Revenire la Cehov

Publicat în Dilema Veche nr. 564 din 4-10 decembrie 2014
Revenire la Cehov jpeg

La Tel Aviv, pe o terasă, vorbeam cu un prieten, Andrei Strihan, care îmi povestea un spectacol, văzut recent, care pornea de la un text inedit al cărui protagonist trăieşte înconjurat de personaje venite din teatrul lui Cehov. Idee ce m-a sedus căci, oare, nu-mi servesc ele, şi mie, de parteneri, de umbre în care mă recunosc cu iluziile şi decepţiile proprii? De cîte ori nu m-am confundat cu unchiul Sorin din

, cel care a devenit, fără să vrea, „consilier de stat“, şi nu scriitor, cum îşi dorea, sau l-am înfruntat pe mediocrul profesor Serebriakov din

, de a cărui vanitate m-am ferit ca de piaza-rea. Cum să nu-i devin dublu ridicol şi să sfîrşesc, aşa cum îl ironizează Vania, un universitar care „vorbeşte despre lucruri ce nu îi interesează pe oamenii de rînd şi pe care colegii săi le ştiu de mult“? Pe tînărul Kostia l-am iubit, dar, din

, pînă la urmă în scepticismul lui Trigorin m-am regăsit. Cu el, ca aliat, am îmbătrînit. De cîte ori nu m-am mişcat ca un fluture derutat în constelaţia Cehov... Proiectul israelian mi-a apărut ca un posibil gest autobiografic pe care l-am schiţat şi eu în cartea

Dacă Shakespeare poate fi „contemporanul“ nostru, doar Cehov e „aproapele“ nostru, al meu, al prietenilor mei! Trăiesc, trăim în intimitatea lui. 

Revenit la Paris, decid într-o seară să văd

– în ciuda atîtor amintiri şi mai ales a unui recent spectacol rus văzut la Sibiu –, doar pe jumătate din dorinţa de a nu rata un

Regia o semnează Claire Lasne, care a făcut „voiajul“ în Cehov şi i-a revelat ceva din lirismul pe care-l distila subtil pentru a evita „abuzul de lacrimi“ propriu eroilor ruşi. La el, emoţia – o ştim – se produce „printre lacrimi“. Surîsul e o pudoare a emoţiei. Aici pe platou, nu apar decît cele trei surori, figuri fragile care se înlănţuie afectuos sau se separă prin mişcări ciclice, singurătăţi reunite graţie aceleiaşi nostalgii: nostalgia paradisului pierdut, Moscova. Doar pe ecran intervin celelalte personaje ale piesei ce angajează un dialog fantasmatic cu cele „trei parce“ – aluzie mitică a lui Cehov –, a căror singurătate e astfel temporar diminuată. Ecranul nu furnizează echivalentul unui decor abstract, ca în atîtea video-uri actuale, ci dimpotrivă, permite un dialog între cele trei surori, fizic prezente, şi ronda partenerilor ce se constituie în proiecţii afective, proiecţii imateriale ce trasează circumferinţa unui cerc al absenţei. 

Olga, Maşa şi Irina dialoghează cu aceste personaje „imateriale“ ce par făcute din „materia viselor“– pentru a-l parafraza pe Prospero din

. Ele nu sînt nici ireale, nici onirice, ele au consistenţa unei lumi a emoţiilor, a unei implicări afective dincolo de realitatea concretă. O afectivitate generală se constituie în climat comun, în ambianţa ambiguă de împlinire şi dezamăgire. Surorile trăiesc printre personajele vieţii lor cotidiene ce apar şi dispar pe ecranul memoriei, ecran luminos ce restituie figuri şi peisaje, aşa cum eu trăiesc printre personajele cehoviene care se animă la ceas de seară, ceas de însingurare. 

Iată un spectacol nu sentimental, nici cinic, ci profund melancolic. Melancolia unei împliniri imaginare, al cărei caracter iluzoriu îl atestă relaţia între prezenţa surorilor şi evanescenţa partenerilor. Două lumi care au comunicat ca într-un vis! 

a devenit azi textul cehovian de referinţă pe scena europeană. Îl regăsim constant, ca un motiv al discursului despre artă, reactualizat intens de tinerele generaţii. Cum să refuzăm, cum să ne afirmăm? La Paris, un regizor important, Yann-Joël Collin, montează această revoltă ca un strigăt împărtăşit între scenă şi sală, căci actorii circulă printre noi, vin, pleacă, se urcă pe platou şi nu încetează să ni se adreseze direct. Ei ne implică în destinele lor şi ne împiedică să adoptăm acea pudică rezervă cehoviană care, în epocă, suscita admiraţia lumii literare ruse. Aici totul e prea imediat, prea strigat, prea crispat... se iese, e evident, din „tradiţia“ stanislavskian de mult contestată, dar se iese pe o cale străină, nepotrivită. Ea combină dramaticul şi comicul, cu o intensitate abuzivă, şi, eu, din afară, privesc această lume ca aparţinînd unei alte familii teatrale, unui alt univers scenic! Cu o excepţie. Celebra piesă a lui Kostia, viziune a catastrofelor ecologice ulterioare, Nina o joacă la început grotesc, oribil, derizoriu. Cînd revine însă, doi ani mai tîrziu, şi şi-o reaminteşte, tonul s-a modificat, pentru ca, de astă dată, să murmure vechiul monolog ca o elegie subtilă, fără crispări şi strigăte, o melopee a înfrîngerii. Nina a suferit şi jocul i s-a transformat, actriţa confruntată cu eşecul vieţii se împlineşte pe scenă. Acesta-i preţul de plătit! Şi acum îi aud încă murmurul vocii ca o rugăciune profană, contrast poetic al dezgreabilei performanţe iniţiale. 

Revenind acasă în noapte, am răsfoit un ziar de unde aflam că soclul culturii generale a Franţei, soclul la care atît de des am făcut apel, mai ales vara, în vacanţă,

a dat faliment. Încă o „livadă“ ghilotinată, încă o înfrîngere. Wikipedia actuală e echivalentul soluţiei practice propuse de Lopahin... sacrificiul livezii pe soclul profitului. Moartea simbolică pentru o salvare economică. Mă uit la volumele

mele, cu lacrimi în ochi, ca Liubov la „livada“ sa. Şi de aceea nu doar înţeleg, dar iubesc ideea lui Gabor Tompa de a utiliza ca decor, pentru o viitoare punere în scenă, imaginea străvechii biblioteci Strahov de la Praga, unde cărţile legate în piele albă par să se constituie într-o armată fantomatică a cărei dispariţie a avut deja loc. Sîntem înconjuraţi de „livezi“ ce se prăbuşesc... o pagină din cartea istoriei se întoarce, şi noi – eu, prietenii mei – o însoţim cu regret şi resemnare. 

În aceste zile cehoviene îmi lipsea

... pînă cînd, hazard fericit, a sunat telefonul şi la capăt de fir vorbea Horaţiu Mălăele. Liberi amîndoi, ne-am revăzut şi privindu-l îmi aminteam de celebrul său rol de la Bulandra. Trei ore cu Vania,

I-am povestit cum Cehov, în celebrele sale călătorii, la Genova sau la Nisa, nu voia să vadă decît cimitire şi spectacole de circ. Astfel se încheia revenirea la Cehov! 

Iluzie infirmată căci o ultimă întîlnire a intervenit graţie unui spectacol simplu, la persona întîi,

pornind de la nuvelele cehoviene. Rînduri simple, mărturii pudice care astfel reunite mi-au amintit ce mi-a povestit odată Virgil Ierunca despre o întîlnire cu Cioran, care, în secret, i-a şoptit: „Să nu spui la nimeni, dar mie îmi place teribil viaţa.“ 

Livada de vişini, teatrul nostru

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.