Despre vin – căpşunică, buzisme, „de buturugă“

Publicat în Dilema Veche nr. 608 din 8-14 octombrie 2015
Duplicitate și nuanțe jpeg

În familia mea, s-a băut vin dintotdeauna, mai puţin în partea ardelenească a ei, unde mesele (uneori chiar şi micul dejun) începeau mai mereu cu o „doză“ de pălincă. Însă în casa de la Bucureşti îmi amintesc, încă din copilărie, sticla de vin pe masă – vinul de Alimentara de pe vremea lui Ceauşescu, apoi diferite vinuri postdecembriste, unele de import. De la tatăl meu am moştenit plăcerea de a alege vinuri, de a citi etichete, de aceea îmi petrec uneori şi cîte o jumătate de oră, prin supermarket-uri, la raioanele respective. Cînd descoperim separat cîte un vin obscur care ne place, ne sunăm ca să ne vindem ponturi: „Vezi la Kaufland, ăla cu frunza pe etichetă… da, e minunat!“ sau „Vezi că la Obor s-a deschis un chioşc cu Pelin de Urlaţi… direct de la producător!“. Nu sîntem nişte profesionişti, însă avem încredere în gusturile proprii îndelung exersate şi putem să spunem că ne pricepem. 

Curiozitatea mea faţă de vin m-a împins, pe la 20 de ani, să vizitez împreună cu un prieten podgoria de la Murfatlar, unde voiam să pretindem că sîntem reporteri la o revistă studenţească pentru a obţine o licoare mai de soi. Am mers cu trenul personal pînă în comuna Basarabi, era un început de octombrie cu un soare incredibil de toamnă, cu raze care parcă picurau ca ultimii stropi aurii de vin de pe fundul paharului. Am intrat în podgorie ca-n brînză: spre surprinderea noastră, nu era păzită de nimeni. În faţa noastră se întindeau cîmpuri şi dealuri de vie, ca o mare liniştită, fără valuri, doar frunzele de viţă ce începuseră să se îngălbenească foşneau uşor în bătaia vîntului. Strugurii din care se fac vinurile cu menţiunea CT nu fuseseră culeşi încă, începuseră să se stafidească pe ciorchine, ne-am aplecat să luăm cîteva boabe, erau dulci ca mierea. Locul avea ceva magic, ne simţeam extatici şi uşor ameţiţi, ni se făcuse somn, aşa că, după vreo doi kilometri de mers prin vie, ne-am întins pe o movilă de pămînt şi am aţipit. Cînd ne-am trezit, ne-am dat seama că dormiserăm pe un morman de boască – de acolo venea damful care aproape că ne îmbătase şi ne închisese ochii. Ne-am dat seama şi că era sîmbătă, aşa că n-avea nici un rost să ne dăm drept mari reporteri, n-aveam să găsim pe nimeni la podgorie şi nu vom avea acces la vinul de viţă nobilă pe care îl visam. Aşa că ne-am întors în sat, cu gîndul de a cumpăra totuşi nişte vin de la ţărani, mici producători locali care trăiesc de pe urma podgoriei, căci via se întinde unde vrea ea, nu-i e greu să treacă de gardul de la Murfatlar. Şi iată-ne în gara de la Barasabi, cu un pet de doi litri de vin roşu „de buturugă“, un adevărat „sculău“, cum îl asigurase producătorul, cu un nas la fel de roşu ca vinul, pe prietenul meu, făcîndu-i cu ochiul. Începem să-l degustăm pe banca din gară în timp ce aşteptăm trenul spre Cernavodă: cam aspru, cam acruţ, ca orice vin de ţară, însă după ce treci de primele guri, începi parcă să-i simţi mai bine buchetul şi îţi dă o pileală plăcută. Tocmai acea pileală ne-a făcut să ne răzgîndim în ultima clipă – nu ne-am mai întors la Bucureşti, am luat trenul în direcţie opusă şi ne-am pomenit euforici la Constanţa, apoi la malul mării din Costineşti. A fost una dintre cele mai frumoase excursii din perioada mea hippie, de adolescenţă tîrzie. 

Revenind la vinurile descoperite împreună cu tatăl meu, tot el a inventat termenul de „buzism“. Domnul Buză, domnul care ne-a vîndut o casă pe lîngă Foişorul de Foc, producea puţin, 20-30 de litri pe an, din bolta de viţă din curte. Un vin alb de masă, nimic spectaculos cu el. După ce ne-am mutat, am găsit în pod cîteva sticle dosite şi pline de praf, cred că aveau mai bine de cinci ani, domnul Buză uitase de ele. Şi, desigur, tatăl meu a deschis una. Culoarea vinului se schimbase, era un chihlimbar roşiatic, ca un aur lichid, probabil că intrase aer pe la dop şi vinul se oxidase. Şi gustul se „alterase“ şi nu se compara cu nimic: îşi pierduse din aciditate, devenise mai catifelat, avea parfumul mierii, dulceaţa stafidelor. Tatăl meu a spus încîntat: „Ăsta nu e vin, e buzism!“. De atunci, de fiecare dată cînd găsesc întîmplător pe rafturile magazinelor astfel de vinuri „greşite“ (îmi dau seama după culoarea diferită), iau cîteva sticle de „buzism“ şi mă bucur ca un copil care tocmai a dezgropat o comoară. 

Însă, în general, nu mă împac bine cu vinurile „de curte“, bio, fără sulfiţi, despre care toţi cei care le produc te asigură plini de mîndrie: „E cel mai natural, nu te doare capul!“. Cele mai multe sînt nişte poşirci – e adevărat, naturale –, însă eu am convingerea că nu toate boabele de strugure pot deveni vin. E vorba de soiuri, de pricepere şi de multe altele, de aceea am încredere în vinurile cu etichetă pe ele. În plus, de mai multe ori căpşunicile astea aparent inofensive mi-au provocat experienţe traumatizante. Par „băubile“, mai ales în varianta şpriţ, bei cîteva pahare, nu amesteci cu nimic şi a doua zi eşti praf. Nu te doare capul, dar abia te poţi ridica din pat, e o mahmureală otrăvită. Casa în care m-am mutat acum are în dotare o boltă de viţă generoasă, chiar în acest moment mă uit pe geam la strugurii care s-au copt, însă nu-mi inspiră nici un vin, pentru mine sînt doar de decor. Însă de-abia aştept Crăciunul, ca să-l reîntîlnim pe domnul Mirghiş – producător şi fost coleg de-al tatălui meu, care ne aduce vinul lui de Focşani. L-am botezat „Mirghiş Wine“ şi în fiecare an avem surpriza că e un alt vin, totul depinde de vreme, de ploaie, de arşiţă. Uneori e prea dulce, alteori e prea slab. Însă gustul rămîne bun, se simte că e un vin „muncit“, făcut cu dragoste.  

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Motanul-vedetă de pe Muntele Ceahlău. Portocală cutreieră cabanele la 2.000 metri altitudine. „E mai tare decât caprele negre“ FOTO
Portocală, un motan botezat de turiști cu acest nume după culoarea blănii, pare că-i la el acasă pe Muntele Ceahlău, fiind întâlnit prin preajma cabanelor.
image
Pacostea care a terorizat Parisul și New York-ul „se mută” la București. „A fost un chin până au scăpat de ele”
Piața imobiliară dă semne de declin în București și în marile orașe ale țării. Pe lângă prețurile imense și problemele cauzate de lipsa finanțării bancare, cei care vor să-și cumpere un apartament riscă să se confrunte și cu o nouă problemă, greu de imaginat până de curând
image
Hagi „fierbe“: Ianis, amenințat cu excluderea de la Euro 2024! Declarațiile care nasc o situație explozivă
Selecționerul Edward Iordănescu e „mut“ după calificarea la Campionatul European. În schimb, tatăl său tocmai l-a băgat într-o situație delicată, nominalizând jucătorii care n-ar merita să fie la turneul final, date fiind situațiile lor actuale la echipele de club.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.