Revolta lor şi privirea noastră

Publicat în Dilema Veche nr. 613 din 12-18 noiembrie 2015
Din nou scandal, în loc de dialog jpeg

Sînt printre cei care bombăne „generația Facebook“: spun, ca mai toți cei din generația mea (plus zece-douăzeci de ani), că sînt superficiali, repeziți, fără orientări precise, cu scopuri minimale, anonimizați de emoticoane și enter-uri rapide etc. Și totuși, blazarea generației mele nu mi se pare mai puțin imatură, superficială, repezită, o blazare care stă sub semnul lui „N-o să se întîmple nimic, habar nu au de capul lor, nu știu ce vor, pentru ei revolta e o distracție“.

Tinerii români au suferit un șoc: cîteva zeci dintre ei au murit sau au suferit răni grave, într-o circumstanță banală, cotidiană: într-un club, precum multe altele din țară. Au ieșit în stradă să protesteze. Iată motivele pentru care cred că e vorba de un lucru bun. Cel puțin deocamdată, așa cum stau lucrurile acum, adică sub forma unei demonstrații pașnice.

1) Efortul de coeziune. Nu cred în solidaritatea sub formă de replici șmechere și consoane bălmăjite, născută pe rețelele de socializare. Valoarea supremă a unei comunități, solidaritatea în fața răului trebuie exersată față către față, acolo, pe teren, unde poți constata cît de diferit este cel din generația ta și poți exersa toleranța față diversitate. Unde trebuie să faci efortul să-l privești în ochi pe cel cu care dialoghezi, pe cel care ți se opune sau pe cel care ți se alătură. Acest efort trebuie susținut, și nu fisurat cu îndoieli acre.

2) Curaj. Tinerii noștri stau prea mult ascunși, protejați în spatele profilurilor create pe Facebook. La adăpostul nickname-urilor şi al forumurilor de subsol, au opinii inflamate, radicale, vitejii pubere și vorbe la îndemînă. În stradă, ei au căpătat chip, carne, oase, emoții și idei, verificate și conturate în circumstanțe reale. E un curaj care merită apreciat din plin.

3) Empatia, reacția promptă, benefică și civilizată în fața durerii. În urma accidentului din club, au rămas părinți sau frați îndurerați, victime care suferă dureri atroce, copii orfani, toate din cauza indiferenței autorităților față de măsurile de securitate necesare în spațiile publice. Tinerii au organizat un marș al tăcerii, în care au adus flori și lumînări, au donat sînge și au păstrat momente de reculegere. În fața nepăsării funcționarilor publici, semnul de compasiune și de respect al unei generații întregi, semn arătat într-un mod bine strunit, fără excese și pompă, mi se pare remarcabil.

4) Efortul de a pricepe pe ce lume trăiesc. E adevărat, nu știu ce vor. Luați repede la întrebări cu privire la niscaiva programe sau forme de organizare, entuziasmul lor pare că pălește și dă semne de retragere în nemulțumire. Dar mi se pare că doar acolo, în stradă, umăr la umăr cu alții ca ei, față în față cu ce îi nemulțumește, cu ce li se pare puțin sau ineficient, cu propriile întrebări legate de rost, utilitate, benefic și malefic, vor ști ce să facă mai departe. Spre deosebire de ei, generația noastră a „beneficiat“ de un contur precis, unic, al răului: comunismul. Era un consens asupra granițelor care despărțeau binele de rău. Astăzi, răul nu mai are chipuri atît de precise. De unde să începi, cu cine și cu ce să pornești la drum, cînd nimic nu e ceea ce pare, cînd descoperi peste tot corupția, ignoranța, nesupunerea în fața legii, discursul dublu, tăria clanurilor și a intereselor transpartinice? Revolta lor, cu posibilele derapaje, e o etapă pe care trebuie să ne-o asumăm, dacă vrem ca tinerii de azi să fie maturii responsabili de mîine.

Ar mai fi de spus două lucruri importante. 1) Observațiile mele nu sînt făcute de la înălțimea unui „bătrîn înțelept al tribului“, ci de la cea a unui simplu cetățean român, care nu vrea să devină balast, prin mentalitate și vîrstă, prin identificarea greșită a răului. În fond, viitorul generației mele e mai mic decît al celor ieșiți în stradă și nu am altceva mai bun și mai înțelept de făcut decît să încerc să îl privesc cu ochii lor. 2) Nu idealizez și nu încurajez mișcările de stradă. (O societate bine coaptă nu are nevoie de ele pentru a-și regla greșelile, delabrările.) Nu îi idealizez nici pe tinerii care le-au inițiat. Știu că există o disproporție enormă între ceea ce își doresc și ceea ce se poate face, între felul în care visează să trăiască și sacrificiile pe care sînt dispuși să le facă pentru normalitate. Mai știu că o astfel de mișcare nu poate avea, imediat, rezultate spectaculoase, nici cu privire la felul în care merge țara, nici cu privire la felul în care își croiesc destinul românii, fie ei tineri, maturi sau bătrîni. Dar nici nu mi se pare o soluție înțeleaptă să opunem vocii care ne cheamă la schimbare – e adevărat, nesigur – acreala noastră și lipsa noastră de orizont.

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.