Fricile jurnaliştilor români

Publicat în Dilema Veche nr. 611 din 29 octombrie - 4 noiembrie 2015
Fricile jurnaliştilor români jpeg

De cele mai multe ori, discursul public din România se referă la problemele din sănătate şi educaţie. Cu politicul şi justiţia ne-am cam lămurit. Toţi o apă şi-un pămînt. Pe de altă parte, doctorii şi educatorii sînt cei cu adevărat vitali pentru starea de sănătate, fizică şi mentală, a unei naţiuni. Vorbind despre această stare de sănătate, mai există o nişă, un domeniu la fel de important, pentru care însă nu există încă un discurs public corect asumat, care este lăsat undeva în penumbră, paradoxal, chiar de către cei care ar trebui să-l vehiculeze şi să-l însănătoşească: starea mass-media din România. 

Căci şi aici vorbim, de fapt, despre o problemă reală. Conform unui raport realizat de către Centrul pentru Jurnalism Independent, „Starea sectorului mass-media, vulnerabilitate şi posibile soluţii“, un raport care ar putea genera acest discurs, fiind bazat pe interviuri cu jurnalişti din mai multe oraşe din ţară, anul 2014 a însemnat o adîncire a crizei din presă. Conform raportului, „afacerile de media au fost lovite, în continuare, de scăderea vînzărilor şi audienţelor, de problemele legate de distribuţie, de publicitatea din bani publici alocată discreţionar şi, mai nou, de interpretările diferite ale legislaţiei româneşti în domeniul fiscalităţii şi dreptului muncii. Jurnaliştii se confruntă cu salarii din ce în ce mai mici, cu lipsa de predictibilitate şi stabilitate a locului de muncă, cu programul încărcat şi cu sarcinile din ce în ce mai multe şi mai complexe. În anul electoral 2014, derapajele profesionale s-au înmulţit şi ele. Limbajul s-a deteriorat grav, agresivitatea a crescut, atît la nivel naţional, cît şi local. Zonele în care meseria se practică corect, cît mai aproape de standardele profesionale, par a fi excepţiile.“ 

Despre ce înseamnă toate acestea, pe termen mediu şi, mai ales, lung, am discutat cu

directoarea CJI: „Principala trăire a presei din România este frica. Concluzie care a fost un şoc şi pentru noi. Jurnaliştilor le este frică să vorbească şi, atenţie, nu vorbim aici despre un regim represiv. România nu este Columbia sau Coreea de Nord, nu te omoară nimeni pentru ce spui şi, cu toate acestea, jurnaliştii sînt timoraţi să vorbească despre problemele lor. Le e frică să nu-şi piardă job-ul. Şi toate celelalte derivă din asta. Şi autocenzura, şi protecţia implicită, iar din punctul nostru de vedere asta este un lucru foarte periculos pentru că standardele încep să nu mai existe.“ 

Un exemplu la îndemînă: dacă există un supermarket care a vîndut carne stricată, ştirea se va da, fără a se menţiona însă numele respectivului supermarket. Iar asta se întîmplă pentru că s-ar putea ca ziarul să piardă un contract important de publicitate, deci să piardă banii necesari pentru supravieţuire. Cum rămîne însă cu datoria jurnalistului de a-şi informa cititorul? 

„Lanţul este următorul: jurnalistul vrea să-şi păstreze job-ul. Ca să facă acest lucru trebuie să aibă două griji: să nu-şi supere patronul şi să-şi asume supravieţuirea ziarului sau televiziunii ca să aibă un loc de muncă. Din păcate, astăzi, ziaristul a devenit responsabil pentru supravieţuirea mijlocului de presă. Nu directorul de marketing, nu patronul, ci el însuşi.“ 

Mai avem o presă credibilă? 

Cît de mult este afectată credibilitatea presei în aceste condiţii? „Sînt oameni care încearcă să-şi facă datoria corect. Raportul prezintă nişte mecanisme cu un anumit grad de generalizare. Nu pot să spun că toată lumea lucrează la fel, dar am văzut aceeaşi reacţie la diverşi oameni în diverse zone ale ţării, şi pot spune că există deja o internalizare la nivelul profesiei a acestei responsabilităţi pentru supravieţuirea mediului pentru care lucrezi. Nu mai este treaba managementului, ci a ta, ca reporter. Temerea mea este că această credibilitate nu mai este un criteriu. Există ziarişti care ţin foarte mult la credibilitatea lor şi la onoarea semnăturii lor. Care se abţin de la a face lucruri foarte urîte. Dar mici compromisuri există peste tot.“ 

Pe termen lung, pericolele din domeniul mass-media sînt şi cele identificate în domeniul sănătăţii sau educaţiei. Deprofesionalizarea presei şi depopularea redacţiilor vor duce la pervertirea sistemului. „Oamenii care rămîn sînt dintre cei mai slab pregătiţi. Valoarea muncii jurnalistului nu mai este o valoare nici măcar pentru patron. Cînd un jurnalist ameninţă că îşi dă demisia dacă este obligat să scrie la comandă, replica general valabilă rămîne: pleacă, sînt alţi o sută care abia aşteaptă să-ţi ia locul. În clipa aceea, jurnalistul respectiv nu mai reprezintă nici o valoare, deşi probabil are o semnătură credibilă şi este unul dintre puţinii care realizează anchete formidabile, investigaţii corecte, dar care e degradat la nivelul unuia care poate fi înlocuit oricînd cu oricine.“ 

Ajungînd la profesionalism, sau mai bine zis la lipsa acestuia din breaslă, o întreb pe Ioana Avădani dacă CJI mai organizează cursuri pentru formarea jurnaliştilor. „Le-am face în continuare, cu drag, dacă ar mai veni jurnaliştii. Există însă cel puţin două motive pentru care jurnaliştii nu vin sau nu ar mai veni. Unul este cel de disponibilitate fizică. Există redacţii care funcţionează cu patru sau cinci oameni. Şi sînt redactori de bună-credinţă care îmi spun că, dacă trimit un om, rămîn descoperiţi pe un segment. Nu pot fi scoşi din redacţie. Al doilea motiv, iar aici vorbim din punctul de vedere al jurnalistului, este că el nu se mai simte încurajat să participe la aceste cursuri pentru că nu-i aduc nici un fel de avantaje. Nu e privit mai bine în redacţie, nu e apreciat mai mult, nici de colegi, nici de şefii de redacţie, nu cîştigă nici un ban în plus dacă scrie mai bine. Şi această devalorizare a capacităţii profesionale în redacţie este mai importantă decît lipsa de disponibilitate fizică.“ 

Iar sursa acestei autosuficienţe derivă dintr-un cerc vicios. „Resimţim încă efectele soluţiilor de contracarare a crizei economice. Au existat mai multe strategii, una dintre ele, foarte des întîlnită, fiind demiterea în masă şi păstrarea cîtorva jurnalişti care scriu fără să pună întrebări, de regulă aceştia fiind şi cei mai necalificaţi.“

Iar faptul că valoarea nu mai e recunoscută şi nici dorită nu e ceva nou. Nu mai contează cît de bun eşti, dacă nu eşti capabil să scrii ceva pentru supravieţuirea gazetei sau a postului mass-media unde eşti angajat. „Şi nu se face nimic pentru a rezolva această problemă, care a devenit ca o carie. Netratată, ea se adînceşte. Toţi jurnaliştii cu care am vorbit au identificat problemele economice ca fiind sursa tuturor relelor. De la lipsa banilor se trage tot. Ceea ce, în opinia mea, e doar parţial adevărat. Pentru că, oricît de gravă ar fi situaţia economică, deteriorarea standardelor profesionale nu poate fi justificată doar prin criza economică. Eşti silit la anumite compromisuri, le accepţi, nu le accepţi, este o altă discuţie. Dar tonul general, gramatica nu o dictează patronul.“ 

Despre această gramatică, la propriu, dar şi la figurat, un caz tipic: „În urmă cu cîţiva ani, într-un articol dintr-un ziar din Bacău, se vorbea despre doi copii care au fost molestaţi în timp ce erau în vizită la bunici. Se proteja, chipurile, identitatea copiilor, căci aşa scrie la cod, dar se dădeau informaţii despre satul bunicilor şi numele mamei. Este vorba aici despre o gîndire care nu e dusă pînă la capăt. Protejezi identitatea minorului, prin iniţiale, dar nu faci următorul pas logic, să te gîndeşti că identitatea înseamnă şi altceva.“ 

O presă sănătoasă dacă… 

Există însă şi soluţii identificate în raport. Una dintre ele se referă la ajutorul statului, un ajutor care există în alte ţări europene. Scutiri de TVA pentru plătitorul de reclamă sau eliminarea taxei de publicitate. Modificarea statutului drepturilor de autor. Problemele legate de distribuţie ar putea fi rezolvate parţial tot cu sprijinul autorităţilor. „În decembrie 2015, 15 publicaţii locale şi naţionale au solicitat prim-ministrului plafonarea, prin Ordin de Ministru sau Ordonanţă de Urgenţă, a comisioanelor maxime care pot fi percepute de Poşta Română pentru distribuirea abonamentelor la ziarele tipărite sau acordarea unei subvenţii pentru aceste instituţii, la nivel de abonament încheiat.“ 

Ajutorul venit din partea autorităţilor publice ar trebui dublat de controale care ar putea duce „la o curăţire a mediului, la scoaterea la suprafaţă a banilor negri din mass-media, la întărirea statutului jurnalistului şi la recîştigarea respectului faţă de profesia de jurnalist“.

Ar mai fi nevoie de modificarea legislaţiei care afectează funcţionarea mass-media, precum Codul Muncii, de clarificarea prevederilor din Codul Fiscal privind activităţile independente, de sindicalizarea conţinutului sau a infrastructurii. „Astfel, redacţiile locale ar reduce din costuri şi ar putea beneficia de conţinut de calitate la preţuri mult mai mici.“

De asemenea, ar trebui creat un fond care să finanţeze produse jurnalistice de calitate. „Jurnaliştii nemulţumiţi de situaţia din redacţii încearcă să facă jurnalism de calitate găsind surse alternative de finanţare: burse, granturi, apelează la

sau donaţii. Deşi eficiente pe moment, aceste soluţii nu asigură sustenabilitatea procesului jurnalistic pe termen lung. Profesionalizarea jurnaliştilor, formarea constantă şi de calitate sînt esenţiale pentru creşterea calităţii mass-media româneşti, un jurnalist profesionist sau profesionalizat fiind mult mai greu de manipulat. 

Nu în ultimul rînd, e nevoie de asocierea jurnaliştilor care să condamne derapajele profesionale şi, în acelaşi timp, să se lupte pentru crearea unui mediu respirabil în presă şi pentru protejarea libertăţii de exprimare.“ 

Şi, probabil, un discurs public care să pună pe tapet toate aceste probleme ar grăbi vindecarea unui sistem despre care nu trebuie să uităm că este a patra putere în stat.   

Acest text a fost realizat într-un program de parteneriat cu  Osservatorio Balcani e Caucaso  pentru Centrul European de Presă şi Libertatea Presei (ECPMF), cu sprijinul Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul acestui text aparţine exclusiv revistei  Dilema veche  şi nu se poate în nici un fel considera că el ar reflecta punctul de vedere al Uniunii Europene.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Iphone-ul care l-a băgat la închisoare pe Cherecheș. „Ți-ai vândut sufletul diavolului... Eu sunt ăla”
Una dintre probele principale ale acuzării în cazul lui Cătălin Cherecheș a fost seria de 47 de înregistrări audio realizate cu un Iphone S 5. Instanțele au analizat expertize și contra-expertize pentru a răspunde acuzațiilor primarului conform cărora înregistrările au fost trunchiate.
image
Dezvăluiri tulburătoare în cazul doctoriței de 31 de ani ucise în Franța. Cine este principalul suspect și ce spune logodnicul ei
Apar noi detalii în cazul Doinei Jurcă, tânăra doctoriță de 31 de ani din Galați, care a fost găsită înjunghiată într-un apartament din Franța. Logodnicul Doinei spune că principalul suspect este un francez, care ar fi fost reținut
image
Scenă de coșmar la Suceava. Un om de afaceri și-a ucis mama și apoi a început să strige cu o cruce în mână
O femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, a fost găsită moartă, cu numeroase urme de agresiune pe corp, în locuința fiului ei. Anchetatorii au descoperit o scenă de groază la fața locului

HIstoria.ro

image
Cine este și de unde vine Moş Nicolae?
În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată iar copiii care au fost cuminţi vor găsi în ghetuţe diverse cadouri.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.