„Democraţia este precum bolovanul lui Sisif“ – interviu cu Adam MICHNIK

Gazeta Wyborcza

Sînteţi prezent în România la un forum unde se dezbate rolul societăţii civile în democraţie, într-un moment de euforie naţională, o euforie provocată de recentele alegeri prezidenţiale. De aceea vă voi întreba, în primul rînd, ce rol credeţi că a jucat societatea civilă din România în răsturnarea rezultatului alegerilor prezidenţiale? 

Îmi este frică să mă pronunţ categoric pentru că nu sînt un expert în politicile existente în România. Dar de un lucru pot să fiu sigur, pentru că este evident ca lumina zilei: candidatul care conducea detaşat în turul II al alegerilor prezidenţiale a pierdut. Iar de aici pînă la a trage o concluzie logică nu este decît un pas: societatea civilă din România a făcut posibil acest lucru. Vorbind despre mentalitatea că în România nu ar exista, de fapt, o societate civilă reală, nu există decît un răspuns şi mai simplu: dacă n-ar fi existat, acum, cu siguranţă, aveaţi un alt preşedinte. 

Credeţi că Internetul şi reţelele sociale devin un nou tip de motor pentru un nou tip de societate civilă? 

Da, bineînţeles. Este un lucru demonstrat de mai mult timp. Vedeţi ce s-a întîmplat în ţările arabe, fenomenul Primăvara Arabă sau Maidanul în Ucraina. 

Dar poate fi Internetul şi un motor periculos? 

Depinde. Internetul şi reţelele de socializare sînt precum un cuţit cu care poţi tăia şi pîine, dar poţi, de asemenea, să şi înjunghii pe cineva. Depinde foarte mult de cel în mîinile cui ajunge acest cuţit... Cine şi pentru ce îl mînuieşte.  

Să înţeleg că este vorba doar despre noroc? 

Nu ştiu dacă putem vorbi despre noroc. Gîndiţi-vă, cînd aveam Radio Europa Liberă... Acesta era o extensie clară a libertăţii, a informaţiei, o extensie care ne-a ajutat foarte mult. Pe de altă parte, în alt scenariu, dacă Radio Europa Liberă ar fi încăput în mîinile unui Hitler, acesta nu mai era o extensie a libertăţii, ci ar fi devenit un vehicul pentru răspîndirea urii şi agresivităţii. Cam aşa stau lucrurile şi cu reţelele de socializare. 

Aveţi cont de Facebook? 

Nu. Ţin prea mult la intimitatea vieţii mele. Dacă eşti pe Facebook, trebuie să fii conştient că renunţi la mult din această intimitate.

Într-un interviu pe care l-aţi acordat acum ceva vreme postului de radio Svoboda, aţi afirmat că Europa trebuie să înveţe, acum mai mult ca niciodată, din propriile greşeli. În contextul actual, în care extremismul şi naţionalismul tind să prindă din nou contur, un contur din ce în ce mai agresiv, în România am ales un preşedinte care este minoritar atît etnic, cît şi religios. Poate fi acest fapt un posibil catalizator pentru relaxarea tensiunilor din zonă? 

Alegerea acestui preşedinte a fost ceva pozitiv, din mai multe perspective. Una dintre ele este respingerea criteriilor tradiţionaliste. Faptul că aţi ales acest preşedinte, minoritar etnic şi religios, a fost, practic, o demontare a clişeelor. Aţi reuşit să demonstraţi că tocmai acest tip de criterii nu a fost important şi, tocmai de aceea, ele nu au primat. Pentru că, din păcate, în exterior, imaginea generală despre România este aceea a unei ţări profund naţionaliste. Ceea ce aţi realizat important prin această alegere, repet, în afară de multe alte considerente, este că aţi demontat din rădăcină percepţiile negative despre ţara dumneavoastră. 

În acelaşi interviu aţi declarat că sînteţi nu numai „rusofil“, ci şi „ucrainofil“ şi că aţi dori ca Ucraina să urmeze calea Poloniei. Există însă, în prezent, condiţii care ar face posibil un asemenea scenariu?

Nu-mi amintesc exact contextul în care am spus aceste lucruri... Presupun că m-am referit la faptul că Ucraina trebuie să se îndrepte către Vest, aşa cum a făcut Polonia. În plus, ar trebui să se introducă reforme importante în ceea ce priveşte politica. Dar, pentru a reuşi aceste lucruri, este nevoie, în primul rînd, de o mare voinţă politică. Apoi, vorbim şi despre necesitatea de a organiza dezbateri de tip filozofic. Trebuie să se creeze platforme largi de discuţii, platforme care să faciliteze întîlnirea dintre mai multe voci care să provină din mai multe direcţii ale spectrului politic. Dar, cel mai important, trebuie să se realizeze reformele necesare. Şi, bineînţeles, ar trebui să intervină şi comunitatea internaţională. 

În ce fel? 

Planul Marshall, de exemplu...

Vorbind despre reforme... Au trecut 25 de ani de la căderea comunismului. Cu toate acestea, în România ne definim încă prin opoziţie la comunism. De ce credeţi că se întîmplă acest lucru şi care este mentalitatea în celelalte ţări fost comuniste? 

Pot să vă spun din start că acest tip de definire, de raportare, nu este caracteristic numai României şi românilor. Această raportare încă se regăseşte în toate ţările fost comuniste. Poate ceea ce este într-adevăr specific României e faptul că voi aţi fost atîta timp sub dominaţie şi influenţă sovietică, timp în care în Polonia începeau să se creeze deja puternice sentimente antisovietice.  

În ceea ce priveşte nostalgia, aici sînt mai multe cauze. Şi eu pot să spun că am nostalgii şi că pentru mine era mai bine în perioada respectivă, decît îmi este acum, din simplul motiv că eram tînăr şi că fetele mă plăceau. Deci viaţa mea era mai interesantă ca acum, deşi tinereţea mi-am petrecut-o sub comunism. Pe scurt, poţi înţelege o parte a nostalgiei, dar acea nostalgie care se relaţionează la dorul pentru trecutul tinereţii. 

Pe de altă parte, este de-a dreptul absurd să spui că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu decît este acum. Bineînţeles că, dacă reduci totul la cîteva avantaje (care erau, de fapt, inexistente), poţi spune că aveai concediu şi locuri de muncă stabile. Sînt unele voci care susţin că exista democraţie şi pe vremea lui Ceauşescu, pentru că se organizau alegeri şi pentru că fiecare om avea dreptul la vot. Dar realmente, realităţile nici nu se pot compara. Ştim prea bine, cu toţii, care era dreptul cetăţeanului la vot. Erau timpuri barbare, erau timpuri ale cruzimii. Regimul Ceauşescu a fost un regim crud.  

Şi, bineînţeles, democraţia are suişurile şi coborîşurile ei, dar este singura parte a alternativei şi, incontestabil, în democraţie este mai bine decît era pe vremea comunismului. 

„Griul este frumos!“ Cînd credeţi că oamenii nu vor mai ţine morţis să vadă lucrurile doar în alb şi negru? 

Mi-aţi citit cartea! Răspunsul la întrebarea dumneavoastră este, din păcate, unul simplu şi evident: Niciodată. Democraţia şi multele nuanţe de gri care definesc şi construiesc, de fapt, o societate democratică, în care lucrurile nu pot fi doar în alb şi negru, sînt asemănătoare acelui bolovan pe care Sisif este condamnat să îl urce mereu şi mereu de-a lungul unui munte. Democraţia este precum bolovanul lui Sisif, iar misiunea noastră, a celor care vor o societate democratică, este să veghem şi să urcăm la loc această piatră, de fiecare dată cînd este dărîmată.  

a consemnat Stela GIURGEANU  

Foto: A. Holerga