⬆
Societate
Pagina 76
Cei mai taxaţi dintre pămînteni – serial de legi absurde
Dacă şi dvs. aţi avut de plătit taxe şi v-aţi întrebat de ce nu pare că primim mare lucru în schimbul dărilor către stat, atunci să ştiţi că nu sînteţi singuri. Poate ar trebui înfiinţate nişte grupuri de terapie pentru contribuabilii serioşi, care-şi plătesc taxele la zi.
Despre prostia de a fi rasist
Atunci cînd scriu mă căznesc să rămîn în limitele unor analize pozitive, să-mi păstrez convingerea şi să transmit prin scris că lumea este bună prin definiţie şi că răul este doar o altă faţă a binelui pe care trebuie s‑o cunoaştem şi împotriva căreia trebuie să ne batem.
Cu ochii-n 3,14
● Într-un supermarket, unul dintre raioanele magazinului poartă denumirea „Confecţii gravide“. Vă daţi seama ce se întîmplă noaptea acolo, de-au rămas confecţiile gravide? (D. S.)
● Potrivit lui Nicolas Biver de la Observatorul Astronomic din Paris, Cometa Lovejoy lansează în spaţiu echivalentul a 500 de sticle de vin pe secundă. E prima dată cînd cercetătorii au descoperit alcool etilic la o cometă. Probabil că e din Vaslui. (L. V.)
Gustul irezistibil al chimicalelor
Crusta aia sublimă, care pocneşte la atingerea dinţilor şi eliberează în gură un gust unic, lăsînd la vedere imaginea absolută a prăzii muşcate – pulpa superioară, de pui, din care izvorăşte un norişor divin, de abur încărcat cu arome. Din pradă se scurge o picătură de suc, strecurat printre fibrele moi.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar
Experienţa mea cea mai dureroasă din Rusia a fost vizita, în 1998, la Perm-36, singurul lagăr de muncă forţată construit de Stalin care s-a păstrat. Am fost la Perm, un oraş din Urali, pentru a participa la un seminar al Şcolii de Studii Politice din Moscova.
Un anunţ
Şi eu am un anunţ, în Strehaia-Mehedinţi, pe poartă: „Vînd avere: casă-pămînt-pădure“.
Un cenaclu şi atît
Cînd se vorbeşte acum despre Cenaclul Flacăra, există două puncte de vedere diametral opuse: unii văd în el o încercare subtilă de spălare a creierelor, de manipulare a adolescenţilor şi tinerilor; alţii percep acelaşi fenomen ca fiind o mişcare esenţială de disidenţă faţă de regim.
Stăpîni şi slugi
E îmbrăcat într-o uniformă de pază, din cele apărute în ultimii ani; diverse modele la fel de ridicole, în dorinţa de a impune respect, teamă, ceva. E aproape la fel de caraghios ca moşuleţii firavi care păzesc farmaciile, încălţaţi cu bocanci prea grei şi cu bastoane de cauciuc la brîu, să nu fure careva antinevralgicele sau cutiile de tampoane de pe rafturi.
Schimbări şi nostalgii
Sfîrşitul basmului „Tinereţe fără bătrîneţe“ continuă, de cîte ori re-dau de el, să-mi inducă o tristeţe sfîşietoare. Aşa mi s-a întîmplat şi mie cînd m-am întors, după mult timp, în locurile copilăriei mele. Nimic nu mai seamănă cu ce a fost, şi nu neapărat într-un sens bun.
Internetul, de la utopie la colivie
În percepţia generală, calculatorul şi acel sos adictiv în care se bălăceşte, Internetul, sînt un echivalent contemporan al Lămpii lui Ilici. Totuşi, la fel cum nici calculatorul nu mai e calculator în ultima vreme, ci mobil sau tabletă, nici Internetul nu mai e ce-a fost.
Ultimul tren
Ultimul tren care pleacă din Sinaia spre Bucureşti este la ora 21,37. L-am verificat pe Mersul trenurilor de pe Internet: este un Interregio care vine de la Cluj-Napoca. Dacă îl pierzi, rămîi în Sinaia pînă pe la 5 dimineaţa. De aceea m-am grăbit spre gară cu vreo 40 de minute înainte ca el să sosească.
Fricile jurnaliştilor români
De cele mai multe ori, discursul public din România se referă la problemele din sănătate şi educaţie. Cu politicul şi justiţia ne-am cam lămurit. Toţi o apă şi-un pămînt. Pe de altă parte, doctorii şi educatorii sînt cei cu adevărat vitali pentru starea de sănătate, fizică şi mentală, a unei naţiuni.
De la Colonia Petrila la Planeta Petrila
Pe 31 octombrie, la Petrila, minerii vor intra pentru ultima dată în subteran ca să scoată la suprafaţă ultima tonă de cărbune. Apoi, într-un an, clădirile minei ar trebui demolate, iar zona dezafectată, cu bani primiţi de la Uniunea Europeană. Acesta e planul.
Cu ochii-n 3,14
● Trecînd prin Braşov, am zărit un anunţ mare: „Covoare Pierre Cardin“. Nu le-am văzut niciodată, dar mi le imaginez simandicoase. S-au dus vremurile în care mai lipeam pe la colţuri linoleumul rupt ori mocheta ciupită… (I. P.)
● Titluri, concepte, maxime şi cugetări binecunoscute – de nerecunoscut (II): Calcanul, de Günter Grass, în turcă: Pisi Balîghî. (M. P.)
Box populi, box Dei
„Europa de Est e locul căruia Vestul ar trebui să-i pupe picioarele zilnic şi să-i mulţumească. În timp ce ei se scărpinau de păduchi, cu baghete de aur, în timp ce trăgeau la aghioase şi construiau catedrale cu sudoarea frunţii bieţilor emigranţi estici, noi stăteam de veghe la porţile creştinătăţii şi ne băteam cu turcii."
La cules de pleurotus cu Viorel Păcală
Am văzut aseară pe Facebook că Viorel Păcală a fost la cules de pleurotus. Şi-a pus pe wall, a schimbat chiar poza de profil. Era pleurotus peste tot, în locurile esenţiale. Şi atunci mi-am spus că mi-e poftă de un pleurotus bun, nu mai gătisem niciodată aşa ceva, dar în imaginaţia mea îmi dorisem să pun pe vîrful limbii.
Respect cu forţa
Dascălii şi părinţii se plîng de tot mai scăzuta autoritate a profesorilor în şcoli: elevii sînt din ce în ce mai indisciplinaţi, chiulesc, abandonează şcoala, sînt agresivi cu profesorii şi cu ceilalţi colegi, nu mai învaţă.
Memorie
Mi-am făcut un culcuş cald în pămîntul uscat ca iasca, prăfos, de sub aracii de vie. Îmi imaginez că mă ascund într-o pădure imensă şi mă uit în sus printre frunzele zimţate şi ciorchinii încă verzii unii, rumeiori pe-o parte alţii, spre un cer de august fără de cusur.
Cum (îmi) mai trece anul
În fiecare an, toamna tîrziu, cînd lumina aurie se cam transformă în întuneric mocirlos, încep să simt cum se apropie Crăciunul. Crăciunul e, pentru mine, reperul absolut. Toate celelalte se măsoară şi se apreciază de la un Crăciun la altul.
Ceva diferit – dacă v-aţi săturat de seriale turceşti
Producţiile turceşti aduse de Kanal D în România s-au extins pe mai multe posturi TV autohtone, inclusiv PRO TV, deşi în lumea anglo-americană serialele TV (sau online) au devenit în ultima vreme locul unde creativitatea, actorii şi regizorii unui Hollywood cam secătuit se repliază cu folos.
Mahalaua din centrul oraşului
Puteai fi oriunde sau… nicăieri. Nu te simţeai „ca la ţară“, dar nici ca-n Bucureşti. De aceea îmi pun din ce mai des întrebarea, pentru că oraşul fiecăruia dintre noi este în primul rînd spaţiul care ne înconjoară, vecinătatea – de fapt, unde locuim?
Un marfar cu locomotiva stricată
Am participat la o conferinţă ştiinţifică internaţională, organizată de Institutul Umanitar Ucrainean din Kiev. Recunosc, am avut la început temeri. Obişnuiesc să butonez principalele canale de televiziune ruseşti şi ele afirmau (şi afirmă) orchestrat că Ucraina e o ţară căzută în haos, plină ochi de fascişti.
Cum se făceau documentarele la Studioul „Sahia“ – cîteva mărturii
În cadrul Astra Film Festival de anul acesta, a fost prezentat şi programul „Viaţa în comunism“. La o jumătate de secol de la instalarea dictaturii lui Ceauşescu şi la mai mult de douăzeci şi cinci de ani de la Revoluţie, programul a încercat să desluşească în ce măsură documentele vizuale din epocă ne pot oferi o cheie pentru înţelegerea realităţii pe care o reflectă.
Cu ochii-n 3,14
● Primarul din Boston a declarat ziua de 10 octombrie Ziua Oficială Patti Smith a Oraşului Boston. Cu ceva vreme în urmă, primarul din Chicago instituise Ziua Oficială David Bowie. Se pregăteşte Ziua Oficială Gică Petrescu a Oraşului Bucureşti. (L. V.)
● Ca în fiecare an, ţin să remarc testul de anduranţă la care sîntem supuşi de către RADET. Sînt acele zile de frig colosal în apartamente în care ierarhia problemelor existenţiale este rearanjată cu fiecare pulover pe care îl mai pui pe ti
Rupedeal Gabriela - lecţia de soia
Este casieră RATB. Ore, zilnic, în cuşca aceea de fier din staţii. De obicei, n-o vezi. Intrarea în funcţiune, de cîţiva ani buni, a cartelei creează timpi morţi. Dai banii, dai cartela. Eşti întrebat, răspunzi. Dar ochii umblă după detalii.
Un film în loc de manual
Die Welle, un film german al cărui scenariu se bazează pe fapte reale: un profesor experimentează, împreună cu elevii săi, punerea în practică a unei ideologii totalitare. Elevii sînt sceptici la început.
În vizuină
Cînd afară plouă, depresiv, şi cînd lumea din jur îşi arată, sistematic, impasibila indiferenţă, unii dintre noi tindem să ne construim vizuini subetajate: ne ascundem în cutii din alte cutii, tot mai mici şi mai afunde. În întunericul capitonat, nu prea mai vedem ce se întîmplă, dar ne e un fel de cald şi bine, un cald şi bine finit, limitat, circumscris.
Copiii mileniului
Copilul e cu maică-sa în avion şi nu-i pentru prima dată într-o asemenea împrejurare. Îşi pune conştiincios centura de siguranţă, o ajustează de la cataramă, stă corect în scaunul care-i vine cam mare şi îndreaptă ochii către maică-sa. „Vrei tableta?“, îl întreabă femeia pe care o ghicesc educată şi cam snoabă.
5 lucruri rele (sau bune?) pe care ni le-a făcut Internetul
Tehnologia alienează, deturnează, îmbolnăveşte la cap. Am făcut un inventar al cîtorva idei de felul ăsta, legate de Internet şi calculator. Totuşi, pînă la urmă, dracul nu e chiar atît de negru.
Bem şi noi ceva pe avion?
Pe migranţii noştri îi recunoşti din prima pe Aeroportul Otopeni, care a devenit pentru ei un loc la fel de familiar ca gara de la Crivina sau orice altă haltă de navetişti de pe ruta Bucureşti-Ploieşti.
Cu bicicleta la Troia – sau Mica Iliadă pe două roţi
Cauciucurile scot un sunet ca şi cum aş merge pe ploaie. Opresc şi nu-mi vine să cred: cauciucurile mele sînt pline de asfalt topit pe care s-au lipit mii şi mii de pietricele mai mici şi mai mari, aşa cum se lipesc alunele pisate de crema de pe tort.
Que horas ela volta?
n apartamentul în care locuiesc, proprietarul aduce o dată pe săptămînă o fată de la periferie să se ocupe de curăţenia generală a casei. El are 31 de ani, dar exerciţiul ordinii e bine prezervat. Ea are 28 de ani şi trei copii, însă îi vorbeşte lui cu Seu, adică „Nenea“.
A doua la dreapta
O ieşire în Ungaria o pritoceam încă înainte de răzmeriţa din decembrie. 1989. Proximitatea şi bruma de maghiară dobîndită în timpul stagiaturii într-un oraş din nord-vestul ţării erau argumentele decisive în această alegere.
Cu ochii-n 3,14
● La începutul lunii octombrie, „doi preoţi români au furat moaştele unui sfînt din Grecia. Pelerinii au plecat cu mîna stîngă a Sfîntului Haralambie“. Justiţia divină a acţionat rapid: hoţii au fost prinşi într-o jumătate de oră, iar Haralambie şi-a primit mîna înapoi. (L. V.)
● A apărut un nou studiu: persoanele care nu beau pot muri mai devreme decît cele care le au cu alcoolul. Aştept cu nerăbdare şi studiile care să confirme că fumatul este, de fapt, sănătos, iar junk-food-ul este ideal pen
Şi, totuşi, unii dintre ei rămîn senini
Pentru că experienţele îngrozitoare prin care au trecut i-au mutat în alt loc, de unde lumea se vede altfel. Faptele terifiante la care au fost martori, chinurile greu de imaginat, umilirea, anularea fiinţei, toate astea i-au făcut să fie altfel decît ceilalţi. Altfel decît noi.
Gît subţire, gît gros de curcan – dezbatere publică şi management
Într-unul din articolele mele anterioare, aduceam în dezbatere publică felul în care în BIG Berceni se vînd gîturile de curcan. Mai mulţi cititori mă acuză de neverosimil, de impunerea unei false probleme. Ataşez, în primul rînd, fotografia care dovedeşte fără dubiu afişarea problemei.
Credinţă negociată şi supunere din lehamite
Nu toţi fac parte din asociaţii atee feroce, nu toţi sînt împotriva cunoaşterii fenomenului religios, dar nu pot consimţi la obiectivul principal al orei, declarat cu semeţie în toate proiectele didactice ale profesorilor de religie: „La sfîrşitul orei, elevul va fi capabil să îl iubească pe Dumnezeu“.
De ce ne enervăm
Acum cîteva zile era să mă bat cu un dobi… domn în Mega Image. Uite, numai cînd mă gîndesc la întîmplarea asta, mă enervez la loc. O enervare acută, violentă, o stare de scrîşnet, o revărsare de ură cristalină absolut gratuită, de altfel.
Toamna, întunecat-luminoasă
Toamna se amestecă toate: tot soiul de începuturi, precum cel veşnic, al diverselor forme de şcoală, ori reîntoarcerea la treabă după vacanţă, cu sentimentul sfîrşitului şi melancolia asociate cu frunzele care cad, pomii care rămîn golaşi şi natura în belşug (conform compunerilor) şi, apoi, în expectativă. E un amalgam cînd fericit, cînd melancolic, cumva în anticamera evident fericitului decembrie.
Despre crowdsourcing – digitalizarea culturii & more
Într-un articol recent din The Guardian, Paul Mason remarca explozia producţiei colaborative de bunuri şi servicii, precum şi apariţia unor organizaţii care nu mai ţin cont de legile pieţei. Exemplul dat de el a fost Wikipedia, cel mai extins produs informaţional din lume, care a falimentat afacerile cu enciclopedii.
O fantomă bîntuie prin prime-time
După o serie de experimente nu foarte reuşite, gen Lecţii de viaţă, PRO TV a intrat în toamna aducătoare de audienţe şi bani din publicitate cu o grilă conservatoare: două zile de Master Chef, lunea şi marţea, urmate de Visuri la cheie, miercurea, Las Fierbinţi, joia, şi Vocea României, vinerea.
Despre vin – căpşunică, buzisme, „de buturugă“
În casa de la Bucureşti îmi amintesc, încă din copilărie, sticla de vin pe masă – vinul de Alimentara de pe vremea lui Ceauşescu, apoi diferite vinuri postdecembriste, unele de import.
Cu bicicleta la Troia – sau Mica Iliadă pe două roţi
Aşa cum probabil li se întîmplă multora dintre cei care s-au lăsat fermecaţi de geniul lui Homer, am trăit pînă tîrziu cu prejudecata că Troia este o destinaţie fantastică, pierdută undeva în timp şi spaţiu, inaccesibilă pentru muritori, mai ales pentru cei din zilele noastre.
Berlin, oraşul real şi cel ficţional
Un oraş aparent haotic şi creativ, dar care are „la bază“ o solidă disciplină nemţească. Un oraş divizat şi reunificat unde poţi simţi, în acelaşi timp, un socialism „lejer“, familiar şi oarecum reconfortant, dar şi Occidentul „profund“, adevărat, la care visam noi, toţi cei din Est.
Cu ochii-n 3,14
● În perimetrul mînăstirii Bîrsana se vînd brînzoici. Atenţie, aşadar, la „lupoici“ care fugăresc „puştoici“ înfulecînd ~. Mînz, varză, barză, viezure… (R. M.)
● Vorbe înţelepte de la un taximetrist: „În timp ce specia umană se pregăteşte să colonizeze Marte, pe bucureşteni îi îneacă orice ploaie“. (M. C.)
„Aşa ceva nu se mai poate întîmpla…“
Dormim cu războiul sub pernă. Fără să ştim, respirăm prin masca de gaze a ideilor care spun că omenirea are nevoie de război, ca să se primenească şi să aibă puterea de a lua totul de la capăt. Mulţi spun că astea sînt nişte tîmpenii, subiect de trăncăneală lîngă o bere şi un pachet de alune.
Charleville şi marionetele lumii
Charleville-Mézières se află în inima pădurii din Ardeni care, cel puţin onomastic, evocă subtila comedie shakespeariană Cum vă place ale cărei eroine se refugiază în acest spaţiu pur, opus celui compromis şi uman deteriorat de la curte.
Ceapa
O simplă replică aruncată în Obor este pretextul meu de a înţelege cum funcţionează cultura cepei, adică subramurile dietei, supleţei, fitness-ului, slăbitului. Anii ’70-’80 ai secolului XX… mama nu călea ceapa decît de-o punea peste vreo fasole-icră, dar blocul meu din Şulea-Bucureşti ardea ceapă în ulei no limit.
Culorile educaţiei
Într-unul dintre reportajele despre înnoirea învăţămîntului românesc, erau prezentate cîteva secvenţe de la o oră de matematică din clasele primare: copii mulţi şi veseli în jurul unui ecran mare pe care era proiectată o pagină de manual electronic.
Ospitalitate
Omul are cei mai albaştri ochi pe care i-am văzut vreodată. Un albastru de o intensitate aproape tragică, aproape de cea pe care o vezi în ochii beţivilor eterni. Un azuriu care unduieşte în iris între prezenţă şi depărtare, cumva. Omul păzeşte nişte bulendre pe o stradă din Constanţa.