Mîrlanii cu palat

Publicat în Dilema Veche nr. 612 din 5-11 noiembrie 2015
Mîrlanii cu palat jpeg

Îmi povestea acum mulţi ani bunică-mea cum la ei, în satul dobrogean plin de ciulini şi de praf, se ridicase din rîndul prostimii unul, Mustafa, parcă. Omul muncise printr-o gospodărie şi alta pînă cînd a prins un job la proaspăta conducere aşezată în Primărie, prin ’46 sau imediat după aceea. A doua zi, Mustafa şi-a luat pantofi cu scîrţ. Se plimba Mustafa prin sat cu pieptul bombat, cu mîinile la spate, scîrţa-scîrţa, îşi mai lustruia pantoful de spatele gambelor, direct pe pantaloni, iar din freza linsă picura briantina lucioasă, încinsă de soarele dobrogean. Pantofii ăia cu scîrţ au fost încununarea vieţii lui Mustafa. Semnul că se îndepărtase de plebe şi intrase în alt cerc. Al puterii.

(Re)citeam zilele trecute cum un domn implicat în afacerile penale ale contractelor cu energie ieftină la Hidroelectrica are castel în Elveţia. Cum ştirile cu mituiţi, şpăgi, contracte dubioase, plagiate, flagrante şi alte nenorociri nu mă mai emoţionează în banalitatea lor, citind că nefericitul ăla are nici mai mult, nici mai puţin decît un castel în Elveţia, am rîs în hohote. Castel cu zeci de camere, iazuri, grădini, ba chiar şi capelă privată. L-am văzut şi pe domn în cîteva fotografii dintr-o perioadă mai fericită a vieţii lui: bine hrănit şi lucios de vesel, sprijinit de un şemineu frumos lucrat în piatră, cu o mînă în care ţine, fireşte, un trabuc. În altele, pe lîngă mîna cu trabucul, mai apare şi ailaltă mînă, îndoită la încheietură de un ceas copleşitor, auriu. Omul are toate accesoriile. Faţă rotofeie, haine vizibil scumpe, atitudine, tot pachetul. Omul e înstărit, o arată, îi place s-o arate, se uită de sus la restul, are castel, ce naiba!

Observ cum evoluează politicienii în timp. Zilele trecute comentam cu prietenii că „uite, măi, în ce hal a slăbit Obama şi în ce hal a îmbătrînit“. O fi făcut bine, o fi făcut rău în mandatele sale, cert e că se vede fizic că omului i-a păsat. La ai noştri e invers. Unii par a fi atît de proşti încît nu îmbătrînesc şi rămîn etern cu moacele alea juvenile pe care le aveau de la început de mandat. Cînd nu te roade nici un gînd, rămîi cu fruntea neridată. Alţii se rotunjesc în aşa hal că nu mai încap în scaunele de la Parlament. Din costume răsar burţi imense. Trei rînduri de cefe scaldă gulerele cămăşilor. Îşi pun dinţi neverosimili, de porţelan prea alb. Capătă un aer de lehamite. Le musteşte autoritatea prin pori. Legiunile de slugi de prin preajmă le confirmă statutul. Cineva a dat de bine, cineva e cineva.

Mai era apoi un director prin Primăria Bucureştiului, trimis şi el în judecată pentru corupţie, care schimba maşinile scumpe cu care mergea la slujbă ca pe ciorapi. Pe măsură ce creştea valoarea şpăgii, creştea şi numărul de cai-putere cu care se afişa lihnitul ăsta. L-a luat lumea la ochi că-i luceau pantofii scumpi ca soarele de pe cer şi nu-l mai încăpeau Armani-urile fluturate printre funcţionarele prăfuite de rangul trei din birourile Primăriei.

Sigur că tîrtanii ajunşi, pentru care deplasarea cu girofarul e măsura întregii putirinţe şi a succesului absolut în viaţă, nu sînt o invenţie românească. Aruncaţi o privire la valurile de chinezi nouveaux riches, la ruşii care şi-au tatuat pe frunte, cu Swarovski, contul din bancă, la vedetele americane din sport care umplu Instagram-ul cu poze în care fac baie literalmente în teancuri de bani, la frumoasele cu chiloţi de aur care au grijă să ştie toată lumea că ele poartă chiloţi de aur. Mîrlănia e la fel de prezentă peste tot.

Totuşi, cine a mai avut un fost premier scos pe targă de Salvare demn ca un lemn, cu fular Burberry găsit la repezeală prin casă la gît ca să ascundă o rană făcută cu pistolul, ca-ntr-o pastişă de piesă de teatru rusesc? Cine? Cine se duce cu girofaruri la bodegă? Se mira lumea deunăzi că primarul Londrei umblă cu metroul, că regii Spaniei merg în blugi pe stradă şi alte asemenea. Păi, şi ei sînt imaginea societăţilor pe care le reprezintă. În aşa fel încît bling-ul, ostentaţia şi girofarurile de la noi zău că mă fac să mă uit mai bine la mine în oglindă.

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.