Care e misiunea TVR?

Zilele trecute, un membru al Consiliului de Administraţie al TVR a afirmat, public, că numai penalizările pe care le are de plătit la ANAF televiziunea publică depăşesc suma de 9 milioane pe an. Situaţia din TVR este din nou critică, după ce Stelian Tănase a preluat mandatul de preşedinte-director general. E cazul însă să vorbim doar de bani?

Rezultatul surprinzător al prezidenţialelor din 16 noiembrie dă o umbră de speranţă în privinţa faptului că politicienii ar putea fi de acord să decupleze TVR-ul de ciclurile politice şi interesele lor de moment. Am spus-o nu numai eu, şi nu numai o dată: principala problemă a TVR este legea de funcţionare, care stipulează controlul politicului prin componenţa Consiliului de Administraţie, ai cărui membri sînt stabiliţi preponderent de partidele parlamentare, Cotroceni şi Guvern. Preşedintele-director general este şi el desemnat de Parlament şi cumulează funcţia executivă cu cea de chairman, lucru care a dus la un şir de şefi controversaţi. TVR depinde de Parlament, şi prin raportul anual, prezentat de regulă la sfîrşitul primăverii. Un vot negativ înseamnă demiterea Consiliului de Administraţie.

Toate aceste pîrghii legale au fost folosite din plin de putere, în trecut. Preşedintele-director general a fost demis mai totdeauna atunci cînd puterea politică s-a schimbat, fără ca asta să amelioreze în vreun fel prestaţia TVR, ci dimpotrivă. Un cunoscut realizator TVR, Mihai Rădulescu, rezumă situaţia astfel, pe paginademedia.ro: „Cu datorii împovărătoare şi cu un declin constant în audienţe şi calitate, cu numeroase decizii manageriale proaste şi inconsecvenţă editorială, cu permanente răfuieli interne şi – peste toate – cu nelipsitul reflex de obedienţă faţă de puterea politică a zilei, postul public s-a deplasat spre periferia interesului general. A ajuns să piardă şi ceea ce altădată părea de neconceput: dezbaterea finală între candidaţii la preşedinţie.“

Cifrele care atestă această judecată sînt prea cunoscute ca să le mai reluăm pe larg. E suficient să spunem că TVR nu mai este de mult o televiziune de top 5; în noiembrie, a terminat chiar pe locul 10 ca medii de rating, după posturi ca Prima TV sau Naţional TV. Iar datoriile de peste 100 de milioane de euro ale instituţiei duc nu numai la penalităţi monstruoase, ci şi la o grilă pauperă. Măsurile de criză luate în mandatul Săftoiu au însemnat, în ultimă instanţă, o grilă pauperă, care nu permite nici un fel de aspiraţii de redresare.

Dacă, cumva, vorbim de o schimbare profundă în politica românească, partidele parlamentare, şi în primul rînd PNL-ul lui Klaus Iohannis, ar trebui să dezgroape proiectul legislativ al societăţii civile, care rezolvă problema controlului politic. Şi vechiul PNL, şi PDL-ul care intră în compoziţia noului partid şi-au făcut, pe rînd, o temă de campanie electorală din schimbarea legii TVR, dar iniţiativa a fost abandonată, atunci cînd partidele respective au ajuns la putere. Schimbarea legii TVR este unul dintre testele minimale de credibilitate pe care le are de trecut orice coaliţie politică majoritară, pentru a arăta că lucrurile se schimbă real în politică.

A doua mare problemă a TVR se referă la aşteptările exagerate pe care opinia publică le are de la televiziunea publică. Scriam mai sus că penalităţile anuale, de peste 9 milioane, sînt o sumă monstruoasă: pentru comparaţie, cifra de afaceri a B1 TV este de aproximativ 5,5 milioane de euro, iar pierderile totale ale televiziunilor PRO au fost de 19 milioane, în timp ce Antena Group, celălalt mare jucător de pe piaţă, a realizat 2 milioane profit. Veniturile totale ale PRO TV sînt oarecum egale cu ale TVR, de aproximativ 120 de milioane.

Cu alte cuvinte, TVR este o instituţie-mamut, care primeşte o mulţime de bani din taxe, dar pierde, de asemeni, o grămadă. Deşi în mandatul Săftoiu au fost concediaţi peste 600 de angajaţi, televiziunea întreţine în continuare peste 2600 de angajaţi. Raportat la banii care există în piaţa televiziunilor private, ar putea avea aspiraţii la o cotă de audienţă de 15-20%, dar realizează cel mult o treime.

Banii foarte mulţi (comparativ cu televiziunile private) sînt însă destul de puţini din alt punct de vedere. La numirea ca preşedinte-director general, Stelian Tănase a făcut ceea ce a făcut, şi în scurta perioadă cît a fost numărul 1 la Realitatea TV: a amintit de modelul BBC, în chip de reper de ceea ce ar putea deveni instituţia pe care o conduce. Or, astfel de aşteptări sînt poetice, dintr-un motiv simplu: cheltuielile operaţionale ale BBC au fost, în 2013, de aproximativ 5 miliarde de euro. Adică de vreo 40 de ori mai mult decît disponibilităţile băneşti ale unui TVR negrevat de datorii.

Paradoxal, piaţa românească de televiziune seamănă nu cu pieţele europene, ci cu cea americană. Faptul că TVR merge prost de ani de zile a creat o fereastră de oportunitate un numai pentru posturi generaliste comerciale, ca PRO TV şi Antena 1, ci şi pentru aşa-numitele televiziuni de ştiri. În SUA, televiziunile de top sînt, din motive istorice, aşa-numitele reţele private (NBC, CBS, ABC), iar piaţa televiziunilor politice este vie, ca şi aceea din România, cu Fox, MSNBC, CNN şi altele. Postul public, PBS, face rating-uri mai reduse decît marile reţele, fiindcă are un buget mai redus (primeşte în jur de 360 de milioane de euro de la Congres, împreună cu Radio-ul public) şi fiindcă a apărut tîrziu, la sfîrşitul anilor ’60. Programele PBS sînt însă de o calitate excepţională şi, pe lîngă zona news – current affairs, includ documentare de ştiinţă, civilizaţie ş.a.

Dacă mai poate fi ceva, TVR nu are cum se transforma în BBC, ARD sau France 2, televiziuni publice care şi-au păstrat poziţia dominantă şi resursele, şi după apariţia posturilor private, ci trebuie să devină mai degrabă ceva asemănător cu PBS. Ceea ce duce cu gîndul la o definire detaliată şi realistă a misiunii TVR, care nu e numai o problemă de bani. Eternele discuţii despre pierderile instituţiei au dus la austeritatea din mandatul Săftoiu, dar, acum, e clar că tăierile de costuri nu sînt soluţia problemei, ba chiar o pot agrava prin lipsa programelor de calitate.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).