Cuba: cînd sărăcia îţi dă chef de viaţă

George RĂDULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 606 din 24-30 septembrie 2015
Cuba: cînd sărăcia îţi dă chef de viaţă jpeg

Cînd sînteţi sufocaţi de treburile de la birou, cînd aerul condiţionat nu mai funcţionează, iar partenerul de viaţă nu se mai hotărăşte odată ce pachet turistic să cumpere, ei bine, gîndiţi-vă că în anumite colţuri ale Pămîntului acestuia

, cum zice franţuzul, sînt oameni pentru care ziua de mîine este un concept abstract. 

Altfel spus, cei care sînteţi capabili să citiţi aceste rînduri, de pe un computer sau în variantă tipărită, eventual cu o cafea dinainte, vă număraţi printre privilegiaţii planetei. Aproape sigur aţi mîncat ceva de dimineaţă, iar dacă n-aţi făcut-o încă a fost pentru că pur şi simplu nu v-aţi făcut timp să mîncaţi. 

În schimb, alţi semeni de-ai dumneavoastră, poate cu aceleaşi calităţi fizice şi intelectuale, cu aceleaşi porniri şi trăiri umane, nu au găsit nimic de-ale gurii prin cămară (că de frigider nici nu poate fi vorba). Nu încerc sub nici o formă să vă trezesc compasiunea, pentru că asta-i

, adică pasăre rară, în lumea-n care trăim. Şi chiar trezită, compasiunea de tip occidental, pe care am început s-o experimentăm şi noi, românii, de ceva vreme, nu ţine mult şi nu dă rezultate. 

Ucidem repede un asemenea sentiment pentru că – nu-i aşa? – avem treabă: aerul condiţionat tot nu merge, la naiba, şefuţul ne-a mai pasat două dosare restante şi a şters-o englezeşte la un

iar nevasta nu înţelege nicicum că la serviciu nu poţi vorbi non-stop la telefon. Sîntem prinşi în cuşca noastră confortabilă şi ne creăm stresuri de fată mare, ca într-

al lui Turgheniev. 

Dar nu despre asta voiam să vă povestesc. Am lungit-o cu introducerea pentru că sînt în vacanţă şi beau un rom vechi de 15 ani, undeva la malul Atlanticului. Mai exact în Cuba, ţara băuturilor ieftine, a ţigărilor de foi şi a tuturor posibilităţilor imposibile pentru occidentalul înregimentat în cotidian. Da, ştiu ce v-aţi putea spune în sinea dumneavoastră: ipocrizie curată să vorbeşti, în asemenea condiţii, despre sărăcie şi compasiune. Am să vă spun totuşi ceea ce-mi trece prin minte, asumîndu-mi a priori judecata aspră a cititorului crispat de contextul în care evoluează. M-o fi prins şi pe mine din urmă, de pe culmile liberalismului, spiritul lui Che Guevara. Glumesc, desigur, dacă nu v-aţi prins deja. 

„Mamita“, doamna între două vîrste de la bar, îmi zîmbeşte atunci cînd ridic ochii din laptop. Ea are întotdeauna grijă să nu rămîn prea mult timp cu paharul gol: „Havana Club, 15 años, mi amor?“. Îi răspund „îngerului meu păzitor“ în anglo-spaniola pe care am dobîndit-o din „practica“ ultimelor zile: „Si, si, señora! Blue label, por favor! Gracias!“. 

„Mamita“ tocmai mi-a spus povestea vieţii ei (fără s-o rog) într-un moment de efuziune faţă de

(un jurnalist) care mai lasă, din cînd în cînd, un peso (convertibil) pe tejghea. Asta spre deosebire de canadianul burtos cu „milieuri“ pe omoplaţi, pictate pe mulţi dolari la cine-ştie-ce salon de tatuaje din Toronto. Canadianul e zgîrcit, vorbeşte mult şi tare şi mi-o enervează pe „Mamita,

care-i zîmbeşte totuşi profesional. În fine, revin la „fişa existenţială“ a Mamitei: două fete, una măritată, alta nu, doi nepoţi, Sofia şi Ariel,

(adică fără soţ, decedat acum cîţiva ani). Nu mă întrebaţi cum am reuşit să înţeleg firul vieţii ei pentru că spaniolă nu pricep decît prin deducţii şi asocieri cu româna şi franceza, iar Mamita ştie fix două boabe de engleză („thank you!“, „drink“, „no ice“, „later“ şi cam atît).

Semn al rădăcinilor latine comune, am înţeles repede că pentru cubaneza mea între două vîrste a lucra la un bar de pe plajă este o binecuvîntare. Aşa face rost de mîncare mai bună pentru micuţii Sofia şi Ariel, îi pică cîte un creion cu personaje din desene animate, o ojă sau o cutie ieftină de farduri. Başca un bănuţ în plus, convertibil, după cum vă spuneam. Asta pentru că statul cubanez, în înţelepciunea lui revoluţionară, susţine două monede în paralel, aşa cum făceau sovieticii odinioară: peso-ul convertibil, denumit CUC, şi peso-ul pentru circulaţia internă, lovit de vitregiile economice ale sorţii. 

În Cuba se trăieşte prost, mai prost decît se trăia în România anilor ’80. „Mîndră corabia, meşter cîrmaciul!“ Sărăcia o adulmeci de la ieşirea din aeroport, unde te aşteaptă un cărucior cu bere la suprapreţ, vîndută de un nene în cămaşă albă şi papion negru. În fundal, cîteva gherete din tablă, vopsite în alb şi roşu, palmieri şi… o damă îmbrăcată într-o rochie mulată, cu „model leopard“

Elena Udrea şi cu cizme în ton. E proaspăt rasă la subsuori şi mestecă gumă. Nu, nu e ceea ce aţi putea crede la prima vedere. Dacă ai niţică răbdare şi nu judeci omul după aparenţe, vei avea surpriza să constaţi că femeia a venit însoţită de mama ei şi de cei doi copii, care au trăsături interesante. Peste cîteva minute, preţ de o ţigară, îşi face apariţia şi „americanu’“ între două vîrste, prezumtivul tată al micuţilor, dacă te iei după reacţiile acestora. „Americanu’“ o strînge-n braţe pe femeia în rochie mulată, îi întinde mîna prezumtivei soacre, îi spune „Hola!“ şi îşi face cunoscută intenţia, într-o spaniolă cu accent englezesc, de a schimba nişte dolari în CUC. 

Aflu mai tîrziu că pe aici se practică „mariajul la distanţă“, adică legătura între domni de pe continentul nord-american şi doamne autohtone, aflate în imposibilitate de a-şi însoţi partenerii în ţările de origine ale acestora „din cauză de viză“. Domnii fac chiar şi copii cu respectivele doamne şi îi vizitează de vreo două ori pe an, în special vara. În restul anotimpurilor sînt ocupaţi cu job-ul şi, zic gurile rele, cu soţiile şi copiii din ţările lor de origine. „Funky business!“, cum ar spune aceleaşi guri rele. 

Autocarul care te duce spre hotel face notă discordantă (deşi e puţin spus!) cu acele cutii de tablă ruginită cu motor numite „autobuze“, care-i transportă pe localnici la muncă şi-napoi. Într-o astfel de hardughie, temperatura poate ajunge lejer la 60 de grade Celsius, la orele amiezii. Între satele şi oraşele de un gri-murdar vezi cîmpuri arse de soare şi vaci cărora li se văd coastele, parcă rupte din Apocalipsa Sfîntului Ioan, scrisă în urma revelaţiei de pe insula Patmos. 

Pe lîngă autocarul tău cu aer condiţionat, în care bei bere rece cubaneză, Cristal şi Bucaneros, la 2,50 $ doza, se întîmplă să mai treacă cîte un bătrîn pe bicicletă, cu mustăcioară şi cu pielea înnegrită de vremuri. Ţine între dinţii plini de carii şi de tartru cîte un ciot de trabuc şi mai aruncă cîte o privire înspre autocarul cu geamuri fumurii, acolo unde angajata cubaneză a agenţiei de turism explică, într-o franceză fără cusur, „viaţa idilică“ a oamenilor de rînd. Sînt convins că bătrînelul de pe bicicletă, dacă ar auzi ce spune şi dacă ar cunoaşte engleza sau franceza, ne-ar striga scurt: „Bullshit!“, „Merde!“. Acelaşi lucru ni l-ar striga şi tînărul în maiou din furgoneta din faţă, care se uită insistent, cu o privire bovină, la picioarele proaspăt epilate ale doamnelor din primul rînd de scaune. 

Scena uşor stînjenitoare se curmă brusc, odată ce autocarul coteşte spre dreapta, pe lîngă nişte blocuri de patru etaje cum nici în Zăbrăuţi sau în Valea Jiului nu mai poţi vedea. Blocurile sau, în fine, coteţele revoluţionare sînt străjuite de un crab uriaş din piatră care vrea să ne arate că orăşelul este unul pescăresc. E ultimul peisaj „burlesc“ înainte de intrarea pe limba de pămînt care ne leagă hotelul de ţărm. De o parte şi de alta, Oceanul Atlantic, cu apă limpede de culoarea smaraldului, în care se îneacă brusc toate nevoile celor lăsaţi în urmă. De aici încolo nu mai vezi decît sărăcia mascată sub cămăşile scrobite ale angajaţilor

-ului, instruiţi să fie cît pot ei de amabili cu turiştii convinşi că totul li se cuvine. 

De aici încolo este drumul meu drept spre „Mamita,

şi spre privirea ei obosită de „revoluţia“ unei vieţi pe care se încăpăţînează să o trăiască bucuroasă.

George Rădulescu este jurnalist şi urmează un program de studii aprofundate în Drept la Montréal. 

Foto: G. Rădulescu

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Iphone-ul care l-a băgat la închisoare pe Cherecheș. „Ți-ai vândut sufletul diavolului... Eu sunt ăla”
Una dintre probele principale ale acuzării în cazul lui Cătălin Cherecheș a fost seria de 47 de înregistrări audio realizate cu un Iphone S 5. Instanțele au analizat expertize și contra-expertize pentru a răspunde acuzațiilor primarului conform cărora înregistrările au fost trunchiate.
image
Dezvăluiri tulburătoare în cazul doctoriței de 31 de ani ucise în Franța. Cine este principalul suspect și ce spune logodnicul ei
Apar noi detalii în cazul Doinei Jurcă, tânăra doctoriță de 31 de ani din Galați, care a fost găsită înjunghiată într-un apartament din Franța. Logodnicul Doinei spune că principalul suspect este un francez, care ar fi fost reținut
image
Scenă de coșmar la Suceava. Un om de afaceri și-a ucis mama și apoi a început să strige cu o cruce în mână
O femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, a fost găsită moartă, cu numeroase urme de agresiune pe corp, în locuința fiului ei. Anchetatorii au descoperit o scenă de groază la fața locului

HIstoria.ro

image
Cine este și de unde vine Moş Nicolae?
În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată iar copiii care au fost cuminţi vor găsi în ghetuţe diverse cadouri.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.