Prin mansarde şi demisoluri

Publicat în Dilema Veche nr. 566 din 18-23 decembrie 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

Îi înţeleg pe oamenii care nu au unde să stea, nu-şi permit să plătească chirii de sute de euro, îşi doresc şi un pic de intimitate, aşa nu vor să locuiască împreună cu alţi cinci. Îi înţeleg şi pe cei care refuză să-şi facă credite şi, pînă la urmă, găsesc aceste soluţii temporare – o mansardă sau un demisol. Şi, de multe ori, „temporar“ devine pe „termen lung“, un termen care nu mai expiră niciodată. Viaţa sub acoperiş sau în găurile de şoarece de la baza blocurilor, acolo unde huruie centrale termice arhaice, îşi are un ritm aparte. Treptat, locatarii se transformă fără voia lor în personaje de proză naturalistă, prizonieri ai acestor lumi, de fapt, închise.

Ca să ajungi la mansarda aceea urcai cu un lift de două persoane, o cuşcă ce scîrţîia şi trepida, cele şapte etaje ale blocului interbelic, zguduit de cutremure. Apoi mai urcai încă un etaj pe scări, treceai printr-un grilaj care se închidea cu o cheie pe care o aveau doar locatarii şi femeia de serviciu, mai erau cîteva trepte, apoi WC-urile comune, străbăteai cotloane întunecate şi labirintice. Apoi vedeai uşile, aliniate una lîngă alta. În total, cinci uşi. Cinci „familii“. Locuinţa în sine avea între 8 şi 10 metri pătraţi. Practic, de la uşă te aruncai direct în patul de sub geam. Mai erau un scaun, un birou improvizat, cîteva rafturi pe pereţi, o chiuvetă într-un colţ, unde apa curgea arareori, trebuia să cobori cu bidoane şi se umpli de la cişmeaua de la Universitate. E greu să-ţi înghesui întreaga viaţă în 8 metri pătraţi. Bagajele nedesfăcute, într-o veşnică aşteptare a unei locuinţe mai decente, pot sta foarte bine sub pat. Şi doi oameni pot sta pe pat ca să împartă o sticlă cu vin, atît de aproape de cer, atît de departe de oraş, ascultînd zgomotele din jur.

În mansarda aceea, soarele răsărea mai devreme decît în alte locuri şi, la primele ore ale dimineţii, inunda micuţa încăpere. Puteai sta întins în pat, cu picioarele sprijinite de pervazul ferestrei, cu călcîiele lipite şi cu tălpile depărtate, proiectîndu-le pe cer, ca pe nişte aripi de păsare. N-am văzut nicăieri atît de mulţi porumbei – din toate subspeciile, toate rasele, uguind în toate limbile porumbeilor pămîntului. La ora 5, femeia de serviciu a blocului, o bătrînă uşor senilă, se apuca de făcut curat pe coridor şi cînta cu un glas subţire, aproape de copil, imnuri religioase. Pe la 7, un cuplu de tineri se trezea şi instantaneu se apucau să facă dragoste. La 7,10, un domn pe la 50 de ani, cu mustaţă, meloman, îşi punea muzică de operă, probabil ca să acopere zgomotele tinerilor. Se auzea inclusiv fîşîitul vinilului. La 8, glasuri se certau cu femeia de serviciu pe culoar, din te miri ce – mucuri de ţigară pe preşul de la intrarea cu grilaj, cineva n-a nimerit vasul de closet cînd a făcut pipi etc. „Asta e căsuţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu şi trebuie să o ţinem curată!“, vocifera bătrîna. Ea locuia la prima uşă pe stînga, după grilaj. Pe la 8,30 era ora micului dejun, un miros de cîrnat prăjit invada tot podul de la „apartamentul“ doamnei grase, ce susţinea că are un băiat în America. „Acea America din imaginaţia ei!“, zîmbea ironic melomanul cu mustaţă. Doamna cea grasă cumpărase la un moment dat două mansarde şi le unise: avea acum un apartament alcătuit din o cameră şi o bucătărie. Şi avea şi o pisică. Una care vîna porumbei.

Spre disperarea femeii de serviciu, care avea grijă de „toate făpturile Domnului“. Pe la 9, locatarii îşi începeau treburile lor diurne şi îşi părăseau cămăruţele de 8 metri pătraţi. Mi-i imaginam bîntuind prin Marele Oraş, nişte oameni aparent „normali“. Şi totuşi condamnaţi să trăiască în locul unde soarele răsărea prea devreme. Spre deosebire de mansardă, la demisol, soarele nu răsare niciodată. Rareori, după-amaiza tîrziu, cîte o rază pătrundea prin ferestruica lipită de tavan, prin care vedeai o părticică din asfaltul curţii interioare, un tomberon de gunoi, frunze care cădeau pe asfalt – toamna, uneori nişte picioare rătăcite. Totul se petrecea aici, zi şi noapte, la lumina becurilor de 60 şi 80 de waţi, „ca să nu fie consumul mare“. Şi totul era descompus din cauza umezelii. Bibliofilul – fost proprietar de anticariat stradal, o tarabă – se plîngea mereu că i se distrug cărţile. Mii de cărţi, clădite în teancuri, turnuri, castele, umpleau cele două cămăruţe în care el locuia. Cînd îl vizitam pe acest domn în vîrstă, pentru mine era ca o călătorie spre centrul Pămîntului, căci lumea de dedesubt se întindea mai departe decît îmi puteam imagina, împînzită de o ţesătură de ţevi cu ramificaţii complicate, fiecare cu clipocitul ei, diferit de al celorlalte. Şi aici, la fiecare colţ descopeream alte spaţii, alte uşi – uşa fochistului, uşa muzicantului nebun, uşa poetului, uşa doamnei care iarna iese pe stradă îmbrăcată într-o veche haină de blană, mîncată de molii. Sau uşi care nu duceau nicăieri, le deschideai şi vedeai doar un zid. Poate că erau intrări misterioase spre alte tărîmuri.  

Viaţa în demisol anula orice noţiune de timp. Nu m-ar fi mirat dacă aici nu s-ar fi inventat încă ceasurile. Şi nici dacă, după cele zece minute pe care le petreceam scotocind printre cărţile anticarului, în momentul în care aş fi ieşit „la suprafaţă“, aş fi aflat că în Oraşul de sus s-ar fi scurs, de fapt, o sută de ani. Dincolo de fereastra lipită de tavan, nu existau anotimpuri, aniversări, Revelioane. Iar oamenii nu îmbătrîneau, doar se mumificau.   

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi trebuit să existe“ FOTO
La fel ca alte pelicule românești lansate pe platforma de streaming, producția horror „Capra cu trei iezi“ a împărțit telespectatorii în două tabere.
image
Cele mai romantice zodii. Te vor face să te simți cea mai iubită persoană
Oricine își dorește să iubească și să fie iubit, însă unele persoane sunt capabile să ofere iubire peste imaginația partenerului. Nativii acestor patru semne zodiacale sunt considerați cei mai romantici.
image
Vremea se schimbă radical: un val de aer polar lovește România. Ce ne așteaptă: unde se anunță viscol și îngheț
Schimbare radicală a vremii. De astăzi, aerul tropical din nordul Africii va fi înlocuit treptat de o masă de aer rece, polar, dinspre nordul Europei. Se anunță frig neobișnuit, îngheț la sol și ninsori.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.