O întîlnire de tip Facebook

Unul dintre motivele nenumărate pentru care sînt recunoscătoare redacţiei

este festivalul pe care îl organizează, de cîţiva ani, la Alba Iulia. O întîlnire, cu mari bucurii, între oameni de diverse vîrste, formaţii şi ideologii, care au ceva de spus, şi tineri, copii şi adulţi care au de ascultat. Îmi imaginez că nu e deloc simplu să aduni în mijlocul ţării oameni importanţi, cu agende încărcate, aflaţi la zeci sau sute de kilometri depărtare, să construieşti programe pentru toate gusturile, nivelurile de educaţie şi de interes, să ţii aproape spectatori şi invitaţi străini unii de alţii. Am fost anul acesta la festival şi vă pot spune cu mîna pe inimă că toate acestea le-au reuşit din plin organizatorilor: am văzut copii bucuroşi să picteze şi să scrie poveşti, adolescenţi încîntaţi să danseze pe ritmul folk-ului anilor ’80 ai secolului trecut sau pe cel al jazz-ului contemporan, tineri dispuşi să asculte dialoguri şi conferinţe, pe subiecte pornind de la păcatele lumii contemporane şi pînă la viaţa Europei de azi. 

Dar dincolo de generozitatea şi profesionalismul organizatorilor, am admirat, o dată mai mult, curajul lor şi al invitaţilor lor de a iniţia şi de a construi un alt fel de dialog cu ascultătorii, în spaţii neconvenţionale. Spre exemplu: conferinţa „Dereglări contemporane“ a avut loc în aer liber, în faţa Catedralei Romano-Catolice din Alba Iulia. Subiect dificil de abordat fără să naşti controverse, iritări, obiecţiuni etc. Pe scurt, este unul dintre subiectele care nu pot naşte adeziuni complete, cu atît mai puţin de la un public cu totul eterogen, adunat acolo şi din alte motive decît acela de a asculta opiniile unor intelectuali: curiozitate, chef de distracţie sau de ceartă, scenarii belicoase, plictiseală etc. Secvenţa arăta cam aşa: cei trei invitaţi la o masă, în faţa lor sute de scaune pline cu spectatori, iar în spatele lor – şi pe lîngă ei – copii care se jucau de-a dacii şi romanii cu zgomotele aferente, tineri ieşiţi în oraş la o bere, bunici care îşi căutau panicaţi nepoţii rătăciţi, părinţi dezarmaţi în faţa exuberanţei progeniturilor… Toţi, într-un fel sau altul, comentau ce se întîmpla „pe scenă“. 

Era deci o conferinţă, iar în „subsolul“ ei se desfăşurau comentariile, la subiect sau nu. Precum o pagină de Facebook. A fost o întîlnire de tip Facebook, în care selecţia publicului a dispărut (selecţie generată, în mod obişnuit, de locul formal al întîlnirii, de plata unui bilet sau de regulile impuse de deţinătorii spaţiului), iar părerea publicului curgea în timp real, fără altă cenzură decît cea a educaţiei şi a autocontrolului. 

În aer liber eşti liber să vorbeşti ca pe Internet.

A fost un experiment reuşit: comentatorii – puţini, de altfel – aflaţi în afara subiectului au fost liniştiţi, stăviliţi de cei care voiau cu adevărat să asculte şi să închege un dialog, pe tema dată. Două elemente mi s-au părut esenţiale pentru curgerea normală a evenimentului: 1) cei care „scriau pe pagina de Facebook“ chiar aveau ceva de spus şi 2) încercările de deturnare a evenimentului către teme derizorii au fost domolite de invitaţi cu fermitate, umor, inteligenţă.

O astfel de întîlnire este benefică pentru tînăra generaţie: este o întîlnire pe terenul lor, modelată de regulile asumate împreună.  

Maria Iordănescu este psiholog.