⬆
Societate
Pagina 77
Zile proaste (dar puţine…)
Sînt unele zile în care, chiar dacă nu ai verificat cu astrologii, ţi se întîmplă numai chestii neplăcute. Ai doar ghinioane, cum ar zice cei care cred în noroc şi în reversul acestuia. Sau, cine ştie, ai fost deocheat – conform teoriilor celor care ciulesc urechea la asemenea interpretări.
Educaţia în dezbatere
Propun cîteva puncte ale dezbaterii pe tema educaţiei româneşti. Atenţia nu trebuie canalizată exclusiv pe copiii excepţionali, aceştia se descurcă în orice situaţie. E datoria noastră să ne îngrijim de copiii cu probleme, de cei care pot progresa, dar care au nevoie de ajutor, de un impuls, de puţină încredere.
Tasternetul
Aţi încercat vreodată să gătiţi o reţetă tradiţională românească după Radu Anton Roman sau Sanda Marin? Dacă da, ştiţi că rezultatul e din cale-afară de familiar, exclude orice fel de revelaţie. Şi, în general, contrazice toate poncifele moderne despre mîncat sănătos.
Bicicliştii din Berlin
I-am cunoscut de curînd pe bicicliştii din Berlin, iar acest personaj colectiv, perfect adaptat oraşului, m-a impresionat. E drept că m-a impresionat şi fluiditatea traficului şi, uneori, chiar absenţa lui, la anumite ore, considerate în Bucureşti „de vîrf“, cum ar fi miezul zilei sau seara, după 9.
La scufundări în Thailanda
Am pus degetul pe hartă şi am acoperit cu el o insulă din golful Thailandei. Cea mai mică şi mai îndepărtată de continent dintre cele locuite. Acum mă aflu aici pentru a doua oară în acelaşi an şi nu reuşesc să găsesc un singur argument care să mă urce la bordul vaporului care pleacă peste 30 de minute.
Dimineaţă recuperată. Amintiri din penitenciarul politic Miercurea Ciuc – interviu cu Erzsébet TELEKI
Doamna Erzsébet Teleki apare în volumul memorialistic al Lenei Constante, Evadarea imposibilă: penitenciarul politic de femei Miercurea Ciuc: 1957-1961, sub numele de Böji, una dintre colegele de celulă ale autoarei. În 1957 a fost arestată şi a rămas în penitenciarul de la Miercurea Ciuc pînă în anul 1964.
Prin „Evadarea imposibilă“: memorie şi loc de memorie, astăzi
Volumele de memorii din închisorile politice colorează în detaliu o poveste a unei epoci pe care istoria a lăsat-o doar alb-negru şi, uneori, cu spaţii goale. Memoriile subiective compun împreună o memorie colectivă, în fiecare privire subiectivă reflectîndu-se Ceilalţi, pentru a forma, în final, o epocă.
Cu ochii-n 3,14
● Mă fascinează noua paletă de gusturi realizate în laboratorul marketingului. Deunăzi, în căutarea îngheţatei perfecte, am dat peste îngheţata cu gust de papanaş. Ce gust are papanaşul? (S. G.)
● Filmul Internul (Nancy Meyers, 2015, cu Robert De Niro şi Anne Hathaway), de curînd pe ecrane, reabilitează, printre altele, batista clasică, de pînză: eroul oferă, cu folos, cîte o asemenea batistă eroinelor în majoritatea scenelor-cheie. (I. P.)
Ghici cine vine la cină
Un excelent reportaj difuzat la CNN povesteşte despre una dintre modalităţile prin care unii refugiaţi din Siria ajung în Occident. E vorba, mai ales, despre oameni care pleacă şi cu nişte bani asupra lor, dar care folosesc, în moduri cît se poate de ingenioase, telefoanele inteligente, gadget-urile de tot felul, reţelele de socializare, toate informaţiile publice din ţările pe care urmează să le tranziteze, în drumul lor spre Germania.
„Gîturi de curcan. Se vînd: un gît subţire, unul gros“
Mi-a fost dat să ajung la piaţa de la BIG Berceni. Şi-ntr-o vitrină ce-mi văd ochii? Scria: „Gîturi curcan. Gîturile se vînd: unul subţire, unul gros“. Am stat, vorba aia, ca ţaţa în mijlocul pieţii. Prima reacţie: se rîde de mine? Apoi, încet-încet, mi-am dat seama că nu-i de joacă. Afişul ascundea: practică, proceduri, sistem, pragmatică.
Chipuri pentru viitoarele cărţile de istorie
Obişnuiţi deja cu imaginile pestriţe şi cu personajele toxice care pun în pericol normalitatea şi decenţa oricărui stat civilizat, nu mai apucăm să ne gîndim la felul în care tinerii şi copiii percep modelele (in)umane care se perindă la rampa scenei româneşti.
Pe drum
Sfînta Maria Mică m-a găsit în tren, într-o bună zi de marţi. Veneam de la Constanţa spre Bucureşti şi căzusem în reveria tipică privind în gol cîmpurile monotone şi arse care alunecau pe geam. Mă gîndeam aşa, plutind în supa călduţă a atmosferei din vagon, cînd un miros zdravăn mă scutură de pe scaun.
Oameni şi tururi
Ce poate face un proaspăt turist într-un oraş nou şi necunoscut? Evident, ture (pe străzi necunoscute, într-o explorare bezmetică) şi tururi. Tururi organizate, cu autobuze, de cele mai multe ori standardizate, în care un ghid plictisit, cu aparenţă vioaie, îţi spune aceleaşi şi aceleaşi chestii prăfuite.
Enescu 2015 pe sărite – Un festival prin ochi şi urechi de cronicar
Septembrie 2015. Din nou, Enescu. Cu muzică, zgomote şi furie, ca de fiecare dată. Festivalul îi bucură şi îi îndrăgosteşte din nou pe cei care iubesc muzica, îi contrariază şi îi revoltă pe cei care nu o înţeleg. Şi nu înţeleg nici de ce trebuie atîţia bani de la buget pentru plăcerile unor snobi.
Şapte site-uri pe care merită să ţineţi ochii
Totul începe şi se termină pe Facebook: acolo ne dedulcim, mai nou, şi la o bună parte din consumul de conţinut zilnic. Problema e că, pe acelaşi Facebook, spre noi vin o serie întreagă de minciuni gogonate, intoxicări sau prostii pure şi simple, dinspre site-uri mici şi rudimentare.
Mic dejun inclus
De fiecare dată cînd sînt în vacanţă sau într-o călătorie, încerc pe cît posibil să nu ratez micul dejun de la hotelul unde m-am cazat. Iar motivul nu este unul financiar – o masă gratis sau inclusă în preţul camerei. Acasă rareori am parte de un mic dejun aşa cum ar trebui, din grabă sau neglijenţă.
Invazia „islamiştilor“
În momentul în care, la începutul acestei luni, am remarcat că televiziunea publică de la Budapesta nu transmitea meciul de fotbal Ungaria-România din preliminariile EURO 2016 şi pentru că presa din România transmitea doar informaţii şi imagini preluate de la agenţii, am zis că aşa ceva trebuie să văd cu ochii mei.
Cuba: cînd sărăcia îţi dă chef de viaţă
Cuba, ţara băuturilor ieftine, a ţigărilor de foi şi a tuturor posibilităţilor imposibile pentru occidentalul înregimentat în cotidian. Da, ştiu ce v-aţi putea spune în sinea dumneavoastră: ipocrizie curată să vorbeşti, în asemenea condiţii, despre sărăcie şi compasiune.
Final de drum în sertão
Mă trezesc înainte de deşteptătorul lui Nokia 2310, modelul antifurt de care sînt tare mîndră. În dimineaţa asta îmi simt corpul greu, precum o piatră. Aştept să sune de 6,30, însă şi el se lasă aşteptat în ţara în care timpul pare să curgă urmînd alte legi.
Cu ochii-n 3,14
● La un magazin de mobilă din Bucureşti găsesc scaunul perfect al lui Procust. Susţine, spune eticheta, maximum 60 de kilograme. Cu alte cuvinte, viitorilor mei invitaţi, la intrare, le voi pune la dispoziţie cîntarul. Cine nu se încadrează, îmi cer scuze, ne vedem altădată. (S. G.)
● Homeless-i erau, în număr destul de mare, şi la Boston. În parcul central îşi aveau locul lor în care predicau, citeau din Evanghelii, cerşeau, căutau resturi de mîncare, se adunau şi parlamentau, uneori
Oferta pe care n-o poţi refuza
E absolut normal ca discuţia despre valul de refugiaţi să ocupe prim-planul acestei perioade. E ceva care pare să se ţină într-un fir de păr, pînă să pice peste Europa şi să se transforme într-o criză extrem de serioasă. E un complex de evenimente într-o continuă desfăşurare, un fapt care-şi modifică dimensiunile de la o zi la alta.
Chang şi Malraux, la Obor
Piaţa Obor, dimineaţă de septembrie. Se simte toamna-n aer şi priviri, puhoi de lume pestriţă, de la vlădica încălţată cu tuaregi V6 prea laţi să-i mai înghită bariera de la parcarea subterană, la chiriaşi de garsonieră confort trei etajul zece cu sacoşe fleşcăite şi haine second, plecaţi însă cu toţii la căutare de morcov ieftin.
Ce mi-a vîndut Roberta Vinci?
Am urmărit meciurile US Open Vinci – Serena şi Vinci – Penetta. Ce lecţie mi-a vîndut această aşchie de femeie de 32 de ani? Ar trebui să încep cu emoţiile extreme, fără sfîrşit odată cu finalul meciului. Emoţiile acum îmi strică ziua. În primul rînd, le-au lăsat pe Serena şi pe Penetta să-şi facă jocul.
Copiii noştri şi copiii lor
Subiectul zilei: valul uriaş de emigranţi care înaintează spre Europa. Se fac calcule, se cercetează cauze, se măsoară efecte. Se fac scenarii raţionale sau emoţionale, se exorcizează temeri sau frustrări, se ascut săbiile sau se exersează răbdarea.
Să ne organizăm puţin
Aşa începe balamucul, credeţi-mă. Unul dintre amicii tăi are chef să vă vedeţi la o terasă, undeva. O să fiţi mai mulţi, tu n-ai mai ieşit de cine ştie cînd, mai ai puţin şi putrezeşti acasă, ai făcut o gaură în canapea cu forma fundului tău, ai tocit telecomanda, e timpul să te urneşti.
Autoritate, plăcere, cantitate – bostoneze
Cantitatea şi mărimea sînt măsurile lumii care ne-au marcat în Boston. Desigur, pe lîngă farmecul şi frumuseţea unuia dintre cele mai vechi oraşe americane, cu serioasă tradiţie democratică, despre care toţi spun şi care chiar este un oraş european, unde te poţi plimba în voie, pe jos, pe trotuarele largi… Totul, acolo, e mult mai mult şi, în general, mai mare: maşinile, porţiile, oamenii.
Televiziunea în momentul singularităţii
Pe PRO TV, la Ferma vedetelor, Dan Helciug şi Vica Blochina fac concurs de spart cărămizi din chirpici sau ceva asemănător – dacă primul e cîntăreţ, claim-ul la celebritate al celei de-a doua e statutul vremelnic de amantă a lui Piţurcă şi un proces de paternitate pe care i l-a intentat aceluiaşi.
Viaţa la ţară
Satele din Regat, mai ales cele din zona de cîmpie, nu au nimic idilic, nimic din „poezia“ vieţii la ţară. Sînt urîte şi par toate ridicate în pripă de mîinile unor gospodari nepricepuţi. Sînt toate la fel, lipsite de personalitate.
Un leu în cuşcă – despre finlandizarea Europei
Finlanda finlandizată a fost o poveste de succes a Uniunii Sovietice – un caz exemplar, care a arătat lumii că Uniunea Sovietică este capabilă să trăiască în bună pace alături de vecina sa. În acelaşi timp, Finlanda a rămas în lesa Rusiei. Dat fiind succesul acestui proiect, nu e de mirare că Rusia de azi vrea să finlandizeze şi alte ţări. Potrivit naţionalistului Aleksandr Dugin, întreaga Europă ar trebui finlandizată.
Cu ochii-n 3,14
● La Piaţa Romană, un homeless se plimba cu un urs gigantic în braţe, albastru şi murdar, din care a scos o grămadă de bancnote de 100 de lei. Superb. (C. Ş.)
● Pentru că a uitat să-şi pună în trusa cu scule virgule şi conjuncţii, un reparator a scris, la pagina de „Mica publicitate“: „Repar maşini de spălat aer condiţionat urgent şi ieftin“. Oare şi-o găsi clienţi? (M. M.)
Preţurile libertăţii
Multă lume, mai ales de pe la noi, e convinsă că orice discuţie despre postcolonialism e doar o chestie de modă. O fiţă a unora alunecaţi naiv pe pîrtia ideilor de stînga sau un moft al celor pe care pînă şi cel mai penibil papagal, care se crede cool, îi numeşte hipsteri.
Întîlnirea mea cu Günter Grass
Anul 2015 a consemnat, pe lîngă multe alte date notorii, şi dispariţia din viaţă a lui Günter Grass, la venerabila vîrstă de 87 de ani. Personalitate complexă, cunoscut ca scriitor de renume internaţional, ca sculptor şi grafician, dar şi ca un om angajat politic cu patimă de partea unei stîngi democratice.
Girafa, nu leul
„Acrobaţii aeriene, clovni, fachiri, şerpi, cămile, lame, ponei, lei, inclusiv trapeziştii de la emisiunea Românii au talent.“ Cîte atracţii scrise cu litere mici! – dar, în circul ce va veni în cartierul Berceni, alta va fi vedeta. Girafa e scrisă cu litere mari. Leul a devenit o banalitate, e tipărit cu litere mici, e trecut la „şi altele“.
Despre (in)toleranţa noastră şi a lor
O cunoştinţă îmi povestea, zilele trecute, o scenă petrecută, pare-se, în casa unui francez care găzduia, mărinimos, o familie de refugiaţi: capul familiei, de religie musulmană, îşi exprimă cu voce tare indignarea cînd o vede pe adolescenta familiei gazdă cum se plimbă prin curte îmbrăcată doar în pantaloni scurţi şi maiou.
Pre limbă de moarte
S-a gîndit la tot. De la locul de îngropăciune pe care-l cumpărase acum cîţiva ani, pînă la cele mai mărunte detalii; ce se cuvine să ai numaidecît la panihidă – tămîia, coliva, vinul şi mîncarea – şi mai apoi hainele noi şi toiagul care o să-i ardă pe piept, şi tăciunii, şi lumînările.
Sus, în aer – şi în panică
Pentru prima dată am zburat cu avionul prin 1993, spre Paris. Era o zi însorită de vară (după cum ne-au învăţat compunerile şcolare să începem), cu un cer iremediabil de senin. Eram îndrăgostită, şi zborul a fost precum cel din filmele siropoase cu pretenţii, în care sînt scene cu visele protagoniştilor: lin şi idilic.
Ce urmează după presa de hîrtie?
Nu mai avem ziare care să vîndă peste 100.000 de exemplare. Ultimele cifre BRAT, date publicităţii luni, plasează Click! la 99.094 de exemplare vîndute, în medie, pe ediţie, în perioada martie-iunie 2015. La fel stau lucrurile şi cu alte gazete de hîrtie. Dar, totuşi, cum schimbă asta lucrurile?
Băncile sună întotdeauna de două ori
În termenii unei eficientizări a relaţiilor cu clienţii, „roboţii“ ne sună din ce în ce mai des. În general, au voci plăcute, binevoitoare, pline de optimism, însă nu răspund la întrebări, nu par dispuşi să poarte un dialog. Spun ce au de spus, te salută cu curtoazie, apoi se întrerupe automat convorbirea.
Saga jurnalismului românesc
2014, an electoral, România, mass-media: raportul anual al FreeEX – proiectul ActiveWatch şi unul dintre cele mai bune instrumente de monitorizare a presei din ţara noastră – a consemnat, (şi) în acest an, derapaje ale libertăţii presei, cazuri existente şi în alţi ani, dar şi cazuri noi şi extrem de grave.
Cu ochii-n 3,14
● Scrollezi pe Internet şi toate ştirile sau informaţiile sînt „mind blowing“, „ground breaking“, „life changing“, „restoring your faith in…“, „everything will change forever“ etc. Ai zice că în fiecare zi omenirea se redefineşte din temelii, cînd, de fapt, sîntem aceiaşi şi facem aceleaşi lucruri de mii de ani. (M. C.)
● La Boston am călătorit cu o incredibilă, dar reală variantă a lui Chitty Chitty Bang Bang: un autobuz numit Duck (Raţa), care mergea şi pe pămînt, şi pe apă. La un momen
Cum am devenit occidentali
De pe azi, pe mîine. Rapid. Nu circulăm arătînd pe la frontiere – foarte rar – doar buletinul? N-avem drept de muncă în Europa? Nu sîntem membri ai Uniunii Europene? Nu sîntem în NATO? Păi, atunci, înseamnă că sîntem occidentali.
La drumul mare, un Cehov uitat
Există regizori care au geniul repertoriului, care evită autostrada „capodoperelor“ intens frecventate şi revelează texte pierdute, autori ignoraţi, procurînd astfel plăcerea subtilă a întîlnirii între ce e vechi şi ce e nou.
Gînduri pe invers despre migraţie
Ce s-ar întîmpla însă dacă România şi Bulgaria ar intra în Schengen – simultan, aşa cum a fost mereu discuţia?
Pisica şi găinile
M-am dus în piaţă să iau busuioc. Şi ce văd într-un colţ înconjurat de un gard de fier? Găini. Golaşe, cocoşeşti, doar creastă, pe jumătate moarte, c-o femeie ce le băga gîtul într-un pet cu apă. Şi găinile nu se lăsau. Trăgeau tremurînde şi scuturîndu-se de propriul cap, de propria lor şansă de supravieţuire.
O întîlnire de tip Facebook
Unul dintre motivele nenumărate pentru care sînt recunoscătoare redacţiei Dilemei vechi este festivalul pe care îl organizează, de cîţiva ani, la Alba Iulia. O întîlnire, cu mari bucurii, între oameni de diverse vîrste, formaţii şi ideologii, care au ceva de spus, şi tineri, copii şi adulţi care au de ascultat.
Case în Bucureşti
Domnişoara O., care plecase de acasă cu un rucsac de haine în spate şi cu o plantă în ghiveci, s-a gîndit că ăla poate fi cel mai frumos loc din lume. Era felia de viaţă în care vecinii se strîng în faţa scării, animaţi de o familiaritate de clan. Care în maiouri, care fără, femeile în capoate înflorate, în şlapi de plastic.
Oameni ocupaţi – reali şi simbolici
În ultimul timp, precum bine se ştie, mulţi oameni sînt tot mai ocupaţi, se află într-un du-te-vino continuu, pentru lucruri fie mari, fie mărunte, nu contează: contează să fie ocupaţi, să fie mereu on the run…
Late night şi prime-time
Radu Banciu se mută pe B1 la ora 20, iar Dragoş Pătraru, pe TVR, la ora 22. Numai Mircea Badea, inventatorul a ceea ce numeam acum cîtăva vreme meseria de Mircea Badea, rămîne, peste mode şi timp, la ora 23.
Stafii din trecut
Cînd povestesc că am locuit, la un moment dat, într-o casă bîntuită, nimeni nu mă crede cu adevărat, însă toţi ascultă povestea cu atenţie şi amuzament pînă la capăt. O poveste cu stafii nu se spune oriunde, oricînd, mai ales dacă nu e de prin filme sau cărţi, ci e o experienţă trăită pe pielea ta.
Dueluri, delfini şi papioane – serial de legi absurde
Cîţiva parlamentari s-au gîndit în această vară să scoată la vînzare nişte grade militare. Ce mai aveau şi ei prin casă. Un fel de garage sale. Au găsit şi un sistem drăguţ, să nu fie chiar ca la Piaţa Obor: faci o donaţie la armată şi primeşti un cadou pentru deranj. Desigur, în funcţie de cît de mare e deranjul tău.