Oferta pe care n-o poţi refuza

Publicat în Dilema Veche nr. 605 din 17-23 septembrie 2015
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

E absolut normal ca discuţia despre valul de refugiaţi să ocupe prim-planul acestei perioade. E ceva care pare să se ţină într-un fir de păr, pînă să pice peste Europa şi să se transforme într-o criză extrem de serioasă. E un complex de evenimente într-o continuă desfăşurare, un fapt care-şi modifică dimensiunile de la o zi la alta. La noi – într-o ţară în care ştirile externe şi comentariile de politică externă sînt rarităţi –, isteria comentatorilor e mult mai prezentă decît dorinţa şi preocuparea de a cunoaşte cît mai mult din substanţa reală a acestor evenimente. Avem obişnuinţa de a striga de durere înainte ca acul seringii să ne atingă. În plus, cînd e vorba despre comentarii şi opinii, destul de puţină lume de pe această planetă ne poate face concurenţă la debit verbal şi policalificare. Dar asta e, fără nici o ironie, o parte a farmecului care se găseşte pe-aici. 

Să zicem că scrii ceva despre acest subiect, recomandînd moderaţie şi bun-simţ în judecarea faptelor pe care le vedem la televizor. Te trezeşti că eşti catalogat, în cel mai bun caz, ca membru al tribului din care fac parte „intelectualii iresponsabili“ din această ţară. Trec peste problema vastă a definirii noţiunii de

, mai ales în istoria recentă a spaţiului public de la noi. E loc aici de rafturi întregi de bibliotecă. Şi dacă tot ai „deschis gura“, exprimîndu-te la adresa unui subiect, eşti considerat, în cel mai bun caz, un naiv, dacă nu un fraier căzut în mrejele politicilor corecte, ale neoliberalismelor sau stîngismelor de tot soiul, sau al „hipsterismelor“ – unde cuvîntul

trimite spre orice, adică spre o plajă largă, începînd dinspre „ridicol“ şi întinzîndu-se pînă spre „condamnabil“. O furie proletară şi un entuziasm al lui „eu ştiu cel mai bine“ sînt cele mai plăcute

prin care poţi trece. Asta dacă n-ai „norocul“ să treci prin jigniri, atacuri la persoană sau desfiinţări făcute cu aere docte. Dar şi asta e o parte a „farmecului inefabil“ de pe aceste meleaguri. 

Sînt compatrioţi, nu puţini, care spun că ar trebui să ne temem cumplit de valul de refugiaţi şi că, printre tipii ăştia, sigur se ascund şi luptători ai Statului Islamic, care vin să se infiltreze prin Europa. Şi că „refugiaţii“ ăştia de azi nu mai sînt ce erau refugiaţii pe vremuri. Adică nu suportă comparaţie ideea de refugiat, a „ăstora“, cu cea a curajoşilor care fugeau de după Cortina de Fier, alegînd libertatea. De parcă ideea de refugiat se limitează exclusiv la cheremul dispoziţiei în care se află cineva, într-o zi în care are chef de definiţii. Pe de altă parte, bineînţeles că da, evident că printre refugiaţi se pot ascunde şi luptători plecaţi cu sorcova, din Statul Islamic. Dar ăsta nu e un motiv să ceri ridicări la arme, construiri de ziduri, arestări în masă, trimitere înapoi acasă, la pachet, a tuturor. 

Pur şi simplu, pentru că nu se poate. 

Odată primit statutul de cetăţean european, prin dreptul la muncă şi la liberă circulaţie, primeşti şi un statut simbolic. Pe unii îi doare în cot de statutul ăsta, iar alţii sînt gata să demonstreze că el nici nu există, nedîndu-şi seama că lucrează cu entuziasm la propria aneantizare. Dar asta e altă discuţie. Indiferent cît de greu am duce-o, cîtă corupţie ar fi în ţara în care trăim, cît de firave sau de greoaie şi difuze ar fi mecanismele europene, apartenenţa „fizică“ la acest spaţiu, chiar şi aşa, fără „statut“ foarte concret, e un lucru care contează. Cu toate crizele profunde şi cu toate problemele îngrozitor de apăsătoare cu care se confruntă Uniunea Europeană, aici e un spaţiu în care ideea de democraţie contemporană dă o bătălie cruntă cu realitatea. Democraţia este, prin natura ei, o noţiune fragilă. Se redefineşte şi se recalibrează zilnic, în funcţie de experienţele sociale ale fiinţei umane. Cînd e întuneric, ideea de democraţie dă cu capul de pereţi, se loveşte de mobile, dar se ridică şi merge, cu încăpăţînare, mai departe. Democraţia e, deseori, cu pantalonii în vine, în faţa evenimentelor. Trebuie să se adapteze şi să înveţe din mers. Dar toate astea sînt valabile doar pentru alţii. La noi, în România, mulţi vor să aibă statutul de invitat în conceptul de democraţie. Statutul de participant nu e mulţumitor. îţi creează senzaţia că cineva te supune unui efort. Parcă te pune la muncă. Iar noi ştim că democraţia e un soi de repaos.  

Unii zic că e război. Dacă valul acesta de refugiaţi – ca şi cele care vor urma, dacă vor urma – este prima adiere perceptibilă a unui război complicat, care abia începe să-şi arate chipul, asta nu schimbă lucrurile prea mult. A primi refugiaţi e o datorie fundamentală a unei societăţi civilizate, din contemporaneitate. A învăţa cum să gestionezi o situaţie de acest fel, atît politic, social, dar şi – poate, mai ales – strategic e o obligaţie din jocul continuu în care se află, pe această planetă, felurile diferite de a vedea lumea. Ca întotdeauna, nu ducem lipsă de scenarii. Ba că „inginerirea“ şi manipularea acestui val migrator e răspunsul lui Putin la sancţiunile economice, ba că ISIS trece la faza războiului european, ba că americanii şi ruşii şi-au găsit un nou Vietnam, sau chiar că nimic nu mai poate fi ţinut sub capac, criza generală a umanităţii e atît de profundă, încît buba trebuie să se spargă, să ne războim urît, ca să ne vindecăm. 

Poate fi oricare dintre teoriile astea. Sau nici una. Oricum ar fi, nu poţi scoate brişca din prima. Statutul civilizaţiei nu-ţi permite aşa ceva. Iar dincolo de sedentarismul şi de apatia de azi, civilizaţia are, totuşi, o vastă rezervă de experienţă istorică. Numiţi-o chiar şi ticăloşie combinată sau camuflată în instinct de conservare. Numiţi-o oricum. Ea există.  

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.