Bicicliştii din Berlin

Publicat în Dilema Veche nr. 607 din 1-7 octombrie 2015
Bicicliştii din Berlin jpeg

I-am cunoscut de curînd pe bicicliştii din Berlin, iar acest personaj colectiv, perfect adaptat oraşului, m-a impresionat. E drept că m-a impresionat şi fluiditatea traficului şi, uneori, chiar absenţa lui, la anumite ore, considerate în Bucureşti „de vîrf“, cum ar fi miezul zilei sau seara, după 9. Am ajuns într-o zi ploioasă, acea zi tipică din oraşul meu în care oamenii, atunci cînd pleacă de acasă, îşi iau maşinile în loc să-şi ia umbrelele. Acea zi tipică în care toate străzile sînt blocate şi se claxonează cu furie. La Berlin, am făcut o jumătate de oră cu maşina de la aeroport (care nu se află, însă, în afara oraşului) pînă în centru. Scurta călătorie, puţin după ora prînzului, s-a transformat într-o plăcută plimbare „de duminică“, deşi era marţi. Cîte patru-cinci maşini aşteptînd pe la semafoare, senzaţia că nimeni nu se grăbeşte nicăieri, nu prea vezi dube şi alte maşini de transport, nicidecum camioane, pentru că într-un oraş unde există o infrastructură funcţională, există probabil şi „centuri“ sau rute ocolitoare. Însă nici pietoni nu erau prea mulţi, o explicaţie logică fiind că, în plină zi, lumea mai şi munceşte, nu umblă brambura dintr-o parte în alta a oraşului. Sau o alta – impecabilul sistem de transport public (S-Bahn, completat de U-Bahn), care poate convinge pe oricine să renunţe să se deplaseze cu maşina. Am văzut, în schimb, bicicliştii, e imposibil să nu-i vezi, sînt peste tot: pe pistele speciale amenajate pentru ei sau, acolo unde ele nu există, căci se întîmplă şi asta, pe carosabil, pe trotuarele libere, pe aleile parcurilor, strecurîndu-se printre maşini, oprindu-se la trecerile de pietoni, ci nu traversîndu-le împreună cu cei care merg pe jos, pentru că aici bicicliştii nu au un statut „hibrid“, creînd confuzii în trafic. Am aflat că între şoferi şi biciclişti nu s-a legat vreo frumoasă prietenie, dar asta se întîmplă peste tot în lume. Desigur, şoferii se plîng de biciclişti, că încurcă traficul, că le ies în faţă în cele mai nepotrivite momente. Iar bicicliştii se plîng de şoferi că nu sînt atenţi şi încalcă regulile. Însă ambele tabere se tolerează reciproc şi se respectă, în fond trebuie să coexiste împreună în mod firesc, în Marele Oraş. 

La Berlin, poţi închiria o bicicletă aproape de oriunde, cu 10-12 euro pe zi. Se organizează tururi pe bicicletă pentru turişti, ca în toate marile oraşe europene. E amuzant să vezi nordici, americani şi asiatici pedalînd la unison, responsabili, fără să caşte gura aiurea la „obiective“. Dacă au ceva de văzut, se opresc, admiră, fac poze şi pleacă mai departe. Surprinzătoare, mai ales pentru noi, cei din Est, sînt parking-urile pentru biciclete, aproape la fiecare colţ de stradă, în faţa clădirilor de birouri, la intrarea în parcuri. Bicicleta este lăsată pur şi simplu acolo unde ai voie să o laşi, unele sînt căzute într-o rînă, altele par abandonate, se sprijină unele de altele în tot felul de poziţii, se înfrăţesc ghidoanele, se încurcă spiţele, totul pare o instalaţie, o operă de artă stradală. Şi nu există lanţuri, alarme sau alte metode de securitate pentru că, desigur, nu se fură. În faţa unui hotel de patru stele, cineva foarte grăbit îşi lăsase bicicleta ca o pleaşcă chiar în mijlocul trotuarului, o pedală se învîrtea încet, semn că proprietarul era pe aproape. Un angajat de la hotel s-a apropiat de ea şi, cu un gest firesc, a ridicat-o de jos, a dus-o doi metri mai încolo şi a sprijinit-o de un stîlp, cu o oarecare tandreţe. Este vorba doar de un spirit civic care implică şi grija faţă de bunurile personale ale altora, nu doar de ale tale. 

Bicicliştii din Berlin sînt de toate vîrstele, însă în special tineri între 20 şi 35 de ani. Acei tineri care ziua merg la job, iar noaptea bat oraşul dintr-o parte în alta, în căutarea lucrurilor care se întîmplă şi care nu sînt deloc puţine. Şi pentru că Berlinul nu are un singur centru unde să te poţi distra, ci mai multe, distanţele sînt mari şi se parcurg cu bicicleta. Am văzut şi oameni trecuţi de 60 de ani, şi doamne supraponderale în fuste scurte, şi hipioţi, şi bărbaţi cu alură de manageri, îmbrăcaţi în costume de firmă. Ţinuta de pe bicicletă e de obicei cea de stradă, nu există „costume“ speciale şi atitudini sportive, rareori mai vezi cîte o cască, fetele nu renunţă nici măcar la tocuri. Nimeni nu face bravadă din faptul că se deplasează cu bicicleta, e pur şi simplu un mod de a-ţi locui oraşul. 

Într-o seară, m-am aşezat la o mică terasă a unei berării dintr-o zonă „de tranzit“, aglomerată. Erau doar trei mese pe trotuar şi în jur o agitaţie de pub, oameni care tot intrau şi ieşeau din berărie, unii cu halbele în mîini, ca să fumeze. Între terasă şi stradă mai rămăsese un spaţiu de doar o jumătate de metru. Strada era îngustă, plină de maşini şi de biciclişti. Aici nu existau piste şi mă gîndeam că trebuie să fi fost un chin pentru ei să străbată zona. Dar nu, nici măcar aici ei nu păreau deranjaţi de obstacole, nu percepeau oraşul şi traficul la un mod intruziv, nu se enervau, nimic nu le strica seara. Alcătuiau o singură entitate, perfect adaptată vieţii urbane. Cu seninătate, făceau slalom printre maşini, atît cît puteau, apoi urcau bordura şi foloseau spaţiul de o jumătate de metru dintre terasă şi stradă ca pe o scurtătură. Cei din faţa berăriei se dădeau la o parte cu lejeritate, nimeni nu încurca pe nimeni, de fapt. La o primă vedere, Berlinul pare haotic, însă în spatele acestui haos plin de creativitate se simte o solidă disciplină nemţească. 

După ora 10, Berlinul era al lor. Mă întorceam la hotel, străbătînd ultimii doi kilometri pe jos, şi mă intersectam cu ei, veneau din toate direcţiile. Biciclişti solitari sau în grupuri vesele. În locurile mai strîmte, se opreau ca să mă lase să trec. Şi atunci, ne zîmbeam. Îmi dădeau reconfortanta senzaţie că aş aparţine şi eu cumva oraşului lor.  

Foto: A. Popescu

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.