Reţetă de toleranţă de sărbători
Mă gîndesc că vînzoleala de Moş Nicolae sau de Crăciun nu are nimic toxic. Ce-i aşa de rău? Să se vînzolească alţii, nu? Dacă eu nu o fac, de ce să comentez, să spun de rău? Face audienţă. Nu mă interesează. Îmi face rău personal. Nu-mi face. Nu am unde parca? Să fim serioşi. Cred că, dacă sînt puternic, nu am nevoie de nimic din toate astea, pentru a-mi justifica gesturi, uri, scîrbe şi îndoieli. Să meargă lumea la shopping! Iar dacă eu nu o fac înseamnă că am din destul lapte, mînz, viezure, ciorapi şi fasole, şi că pentru un cadou este loc şi de mine în magazine, dar mai mult, pot sta în bîrlog şi să-mi văd de ale mele. Este un gînd acum. Pe vremuri, înjuram cu patos shopping-ul, aglomeraţia. De ce? Cu cine m-am aliat în numele acestei negaţii? Sînt mai puţin spectator? Îmi trebuie mai multă minte, decît ghete? Cred, de fapt, că prima zăpadă e de vină. Mi se pare generoasă şi nu-mi vine să-i stric albeaţa cu şoşonii mei. Să taie pîrtie alţii. Şi, nu ştiu de ce, dar nici să mă afirm, să muşc la lume nu-mi mai vine. Am dinţi, de ce să-i consum pe lupte de-astea? Într-o lume a tot mai mulţi cîştigători, prefer să stau deoparte. Şi, de fapt, mă tot întreb, de ce? Cred că motivul pentru care scriu astfel acum este dat de faptul că duminică, vrînd să cumpăr ţelină, nu am coborît în piaţă să cumpăr ţelină. Mi-am dat seama că forţa e cu mine şi am inventat ceva de mîncare cu resturi din frigider. Istorii uitate în frigider de peste săptămînă. O pastramă de porc, bucată mică, franjuri. Tăieţei făcuţi în casă. Unt. Apoi, un piept de pui de ţară, făcut ţigăneşte, cu usturoi. Să nu uit doi ardei graşi uşor stîlciţi. Două cepe. A intrat şi un sufleu de conopidă. N-am uitat nici de nişte trecătoare ciuperci cu pălărie mare. Am amestecat caşcaval slim, de unde pînă unde ajuns în frigider, şi brînză de capră, cam juma de bucată, apropo, mi se pare că preţul la brînzeturi s-a cam lipit de altă categorie socială. Ce-oi fi pus? Nişte enibahar şi o ţîră de cimbru. Şi uite aşa am făcut faţă zilei. Şi cu reţeta asta mi-am dat seama că pot fi şi tolerant faţă de shopping, alcoolicii anonimi ai marilor oraşe. Da, pur şi simplu, neieşind pentru o ţelină, am reuşit să amestec tot ce regreta prin frigider. Megashopping minunat anul acesta! Vă înţeleg.
