Cînd româncele poartă hijab

Publicat în Dilema Veche nr. 564 din 4-10 decembrie 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

„Soţul meu nu este arab, este persan“, insista Adriana să-şi informeze vecinii, în primul ei an de căsnicie, ca şi cum ar fi vrut să-şi găsească o justificare în spaţiul public – în cazul de faţă, un bloc „respectabil“ – pentru alegerea ei. Dacă mulţi nu înţelegeau care era diferenţa, ea avea răbdare să le explice. Pe scurt – persanii sînt

. „E adevărat că tot musulmani sînt, însă au maniere, o limbă a lor, o cultură foarte veche, dar nu ţin neapărat la tradiţii, sînt foarte deschişi… De exemplu, soţul meu nu-mi spune cum să mă îmbrac şi cu cine să mă întîlnesc, nu-mi interzice nimic!“ Adriana era, pe atunci, o fată de nici 20 de ani şi se măritase „din dragoste“. Persanul ei, cu 15 ani mai în vîrstă, o copleşise cu un anumit gen de a face curte, total diferit de cel al românilor. Era ceva special cu el. Dincolo de situaţia lui financiară promiţătoare, îi dădea un sentiment de siguranţă, de protecţie, îi acorda o atenţie specială. „Fată, nu m-aş mai întoarce la un român nici să mă împuşc… cu el mă simt ca o regină!“  – îmi făcea ea confidenţe în scara de bloc, deşi abia ne cunoscusem, însă se bucura de o vecină cu o vîrstă apropiată de a ei, se săturase de toţi pensionarii care o priveau chiorîş şi îi ziceau oarecum în derîdere: „Adriano, să vă ajute Dumnezeu! Dumnezeu, nu Allah!“, ca mai apoi să adauge: „Ai grijă, că eşti fată tînără… cu arabii ăştia nu ştii la ce să te aştepţi!“ „De parcă le e frică c-o să le pună bombe în bloc!“ rîdea ea şi continua să mi se destăinuie.  

Era prin 2003, adică la relativ scurtă vreme după atentatele din 2001. Iar „comunitatea“ de pe Calea Moşilor era încă destul de conservatoare, deşi strada se umpluse de case de schimb valutar, de bijuterii şi şaormerii cu patroni arabi. Îi acceptau, dar nu-i asimilau, fiecare cu viaţa lui. Iar cei mai vîrstă aveau ceva de comentat cînd arabii se căsătoreau cu românce. Şi cînd acestea renunţau la obiceiurile româneşti, îşi înfăşurau capul în hijab, purtau veşminte largi şi îşi urmau docile bărbaţii pe stradă, la cîţiva paşi în urma lor.  

Deşi Adriana nu avea hijab şi se îmbrăca după ultima modă, ba, mai mult, îşi încărca mîinile cu brăţari şi inele din aur de la casa de amanet a persanului, ca să demonstreze că aveau un „statut“, totuşi, se cam temea de gura lumii. De aceea, ţinea la convenţiile sociale şi încerca să treacă drept o tînără doamnă, discretă şi decentă. Şi lupta cît putea împotriva prejudecăţilor legate de măritişul ei cu un musulman.  

Însă, odată cu criza, lucrurile au început să se schimbe. Cînd ne mai întîlneam, Adriana nu părea să aibă chef de vreo conversaţie. Era nemachiată, nedormită şi vorbea monosilabic. Avea datorii mari la întreţinere, iar preşedinta de bloc – o cutră – spumega la şedinţele de comitet că „o să aibă ea grijă de arabii ăia, să fie daţi în judecată!“ În plus, se zvonea prin bloc că îl caută cineva pe persan. Un alt arab.

Într-o seară, „recuperatorul“ a sunat din greşeală la interfonul meu. I-am deschis şi m-am trezit cu el la uşă. Un iranian slăbuţ şi trist, însoţit de un puşti de vreo 5 ani. Dacă nu ştiu ceva despre celălalt… Vorbea o română stricată, dar inteligibilă. Nu ştiam, nu-l văzusem. Îl căuta de două luni pentru că îi datorează 100.000 de euro şi afacerea lui e „în falimînt“, „copilul ăsta n-o să mai aibă mîncare“ (şi arată spre puşti), iar „nevasta nu vrea să-l primească, nu-i deschide la uşă“. Îi venea să plîngă şi mi-a fost un pic milă de el. L-am mai văzut după aceea, bîntuind nefericit în jurul blocului, imaginea mea despre „recuperatorii“ din lumea arabă s-a dus naibii, niciodată nu văzusem un păgubit atît de jalnic. 

Iar într-o seară, tîrziu, a izbucnit scandalul pe palier. Adriana se certa cu prinţul ei din Persia. El: „Cine mi-a furat carfuţii? Tu mi-au luat carfuţii?“ Ea: „Morţii mă-tii de arab jegos, nu ţi-am luat eu nici un ban!“ În situaţii de criză, cînd visul legat de o căsnicie mixtă perfectă începe să se destrame, persanul cel plin de maniere îşi pierde rangul, e retrogradat şi intră în categoria „arabilor jegoşi“. A fost momentul în care Adriana şi-a dat jos la modul simbolic hijab-ul pe care, deşi nu-l purtase niciodată la modul concret, şi-l asumase, şi a redevenit româncă.  

Spre satisfacţia pensionarilor din bloc, care o căinau pe biata Adriana, a urmat un divorţ. Din cîte am aflat mai tîrziu, lucrurile se complicaseră. În timp ce soţul ei se afla în Iran, unde se „ascundea“ de prietenul lui falimentar din România, a găsit o tînără care să-i aline suferinţa. Aşadar, în situaţii de criză, o a doua soţie devenise necesară. 

Nu sîntem o societate care să fie dată drept exemplu în ceea ce priveşte toleranţa. Sîntem departe de Canada, Argentina sau Australia, care se află pe primele locuri într-un soi de top internaţional al naţiunilor tolerante. Nici nu am avea cum – în anii comunismului, orice exerciţiu de toleranţă era anihilat. Cînd vedeam un om de culoare pe stradă – de regulă student la Medicină, ni se părea că am fost teleportaţi într-o ţară exotică. Sau în Occident. Iar dincolo de prejudecăţi, adevărul este că mulţi dintre noi, chiar dintre cei tineri, cum e Adriana, nu sîntem pregătiţi. Vin peste noi lumi cu totul diferite, pe care nu avem cum să le înţelegem pînă la capăt.    

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?