⬆
Societate
Pagina 76
Memorie
Mi-am făcut un culcuş cald în pămîntul uscat ca iasca, prăfos, de sub aracii de vie. Îmi imaginez că mă ascund într-o pădure imensă şi mă uit în sus printre frunzele zimţate şi ciorchinii încă verzii unii, rumeiori pe-o parte alţii, spre un cer de august fără de cusur.
Cum (îmi) mai trece anul
În fiecare an, toamna tîrziu, cînd lumina aurie se cam transformă în întuneric mocirlos, încep să simt cum se apropie Crăciunul. Crăciunul e, pentru mine, reperul absolut. Toate celelalte se măsoară şi se apreciază de la un Crăciun la altul.
Ceva diferit – dacă v-aţi săturat de seriale turceşti
Producţiile turceşti aduse de Kanal D în România s-au extins pe mai multe posturi TV autohtone, inclusiv PRO TV, deşi în lumea anglo-americană serialele TV (sau online) au devenit în ultima vreme locul unde creativitatea, actorii şi regizorii unui Hollywood cam secătuit se repliază cu folos.
Mahalaua din centrul oraşului
Puteai fi oriunde sau… nicăieri. Nu te simţeai „ca la ţară“, dar nici ca-n Bucureşti. De aceea îmi pun din ce mai des întrebarea, pentru că oraşul fiecăruia dintre noi este în primul rînd spaţiul care ne înconjoară, vecinătatea – de fapt, unde locuim?
Un marfar cu locomotiva stricată
Am participat la o conferinţă ştiinţifică internaţională, organizată de Institutul Umanitar Ucrainean din Kiev. Recunosc, am avut la început temeri. Obişnuiesc să butonez principalele canale de televiziune ruseşti şi ele afirmau (şi afirmă) orchestrat că Ucraina e o ţară căzută în haos, plină ochi de fascişti.
Cum se făceau documentarele la Studioul „Sahia“ – cîteva mărturii
În cadrul Astra Film Festival de anul acesta, a fost prezentat şi programul „Viaţa în comunism“. La o jumătate de secol de la instalarea dictaturii lui Ceauşescu şi la mai mult de douăzeci şi cinci de ani de la Revoluţie, programul a încercat să desluşească în ce măsură documentele vizuale din epocă ne pot oferi o cheie pentru înţelegerea realităţii pe care o reflectă.
Cu ochii-n 3,14
● Primarul din Boston a declarat ziua de 10 octombrie Ziua Oficială Patti Smith a Oraşului Boston. Cu ceva vreme în urmă, primarul din Chicago instituise Ziua Oficială David Bowie. Se pregăteşte Ziua Oficială Gică Petrescu a Oraşului Bucureşti. (L. V.)
● Ca în fiecare an, ţin să remarc testul de anduranţă la care sîntem supuşi de către RADET. Sînt acele zile de frig colosal în apartamente în care ierarhia problemelor existenţiale este rearanjată cu fiecare pulover pe care îl mai pui pe ti
Rupedeal Gabriela - lecţia de soia
Este casieră RATB. Ore, zilnic, în cuşca aceea de fier din staţii. De obicei, n-o vezi. Intrarea în funcţiune, de cîţiva ani buni, a cartelei creează timpi morţi. Dai banii, dai cartela. Eşti întrebat, răspunzi. Dar ochii umblă după detalii.
Un film în loc de manual
Die Welle, un film german al cărui scenariu se bazează pe fapte reale: un profesor experimentează, împreună cu elevii săi, punerea în practică a unei ideologii totalitare. Elevii sînt sceptici la început.
În vizuină
Cînd afară plouă, depresiv, şi cînd lumea din jur îşi arată, sistematic, impasibila indiferenţă, unii dintre noi tindem să ne construim vizuini subetajate: ne ascundem în cutii din alte cutii, tot mai mici şi mai afunde. În întunericul capitonat, nu prea mai vedem ce se întîmplă, dar ne e un fel de cald şi bine, un cald şi bine finit, limitat, circumscris.
Copiii mileniului
Copilul e cu maică-sa în avion şi nu-i pentru prima dată într-o asemenea împrejurare. Îşi pune conştiincios centura de siguranţă, o ajustează de la cataramă, stă corect în scaunul care-i vine cam mare şi îndreaptă ochii către maică-sa. „Vrei tableta?“, îl întreabă femeia pe care o ghicesc educată şi cam snoabă.
5 lucruri rele (sau bune?) pe care ni le-a făcut Internetul
Tehnologia alienează, deturnează, îmbolnăveşte la cap. Am făcut un inventar al cîtorva idei de felul ăsta, legate de Internet şi calculator. Totuşi, pînă la urmă, dracul nu e chiar atît de negru.
Bem şi noi ceva pe avion?
Pe migranţii noştri îi recunoşti din prima pe Aeroportul Otopeni, care a devenit pentru ei un loc la fel de familiar ca gara de la Crivina sau orice altă haltă de navetişti de pe ruta Bucureşti-Ploieşti.
Cu bicicleta la Troia – sau Mica Iliadă pe două roţi
Cauciucurile scot un sunet ca şi cum aş merge pe ploaie. Opresc şi nu-mi vine să cred: cauciucurile mele sînt pline de asfalt topit pe care s-au lipit mii şi mii de pietricele mai mici şi mai mari, aşa cum se lipesc alunele pisate de crema de pe tort.
Que horas ela volta?
n apartamentul în care locuiesc, proprietarul aduce o dată pe săptămînă o fată de la periferie să se ocupe de curăţenia generală a casei. El are 31 de ani, dar exerciţiul ordinii e bine prezervat. Ea are 28 de ani şi trei copii, însă îi vorbeşte lui cu Seu, adică „Nenea“.
A doua la dreapta
O ieşire în Ungaria o pritoceam încă înainte de răzmeriţa din decembrie. 1989. Proximitatea şi bruma de maghiară dobîndită în timpul stagiaturii într-un oraş din nord-vestul ţării erau argumentele decisive în această alegere.
Cu ochii-n 3,14
● La începutul lunii octombrie, „doi preoţi români au furat moaştele unui sfînt din Grecia. Pelerinii au plecat cu mîna stîngă a Sfîntului Haralambie“. Justiţia divină a acţionat rapid: hoţii au fost prinşi într-o jumătate de oră, iar Haralambie şi-a primit mîna înapoi. (L. V.)
● A apărut un nou studiu: persoanele care nu beau pot muri mai devreme decît cele care le au cu alcoolul. Aştept cu nerăbdare şi studiile care să confirme că fumatul este, de fapt, sănătos, iar junk-food-ul este ideal pen
Şi, totuşi, unii dintre ei rămîn senini
Pentru că experienţele îngrozitoare prin care au trecut i-au mutat în alt loc, de unde lumea se vede altfel. Faptele terifiante la care au fost martori, chinurile greu de imaginat, umilirea, anularea fiinţei, toate astea i-au făcut să fie altfel decît ceilalţi. Altfel decît noi.
Gît subţire, gît gros de curcan – dezbatere publică şi management
Într-unul din articolele mele anterioare, aduceam în dezbatere publică felul în care în BIG Berceni se vînd gîturile de curcan. Mai mulţi cititori mă acuză de neverosimil, de impunerea unei false probleme. Ataşez, în primul rînd, fotografia care dovedeşte fără dubiu afişarea problemei.
Credinţă negociată şi supunere din lehamite
Nu toţi fac parte din asociaţii atee feroce, nu toţi sînt împotriva cunoaşterii fenomenului religios, dar nu pot consimţi la obiectivul principal al orei, declarat cu semeţie în toate proiectele didactice ale profesorilor de religie: „La sfîrşitul orei, elevul va fi capabil să îl iubească pe Dumnezeu“.
De ce ne enervăm
Acum cîteva zile era să mă bat cu un dobi… domn în Mega Image. Uite, numai cînd mă gîndesc la întîmplarea asta, mă enervez la loc. O enervare acută, violentă, o stare de scrîşnet, o revărsare de ură cristalină absolut gratuită, de altfel.
Toamna, întunecat-luminoasă
Toamna se amestecă toate: tot soiul de începuturi, precum cel veşnic, al diverselor forme de şcoală, ori reîntoarcerea la treabă după vacanţă, cu sentimentul sfîrşitului şi melancolia asociate cu frunzele care cad, pomii care rămîn golaşi şi natura în belşug (conform compunerilor) şi, apoi, în expectativă. E un amalgam cînd fericit, cînd melancolic, cumva în anticamera evident fericitului decembrie.
Despre crowdsourcing – digitalizarea culturii & more
Într-un articol recent din The Guardian, Paul Mason remarca explozia producţiei colaborative de bunuri şi servicii, precum şi apariţia unor organizaţii care nu mai ţin cont de legile pieţei. Exemplul dat de el a fost Wikipedia, cel mai extins produs informaţional din lume, care a falimentat afacerile cu enciclopedii.
O fantomă bîntuie prin prime-time
După o serie de experimente nu foarte reuşite, gen Lecţii de viaţă, PRO TV a intrat în toamna aducătoare de audienţe şi bani din publicitate cu o grilă conservatoare: două zile de Master Chef, lunea şi marţea, urmate de Visuri la cheie, miercurea, Las Fierbinţi, joia, şi Vocea României, vinerea.
Despre vin – căpşunică, buzisme, „de buturugă“
În casa de la Bucureşti îmi amintesc, încă din copilărie, sticla de vin pe masă – vinul de Alimentara de pe vremea lui Ceauşescu, apoi diferite vinuri postdecembriste, unele de import.
Cu bicicleta la Troia – sau Mica Iliadă pe două roţi
Aşa cum probabil li se întîmplă multora dintre cei care s-au lăsat fermecaţi de geniul lui Homer, am trăit pînă tîrziu cu prejudecata că Troia este o destinaţie fantastică, pierdută undeva în timp şi spaţiu, inaccesibilă pentru muritori, mai ales pentru cei din zilele noastre.
Berlin, oraşul real şi cel ficţional
Un oraş aparent haotic şi creativ, dar care are „la bază“ o solidă disciplină nemţească. Un oraş divizat şi reunificat unde poţi simţi, în acelaşi timp, un socialism „lejer“, familiar şi oarecum reconfortant, dar şi Occidentul „profund“, adevărat, la care visam noi, toţi cei din Est.
Cu ochii-n 3,14
● În perimetrul mînăstirii Bîrsana se vînd brînzoici. Atenţie, aşadar, la „lupoici“ care fugăresc „puştoici“ înfulecînd ~. Mînz, varză, barză, viezure… (R. M.)
● Vorbe înţelepte de la un taximetrist: „În timp ce specia umană se pregăteşte să colonizeze Marte, pe bucureşteni îi îneacă orice ploaie“. (M. C.)
„Aşa ceva nu se mai poate întîmpla…“
Dormim cu războiul sub pernă. Fără să ştim, respirăm prin masca de gaze a ideilor care spun că omenirea are nevoie de război, ca să se primenească şi să aibă puterea de a lua totul de la capăt. Mulţi spun că astea sînt nişte tîmpenii, subiect de trăncăneală lîngă o bere şi un pachet de alune.
Charleville şi marionetele lumii
Charleville-Mézières se află în inima pădurii din Ardeni care, cel puţin onomastic, evocă subtila comedie shakespeariană Cum vă place ale cărei eroine se refugiază în acest spaţiu pur, opus celui compromis şi uman deteriorat de la curte.
Ceapa
O simplă replică aruncată în Obor este pretextul meu de a înţelege cum funcţionează cultura cepei, adică subramurile dietei, supleţei, fitness-ului, slăbitului. Anii ’70-’80 ai secolului XX… mama nu călea ceapa decît de-o punea peste vreo fasole-icră, dar blocul meu din Şulea-Bucureşti ardea ceapă în ulei no limit.
Culorile educaţiei
Într-unul dintre reportajele despre înnoirea învăţămîntului românesc, erau prezentate cîteva secvenţe de la o oră de matematică din clasele primare: copii mulţi şi veseli în jurul unui ecran mare pe care era proiectată o pagină de manual electronic.
Ospitalitate
Omul are cei mai albaştri ochi pe care i-am văzut vreodată. Un albastru de o intensitate aproape tragică, aproape de cea pe care o vezi în ochii beţivilor eterni. Un azuriu care unduieşte în iris între prezenţă şi depărtare, cumva. Omul păzeşte nişte bulendre pe o stradă din Constanţa.
Zile proaste (dar puţine…)
Sînt unele zile în care, chiar dacă nu ai verificat cu astrologii, ţi se întîmplă numai chestii neplăcute. Ai doar ghinioane, cum ar zice cei care cred în noroc şi în reversul acestuia. Sau, cine ştie, ai fost deocheat – conform teoriilor celor care ciulesc urechea la asemenea interpretări.
Educaţia în dezbatere
Propun cîteva puncte ale dezbaterii pe tema educaţiei româneşti. Atenţia nu trebuie canalizată exclusiv pe copiii excepţionali, aceştia se descurcă în orice situaţie. E datoria noastră să ne îngrijim de copiii cu probleme, de cei care pot progresa, dar care au nevoie de ajutor, de un impuls, de puţină încredere.
Tasternetul
Aţi încercat vreodată să gătiţi o reţetă tradiţională românească după Radu Anton Roman sau Sanda Marin? Dacă da, ştiţi că rezultatul e din cale-afară de familiar, exclude orice fel de revelaţie. Şi, în general, contrazice toate poncifele moderne despre mîncat sănătos.
Bicicliştii din Berlin
I-am cunoscut de curînd pe bicicliştii din Berlin, iar acest personaj colectiv, perfect adaptat oraşului, m-a impresionat. E drept că m-a impresionat şi fluiditatea traficului şi, uneori, chiar absenţa lui, la anumite ore, considerate în Bucureşti „de vîrf“, cum ar fi miezul zilei sau seara, după 9.
La scufundări în Thailanda
Am pus degetul pe hartă şi am acoperit cu el o insulă din golful Thailandei. Cea mai mică şi mai îndepărtată de continent dintre cele locuite. Acum mă aflu aici pentru a doua oară în acelaşi an şi nu reuşesc să găsesc un singur argument care să mă urce la bordul vaporului care pleacă peste 30 de minute.
Dimineaţă recuperată. Amintiri din penitenciarul politic Miercurea Ciuc – interviu cu Erzsébet TELEKI
Doamna Erzsébet Teleki apare în volumul memorialistic al Lenei Constante, Evadarea imposibilă: penitenciarul politic de femei Miercurea Ciuc: 1957-1961, sub numele de Böji, una dintre colegele de celulă ale autoarei. În 1957 a fost arestată şi a rămas în penitenciarul de la Miercurea Ciuc pînă în anul 1964.
Prin „Evadarea imposibilă“: memorie şi loc de memorie, astăzi
Volumele de memorii din închisorile politice colorează în detaliu o poveste a unei epoci pe care istoria a lăsat-o doar alb-negru şi, uneori, cu spaţii goale. Memoriile subiective compun împreună o memorie colectivă, în fiecare privire subiectivă reflectîndu-se Ceilalţi, pentru a forma, în final, o epocă.
Cu ochii-n 3,14
● Mă fascinează noua paletă de gusturi realizate în laboratorul marketingului. Deunăzi, în căutarea îngheţatei perfecte, am dat peste îngheţata cu gust de papanaş. Ce gust are papanaşul? (S. G.)
● Filmul Internul (Nancy Meyers, 2015, cu Robert De Niro şi Anne Hathaway), de curînd pe ecrane, reabilitează, printre altele, batista clasică, de pînză: eroul oferă, cu folos, cîte o asemenea batistă eroinelor în majoritatea scenelor-cheie. (I. P.)
Ghici cine vine la cină
Un excelent reportaj difuzat la CNN povesteşte despre una dintre modalităţile prin care unii refugiaţi din Siria ajung în Occident. E vorba, mai ales, despre oameni care pleacă şi cu nişte bani asupra lor, dar care folosesc, în moduri cît se poate de ingenioase, telefoanele inteligente, gadget-urile de tot felul, reţelele de socializare, toate informaţiile publice din ţările pe care urmează să le tranziteze, în drumul lor spre Germania.
„Gîturi de curcan. Se vînd: un gît subţire, unul gros“
Mi-a fost dat să ajung la piaţa de la BIG Berceni. Şi-ntr-o vitrină ce-mi văd ochii? Scria: „Gîturi curcan. Gîturile se vînd: unul subţire, unul gros“. Am stat, vorba aia, ca ţaţa în mijlocul pieţii. Prima reacţie: se rîde de mine? Apoi, încet-încet, mi-am dat seama că nu-i de joacă. Afişul ascundea: practică, proceduri, sistem, pragmatică.
Chipuri pentru viitoarele cărţile de istorie
Obişnuiţi deja cu imaginile pestriţe şi cu personajele toxice care pun în pericol normalitatea şi decenţa oricărui stat civilizat, nu mai apucăm să ne gîndim la felul în care tinerii şi copiii percep modelele (in)umane care se perindă la rampa scenei româneşti.
Pe drum
Sfînta Maria Mică m-a găsit în tren, într-o bună zi de marţi. Veneam de la Constanţa spre Bucureşti şi căzusem în reveria tipică privind în gol cîmpurile monotone şi arse care alunecau pe geam. Mă gîndeam aşa, plutind în supa călduţă a atmosferei din vagon, cînd un miros zdravăn mă scutură de pe scaun.
Oameni şi tururi
Ce poate face un proaspăt turist într-un oraş nou şi necunoscut? Evident, ture (pe străzi necunoscute, într-o explorare bezmetică) şi tururi. Tururi organizate, cu autobuze, de cele mai multe ori standardizate, în care un ghid plictisit, cu aparenţă vioaie, îţi spune aceleaşi şi aceleaşi chestii prăfuite.
Enescu 2015 pe sărite – Un festival prin ochi şi urechi de cronicar
Septembrie 2015. Din nou, Enescu. Cu muzică, zgomote şi furie, ca de fiecare dată. Festivalul îi bucură şi îi îndrăgosteşte din nou pe cei care iubesc muzica, îi contrariază şi îi revoltă pe cei care nu o înţeleg. Şi nu înţeleg nici de ce trebuie atîţia bani de la buget pentru plăcerile unor snobi.
Şapte site-uri pe care merită să ţineţi ochii
Totul începe şi se termină pe Facebook: acolo ne dedulcim, mai nou, şi la o bună parte din consumul de conţinut zilnic. Problema e că, pe acelaşi Facebook, spre noi vin o serie întreagă de minciuni gogonate, intoxicări sau prostii pure şi simple, dinspre site-uri mici şi rudimentare.
Mic dejun inclus
De fiecare dată cînd sînt în vacanţă sau într-o călătorie, încerc pe cît posibil să nu ratez micul dejun de la hotelul unde m-am cazat. Iar motivul nu este unul financiar – o masă gratis sau inclusă în preţul camerei. Acasă rareori am parte de un mic dejun aşa cum ar trebui, din grabă sau neglijenţă.
Invazia „islamiştilor“
În momentul în care, la începutul acestei luni, am remarcat că televiziunea publică de la Budapesta nu transmitea meciul de fotbal Ungaria-România din preliminariile EURO 2016 şi pentru că presa din România transmitea doar informaţii şi imagini preluate de la agenţii, am zis că aşa ceva trebuie să văd cu ochii mei.