Saga jurnalismului românesc
2014, an electoral, România, mass-media: raportul anual al FreeEX – proiectul ActiveWatch şi unul dintre cele mai bune instrumente de monitorizare a presei din ţara noastră – a consemnat, (şi) în acest an, derapaje ale libertăţii presei, cazuri existente şi în alţi ani, dar şi cazuri noi şi extrem de grave. Agresiunile fizice asupra jurnaliştilor au continuat, la fel ca ameninţările sau presiunile politice; anul acesta, lista s-a completat însă şi cu cazurile patronilor de presă condamnaţi de justiţie, care au generat reale isterii în mass-media din partea jurnaliştilor angajaţi ai trusturilor respective, sau cu discuţii despre infiltrările agenţilor în redacţii; au existat dovezi ale presiunilor economice, ale legăturilor dintre politic şi mass-media, dar şi cazuri grave de restricţionare a accesului la informaţii de interes public, chiar din partea garantului suprem al libertăţii şi calităţii presei în România, Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Restricţiile presei în an electoral
Conform Raportului FreeEx din 2014, privind libertatea presei, o parte a presei din România a devenit, din nou, un agresiv instrument politic. Fiind an electoral, multe televiziuni de ştiri cu impact asupra publicului şi cu cifre mari de audienţă au făcut partizanate politice făţişe şi agresive, folosind manipularea publicului prin dezinformare, atacuri la persoană, chiar „exploatarea sensibilităţilor naţionale şi religioase“.
În acelaşi timp, conform raportului, mulţi dintre patronii de presă autohtoni şi-au folosit propriile canale media pentru a pune presiune asupra justiţiei, şi asta pentru că, datorită recentelor acţiuni ale procurorilor, mai mulţi patroni şi finanţatori de presă „au fost arestaţi, pe bandă rulantă, pentru fapte de corupţie sau evaziune fiscală“, expunîndu-se actele de corupţie prin care aceştia au conectat presa atît de mediul de afaceri, cît şi de cel politic.
Punctual, probabil că cea mai răsunătoare condamnare din şirul patronilor de presă corupţi a fost cea a lui Dan Voiculescu, condamnat de către procurori la 10 ani de închisoare. Bineînţeles, fortăreaţa media din jurul patronului s-a ridicat în timp util, iar vedetele trustului s-au transformat în militanţi pentru cauza patronului lor, lansînd atacuri media violente contra magistraţilor, pe de o parte, şi construind un adevărat cult al nevinovăţiei lui Dan Voiculescu, pe de alta.
Dar nu numai Dan Voiculescu a fost vizat de către justiţie. Alte cazuri de corupţie au fost scoase la iveală: Dan Adamescu (Medien Holding), Dan Diaconescu (fost patron OTV, televiziune închisă de CNA), Maricel Păcuraru (patron Realitatea TV), care au fost condamnaţi definitiv de justiţie.
Iar mecanismele de finanţare a presei, dovedite de procurori a fi corupte, afectează nu doar presa centrală, dar şi mass-media locală. Fiind dependentă financiar, în multe cazuri, de baronii locali, mijloacele media din ţară au fost folosite drept „paravan pentru parazitarea fondurilor publice sau pentru spălarea de bani, prin contracte fictive de publicitate“. Conform DNA, primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, „au transferat către şi prin presa pe care o controlează banii însuşiţi din fapte de corupţie“.
Cum în România vorbim încă despre o opacitate în privinţa modalităţilor de finanţare a industriei media, suspiciunea din partea publicului privind independenţa presei este în creştere. Lipsa de încredere reiese clar din sondaje: conform datelor studiului condus de Centrul pentru Jurnalism Independent şi Konrad-Adenauer Stiftung, studiu apărut la începutul anului 2015, 43% din subiecţii intervievaţi consideră că nu există jurnalism liber în România.
De altfel, iniţiativa „Coaliţiei pentru o presă curată“ de a cere industriei media să-şi facă publice acţionariatul şi sursele de finanţare a fost ignorată de majoritatea structurilor mass-media.
Cazul Turcescu
În ceea ce priveşte cazurile jurnaliştilor care au „năucit“ opinia publică şi care au aruncat ei înşişi îndoiala asupra independenţei presei, destăinuirile cunoscutului jurnalist Robert Turcescu, din data de 21 septembrie 2014, au creat un nou mediu toxic în jurul imaginii presei româneşti: în timpul unei emisiuni transmise în direct de postul B1 TV, acesta s-a autodeconspirat, afirmînd că a fost agent sub acoperire al unui serviciu secret (pe care nu l-a precizat), susţinîndu-şi declaraţiile şi prin prezentarea unor documente care ar fi dovedit apartenenţa la structurile amintite: un livret militar şi state de plată din care reieşea faptul că a fost locotenent-colonel al Ministerului Apărării Naţionale – Direcţia de Informaţii Militare.
Jurnalistul a afirmat că aceste dezvăluiri au fost făcute „pentru că aşa a vrut Dumnezeu“, dar şi pentru că, în urma declaraţiilor lansate de fostul preşedinte Traian Băsescu, cum că printre candidaţii la alegerile prezidenţiale există un ofiţer sub acoperire, nu mai putea „veni în faţa publicului“ vorbind despre „ofiţerul acoperit care candidează la preşedinţie“ în timp ce el însuşi se simţea vinovat.
Cu toată această dramoletă transmisă în direct, după ce iniţial, la finele confesiunilor, jurnalistul a declarat că se va retrage din viaţa publică, renunţînd la emisiunea pe care o modera la postul B1 TV, Robert Turcescu şi-a reluat, după doar cîteva luni, activitatea în mass-media, fiind realizatorul unei alte emisiuni, produsă de data aceasta de postul Naşul TV.
Mărturisirile jurnalistului au provocat însă un val de discuţii şi acuze împotriva altor jurnalişti sau chiar mărturisiri din partea jurnaliştilor înşişi, care au declarat că şi ei, la rîndul lor, ar fi fost subiecţii unor tentative de racolare din partea serviciilor de informaţii.
„Infiltrarea în redacţii a agenţilor sub acoperire ai serviciilor secrete a fost reconfirmată în 2014, după ce anul 2012 confirmase un caz similar. Directorul în funcţie al SRI a confirmat existenţa acestor agenţi“ – a conchis Raportul FreeEx în ceea ce priveşte acest capitol.
Consiliul Naţional al Audiovizualului
În toată această debandadă a corupţiei, a manipulării şi a partizanatelor politice, ar trebui să ne îndreptăm atenţia, nu-i aşa, către instituţia publică abilitată pentru reglarea derapajelor.
În data de 25 mai 2014 s-au împlinit 22 de ani de la înfiinţarea Consiliului Naţional al Audiovizualului şi de la intrarea în vigoare a Legii audiovizualului, în baza căreia funcţionează CNA. Instituţia, creată ca unică autoritate publică de reglementare şi ca garant al interesului public în domeniul audiovizualului, nu a fost însă nici pe departe ferită, ea însăşi, de scandaluri de corupţie.
De ani de zile, disputele interne dintre membrii Consiliului au continuat şi, mai mult, s-au intensificat: acuzaţii reciproce de folosire a instituţiei pe post de rampă politică, de blocare intenţionată prin boicotarea cvorumului decizional, lipsă de transparenţă sau acuze îndreptate contra preşedintelui CNA pentru gestionarea defectuoasă şi uneori abuzivă a conflictelor interne. Anul 2014 a mai adăugat şi altele: stenogramele unor discuţii interne între preşedintele CNA şi un angajat, care au scos la iveală posibile cazuri de corupţie, dar şi dosarele penale deschise de procurori împotriva preşedintei CNA şi a unei alte membre a Consiliului.
Pentru a descurca puţin iţele scandalurilor interne, trebuie să ne raportăm la data de 17 iunie, cînd Valentin Jucan, membru al CNA, a luat iniţiativa de a crea transparenţă asupra şedinţelor Consiliului (conform legii, acestea fiind publice) şi a transmis live imagini video din tipul acestora, de pe laptop-ul personal. Iniţiativa a fost sprijinită doar de către Narcisa Iorga, ceilalţi membri opunîndu-se acestei metode. Unii au invocat dreptul la propria imagine, alţii au acuzat faptul că imaginea este trunchiată, camera video a laptop-ului fiind îndreptată doar înspre o parte a sălii. În urma protestelor, s-a organizat un vot prin care şedinţa a fost întreruptă. Deşi unul dintre membri şi-a justificat votul pentru întreruperea şedinţei prin faptul că transmisia trebuia făcută prin pagina oficială a CNA şi nu printr-o pagină web personală, Narcisa Iorga a declarat că nu i s-a răspuns în nici un fel solicitării de a primi înregistrarea unei şedinţe din luna aprilie. Două zile mai tîrziu, şedinţa CNA a fost transmisă live pe site-ul instituţiei, însă doar pentru 32 de minute, fiindcă unii membri au contestat, din nou, decizia. În aceeaşi şedinţă s-au discutat şi modificările regulamentului de organizare şi funcţionare, interzicîndu-se transmiterea în direct a şedinţelor „fără acordul instituţiei“. Înregistrările puteau fi consultate, la cerere, dar nu puteau fi copiate sau reproduse – ceea ce echivalează, de fapt, cu limitarea dreptului de informare. Alte modificări aduse regulamentului îngreunează şi mai mult accesul jurnaliştilor şi al publicului prin introducerea acreditărilor şi a anunţului prealabil.
La scurt timp după acest scandal, în presă au apărut înregistrări audio ale unor discuţii dintre Laura Georgescu, preşedinta CNA, şi un subaltern, din care reiese că postul România TV (patronat de Sebastian Ghiţă) a fost favorizat de CNA. Printre altele, preşedinta CNA afirma că „Eu înnebunesc că tu mă pui, pe boul de Ghiţă şi pe România TV, să-i acopăr şi tu nu profiţi de… aşa. Înţelegi ce-ţi explic? Crezi că merge ceva legal în România?“.
O acuză gravă, din partea Marianei Popa, consilier superior CNA, se referă la tratamentul preferenţial de care beneficiază anumiţi radiodifuzori, anumite canale fiind „vînate“, în timp ce altele beneficiază de un tratament favorabil. „Sînt foarte multe reclamaţii la Antena 3, Antena 1, care se bagă la calup în şedinţă şi sînt vînate anumite posturi: B1, Naşul TV, Realitatea TV, pentru un singur cuvînt.“
Conflictele continuă, căpătînd nuanţe de telenovelă. CNA-ul este o instituţie cu grave tare de imagine, cu suspiciuni de corupţie, prin deciziile luate, decizii care afectează puternic dreptul la informare şi la liberă exprimare. Iar toate acestea vin din partea forului superior de garantare a libertăţii şi a calităţii presei din România. În rest, totul este tulbure.
Osservatorio Balcani e Caucaso
Dilema veche
Foto: wikimedia commons
