Crăciun fericit! (de altădată)

Publicat în Dilema Veche nr. 567 din 24-30 decembrie 2014
Crăciun fericit! (de altădată) jpeg

Stuttgart, început de noiembrie. Oraşul, deja împachetat în beteală şi fundiţe alb-roşii, invadat de Moşi Crăciun, aflat în altă primă audiţie a cîntecelor de sezon (sezon tot mai extins, an după an), grăbit încoace şi-ncolo, înnebunit să cumpere cadouri şi înfricoşat că stocurile de daruri ar putea fi pe terminate. Simţeam cum trepidează frenetic (dacă şi nemţii sînt afectaţi de trepidaţie frenetică, ăsta e deja un semn clar că ceva nu e-n regulă!) şi-l contemplam de pe terasa unei cafenele ce dă înspre Piaţa centrală, unde încercam să-mi încălzesc frigul din oase cu o pătură şi o cafea nefiltrată căreia localnicii îi zic weissbier.  

Agitaţia din tîrg mi-a adus aminte că, totuşi, Stuttgart nu e cu nimic special cînd vine vorba de hărmălaia sărbătorilor. Toate oraşele europene (şi nu numai, evident) se încordează la fel în perioada asta şi se pregătesc pentru diverse asedii. Unele-s comune, molime fără de vaccin, generalizate şi banalizate: asaltul cumpărătorilor hămesiţi, contraofensiva mărfii care se bagă, neruşinarea reclamelor violatoare de bun-gust, răbdare şi decenţă, tupeul lui Moşu’ care evadează din poveste şi, multicolor, bisexual şi intruziv, invadează lumea, ca ambasador plenipotenţiar al tuturor negustorilor planetei. Alte erupţii sînt însă specifice locului. La Bucureşti, de exemplu, separat de epidemiile evocate mai sus, sîntem infectaţi de vulgaritatea televiziunilor-tabloid şi buimăciţi de liturghiile mall-urilor: fiecare magazin cu colindul propriu, madrigale pe zeci de voci asurzitoare, toate în cinstea preafericitului Hruşcă, învingător încă din primul tur. În Franţa, dimpotrivă – discuţii intense despre Crăciun şi pretinsul atac al acestuia împotriva laicităţii statului: două recente decizii judecătoreşti au obligat, întru corectitudine politică, eliminarea reprezentării scenei nativităţii din piaţa centrală, pe motiv de egalitate de tratament cu interzicerea burkăi. Alfel spus, nici un Crăciun fără Ramadan. Pe urmă, în SUA, pe cît de agresiv şi sales director este Moşul, pe atît de agresivi şi corecţi politic sînt duşmanii lui: numeroase proteste ale organizaţiilor ateiste şi ale altor tank-uri de gîndire şi cutii de creiere împotriva expresiilor cu conţinut potenţial creştin şi, deci, incorect. Pe scurt, zorzoane, zaiafet, zumzăială, dar şi zarvă şi zîzanie. Crăciun fake-uit.

Cam astea-mi erau gîndurile şi oile mele cînd mi s-a întîmplat să primesc un minunat cadou. În faţa cafenelei-berărie, un bărbat care semăna cu un român interpreta la saxofon melodii celebre, în speranţa că oraşul agitat se va mai calma, din cînd în cînd, ca să-i dea şi lui un euro. Deşi melodiile se ciocneau octavă-n octavă cu alte cîntece care cotropeau Piaţa dinspre celelalte cafenele-berării şi magazine-cumetrii, saxofonistul se înstăpînise cu destul succes în vadul intrat, încă din debut de novembre, în high season (probabil cu speranţa că, la anu’, Crăciunul va cădea începînd cu 1 septembrie).

Omul meu chiar avea ceva aplecare. Cînd, pe la mijlocul reprezentaţiei, a fredonat prima melodie-amintire din viaţa mea, m-am dus şi eu să-mi achit, nostalgic, biletul de intrare la concert. Era (şi este) o piesă care, deşi nu fusese gîndită să aibă legătură cu Crăciunul, mie îmi aminteşte de această serbare. Aveam, cred, vreo 5-6-7 ani cînd am auzit-o prima oară, într-un decembrie înzăpezit, difuzată în emisiunea de sîmbătă a lui Tudor Vornicu (De la A la Z, parcă…). Şi-mi amintesc exact de momentul încapsulat în memoria mea, cînd, în ajunul Ajunului, imediat după emisiunea cu pricina, mama mă trimisese, cu nu mai ştiu ce inventate pretexte, la Mama Leana, doar-doar de-o face rost de vreo oră fără mine, timp în care să pregătească bradul şi explicaţia venirii Moşului în lipsa beneficiarului suprem. (Era, carevasăzică, un an în care Moşii de serviciu de pînă atunci îşi luaseră, ghinion, zile libere.) Iar naivul din mine habar n-avea că, la întoarcere, avea să-l serbeze pe Moşu’ în contumacie şi, în drum spre bunica, lălăia, inocent, „Le temps des fleurs“ cîntat de Dalida (ori în varianta englezească – aveam să mă documentez mai tîrziu – „Those were the days“, interpretată de Mary Hopkin, ambele versiuni prelucrate, pare-se, după un original rusesc). În orice caz, atunci nici româneşte nu ştiam bine, aşa că momentele florilor ruso-franco-britanice se traduceau perfect prin la-la-la, interpretate cu gîngureli de aburi geruiţi şi de-sub-ghete-zăpadă-ce-cînta-şi-ea, într-o stare de ajun de beatitudine, de bucurie a aşteptării, de linişte troienită. Nu ştiam nici de naşterea ce urma a fi celebrată, nici de colinde sau colindători, nici de ce Moşul fusese poreclit cu nume din poveste şi nici că porecla lui avea să fie repudiată mai tîrziu din raţiuni ideologice. Eram doar băieţelul-fetiţă cu chibrituri, scufiţa care în drum spre bunica fredona, fără să ştie că, la-la-la, those where the days. În realitate, da, chiar acelea au fost momentele, restul parcă nici n-a mai contat, cadourile Moşului (de care nici nu-mi mai amintesc), frumoase probabil, au fost mai degrabă viaţa de apoi a unor momente care, în aşteptarea Vieţii de apoi, au fost magice şi cu flori. Şi cu cartofi copţi pe plita bunicii, piperaţi cu sare grunjoasă şi savuraţi cu savoarea că viscolul de afară n-are cum să te atingă, iar casa bunicilor poate trece prin el, la o adică, exact ca printr-o viitură care se desparte-n două ca să-ţi facă ţie cărare prin mijlocul ei.

Those were the days my friend
We thought they’d never end
We’d sing and dance forever and a day
We’d live the life we choose
We’d fight and never lose
Those were the days, oh yes those were the days
La la la la...

Florentin Ţuca este managing partner la Casa de avocatură Ţuca, Sbârcea & Asociaţii.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Grecul care i-a scăpat pe români de iobăgie. A fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domn al Moldovei
Constantin Mavrocordat este unul dintre cei mai reformatori domnitori fanarioți din Țările Române. A desființat „rumânia” în Țara Românească și „vecinia” în Moldova și a reunit Oltenia cu Țara Românească în 1739.
image
Cele mai răzbunătoare trei zodii. Nu uită, nu iartă și îți vor plăti pentru tot ce le-ai greșit
Se spune că răzbunarea e cea mai dulce consolare, dar și că iertarea este un cadou pe care ni-l oferim nouă înşine. Nu toată lumea e însă capabilă să ierte și, cel puțin pentru trei zodii, răzbunarea va fi, cel mai adesea, prima opțiune.
image
Garsonieră minusculă cu toaleta în dulap, la Cluj. Prețul este exorbitant: 53.000 de euro FOTO
Piața imobiliară clujeană nu încetează să uimească: după garsoniera de 11 metri pătrați pentru care se cereau 37.000 de euro, a urmat garsoniera cu toaleta „în dulap”, de 16 metri pătrați, pentru care se cer 53.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.