⬆
Societate
Pagina 75
Cum o fi asta? N-am mai călcat într-un supermarket!
Nici picior de vreo două săptămîni. Cum s-a întîmplat? Am făcut comandă telefonică/coș electronic. Vezi produsul în poză? E ăla pe care l-ai văzut în realitate? Îți convine prețul? Atunci bagi la coș, comanzi. Acasă, verifici termenul de garanție, te uiți dacă nu e ceva în neregulă, e stîlcit iaurtul, e mușcat din morcovi?
Eroii, lăstare mici şi fragi
Pe forumul dascălilor găzduit de Ministerul Educației e zarvă mare: se caută cu înfrigurare Cartea serbărilor școlare scrisă de Vasile Poenaru, tipărită de Editura Coresi și premiată de Asociația din București a Uniunii Scriitorilor din România.
La mall, în nord
Week-end-urile pot fi, de multe ori, minunate și, de tot atîtea ori, întunecate. Sînt două zile lungi în care poți face foarte multe lucruri, în care poți recupera tot ce n-ai reușit în timpul săptămînii. Teoretic.
Intoxicări, minciuni, prostii
Teoriile conspirației care au circulat după incendiul de la Colectiv și deruta informațională care a urmat atentatelor de la Paris au făcut publicul larg să-și pună problema intoxicărilor, minciunilor și prostiilor de care ne împiedicăm la fiecare două linkuri postate pe Facebook. Cum ne vindecăm de derută?
Oraşe sub asediu
Mi-amintesc că mi-am petrecut mai bine de oră într-o gară din Bruxelles, la o cafenea, doar uitîndu-mă la trecători și minunîndu-mă de naturalețea gesturilor, de atitudini. Oameni din toate colțurile lumii erau adunați aici și mulți dintre ei își afișau originile, apartenența: turci, indieni, africani, arabi, asiatici.
„Neîncrederea în presă e ca votul în necunoştinţă de cauză“ - interviu cu jurnalistul Nicolas DON
Este o mare hibă a mass-media din România pe care nu mi-o explic. Sub comunişti, singurele supape erau ştirile din politica externă. Cînd s-au deschis graniţele, atît fizice, cît şi informatice, apetenţa pentru ştirile externe pare că a dispărut. Nu există mulți specialişti care să vorbească despre contextul internaţional.
Sărăcia este bună
M-am dus la ANPIS, instituția care se ocupă de asistații social, ca să-mi lămuresc în cap următoarele întrebări despre acești oameni de cîmpie: cîți sînt? Ce mănîncă (mai exact, „Din ce bani mănîncă?“)? Din ce bani beau (ce, cît și cînd beau am văzut)? Care este structura bugetului unei „gospodării“ de asistați?
Şcoala părinţilor
Am avut o copilărie fericită și o datorez în mare parte timpului dăruit de ai mei. Spun asta pentru că devine din ce în ce mai evident faptul că părinții dau orice copiilor lor, de la telefoane inteligente pînă la mașini de lux, dar uită, de cele mai multe ori, să le dea din timpul lor (și cînd spun asta mă includ).
Cu ochii-n 3,14
Pe Șoseaua Ștefan cel Mare, farmacia „Arta“ se află exact lîngă farmacia „Rețeta“. Părerea mea este că ar trebui să se unească între ele și să se numească, mai poetic, „Arta rețetei“. Sau „Rețeta artei“? (A. P.)
În Crîngași, o farmacie veterinară: Puricel Vet. De unde deduc că pînă și puricii sînt bineveniți, drăgăliți și răsfățați. (S. G.)
Neîncredere
Mă uit absentă la niște figurine din lemn, la niște vrăbii vopsite în verde de China și pun mîna pe un ghivecel albastru din ceramică. Urît foc. Oribil, de fapt. Îl iau și urc scările cu mare ușurare. „Rămîne acesta?“, mă întreabă doamna.
Care eşti, bă, carent?
Un film care-ți dă un echilibru de popcorn cu cola, porție medie. Tot calmul, vînzările, molfăiala din sală, emoția, pentru mine, s-au încheiat într-un moment de tensiune. Și unde credeți? M-a pus naiba să mă uit la traducere.
Din viaţa micului credincios
Mi-au picat în mînă două cărți dedicate copiilor, scoase de Editura Basilica a Patriarhiei Române. Le-am răsfoit destul de sceptică, avînd în minte manualele de religie des citate de presa română: manuale cu un limbaj care ar veşteji cea mai viguroasă credință şi cu un mesaj lemnos.
Parisul meu
Şi pentru mine, ca și pentru numeroși alți oameni din România comunistă (ca să nu mai vorbesc de cei din lumea largă), Parisul reprezenta, pe vremea aceea (anii ’80), Occidentul. Mama mea cunoștea oameni la Paris, aspira să se ducă la Paris și, pînă la urmă, după destule eforturi, chiar a reușit să ajungă la Paris.
Opt inovaţii în materie de ştiri
Ştirea e relatarea unui fapt nou sau nou revelat, spune plicticoasa definiție care se predă în facultățile de jurnalism. Ca să scape de plictiseală, presa românească a ieșit însă din cadrele strîmte și neimaginative ale acestei definiții, cu o serie întreagă de inovații.
Să fii multiculti e cool?
Pe la începutul anilor 2000, eram în Serbia, la un workshop de jurnalism, finanțat cu bani europeni. Ne adunaserăm acolo două românce și trei sîrbi, de religie ortodoxă, două unguroaice și o croată – catolice, un turc și o fată din Kosovo – musulmani, și alți cîțiva.
Eliberarea presei
E nevoie de presă ca să sesizeze lucrurile în neregulă, să le transmită către publicul larg, iar acoperirea subiectului în criză e binevenită. Fără continuitate, însă, oamenii înţeleg doar o parte din ce înseamnă încălcarea drepturilor omului.
Cu ochii-n 3,14
● Noile măsurători arată că, în timp ce gheţarii se topesc la Polul Nord, suprafaţa îngheţată din Antarctica a crescut. Cercetătorii se aşteaptă însă ca în următoarele decenii să se dezgheţe din nou. Şi poate că atunci va îngheţa la Polul Nord. Viitorul e, în mod previzibil, instabil! (M. C.)
● La raionul de jucării al unui supermarket am descoperit „bebelușul cu funcții“. Cred că o lovitură de marketing ar fi, de fapt, inventarea unui bebeluș fără nici o funcție. (S. G.)
Revolta lor şi privirea noastră
Sînt printre cei care bombăne „generația Facebook“: spun, ca mai toți cei din generația mea (plus zece-douăzeci de ani), că sînt superficiali, repeziți, fără orientări precise, cu scopuri minimale, anonimizați de emoticoane și enter-uri rapide etc.
Improvizaţii
Sîntem doi în gospodăria noastră, amîndoi la fel de pricepuți în a ne pierde degetele sub lovitura ciocanului și în a nu înțelege mecanismul preparării unui glet. Cuvîntul obărtailer folosit prin zona chiuvetelor ne face să chicotim.
Dezinformările care au prins viteză
După tragedia de la Club Colectiv și mitingurile de protest, Facebook-ul și site-urile-petardă s‑au umplut de o serie întreagă de dezinformări sau intoxicări. Deși pare la mintea cocoșului că toate aceste povești nu sînt adevărate, există oameni civilizați care ajung să creadă în ele, în lipsa informației.
Şi ce dacă au mai ars şi altele?
Cu o zi în urmă fusese online, făcuse glume pe chat, era vorba despre un om viu, în spatele unui nickname, al unui avatar. Amicul său ne-a povestit despre tragedia din Brazilia. Ulterior am intrat pe net, am urmărit știrile mai multă vreme, acele știri dintr-o țară îndepărtată care nu ajung niciodată pînă la noi.
Babilonia de dincolo de Prut
De mai bine de două luni, centrul Chişinăului este ocupat de corturi. De mai bine de două luni, în Chişinău sînt proteste. Dispariţia unui miliard de dolari din băncile moldoveneşti a scos oamenii în stradă. Vreo 400 de corturi în faţa Guvernului, vreo 400 în faţa Parlamentului.
„Nu faci din coloana ta vertebrală pod, să treacă comuniştii peste ea!“
„Să spui tot ce știi, pentru că noi știm totul și vrem să vedem cît ești de sinceră. Să spui absolut tot, că de aici nu pleci fără să spui tot ce știi“.
Cu ochii-n 3,14
● Umbli pe stradă și te întrebi – sau nu – care mai e situația. În ambele cazuri (că te-ai întrebat ori ba), o inscripție de pe un zid te aduce la zi: „Păcatul a ajuns la culme!!! Societatea în care trăim e una foarte decăzută și se fac mari răutăți. Nu mai există milă, dreptate și credincioșie!“. (D. S.)
● Justin Trudeau, noul prim-ministru al Canadei, a anunțat un guvern alcătuit în proporție de 50% din femei. Întrebat de ce a făcut asta, Trudeau a răspuns: „Pentru că sîntem în 2015“. (L. V.)
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric
Un suflu timid, de normalitate a necesității dării de socoteală din partea autorităților, pare să traverseze din nou opinia publică din România. Într-un mod cu totul interesant, emoția excepţională a dezastrului din clubul bucureștean s-ar putea să-și trimită efectele în zone în care puțini s-ar aștepta.
Locuri nesupuse
Invitat de o prietenă, revin, la sfîrşit de vară, în vechile uzine din Ruhr, azi dezafectate şi convertite în spaţii de teatru. Bisericile fără credincioşi şi fabricile fără muncitori şi-au găsit un nou rost şi, mai seducătoare decît sălile tradiţionale, ele reunesc azi public şi artişti care se precipită pentru a le umple.
Oborul – os cu os
Oase de pui, aripi de pui, tacîmuri de curcan, vîrf de aripă de curcan, tacîm de somon, șiră de vițel, oase garf, oase de porc, sîmburi de prune. Am privit lung la oasele astea de toate felurile. Le priveam și vedeam carnea care a fost. Mă întrebam unde era. În galantarul cu oase, nu.
Dialoguri întrerupte
Una dintre „sarcinile“ curente pe care îmi amintesc că le primeam în școală era aceea de a „scoate ideile principale“ din textul prezentat în manual. Era un exercițiu îndeplinit mai curînd mecanic, fără rezultate spectaculoase pentru înțelegerea efectivă a textului.
Mîrlanii cu palat
Îmi povestea acum mulţi ani bunică-mea cum la ei, în satul dobrogean plin de ciulini şi de praf, se ridicase din rîndul prostimii unul, Mustafa, parcă. Omul muncise printr-o gospodărie şi alta pînă cînd a prins un job la proaspăta conducere aşezată în Primărie, prin ’46. A doua zi, Mustafa şi-a luat pantofi cu scîrţ.
O lume aproximativă
De cînd mă știu, am trăit în România pe care mi-am ales-o, deliberat, drept loc al existenței, într-o lume aproximativă. Ne oprim din aproximațiile noastre doar cînd o dăm în bară evident, cînd o facem lată în sens negativ: pe scurt, doar atunci cînd acțiunile noastre au consecințe dramatice și mor oameni.
Cum a funcționat media în tragedia de la Colectiv
Faptul că și media s-a mobilizat, la maximum, după tragedia de la Club Colectiv, e la urma urmei firesc. Merită însă consemnat faptul că, în general, presa a relatat cu acuratețe și relevanță ceea ce s-a întîmplat. Cu unele excepții.
Duplicitate și nuanțe
De multe ori mă bucur că primii 11 ani din viața mea s-au petrecut într-o dictatură comunistă – o perioadă suficient de scurtă ca să nu mă marcheze definitiv, dar suficient de lungă ca să înțeleg ceva din ea sau cel puțin din lucrurile mărunte din care acel comunism inuman al anilor ’80 era construit.
Cei mai taxaţi dintre pămînteni – serial de legi absurde
Dacă şi dvs. aţi avut de plătit taxe şi v-aţi întrebat de ce nu pare că primim mare lucru în schimbul dărilor către stat, atunci să ştiţi că nu sînteţi singuri. Poate ar trebui înfiinţate nişte grupuri de terapie pentru contribuabilii serioşi, care-şi plătesc taxele la zi.
Despre prostia de a fi rasist
Atunci cînd scriu mă căznesc să rămîn în limitele unor analize pozitive, să-mi păstrez convingerea şi să transmit prin scris că lumea este bună prin definiţie şi că răul este doar o altă faţă a binelui pe care trebuie s‑o cunoaştem şi împotriva căreia trebuie să ne batem.
Cu ochii-n 3,14
● Într-un supermarket, unul dintre raioanele magazinului poartă denumirea „Confecţii gravide“. Vă daţi seama ce se întîmplă noaptea acolo, de-au rămas confecţiile gravide? (D. S.)
● Potrivit lui Nicolas Biver de la Observatorul Astronomic din Paris, Cometa Lovejoy lansează în spaţiu echivalentul a 500 de sticle de vin pe secundă. E prima dată cînd cercetătorii au descoperit alcool etilic la o cometă. Probabil că e din Vaslui. (L. V.)
Gustul irezistibil al chimicalelor
Crusta aia sublimă, care pocneşte la atingerea dinţilor şi eliberează în gură un gust unic, lăsînd la vedere imaginea absolută a prăzii muşcate – pulpa superioară, de pui, din care izvorăşte un norişor divin, de abur încărcat cu arome. Din pradă se scurge o picătură de suc, strecurat printre fibrele moi.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar
Experienţa mea cea mai dureroasă din Rusia a fost vizita, în 1998, la Perm-36, singurul lagăr de muncă forţată construit de Stalin care s-a păstrat. Am fost la Perm, un oraş din Urali, pentru a participa la un seminar al Şcolii de Studii Politice din Moscova.
Un anunţ
Şi eu am un anunţ, în Strehaia-Mehedinţi, pe poartă: „Vînd avere: casă-pămînt-pădure“.
Un cenaclu şi atît
Cînd se vorbeşte acum despre Cenaclul Flacăra, există două puncte de vedere diametral opuse: unii văd în el o încercare subtilă de spălare a creierelor, de manipulare a adolescenţilor şi tinerilor; alţii percep acelaşi fenomen ca fiind o mişcare esenţială de disidenţă faţă de regim.
Stăpîni şi slugi
E îmbrăcat într-o uniformă de pază, din cele apărute în ultimii ani; diverse modele la fel de ridicole, în dorinţa de a impune respect, teamă, ceva. E aproape la fel de caraghios ca moşuleţii firavi care păzesc farmaciile, încălţaţi cu bocanci prea grei şi cu bastoane de cauciuc la brîu, să nu fure careva antinevralgicele sau cutiile de tampoane de pe rafturi.
Schimbări şi nostalgii
Sfîrşitul basmului „Tinereţe fără bătrîneţe“ continuă, de cîte ori re-dau de el, să-mi inducă o tristeţe sfîşietoare. Aşa mi s-a întîmplat şi mie cînd m-am întors, după mult timp, în locurile copilăriei mele. Nimic nu mai seamănă cu ce a fost, şi nu neapărat într-un sens bun.
Internetul, de la utopie la colivie
În percepţia generală, calculatorul şi acel sos adictiv în care se bălăceşte, Internetul, sînt un echivalent contemporan al Lămpii lui Ilici. Totuşi, la fel cum nici calculatorul nu mai e calculator în ultima vreme, ci mobil sau tabletă, nici Internetul nu mai e ce-a fost.
Ultimul tren
Ultimul tren care pleacă din Sinaia spre Bucureşti este la ora 21,37. L-am verificat pe Mersul trenurilor de pe Internet: este un Interregio care vine de la Cluj-Napoca. Dacă îl pierzi, rămîi în Sinaia pînă pe la 5 dimineaţa. De aceea m-am grăbit spre gară cu vreo 40 de minute înainte ca el să sosească.
Fricile jurnaliştilor români
De cele mai multe ori, discursul public din România se referă la problemele din sănătate şi educaţie. Cu politicul şi justiţia ne-am cam lămurit. Toţi o apă şi-un pămînt. Pe de altă parte, doctorii şi educatorii sînt cei cu adevărat vitali pentru starea de sănătate, fizică şi mentală, a unei naţiuni.
De la Colonia Petrila la Planeta Petrila
Pe 31 octombrie, la Petrila, minerii vor intra pentru ultima dată în subteran ca să scoată la suprafaţă ultima tonă de cărbune. Apoi, într-un an, clădirile minei ar trebui demolate, iar zona dezafectată, cu bani primiţi de la Uniunea Europeană. Acesta e planul.
Cu ochii-n 3,14
● Trecînd prin Braşov, am zărit un anunţ mare: „Covoare Pierre Cardin“. Nu le-am văzut niciodată, dar mi le imaginez simandicoase. S-au dus vremurile în care mai lipeam pe la colţuri linoleumul rupt ori mocheta ciupită… (I. P.)
● Titluri, concepte, maxime şi cugetări binecunoscute – de nerecunoscut (II): Calcanul, de Günter Grass, în turcă: Pisi Balîghî. (M. P.)
Box populi, box Dei
„Europa de Est e locul căruia Vestul ar trebui să-i pupe picioarele zilnic şi să-i mulţumească. În timp ce ei se scărpinau de păduchi, cu baghete de aur, în timp ce trăgeau la aghioase şi construiau catedrale cu sudoarea frunţii bieţilor emigranţi estici, noi stăteam de veghe la porţile creştinătăţii şi ne băteam cu turcii."
La cules de pleurotus cu Viorel Păcală
Am văzut aseară pe Facebook că Viorel Păcală a fost la cules de pleurotus. Şi-a pus pe wall, a schimbat chiar poza de profil. Era pleurotus peste tot, în locurile esenţiale. Şi atunci mi-am spus că mi-e poftă de un pleurotus bun, nu mai gătisem niciodată aşa ceva, dar în imaginaţia mea îmi dorisem să pun pe vîrful limbii.
Respect cu forţa
Dascălii şi părinţii se plîng de tot mai scăzuta autoritate a profesorilor în şcoli: elevii sînt din ce în ce mai indisciplinaţi, chiulesc, abandonează şcoala, sînt agresivi cu profesorii şi cu ceilalţi colegi, nu mai învaţă.