Mic dejun inclus

Publicat în Dilema Veche nr. 606 din 24-30 septembrie 2015
Duplicitate și nuanțe jpeg

De fiecare dată cînd sînt în vacanţă sau într-o călătorie, încerc pe cît posibil să nu ratez micul dejun de la hotelul unde m-am cazat. Iar motivul nu este unul financiar – o masă gratis sau inclusă în preţul camerei. Acasă rareori am parte de un mic dejun aşa cum ar trebui, din grabă sau neglijenţă. Probabil că dacă m-ar aştepta în fiecare dimineaţă, în propria mea bucătărie, o grămadă de recipiente, farfuriuţe, tăvi pline cu tot soiul de gustări diferite, calde şi reci, coşuri cu pîine, cereale aşezate pe categorii, minipacheţele de unt şi fermecătoare cutiuţe cu dulceaţă şi miere, un filtru de cafea care se bolborosească în legea lui, m-aş trezi mai cu spor şi cu nerăbdare. Aşa cum se întîmplă mereu atunci cînd mă trezesc într-un alt oraş, o altă ţară. Micul dejun inclus nu este doar un mod perfect de a-ţi începe o zi, e ca o promisiune – anticipează lucrurile bune care urmează să ţi se întîmple într-un loc nou, necunoscut, e un deliciu al călătoriei. 

Nu are nici o importanţă dacă este un mic dejun de patru stele sau unul dintr-un hotel de mîna a paişpea. Mă fascinează toate acea atmosferă care se creează în sala de mese, clinchetul plăcut al linguriţelor în ceştile de cafea, mica agitaţie reconfortantă din jurul tăvilor cu mîncare, oamenii care îşi fac loc unul altuia, îşi pasează zîmbind furculiţe şi cuţite, amuşină gustările calde, uneori îşi prepară singuri cîte ceva, gesturile mărunte cu care îşi ung feliile de pîine, zumzetul vocilor, frînturile de conversaţii. Aproape că-ţi doreşti să nu mai pleci de acolo şi micul dejun să dureze la nesfîrşit. 

Într-un mic hotel dintr-o suburbie a oraşului Porto, micul dejun era alcătuit invariabil din chifle, unt, caşcaval şi şuncă – cîte două felii din fiecare. Şi, desigur, cafea. Ospătăriţa, mereu aceeaşi, o fată în jur de 25 de ani care nu ştia nici o limbă în afară de portugheză, însă dacă îi explicai rar, pe româneşte, ce voiai de la ea, dădea semne că ar înţelege cîte ceva, îţi punea farfuria pe masă, cu un gest regal, de parcă ţi-ar fi adus cel puţin caviar. Apoi, îţi turna cafea. Zîmbetul ei îţi lumina întreaga dimineaţă. Îţi ura „Bon appétit!“, era o formulă pe care o învăţase. Atmosfera din jur era una de hostel, majoritatea oaspeţilor hotelului erau tineri: mai mulţi spanioli şi portughezi extrem de volubili, două fete asiatice tăcute care călătoreau împreună, un cuplu care vorbea o limbă nordică şi noi, cîţiva români care nimeriserăm întîmplător pe acolo. Toată lumea îşi mînca cu poftă chiflele, fără mofturi. Mirosea a pîine caldă şi a cafea proaspăt prăjită. Într-un colţ, mergea un televizor la care nu se uita nimeni, făcea parte din decor. Din cînd în cînd, unul dintre spanioli se ridica de la masă şi începea să-l butoneze, sperînd că va afla rezultatele meciurilor din seara precedentă. 

La Cracovia, într-un cochet hotel evreiesc, o mică bijuterie din toate punctele de vedere, la micul dejun n-aveai unde să arunci un ac. Abia dacă mi-am găsit un loc la o masă pe care am împărţit-o cu un grup gălăgios de suedezi pe ale căror chipuri se vedeau urmele petrecerii lor nocturne. Unul dintre ei s-a ridicat de la masă ca să-şi aducă de la bar o bere. Rîsetele lor se auzeau din stradă, înveseleau atmosfera întunecată şi mohorîtă de afară, la mijlocul lui decembrie. Era începtul week-end-ului, iar în Cracovia se practică turismul de week-end. De multe ori, un turism bahic, mai ales pentru cei din Nord. Bufetul suedez era garnisit cu mult peşte afumat, m-am gîndit că merge cu bere, îi ajută pe suedezi să se dreagă. Mirosul de usturoi îl acoperea pe cel de cafea.

La un

de patru stele, de obicei îi recunoşti uşor pe români, mai ales pe cei trecuţi de vîrsta de mijloc. Sînt cei care îşi umplu pînă la refuz farfuriile, ca în cazul şaormei, „cu de toate“. Combină omleta şi baconul prăjit cu brînzeturi franţuzeşti şi salată, doar aşa, să fie. De obicei, nu reuşesc să termine tot, abandonează farfuria pe jumătate plină. N-aş spune că românii mănîncă mai mult ca străinii, însă omit faptul că pot trece în mai multe etape pe la bufet, vor să se asigure de la bun început „că nu se termină“. Disperarea cozilor de pe vremea lui Ceauşescu, cînd carnea, ouăle sau bananele se terminau înainte să-ţi vină rîndul şi nu te alegeai cu nimic, a rămas adînc întipărită în mentalul colectiv. Cei tineri sînt altfel, foamea nu-i mai bîntuie. 

Într-un hotel din Berlin, oaspeţii sînt în general oameni de afaceri nemţi, veniţi cu treburi prin Capitală sau cupluri de americani de vîrsta a treia. Auzi vorbindu-se, însă, şi în spaniolă sau turcă. Nu vezi deloc copii. Farfuriile se umplu cu discreţie, cuplurile în vîrstă mănîncă puţin şi pe alese, doamnele au grijă de siluetă şi ronţăie o bucăţică de roşie, domnii – de colesterol, privesc cu jind cîrnăciorii nemţeşti, dar aleg iaurtul cu fructe, sub privirile vigilente ale soţiilor. Mulţi nu au nici o conversaţie în timpul mesei – după 30-40 de ani împreună, oare ar mai avea ceva să-şi spună? Îşi savurează cafeaua şi privesc pe geam oraşul, apoi studiază fiecare harta sa a Berlinului, alegînd trasee pentru ziua respectivă. Liniştea lor senină, mulţumirea de a vedea împreună un oraş european, îţi transmit o stare de bine. În schimb, oamenii de afaceri nemţi, îmbrăcaţi în costume impecabile, transformă sala de mese într-un

. Îşi deschid laptop-urile, tabletele, butonează smart-urile. Între două îmbucături, se conversează în germană sau engleză la telefon. Între două guri de cafea, transmit date. Apoi pleacă grăbiţi. 

Observînd-o la micul dejun, lumea e plină de normalitate şi în acelaşi timp de diversitate. Cu toţii ne începem ziua în acelaşi loc, făcînd aceleaşi gesturi. Ne-am intersectat preţ de o jumătate de oră, însă drumurile şi destinele noastre sînt atît de diferite.   

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic