Cum am devenit occidentali

Publicat în Dilema Veche nr. 603 din 3-9 septembrie 2015
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

De pe azi, pe mîine. Rapid. Nu circulăm arătînd pe la frontiere – foarte rar – doar buletinul? N-avem drept de muncă în Europa? Nu sîntem membri ai Uniunii Europene? Nu sîntem în NATO? Păi, atunci, înseamnă că sîntem occidentali. Adică sîntem în lumea civilizată, pe picior de egalitate cu nemţii, englezii, francezii, italienii, spaniolii, cu toţi colegii noştri de Occident. Şi e cool, dacă vrei să fii occidental „autentic“, să fii şi eurosceptic. Deci să te exprimi cît poţi de des la adresa acestui „proiect artificial, lipsit de identitate“ în care, totuşi, trăieşti bine-mersi. Un „proiect artificial şi lipsit de identitate“ la care au jinduit generaţii întregi, pentru care s-a trecut Dunărea înot, s-a suferit cumplit, s-a murit, s-a visat, vreme de vreo cincizeci de ani. Iar acum, ca occidentali, ne temem foarte tare de valul de refugiaţi. Fie că sînt ăia din nordul Africii, fie că sînt ăia de prin Irak sau Siria. Nu-i vedem cum arată? „Par foarte murdari! Şi troglodiţi! Şi… refugiaţi.“

Înainte de 1989, şi în primul an de după căderea lui Ceauşescu, ni se părea că nu e nimic mai justificat pe lumea asta decît să fii primit cu braţele deschise în Occident. Erai refugiat din lagărul comunist. Prin urmare, aveai toate motivele să fii tratat cu respect, ca unul care nu a plecat de fericit din ţara lui, ci din cauza unor abuzuri grave, a nerespectării drepturilor omului, a fricii băgate în oase de poliţia politică, a foamei, a lipsei de curent electric, a lipsei de informaţie, a umilirii zilnice. De ce trebuia să fii tratat cu respect? Pentru că asta era diferenţa netă dintre cele două lumi despărţite de Cortina de Fier. Una dispreţuia drepturile fundamentale, grămădindu-le în pivniţa unei ideologii aberante, iar cealaltă pretindea că drepturile astea erau chiar raţiunea de a exista a acelei lumi. Asta era definiţia civilizaţiei, cu care trăiai, visînd zi şi noapte, că ori ajungi tu acolo, ori se-ntîmplă vreo minune istorică şi ajunge ea pe-aici. Pentru că dovada maximă de civilizaţie e să-ţi salvezi semenii şi să faci tot ce poţi pentru ca fiinţa umană să se poată bucura de drepturile ei fundamentale. Pentru că valorile în care crezi nu se frîng la primele semne de lipsă a confortului sau la zgîlţîirile fireşti ale spiritului critic, ci sînt ceva autentic, pe care se clădeşte construcţia ideii de civilizaţie. 

Mă uit – şi de fiecare dată nu-mi pot opri stupoarea –, cu ochii cît cepele, la prieteni din America, plecaţi înainte de căderea lui Ceauşescu, care vorbesc relaxat, despre cum e plină America „lor“ de „negri şi de sud-americani“. Dintr-odată, ajunşi şi instalaţi în lumea pe care o visau, au uitat condiţia de refugiaţi, de alungaţi din lumea lor, cu care ajunseseră în America. Sigur, instalarea asta în ţara pe care o visaseră nu s-a făcut cu perne de puf şi fanfare de bun venit. Dar, de aici şi pînă la a proiecta toată obida pe cei care ajung acolo, exact aşa cum ai ajuns şi tu, e o cale lungă. Da, e omenesc să faci aşa, e unul dintre mecanismele sufletului uman, dar e complet în afara aerelor de om civilizat, pe care le dobîndeşti la pachet cu paşaportul american. E complet în afara figurilor de pilot de elită, scoborît din stratosfera democraţiei, pe care le afişezi cînd te-ntorci acasă, în vizită, şi vorbeşti despre lumea evoluată din care vii. Asta dacă nu se-ntîmplă mecanismul vecin şi nu porcăieşti birjăreşte locul care te-a primit, „mizeria aia de Americă“ în care totul pute, nimic nu e-n regulă şi „oamenii sînt megaproşti“. 

La doi paşi de noi, prietenii şi vecinii noştri maghiari intră într-o nouă fază a delirului pe care domnul Orbán l-a declanşat pe-acolo în ultimii ani. De la politizarea agresivă a vieţii publice şi de la punerea cu botul pe labe a independenţei presei pînă la tolerarea obsesiilor revizioniste şi afişarea unui stil ridicol, acum se pregăteşte şi construirea unui zid, la frontiera cu Serbia. Alo, să-i spună cineva domnului Orbán că depăşeşte condiţia de personaj de banc şi intră în cea de caz! Zidurile n-au funcţionat nici în faţa picţilor, nici în China sfîşiată de viermuielile populaţiilor războinice, nici în contemporaneitatea Israelului, a Statelor Unite sau a frontierei europene din nordul Africii. Pur şi simplu, pentru că oamenii le ocolesc. Sau trec pe sub ele. Sau le iau cu asalt. Refugiaţii ajung în Croaţia sau în România, pentru ca, pe urmă, tot la uşă la domnul Orbán să sune. C-or fi o manevră politică – şi sînt, natural, toate şansele să fie aşa –, că n-or fi, gesturile publice ale guvernului din Serbia merită să fie salutate. Prim-ministrul sîrb i-a vizitat pe unii dintre refugiaţii ajunşi în ţara lui şi le-a transmis, dincolo de un mesaj de bun venit, hotărîrea de a face tot ce-i stă în putinţă pentru a le asigura un tratament civilizat. 

La noi, vocile tînguitoare care anunţă o apocalipsă arăbească, prăbuşită peste gura noastră de rai, se împletesc în canon cu cele împîrţoşate, care spun că aici nu e loc pentru unii care vin de prin alte părţi, că n-avem loc şi nevoie de aşa ceva, că nu ne putem permite, că să stea ăia pe-acolo, pe la casele lor, sau să meargă în altă parte. Uităm îngrozitor de repede. Uităm că, la rîndul nostru, am fost refugiaţi, că am fugit de pe-aici, nu de bine ce ne era. Nu zice nimeni că trebuie să dăm anunţuri la CNN, cu „Tradiţionala ospitalitate românească îi aşteaptă cu braţele deschise (şi cu fainoşag!) pe toţi refugiaţii din lume!“. Dar o urmă de bun-simţ n-ar pica rău. Măcar în felul în care ne raportăm la povestea asta, atunci cînd o vedem la ştiri.  

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.