Total două sute de lei

Publicat în Dilema Veche nr. 563 din 27 noiembrie - 3 decembrie 2014
Căpşune jpeg

Am zece perechi de ciorapi şi la dedesubturi stau bine. Nu pot să spun mare lucru de pantaloni. Cred că nişte blugi albaştri mi-ar trebui. Pentru iarnă, trăiesc cu gîndul la bocanci, aşa cum pentru maşină am nevoie de patru cauciucuri de iarnă. Culmea este că mi-am tot luat ghete, pantofi, dar mă ia frigul că nu am bocanci. În rest, cămăşi şi bluze am destule. Port de acum doi-trei ani, nu-s demodate şi sînt ale lui Luca. El s-a lungit, eu am rămas la fel. El a devenit nou, eu tot mai vechi. Aşa că i-am preluat haine, pantofi şi le port cu mîndrie, că-s ale lui şi mi se potrivesc. Aparent, nu-mi mai trebuie. Iarna asta sînt bine, şi bine voi fi şi încă vreo doi ani de acum înainte. Dar nu mă lasă mintea şi intru în mall, la un magazin, şi caut, şi caut şi găsesc o bluză. Deşi mi-am promis că port doar cămăşi, îmi iau bluză. Culoarea e tentantă, îmi aduce aminte de culorile Rapidului, de meciurile de fotbal la care am fost, îmi aminteşte că vreau măcar o dată să mai merg în Potcoavă. Da, îmi iau bluza cu mînecă lungă, culoarea vişinei. Şi uite nişte raiaţi. Hei, de cînd nu mai purtasem eu raiaţi!? Credeam că nu se mai întoarce moda. Şi mi-am luat veluri, ca o atingere blîndă. Uite, ce ieftine sînt ghetele alea. Şi îmi iau şi ghete. Clasice. Nu, nu de iarnă grea, dar bune de tăvăleală. Negre, simple. Total două sute de lei. Rezonabil, nu? Mie mi se pare că da. Este o sumă pentru care pot să mă înnoiesc, nu? Dar parcă nu mai aveam nevoie de nimic, nu? Şi cu toate astea, nu am rezolvat bocancii de iarnă. Am dat bani, mi se par rezonabile preţurile şi cumpărăturile, dar, uite, am lăsat nerezolvat bocancul de iarnă. Am dat puţin, dar cred că o să mă coste mai mult. Cum aşa? Ce-i cu mine? Rapidul, atingerea de velur, ghetele de pămînt uscat. Ce-i cu mine? De ce am uitat care mi-e ţinta fixă, nevoia esenţială? Ce-i cu mine, fraţilor? Voi aţi păţit la fel? Vă rog să-mi explicaţi voi, pe istodor.eugen@gmail.com. Cum numiţi voi tentaţia?

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

marian neacsu foto mediafax
Funcția importantă pe care Marian Neacșu nu o exclude, deși a fost propus ministru de Interne: „Mă gândesc în mod foarte serios”
Marian Neacșu, propus pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne, nu exclude posibilitatea de a ajunge la conducerea Curții de Conturi.
zodiac chinezesc jpg
Trei semne din zodiacul chinezesc care atrag abundența săptămâna aceasta
Configurația astrologică orientală aduce vești spectaculoase pentru planul financiar în intervalul 19 – 25 octombrie 2026. Conform principiilor din zodiacul chinezesc, trei semne animale sunt direct susținute energetic pentru a atrage prosperitate, stabilitate și câștiguri neașteptate.
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
Când se deschide Târgul de Crăciun de la Craiova. Pregătirile au stârnit controverse: „Nu mai avem răbdare pentru nimic!"
Deși sărbătorile de iarnă sunt încă la câteva săptămâni distanță, centrul Craiovei a intrat deja în etapa pregătirilor pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale sezonului. Artiștii, sculptorii și echipele tehnice lucrează la elementele decorative care vor schimba aspectul orașului.
car mechanic changing wheels car jpg
Anvelopele de iarnă: când trebuie schimbate? Ce amenzi riști
La munte a nins deja, iar temperaturile în scădere anunță apropierea sezonului rece. Data de 1 noiembrie nu impune automat schimbarea cauciucurilor, însă starea carosabilului poate face diferența dintre o călătorie în siguranță și un accident.
INSTANT CONFERINTA BOLOJAN 010INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Bolojan, întrebat dacă a eșuat ca premier: „România poate fi guvernată altfel. Le spui oamenilor adevărul, nu minți, nu creezi așteptări”
Întrebat luni, 19 octombrie, dacă își consideră mandatul un eșec, premierul interimar Ilie Bolojan a susținut că a demonstrat că „România poate fi guvernată altfel”.
raluca badulescu si valerie lungu
Valerie Lungu, atac la adresa Ralucăi Bădulescu după „Asia Express”: „Mai mare prefăcătorie nu există”
Cunoscută pentru firea sa tranșantă, Valerie Lungu a vorbit recent despre interacțiunile pe care le-a avut cu Raluca Bădulescu și i-a făcut un portret fostei concurente de la „Asia Express”.
9  ion dichiseanu 7524243 Mediafax Foto Cristian Radu Nema jpg
Actrița de la Hollywood care l-a cucerit pe Ion Dichiseanu. Regretatul actor ar fi împlinit 93 de ani
Considerat unul dintre cei mai fermecători și eleganți artiști ai scenei românești, marele maestru Ion Dichiseanu rămâne o legendă vie a teatrului și filmului.
Horoscop
Horoscop marți, 20 octombrie 2026. Leii se confruntă cu probleme de sănătate, iar Racii riscă să piardă afaceri importante
Marți, 20 octombrie 2026, astrele au pregătit noi vești pentru fiecare nativ în parte. Astăzi, Leii se confruntă cu probleme de sănătate, iar Racii riscă să piardă afaceri importante. Rămâi pe Click.ro pentru a afla ce îi așteaptă pe Scorpioni.
TUI advertorial png png
De la minivacanța de Paște la vacanța de vară: cum îți poți planifica din timp călătoriile pentru 2027 cu TUI România
Toamna vine cu revenirea la rutină, primele planuri pentru sărbătorile de iarnă și, poate, cu gândul la următoarea vacanță la soare.