Charleville şi marionetele lumii

Publicat în Dilema Veche nr. 607 din 1-7 octombrie 2015
Charleville şi marionetele lumii jpeg

Charleville-Mézières se află în inima pădurii din Ardeni care, cel puţin onomastic, evocă subtila comedie shakespeariană

ale cărei eroine se refugiază în acest spaţiu pur, opus celui compromis şi uman deteriorat de la curte. Tînăr fiind, această opoziţie o „teatraliza“ Liviu Ciulei în celebrul său spectacol din anii ’60 utilizînd, pe de o parte, machiajul pentru a desemna compromisurile curtezanilor disimulaţi şi, pe de alta, chipurile curate, inocente, ale celor care, ca Jacques melancolicul, se retrăseseră în pădurea mitică. Din această montare e născută marea şcoală de regie românească ce debuta atunci şi, în tren, spre pădurea Ardenilor, îmi rememoram imagini încă prezente şi totodată actori dispăruţi. Clody Bertola, Ileana Predescu, Liviu Ciulei, Dorin Dron, singur supravietu-ieşte Victor Rebengiuc… cît încă mai zăbovesc pe aici, îi port pe toţi cu mine, locurile mi-i evocau. Teatrul e un dublu al vieţii şi reuşitele scenice al căror martor am fost persistă asemeni evenimentelor biografice decisive: nimic nu le distinge!  

Dar Charleville-Mézières e şi oraşul lui Rimbaud. De aici a fugit adolescentul rebel sufocat de plictisul provincial, de mediocritatea unei vieţi insuportabile. Ele erau contrarii acestui geniu precoce, precursor al modernităţii. Casa memorială, pe care o vizitasem ultima dată, s-a redeschis de curînd. Revăd fotografii vechi, fragmente de manuscris, constat panica resimţită de poetul genial în oraşul „bacovian“: Rimbaud l-a făcut celebru pentru că l-a detestat şi l-a stigmatizat. Rimbaud, ca să uite totodată Charleville şi… Parisul, pe Verlaine şi literatura, a fugit în Etiopia, unde se convertise în om de afaceri cu un succes neconfirmat. Dar aici descopăr, uimit, o telegramă. Exilatul revenit la Marsilia dintr-o altă lume, ameninţat de o infecţie gravă ce reclama amputarea unui picior, emite acest S.O.S. laconic adresat mamei: „Viens me voir!“. „Vino să mă vezi“… întoarcerea fiului risipitor! Fiu bolnav. Rimbaud, în deşertul etiopian, nu-şi uitase nici mama, nu uitase nici de Charleville. Aventurierul făcea apel la originea, familială şi teritorială, pe care o abandonase. Confirmare a unei afecţiuni ce persistase în ciuda repulsiei pe care atît de orgolios o clamase. Dincolo de poet şi de neguţătorul care devenise, Rimbaud redevine fiul ce, disperat, solicita prezenţa mamei. Aceasta nu e atît mărturia unui învins, cît aceea a unei iubiri reînviate în ultima clipă. „Rosebud“ al acelui care, fără succes, a vrut să devină un Citizen Kane african, rămînînd doar un mare, unic, „poet blestemat“.  

Charleville e de asemeni, la fiecare doi ani, capitala mondială a marionetei, a cărei regină a fost îndelung Margareta Niculescu. Ea a reanimat Institutul Internaţional care, sub conducerea unui preşedinte din alte vremuri, Jacques Felix, risca să-şi piardă locul şi rolul în cetatea Ardenilor. La ea m-am gîndit aici, în oraşul care-i datorează notorietatea regăsită, dar care e oraşul ce a primit-o. Nu am văzut-o, căci şi ea s-a retras, dar o evocam ca pe o umbră prezentă ce plana deasupra acestor festivităţi. Charleville a adoptat festivalul, şi l-a însuşit şi îl iubeşte. În vitrinele tuturor magazinelor e expusă o marionetă, pe străzi, ca ciupercile printre arbori, se multiplică reprezentaţiile, pe pereţi sînt înscrise subtile efigii ale acestei arte frecvent desconsiderate, dar, aici, exaltată. Imperiul marionetei durează zece zile. El e totodată acela al copilăriei căci, oriunde, dincolo de spectacole, seduce uimirea infantilă, acei ochi deschişi spre miracolul scenei graţie marionetei. Iată germenul teatrului, mi-am spus. Sămînţa iubirii… va dura ea? – mă întreb. Prea puţin contează prognoza duratei, prezentul, clipa sînt, acum, decisive. Şi ele emoţionează.  

O revistă importantă, Art Press, consacră un număr special marionetelor şi, în calitate de amator, cei doi responsabili, Didier Plassard şi Carole Guidicelli, m-au solicitat. Textul meu e însoţit de imagini ale Mihaelei Marin, care mi-a fotografiat marionetele. Ele sînt vechi, venite din vremuri şi locuri îndepărtate. O prinţesă indoneziană, un rege sicilian, un Pantalone napolitan… toţi reuniţi pe o sofa ce pare a fi o scenă a lumii. Ele se disting de sculpturi, care, imobile şi perfecte, tridimensionale ca actorul, rămîn străine de scenă, de joc şi public. Marionetele – dimpotrivă, spectacolul e virtual înscris în „programul“ lor şi, chiar dacă nu-mi e necesar, posibilitatea lui mă seduce.  

„Marioneta, ca şi masca, e gata să joace“, îmi spune Erhardt Steiffel, celebrul sculptor de măşti al lui Ariane Mnouchkine. Marioneta, în apartamentul meu, o iubesc pentru că rămîne în stare de aşteptare… aşteptare a unui marionetist probabil care, o ştiu, nu va veni. Dar Barthes nu spunea el că „aşteptarea“ e condiţia celui care iubeşte? De aceea toate aceste marionete vraişte personifică speranţa unei manipulări şi totodată certitudinea absenţei sale. Le iubesc pentru că sînt orfane de scenă. Dar nu refractare ei.  

Marionetele mele, ca şi cele pe care le văd prin tîrguri orientale sau în magazine occidentale, se înscriu într-o tradiţie, ele sînt rezultatul unui travaliu artizanal ce reia modele deja constituite, ce respectă o memorie transmisă în timp. Ele sînt anonime. Şi Borges, ca şi Brâncuşi, o afirmă: marea artă e anonimă! Marionetele mele, ca toate marionetele balineze sau lioneze, se disting prin absenţa de subiectivitate şi înscrierea într-un ciclu imemorial. Ele nu sînt nici de aici, nici de acum şi, mai cu seamă, ele nu sînt semnate. Ele sînt moştenite, transmise, ataşate unei civilizaţii de altcîndva.  

Marionetiştii nenumăraţi care intervin la Charleville se dezic de această condiţie şi caută, obstinat, să inventeze marionete, să le înscrie în scenarii moderne şi să le acorde o identitate marcată de un proiect personal. Marionete fără posteritate, marionete individualizate. Cînd le privesc, disparate, groteşti şi recente, regret sacrificul memoriei în favoarea invenţiei, al trecutului în numele prezentului. Marionetele devin opera unor artişti care le concep pentru a realiza manifestări unice, subiective şi irepetabile.  

Teatrul occidental regretă că nu dispune, ca acela oriental, de o memorie a scenei şi de aceea încearcă să o recreeze imaginar. Teatrul de marionete, în schimb, moşteneşte o memorie de care încearcă să se elibereze, să o sabordeze, pentru a nu-i deveni prizonier şi a concepe accesorii noi. Acasă am o marionetă a lui Anatoli Vasiliev, ea zace într-un colţ… nu o iubesc, căci e prea explicit legată de un spectacol şi de un artist. Eu prefer să-mi construiesc un teatru personal pornind de la marionete vechi ce evocă spectacole dispărute fără a cenzura invenţia altora noi, inedite. Nu atît realizarea lor contează, cît posibilitatea acestei reanimări. Seara, epuizat de teatru, le privesc şi mă consolez cu reprezentaţii mintale pe care mi le construiesc, căci ele sînt pentru mine echivalentul cărţilor suficiente lui Musset, partizan al „teatrului într-un fotoliu“. 

La Charleville se reunesc marionetele lumii, vii, surprinzătoare, marionete de azi care nu exclud însă nostalgia marionetelor vechi pe care le iubesc ca pe textele acestui „muzeu imaginar“ care e marele repertoriu al scenei europene.  

Parisul personal. Casa cu daruri

Foto: M. Marin

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

Adevarul.ro

image
Bătaie generală la Untold, în faţa scenei la concertul lui David Guetta VIDEO
În cea de-a treia zi a Festivalului Untold, când au fost prezente peste 95.000 de persoane din peste 100 de ţări ale lumii, a izbucnit o bătaie între mai mulţi tineri, în timpul concertului lui David Guetta. Filmarea a devenit virală pe Internet.
image
Pericolul frumos „ambalat“ care îi transformă pe tineri în victime. „Inima lor ajunge ca la 80-90 de ani“
Vârsta pacienţilor la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele foarte populare printre tineri, consumate de la vârste mici, duc la un astfel de deznodământ.
image
Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO
Oficialii francezi încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena, cu o injecţie cu vitamine pentru a-i stimula apetitul. Observatorii ştiinţifici spun că balena pare să fie vizibil subnutrită, iar salvatorii speră totuşi să o ajute să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare.

HIstoria.ro

image
„Răceala diplomatică” dintre Bulgaria și România
Per ansamblu, climatul diplomatic de la sfârșit de secol XIX poate fi definit ca fiind „destins”. O dovadă o constituie și vizita lui Carol I, însoțit de fruntașul liberal D. A. Sturdza (un adept al Triplei Alianțe), la Sankt Petersburg, în iulie 1898, unde s-a bucurat de o foarte bună primire.
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.
image
Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri.