Sus, în aer – şi în panică

Publicat în Dilema Veche nr. 604 din 10-16 septembrie 2015
Extenuantul efort personal jpeg

Pentru prima dată am zburat cu avionul prin 1993, spre Paris. Era o zi însorită de vară (după cum ne-au învăţat compunerile şcolare să începem), cu un cer iremediabil de senin. Eram îndrăgostită, şi zborul a fost precum cel din filmele siropoase cu pretenţii, în care sînt scene cu visele protagoniştilor: lin şi idilic. 

Aşa am crezut că sînt toate zborurile. Devenisem o fană a călătoriilor cu avionul (deşi, desigur, nu avusesem decît una) şi povesteam tuturor despre senzaţiile minunate pe care le trăisem. Pînă într-o zi cînd ne-am hotărît să facem o călătorie mai lungă, în SUA, şi prin SUA, tot cu avionul. Una dintre călătorii, cea pînă la Miami, în care pilotul tot spunea că ocoleşte ariile de furtună, în timp ce avionul se zgîlţîia îngrozitor, într-atît de tare încît ceaiul servit de stewardesele precipitate se tot vărsa pe tine, opărindu-te, mi-a schimbat, însă, perspectiva: de atunci încolo, nu am mai privit zborurile ca pe ceva idilic, ci dimpotrivă, ca pe o teroare. 

Ştiu, nici una, nici cealaltă dintre percepţii nu e sănătoasă: ambele sînt exagerări. Şi cum cele negative, cel puţin în ce mă priveşte, sînt mai puternice decît cele pozitive, am rămas mult timp cu ideea că zborurile sînt o teroare. Ce-i drept, diverse incidente aleatorii m-au ajutat să-mi reconfirm percepţia: un zbor spre Paris pe furtună, în special la aterizare, în care o doamnă drăguţă şi în vîrstă de lîngă mine, franţuzoaică, încerca să mă liniştească spunîndu-mi că totul va fi bine, în timp ce eu îi răspundeam, sistematic: „O să vedem!“ 

Multele zboruri spre Viena, cu Austrian Airlines, m-au adus pe mult visata linie mediană. Mai erau turbulenţe, dar minore, şi avioanele ajungeau, de multe ori, la destinaţie înainte de ora anunţată. Pentru turbulenţe am găsit soluţii: cîteva rugăciuni şi un pahar de vin roşu. Toate, însă, calculate pentru zboruri europene de două-trei ore. 

Pentru încă un zbor peste Ocean nu eram pregătită. Nu aveam un sistem de apărare gata pus la punct. Da, ştiu, sînt oameni care fac asta săptămînal, şi puţin le pasă. Dar e o altă situaţie… Urcîndu-mă în avionul spre Statele Unite, în partea de la etaj (căci şi avioanele sînt acum – precum personalele de altădată, pe care le luam între Braşov şi Zărneşti, fără bilet, cu „naşul“ – suprapuse), toate s-au legat, parcă, din prima. Erau puţini oameni sus (pentru că trebuia să plăteşti ceva în plus ca să ai mai mult loc pentru picioare) şi păreau foarte degajaţi. Ecranul din faţă era doldora de filme, dintre care unele chiar bune, iar stewardesa nu îţi plasa de-a dreptul tava pe măsuţă, ci-ţi înmîna, mai întîi, meniul. Mici amănunte, dar care uşurează „chinul“ chiar unui fricos patentat. 

Recunosc că la liniştea zborului a contribuit şi doamna de vîrsta a doua spre a treia, din stînga mea. Singură pe trei scaune, nu părea deloc îngrijorată, ci, dimpotrivă, avea non-stop întipărită pe faţă o mulţumire care putea fi transmisă şi celorlalţi. După ea m-am luat comandîndu-mi şampanie, căci se putea şi asta. Şi aşa, cu filme şi şampanie, precum şi cu o faţă radioasă alături, am trecut, cît se poate de lin, Atlanticul.

La întoarcere, în noapte (mai palpitant), situaţia nu a mai fost aceeaşi. Etajul avionului respectiv devenise chiar ca acela al personalului Braşov-Zărneşti, în sensul că era foarte aglomerat. Ceea ce, într-alt fel, era liniştitor (deşi, desigur, am văzut destule filme cu dezastre aviatice şi mulţi pasageri în avion). Puteai auzi tot ce vorbeau vecinii, unde lucrează, de cine sînt îndrăgostiţi, puteai să-i vezi cum îşi leapădă pantofii şi se încalţă în ciorapi dungaţi, cu care merg tiptil pînă la toaletă… 

Era o senzaţie confortabilă de umanitate plăcut sufocantă în preaplinul şi în zvîcnetul ei. Am adormit pe fondul acestei forfote şi m-am trezit peste cîteva ore, cînd toţi ceilalţi dormeau, iar avionul era învăluit în beznă şi tăcere. Şi deodată, aproape doar pentru mine (ori aşa am simţit eu atunci, în orgoliul meu nemăsurat), soarele a răsărit peste Ocean, umplînd cu o perfectă lumină roz-bleu-aurie geamlîcul de lîngă noi şi întregul avion.   

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic