Mahalaua din centrul oraşului

Publicat în Dilema Veche nr. 610 din 22-28 octombrie 2015
Duplicitate și nuanțe jpeg

De multe ori, nu-mi mai dau seama de dinamica oraşului, căci se dezvoltă haotic, pe mai multe straturi. De pildă, nu mai ştiu unde e centrul şi care sînt marginile sale, într-o continuă expansiune. E adevărat, Ceauşescu a avut „grijă“ să-l sistematizeze, împărţindu-l în cartierele-dormitor: Militari, Pantelimon, Balta Albă etc. Însă în spatele blocurilor identice, cu 8-10 etaje, poţi descoperi o altă viaţă, diferită de cea „de cartier“ – străduţe liniştite cu case, uneori vile sau ulicioare cu aspect de sat, complexe rezidenţiale apărute peste noapte, acele gated communities, cu bariere, portari, spaţii verzi proprii, uneori cu propriile grădiniţe sau magazine. Am vizitat de curînd un amic care tocmai se mutase într-un astfel de „complex“ din Popeşti-Leordeni (mai nou, oraş). Un pîlc de blocuri noi se ridicase între casele prăpădite ale fostei comune. Locuri de parcare, maşini tipice pentru

, familii cu copii care se jucau de-a valma pe aleile dintre blocuri, spaţii comune pentru grătar unde părinţii lor frigeau oarece şi beau bere cumpărată cu baxul de la Lidl, întrajutorare şi prietenie între vecini. Mi s-a părut straniu că n-ai fi putut să spui cu exactitate unde te afli. Puteai fi oriunde sau… nicăieri. Nu te simţeai „ca la ţară“, dar nici ca-n Bucureşti. De aceea îmi pun din ce mai des întrebarea, pentru că oraşul fiecăruia dintre noi este în primul rînd spaţiul care ne înconjoară, vecinătatea – de fapt, unde locuim? 

Cînd m-am mutat de pe Calea Moşilor pe una dintre străduţele „din spate“, mi-am zis că voi locui la casă într-o zonă ultracentrală. Ce-mi puteam dori mai mult? Treptat mi-am dat seama că locuiesc într-o mahala din buricul tîrgului. Iar mahalaua nu înseamnă doar aspect, ci şi mentalitate. 

Nu există graniţe şi delimitări, însă, la un moment dat, oamenii par să se schimbe de la o casă la alta. De pildă, cum treci de biserica Precupeţii Vechi şi de statuia „lui Tudorică“ (Tudor Vladimirescu) şi ajungi pe Toamnei, eşti deja într-un alt Bucureşti. La nici 200 de metri de mizerabila stradă a Viitorului (o ironie a numelui!), plină de case dărăpănate şi de curţi din care se revarsă de multe ori zoaie, descoperi deja casele de boieri de pe strada Icoanei. La nici zece minute de mers pe jos, eşti în cochetul parc Ioanid, ai uitat deja de puradeii care vara joacă fotbal despuiaţi sau de părinţii lor care stau tolaniţi pe covoare întinse de-a dreptul pe asfalt, de muzici tînguitoare, în nopţile fierbinţi, sau de fetele în colanţi şi bluze cu sclipici care se hlizesc pe bordură şi-şi butonează telefoanele

În mahalaua mea, încă mai poţi auzi aproape zilnic o chemare străveche, muzicală ca aceea a muezinului la rugăciune: „Iaree echi umpăăăr!“. De Crăciun, copiii colindă din poartă în poartă, un obicei care deja s-a pierdut de mult „la bloc“, căci nu are acelaşi farmec, nu poţi auzi zăpada cum scîrţîie sub paşii tăi pe palierul de la etajul 7. Sînt, în general, copii de ţigani şi copii de români săraci, toată vara joacă împreună acele jocuri pe care le credeam uitate, cum ar fi „Faţa“ sau „Raţele şi vînătorii“. Aud din casă ţipetele şi glasurile lor de pe stradă, întrerupte din cînd în cînd de cîte o minge izbită în poartă. „Nu mai da, mă, în Logan!“ „Lasă, că Loganul e maşină rezistibilă şi nu păţeşte nimic!“ Apoi aud coruri de fetiţe, ca o incantaţie magică – „Ai spart oalele şi ai mîncat sarmalele!“ –, urmată de un refren din vreo telenovelă la modă. De Sfînta Maria şi în toate sărbătorile religioase, grătarele se fac afară, în stradă, deşi există curţi, însă trebuie să vadă toţi vecinii ce fleică ai tu sau ce peşte, dacă e vorba de dezlegare la peşte. Uneori, tot afară se întind şi mesele, blochează strada, pe aici nu se trece. Iarna, poţi vedea şi ursul, şi capra, şi sorcova, în costume populare jerpelite, cămeşoaie lungi şi albe trase peste blugi şi geci de fîş. Se mai sparge cîte o casă, se mai fură cîte un laptop. Din cînd în cînd, la un colţ de stradă, mai „înfloreşte“ cîte un butic.  Cineva are o iniţiativă şi-şi transformă o cameră în prăvălie. Unii vînd aici recolta rudelor de prin satele din jurul Bucureştiului – morcovii bio, plini de pămînt, ai bunicilor, porumbul bun de fiert de pe tarlaua unor veri. Buticurile sînt centre comunitare, seara adună oamenii, berile la pet se beau pe bordură. Avem cam toate tipologiile clasice de mahala – beţivul nostru, meseriaşul nostru, cel care repară orice hîrb de maşină, nebunul nostru, cel care plimbă un cîine cu botniţă şi salută cu curtoazie toate doamnele, după care le pune întrebări porcoase. 

Oamenii sînt amestecaţi, ca peste tot: mai săraci, mai bogaţi, ţigani şi români. Mentalitatea „de mahala“ aparţine, de fapt, mai mult românilor, cei care au în sînge nostalgia satului de cîmpie de altădată – cu toaletă în curte, cu uliţe neasfaltate, fără lumină electrică. Din cînd în cînd, prin curţi mai apar cîte o gîscă, un cocoş sau nişte raţe. Sînt decapitate rapid, nici n-ai timp să te obişnuieşti cu

-ul de sat sau să te adaptezi cocoşului, pe post de ceas deşteptător. Am asistat fără voia mea şi la tăierea porcului, şi pîrîiaşe de sînge s-au scurs pe strada noastră, spre gurile de canalizare. Strugurii din bolţile de viţă se culeg în octombrie şi se transformă într-un vin acrişor care înfierbîntă spiritele. Hohotele de rîs se pot transforma în urlete – nevestele trebuie puse la punct, uneori. Curţile sînt înghesuite una în alta, vecinii se ceartă din te miri ce. Nu-şi vorbesc cu lunile. Apoi, se împacă. Şi iar se ceartă. Şi tot aşa. 

Nu-mi dau seama dacă mă simt bine aici. Uneori îmi place, căci „mahalaua“ noastră e vie. Alteori mi se face lehamite. Partea proastă este că uneori nu-mi mai dau seama unde locuiesc. În centrul unui mare oraş? Oare? 

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.