Grătarul de iarnă

Publicat în Dilema Veche nr. 566 din 18-23 decembrie 2014
Mîrlanii cu palat jpeg

Văd de ceva vreme la televizor o reclamă care mă lasă cu o senzaţie amestecată de foame şi poftă: dintr-un borcan izbucnesc şuvoaie violente de muştar galben care se îngemănează, la mijlocul saltului, cu un snop rumen de cîrnaţi şi mici de-ai noştri, româneşti. Numele muştarului sună a ceva substanţă industrială, a adeziv de parchet, dar, n-are a face, în cazul meu e capabil să mă facă să ies din casă şi să caut nişte mici.

Neţărmurita mea dragoste pentru tocătura românească nu pare a fi însă atît de puternică într-un singur caz. Acela al făcutului unui grătar afară, iarna. Am participat la cîteva ieşiri din astea şi, din absolut toate, am ieşit mahmură, semidegerată şi mai degrabă flămîndă.

Un grătar iarna presupune că tipii care se ocupă de el de obicei devin parcă mai responsabili, mai întreprinzători, mai iscusiţi în a ciopli cu toporişca toate mărimile de surcele pentru foc. Aţi observat, bănuiesc, că în preajma unui foc şi a unui grătar cu cărnuri, se trezeşte în bărbaţi un soi de machism preistoric care-i face automat mari meşteri în învîrtitul cefelor, cu o mină profesionistă de supravieţuitor în sălbăticie. Legumele folosite ca garnitură rămîn a fi puse pe undeva pe la margini, acolo unde mai rămîne loc, sau de-a dreptul la final, cînd toată carnea e deja gata. De legume şi de salate se ocupă, de regulă, partea femeiască a adunării. Femeile nu au ce căuta lîngă grătar. E foarte bine că fac oale cu ciorbă şi cazane de tocăniţe, dar locul lor nu e în faţa unui grătar. Explicaţia antropologică pare destul de simplă şi-şi are originile în preistoria înfăţişată caricatural de bărboşi în animal-print care-şi aprovizionează familiile din peşteri cu ciozvîrte de mamuţi lînoşi.

Teoretic, toată treaba asta are un cap şi o coadă şi cîteva etape între. Se face, aşadar, jarul din cărbuni de la benzinărie, surcele şi bucăţele de hîrtie ca startere de foc. Lumea e încotoşmănată pe afară şi trage de regulă la nişte ţuici turnate din bidoane de Cola din plastic. Ţuica e lăudată de aducător ca fiind naturală, din prune/mere/caise, şi dă nişte dureri înfiorătoare de cap a doua zi. Lumea bea şi se învîrte în jurul focului care începe să trosnească. Masculul alfa îl mai împunge din cînd în cînd cu un lemn ţinut strîns cu mîini rebegite şi roşii de frig. Între timp, se aduc cărnurile care urmează a fi puse la fript. Fiecare a contribuit cu cîte ceva. S-au strîns mii de mici („las să fie, decît mai puţini...“) şi mormane de fleici, cefe de porc, bucăţi de pui şi cîrnaţi din aceia subţiri, rulaţi ca un colac de sfoară. Lasoul ăsta încolăcit de carne se prinde expert cu nişte ţepuşe lungi de lemn şi aşa se frige. Ca să ştiţi. Tot cărnetul strîns acolo ar hrăni un oraş mic. Carnea se frige într-o ordine anume – bucăţile cu gust pregnant (micii mei, de pildă) sînt lăsate la urmă. Lumea bea, fumează, vorbeşte şi tropăie de frig pe lîngă foc. Se aduc tot felul de recipiente în care e pusă carnea pe măsură ce se face. Ne e foarte foame, dar aşteptăm să se facă tot. Şi bem. Ţuica puturoasă alunecă precum uleiul cel mai fin. Grataragiul e alimentat cu diverse. I se deschid berile, i se aduce pachetul de ţigări. E un rock-star. Nevastă-sa vrea să-i mai aducă o vestă că e frig, dar el e sălbatic, curajos, important şi face de mîncare pentru toată lumea – nu vrea.

Spre final, mai rămîn pe lîngă el, afară, o mînă de fumători. Restul populaţiei s-a retras înăuntru, la căldură. Carnea soseşte semisleită în oale şi ulcele reci. Se mănîncă mai puţin de jumătate din mormanul de cărnet. Se bucură, a doua zi, cîinii din împrejurimi şi cei cărora le place un mic dejun cu mici reîncălziţi (mă număr printre ei). Tipul care s-a ocupat de grătar cade ca un erou la datorie. E privit cu admiraţie, de restul lumii. A doua zi, dincolo de sendvişuri cu ceafă de porc, lumea caută cu ochii tulburi cîte un nurofen. Ţuica aia naturală de casă şi-a făcut treaba. Încă un grătar reuşit! 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Cele mai ieftine destinații de vacanță din Grecia. Insula care trece neobservată, dar merită vizitată
Pe lângă celebrele insule grecești Santorini, Mykonos și Thassos, există și alte destinații de vacanță în Grecia mai puțin cunoscute și mai ieftine. Iată care sunt acestea, conform The Travel.
image
Poliţistul care a ucis din greșeală un şofer. Nu va face nicio zi de închisoare, dar a fost obligat la daune-record
Un polițist din Vaslui a fost trimis în judecată pentru omor, dar a fost condamnat în cele din urmă pentru ucidere din culpă, după ce instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei.
image
Sfaturile primite de doi tineri pensionari MAI care vor să își crească fetița în Olanda. „Ne ajung banii?“
Doi tineri pensionari MAI, beneficiari de pensii militare, vor să se mute cu fetița în Olanda și au cerut sfaturi despre acest pas pe un grup de Facebook al românilor din diaspora.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.