Ghici cine vine la cină

Publicat în Dilema Veche nr. 606 din 24-30 septembrie 2015
Ghici cine vine la cină jpeg

Un excelent reportaj difuzat la CNN povesteşte despre una dintre modalităţile prin care unii refugiaţi din Siria ajung în Occident. E vorba, mai ales, despre oameni care pleacă şi cu nişte bani asupra lor, dar care folosesc, în moduri cît se poate de ingenioase, telefoanele inteligente, gadget-urile de tot felul, reţelele de socializare, toate informaţiile publice din ţările pe care urmează să le tranziteze, în drumul lor spre Germania. 

Mai întîi, grupul de refugiaţi se organizează în Siria. Fac planul de călătorie, centralizează informaţiile pe care le au de la cei care au reuşit deja să ajungă în inima Europei, estimează bugetul şi stabilesc contribuţia fiecăruia la desfăşurarea planului. Adună orice informaţie care apare pe Facebook în legătură cu traseele pe care alţii le-au străbătut înaintea lor. Stabilesc şi rute alternative, pentru eventualitatea în care planurile iniţiale nu funcţionează, dacă socoteala de-acasă nu se potriveşte cu situaţia din tîrg. Încarcă în telefoane toate soiurile de aplicaţii GPS, hărţi, numere de telefon ale instituţiilor publice care se ocupă cu migraţia persoanelor şi cu rezolvarea cererilor de azil politic. Totul se corelează cu poveştile celor care au trecut prin situaţii grele, dar care au ajuns pînă la urmă acolo unde şi-au propus, iar acum le dau sfaturi, pe Facebook, celor care urmează să vină. 

Cu lecţia învăţată, grupul trece în Turcia. Autorităţile de-acolo sînt oricînd amabile să mai direcţioneze un val de refugiaţi spre Grecia, ţară de care le leagă o lungă şi cunoscută antipatie istorică. Refugiaţii ajung pe litoralul Turciei şi driblează reţelele de călăuze şi traficanţi, adresîndu-se direct la magazinele care vînd bărci cu motor. Negustorii sînt mai mult decît fericiţi să facă vînzare. Cresc preţurile şi-şi freacă palmele, mulţumiţi de pleaşca abătută asupra lor. Odată cumpărată, barca e lăsată la apă şi tot grupul se înghesuie într-însa, nu înainte ca fiecare membru să îmbrace o vestă de salvare. Se face şi un inventar al mijloacelor de semnalizare. Lanterne, indicatoare laser, tot soiul de sculuţe care produc lumini colorate. Se pune în funcţiune GPS-ul, se porneşte motorul bărcii şi se pune cap-compas spre cea mai apropiată insulă din Grecia. Odată ce dispozitivele de orientare arată că barca a pătruns în apele teritoriale ale Greciei, se sună la 112. Serviciile de salvare sînt obligate, conform legii, să răspundă la cererea de ajutor. 

Odată salvat de pe mare şi ajuns în Grecia, grupul ştie exact unde să se adreseze. Unii ştiu chiar şi numele unor angajaţi de la birourile de imigraţie, funcţionari greci pe care cei odată trecuţi pe-acolo i-au considerat simpatici şi i-au recomandat celor care urmează să treacă, la rîndul lor, prin aceleaşi locuri. Totul se găseşte pe Facebook şi în mail-urile din care membrii grupului şi-au făcut lecţiile – trasee, adrese, preţuri, rate de schimb, programe ale mijloacelor de transport, tot ce poate fi folositor în asemenea situaţii. Evident, toate astea funcţionează, aşa cum am amintit, pentru cei care îşi permit un buget al acestei acţiuni şi dacă nu se-ntîmplă vreo nenorocire în timpul în care barca pleacă de pe ţărmul Turciei şi se-ndreptă spre Grecia. 

Cu reacţii extrem de împărţite, lumea din ţările prin care trec refugiaţii asistă la acest fenomen care ocupă părţi importante din emisiunile de ştiri de la toate televiziunile. Unii sînt speriaţi şi văd în povestea asta o invazie, alţii strîng ajutoare şi sînt bucuroşi să facă ceva pentru nişte oameni care au mare nevoie de orice fel de susţinere. Unii speculează că invazia asta e coordonată şi îndreptată spre o sufocare a puterilor Europei, alţii se bucură şi fac calcule despre ce-ar însemna mîna ieftină de lucru, care tocmai ajunge într-o lume unde puţini mai au chef să se uite la muncile de jos. 

Dar se vorbeşte din ce în ce mai des, în locuri din ce în ce mai multe, despre puterea de a depăşi

acest moment. Şi se aduce în discuţie faptul că nivelul decent de viaţă, bunăstarea adoarme orice interes care se abate de la confortul domestic şi de la preocuparea obsesivă de a trăi cît mai comod. În situaţia asta, unii încearcă să găsească şi alte valori decît cele ale salariului bun, ale concediului în străinătate, ale giganticei industrii care se ocupă, contra cost, cu starea de bine a individului. Oamenii se mai uită acum şi spre toate bisericile, de la care aşteaptă un răspuns conform mesajului de dragoste faţă de semeni, pe care toate aceste instituţii îl pun la baza existenţei lor. Unele şoptesc cîte ceva, altele tac. 

Nişte sute de mii de oameni, poate chiar nişte milioane vor umple şi mai tare spaţiile unor aglomerări urbane deja suprapopulate. Civilizaţia europeană, meşteră la discursuri şi la hermeneutici, e pusă în situaţia de a rezolva

un fapt cît se poate de practic şi de surprinzător. Un fapt care, deşi are chipul unei ameninţări, poate funcţiona ca legendarul şut în dos. Adică un pas înainte, făcut de nevoie, un gest care impune cît se poate de limpede nevoia unui nou tip de coeziune. O coeziune identitară, rătăcită pînă acum în eseuri şi

-uri care dau bine în hîrtii, dar care bate acum la uşă şi întreabă, pentru ultima oară, dacă nu se găseşte totuşi cineva interesat de serviciile ei. 

Garantat 100%

Foto: S. Şteţ

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.