezistenţa mirajului luminiţelor (oricît de prăpădite ar fi fost acestea în realitate) pe sub rafale mi-a dus aminte de credinţa în Moş Nicolae, din copilărie: un moş mai mic decît Moş Crăciun (pe vremea aceea, nu mă ducea gîndul la sfînt şi nici nu bănuiam vreo suprapunere între cei doi moşi, erau pur şi simplu doi aducători de cadouri, la distanţă mică unul faţă de altul...), dar cît se poate de real. Dovada era evidentă: cadourile din cizme, lăsate invariabil, chiar dacă nu-l puteai vedea în carne şi oase, ca pe Moş Crăciun...

Tatăl şi bunicul meu glumeau mereu, maliţios, pe seama bietului Moş Nicolae, pe care-l făceau Niculiţă şi spuneau că ar fi băut cu el şi alte snoave demitizante. Eu îi combăteam mereu. Dovadă a existenţei sale erau nu doar cadourile, ci şi scrisorile explicite pe care le lăsa în cizme. Precum – şi poate mai ales – dorinţa mea nesăţioasă ca acesta să fie un personaj real. 

Sosirea lui Moş Nicolae era – şi a rămas – începutul perioadei de fericire. În ultimii ani, la nivel public – şi urban – venirea lui e marcată de aprinderea luminilor (care doar anul ăsta s-a petrecut mai devreme). De pe 5 decembrie încolo, nu prea mai e timp de cîrcoteală şi resentimente. Măcar atît am învăţat din experienţa lui Scrooge, în care nu voiam să mă transform. Bucuria savurării lucrurilor mici, şi apoi a dăruirii lor (ba chiar şi a unora ceva mai mari...) e cea care mă ţine, an după an, într-o altfel de stare, de pe 5 pînă pe 25 decembrie. 

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.