Poştaşi, curieri şi cititori de contoare

Publicat în Dilema Veche nr. 565 din 11-17 decembrie 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

Mihăiţă era febleţea doamnelor în vîrstă, pensionare. În primul rînd pentru că era un poştaş „tînăr“, abia trecuse de 50 de ani. Apoi, din cauza aerului lui veşnic neajutorat, uşor nătîng, a micilor lui stîngăcii. Ochelarii îi stăteau veşnic strîmb pe nas, iar cînd afară era frig, i se abureau lentilele, aşa că era nevoit să privească pe deasupra lor. Cînd căuta în tolbă taloanele de pensie, mai mereu scăpa cîteva plicuri pe jos, apoi se apleca să le adune, oftînd. Tot timpul era răcit, strănuta şi-i curgea nasul. Se plîngea că-l dor oasele şi avea lungi conversaţii în pragul uşilor unor apartamente, despre diferite leacuri băbeşti şi boli mai mult sau mai puţin imaginare. Citea cu religiozitate Formula AS. Ştia pe de rost numele tuturor străzilor din sectorul 2, era o hartă ambulantă, explica trasee, inventa scurtături prin ganguri inexistente. Iar doamnelor în vîrstă, pensionare, le trezea instinctele materne pe care acestea le credeau de multă vreme pierdute, mai exact de cînd copiii lor crescuseră şi plecaseră de acasă, emigraseră prin alte ţări. Aşadar, îl aşteptau pe Mihăiţă cu cîte o prăjitură sau o felie de cozonac, în preajma Crăciunului, îl tratau cu aspirină, Coldrex sau sirop de tuse. Iar cînd n-aveau cu ce să-l servească, îi puneau în palmă o bancnotă de 5 lei şi-i spuneau, ca unui puşti de 6 ani, „să-şi ia ce vrea el“.

Pe vremea cînd l-am cunoscut pe Mihăiţă, îmi rezervam o după-amiază întreagă de stat acasă pentru a primi de la el taloanele de pensie ale părinţilor mei, care locuiau doar teoretic şi în buletin la aceeaşi adresă. Pentru cîteva ore intram, fără voia mea, în categoria doamnelor în vîrstă, pensionare. Trăgeam cu urechea la uşă, întrebîndu-mă de ce nu mai vine, imaginîndu-mi-l, cu mersul lui împiedicat, cum se apropie de blocul nostru. Povestea cu taloanele mi se părea stupidă – ce nevoie mai era de ele, din moment ce pensiile astea moderne intrau pe carduri? Doar ca să asigure statul că mai eşti încă în viaţă? Însă nu toate pensiile intrau pe carduri, căci Mihăiţă împărţea discret plicuri. Aducea o bucurie vie pe chipuri, ziua de pensie era o sărbătoare. Doamnele respective îşi descuiau uşile cu cîteva ore înainte de sosirea lui, auzeam zornăitul lanţurilor care erau date la o parte. Îl pîndeau. Uneori, ieşeau pe palier, alteori, chiar pînă în faţa scării de bloc. Nu l-ai văzut pe Mihăiţă? Ce-o fi cu Mihăiţă de întîrzie atît? Era o îngrijorare reală, nu faţă de plicul cu bani, care nu mai ajunge, ci faţă de poştaş, să nu fi păţit ceva rău, să nu se fi rătăcit în jungla urbană de-afară, unde doamnele nu mai îndrăzneau de multă vreme să iasă. Aşa că, în momentul în care Mihăiţă n-a mai venit deloc, pentru că a căzut pe gheaţă şi şi-a rupt piciorul, a fost o mică dramă. Timp de mai bine de două luni, în locul lui venea Mihaela, o poştăriţă grasă, care gîfîia atunci cînd o lua pe scări în sus. Pe ea n-o iubea nimeni.

Mă gîndesc la după-amiezele în care aşteptam „pensia“, la acel timp care se scurgea cumva altfel, avea o consistenţă de dulceaţă zaharisită. Poştaşii fac parte din comunitate, îşi au traseele şi drumurile lor, în mentalul colectiv, amintesc faptul că societatea nu este doar un mecanism cu rotiţe bine unse, ci că e alcătuită din oameni. Care aduc pensii, întîrzie, uneori cad pe gheaţă şi îşi rup picioarele. Spre deosebire de poştaşi, care sînt nişte personaje, curierii, de pildă, sînt doar nişte persoane şi atît. Nişte mijloace de livrare. Trimit mesaje profesionale pe telefonul mobil, îţi vin la uşă cu promptitudine, îţi predau coletul, îţi taie factura. Însă nu le reţii niciodată feţele. Doamnele în vîrstă n-ar apela niciodată la ei, chiar dacă lucrurile pot funcţiona mai bine în acest mod. Ca să trimită un colet, ar prefera să meargă la Poştă – această instituţie „defunctă“, care încă rezistă, şi datorită unor sentimente contradictorii ale populaţiei, a unor nostalgii comune, a credinţei că „toate lucrurile se rezolvă la Poştă“, de la nişte banale timbre, la impozite şi facturi. Totuşi, curierii sînt, pînă la urmă, nedreptăţiţi, doar pentru că par a fi nişte unelte sociale. 

Aş mai aminti o categorie de oameni dintre cei care îţi bat la uşă, pe care se pare că nu-i iubeşte nimeni – cititorii de contoare. Ei sînt un fel de paria, nişte rotiţe aproape inutile, în prelungirea acestui mecanism social de transmisie-recepţie. De ceva vreme, de cînd există indexuri autotcitite, au şi renunţat să mai vină. Îi vedeam cum străbat străzile fără rost, prin zăpadă sau noroaie, cum strigă pe la porţi la care nu deschide niciodată nimeni: „Lumina!“ „Gazele!“ Locuri de muncă detestate, detestabile. Pentru doamnele pensionare, de pildă, feţele lor erau dubioase, nu inspirau încredere. Aşteptau cu nerăbdare să-şi facă treaba şi să plece, îşi dădeau ochii peste cap cînd le cereau cîte ceva: „N-aveţi un scăunel pe care să mă sui?“ „Nu puteţi să aprindeţi o lumină aici?“ Ce mai vrea şi ăsta? După ce că l-am primit în casă! Pînă şi eu mă simţeam stînjenită în preajma lor, însă îi priveam cu compasiune. Ocupaţii care nu vor mai exista în 20-50 de ani, atunci cînd se vor găsi soluţii tehnologice evoluate şi pensia nimănui nu va mai depinde de un biet poştaş cu piciorul rupt.          

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.