„Am povestit cu riscul ca oamenii să creadă că e o naraţiune“ - interviu cu jurnalistul Cătălin TOLONTAN
Zilele trecute aţi declarat că aţi fost subiectul unui filaj. Nu este pentru prima dată cînd vi se întîmplă acest lucru. Care sînt contextele celor două evenimente?
În noaptea de 24 spre 25 noiembrie, Gazeta tipărea ediţia specială care dezvăluia că pompierii au ştiut de clubul Colectiv. În acea noapte, locuinţa mea a fost filată de un bărbat şi o femeie la ora două noaptea. Nu i-am văzut eu, că eram la redacţie. Un vecin insomniac ieşise în faţă, i-a surprins dînd tîrcoale, omul avea experienţă din alţi ani, a luat telefonul din casă ca să-i fotografieze, dar s-au urcat în maşină şi au plecat în trombă.
Cînd aţi anchetat Gala Bute aţi declarat că filajul a fost organizat de o structură a statului român. Aţi aflat mai multe între timp?
Da, e adevărat, şi mie, şi Mirelei Neag ne-au făcut un dosar, căutînd firme, vulnerabilităţi, afaceri necurate. Povestea a început încă din 2009, de pe timpul cazului Iacob-Ridzi. Atunci, în 2009, Elena Udrea a făcut imprudenţa să mă ameninţe în public, pe holurile Parlamentului, şi gestul a ajuns în raportul Departamentului de Stat al SUA. Au lucrat în culise, dar n-au găsit nimic şi au renunţat. Știm despre ce structură e vorba, dar nu facem nici un comentariu suplimentar acum. Apoi, în vara şi toamna lui 2014, cînd dosarul Gala Bute intrase pe final şi cînd le-a devenit clar că nu mai e de glumă, a fost episodul cu preşedintele Traian Băsescu ameninţîndu-mă la televizor, întîi fără să mă numească, apoi spunînd în clar că a trimis documente despre mine la Parchet. Atunci a reacţionat şi CSM, remarcînd că, prin declaraţiile sale, preşedintele a influenţat independenţa justiţiei. Cu adevărat îngrijorător a fost momentul – tot din toamna lui 2014 – cînd colega mea Mirela Neag a fost „atenţionată“ de o maşină, care a ţîşnit în faţa locuinţei ei, pe o alee îngustă, ea sărind într-o parte, în ultimul moment.
Cum aţi reacţionat atunci, cum intenţionaţi să reacţionaţi acum?
Am povestit, altceva nu putem face. Am povestit cu riscul ca oamenii să creadă că e o naraţiune contaminată de teoria conspiraţiei. Adevărul e că nu ne victimizăm. Dimpotrivă, filajele şi încercările de timorare le considerăm desigur anormale, dar parte a lucrurilor cărora un jurnalist le face faţă în cariera sa. Există un tipar cînd ajunge la cîte un caz greu. Indiferent de culoarea politică, autorităţile se comportă după ciclul negare-manipulare-intimidare.
Care structură a statului ar trebui să reacționeze la aceste atenționări?
Nu ştim, chiar nu ştim.
Sînt lucruri greu de demonstrat. Atenţionările pe care le-aţi făcut în presă au avut vreun ecou?
Sigur că sînt greu de demonstrat, de aceea nici nu am făcut din ele cazuri în sine, nu le-am investigat, nu am propus o retorică inflamată. În general, sîntem de părere să oamenii sînt interesaţi de faptele scoase la iveală de jurnalişti, nu de păţaniile noastre.
Este intimidarea miza acestor filaje? Reușesc să intimideze sau inflamează?
Probabil că nici una, nici alta. Primul impuls, scurt, e cel de enervare. Apoi apare o determinare crescută. E o poveste veche de sute de ani. Niciodată autorităţile n-au făcut decît să confirme temerile publicului atunci cînd au atacat presa.
a consemnat Stela GIURGEANU
Acest text a fost realizat într-un program de parteneriat cu Osservatorio Balcani e Caucaso pentru Centrul European de Presă şi Libertatea Presei (ECPMF), cu sprijinul Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul acestui text aparţine exclusiv revistei Dilema veche şi nu se poate în nici un fel considera că el ar reflecta punctul de vedere al Uniunii Europene.
