Tabloidele în viaţa copiilor

Un caz pe cît de simplu, pe atît de dramatic: o femeie se decide să ia în custodie un copil abandonat într-un orfelinat. Ştie că nu îl poate adopta definitiv, fiindcă mama biologică nu a fost „decăzută din drepturi“. Alege, totuşi, varianta cea mai grea, aceea de a-i oferi fetiţei un timp de bucurie fără griji, de protecţie fără nesiguranţă, de îngrijire fără spaima zilei de mîine, în ciuda faptului că toată viaţa lor împreună a stat sub semnul grijilor, nesiguranţei şi spaimei: mama biologică se putea întoarce oricînd să îşi revendice titlul de părinte.

Lucru care se şi întîmplă: mama biologică reapare în viaţa copilului. Şi, în scurt timp, devine vedetă pe toate posturile de televiziune şi pe toate primele pagini ale ziarelor de mai mult sau mai puţin scandal. Stimulată de camerele de luat vederi, îşi intră în rolul nu de mamă, ci de „om de afaceri“: ştie ce vor televiziunile şi moderatorii talk-show-urilor de duzină, ştie ce vor telespectatorii lor şi ai ei, ştie ce vor reporterii instruiţi în bordelurile mass-mediei, şi le oferă totul ca la carte, în speranţa că va putea smulge cît mai mulţi bani: scandal, detalii respingătoare din casa şi concubinajele ei, lacrimi de tabloid. 

Ar fi de pus, cred, două întrebări:  

1. Cît de jos poate merge presa, din dorinţa de a avea rating, bani mulţi, scandaluri abjecte? De săptămîni întregi se plimbă pe la televizor tot felul de neica nimeni, artişti de duzină, avocaţi mizeri, psihologi patetici, medici famelici, dame de companie care mărunţesc, fără pic de compasiune, viaţa încă nealcătuită a unui copil, şi îi distrug, prin comentariile lor, orice şansă la demnitate şi viaţă privată. Pe ecranele milioanelor de televizoare, fetiţa îşi vede disecată biografia, cu tot ce poate fi mai sordid şi mai de compătimit: amantlîcurile mamei biologice, faptele ei penale, dughenele insalubre în care aceasta joacă dramoleta reunirii cu cea căreia i-a dat viaţă, potenţialii taţi sau potenţialele locuri în care a fost concepută (tiruri sau ghetouri din străinătate) etc. Sub pretextul „jurnalismului de investigaţie“, ziariştii de noapte şi de scandal mestecă hulpav şi dizgraţios toate detaliile din vieţilor celor implicaţi în acest caz: mamă „adoptivă“, copil, mamă biologică. 

2. Unde sînt instituţiile statului care protejează copiii, demnitatea, viaţa privată? Ce face sau ce ar trebui să facă Direcţia pentru Protecţia Copilului atunci cînd vede cum o mamă, într-o complicitate lucrativă cu presa, abuzează de un copil? N-ar trebui să existe undeva o lege care să interzică orice apariţie publică a părintelui, de natură să aibă efecte negative asupra minorului avut, aşa-zicînd, în grijă? Ce face sau ce ar trebui să facă CNA-ul atunci cînd drepturile unui cetăţean pe care îl deserveşte, fie el şi minor, sînt încălcate? Eu cred că, aşa cum există o lege a acestei instituţii care protejează copiii de limbaje suburbane sau de imagini pornografice, la fel ar trebui să existe o lege care să protejeze viaţa copilului de tentaţia mass-mediei de a o expune trivial, spre deliciul adulţilor.  

Ambele instituţii tac, cu legea şi puterea de a schimba ceva, în mînă. Ştiu, o mamă biologică are dreptul să decidă asupra biografiei propriului copil, iar jurnaliştii au dreptul la libera exprimare. Dar cînd drepturile lor transformă într-un iad viaţa unui copil, atunci somnolenţa celor care fac legi şi care sînt desemnaţi să le apere este una criminală.  

Maria Iordănescu este psiholog.