Cu bicicleta la Troia – sau Mica Iliadă pe două roţi

Publicat în Dilema Veche nr. 608 din 8-14 octombrie 2015
Cu bicicleta la Troia – sau Mica Iliadă pe două roţi jpeg

(partea întîi)

Copleşiţi de nebunia lumii, unii oameni încearcă să o şocheze, să o răstoarne, să o schimbe cu orice preţ. Alţii încearcă doar să o privească din alt unghi. Să se ridice, măcar pentru o clipă, deasupra ei, pentru a o putea reevalua şi, eventual, pentru a se reinventa ei înşişi. Dar pentru asta nu e nevoie neapărat să te urci în avion. Uneori şaua de la bicicletă e de ajuns. 

Aşa cum probabil li se întîmplă multora dintre cei care s-au lăsat fermecaţi de geniul lui Homer, am trăit pînă tîrziu cu prejudecata că Troia este o destinaţie fantastică, pierdută undeva în timp şi spaţiu, inaccesibilă pentru muritori, mai ales pentru cei din zilele noastre. Dar privind harta, într-o noapte de iarnă, cînd bicicliştii cu dor de ducă nu pot decît visa, am constatat că, măsurată în linie dreaptă, distanţa dintre Bucureşti şi Çanakkale (oraşul turc pe raza căruia se află ruinele) e aproximativ egală cu cea pînă la Sighetu Marmaţiei. Sigur, distanţa nu era deloc o glumă pentru mine, care trecusem binişor de 40 de ani şi care nu făcusem niciodată ciclism de performanţă, dar, în anii precedenţi, redescoperisem bicicleta şi chiar îmi luasem un oarecare avînt, „evoluînd“ treptat de la plimbări în parc, mers la serviciu, la cumpărături, apoi la Snagov şi alte lacuri din împrejurimile Capitalei pînă la mici expediţii de cîteva zile. Şi toate astea fără să mă confrunt cu dificultăţi majore, în afară poate de parfumul năucitor al cîmpurilor înverzite, al mării sau de aerul tare al înălţimilor. Aşadar, fără altă introducere, „Cîntă, zeiţă, mînia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul!“. 

Drumul spre Troia trece prin Lehliu 

Am plecat într-o dimineaţă de august la ora 6,05, din faţa blocului unde locuiesc în Bucureşti, cu un bagaj minim şi cu 300 de euro în buzunar. Vremea era perfectă, aerul proaspăt, pentru că în timpul nopţii, după o lungă perioadă de caniculă, se dezlănţuise un adevărat potop. Aleea era acoperită cu crengi smulse de furtună, asfaltul nu se uscase, iar norii acopereau încă cerul, ceea ce-mi dădea speranţe că voi scăpa de caniculă. „Dar n-a fost, n-a fost aşa…“,vorba poetului. 

Am luat-o pe drumul vechi, prin Lehliu, paralel cu autostrada, care este şi cel mai scurt, cu intenţia ca, dacă vremea mă va ajuta, să ajung la Constanţa chiar în prima zi. Totul a mers perfect, am trecut de Lehliu, am făcut un scurt popas la Drajna, unde am mîncat o ciorbă de perişoare cu un gust divin, am trecut de Feteşti şi am ajuns, inevitabil, la intrarea pe autostradă. Imediat după ce am trecut de gherete, mă aştepta curios un poliţist, care mi-a făcut semn să trag pe dreapta:

– Ştiţi că nu aveţi voie pe autostradă?
– Da, dar nu am pe unde să o iau…
– Nu mă interesează, ocoliţi prin Ţăndărei!

Adică un ocol imens. Parlamentări, insistenţe, rugăminţi, glumiţe. Pînă la urmă s-a îndurat de mine, ameninţîndu-mă că, dacă mă mai prinde pe autostradă, îmi confiscă ventilele de la bicicletă.

„Da’ tu de ce n-ai maşină?“ 

La Poarta Albă, aproape sufocat de caniculă, m-am oprit în curtea unor localnici primitori, unde m-am răcorit din plin la cişmea. Femeia, cînd a auzit că vin de la Bucureşti, şi-a făcut cruce, dar prichindelul ei de vreo 5 ani, care se zgîia la mine scobindu-se în nas, m-a întrebat cu candoare: „Da’ tu de ce n-ai maşină?“. „Păi, cu bicicleta e mai mişto“, a fost primul răspuns care mi-a venit în minte. A fost foarte plăcut surprins, şi-a scos degetul din nas şi mi-a arătat, cu multă seriozitate, că şi el are bicicletă. Am discutat minute bune despre tot felul de detalii tehnice şi despre experienţele lui pe două roţi, după care ne-am despărţit, ca nişte adevăraţi colegi de breaslă. M-a urmărit mult timp cu privirea de-a lungul şoselei. 

După cîteva ore eram deja la douăzeci de kilometri de Constanţa. Am oprit la marginea drumului, unde am cumpărat nişte piersici de la o bătrînică simpatică. După ce m-a descusut şi s-a minunat şi ea că vin tocmai de la Bucureşti, m-a privit lung şi mi-a spus: „Vino încoa’, maică, să-ţi torn nişte apă să te speli pe faţă, că parcă ai fi un miner“. (Tocmai îmi scosesem ochelarii şi pesemne că arătam chiar ca la ieşirea din şut.)

La 18,10 intram deja în Constanţa şi, în ciuda traficului, în timp ce mă apropiam de mare, simţeam cum se schimbă mirosul aerului. Briza! La 18,34 eram pe faleza de la Cazino. Era prima oară în viaţă cînd reuşeam să ajung la mare într-o singură zi. 

Năuciţi de caniculă 

A doua zi l-am recuperat din Vama Veche pe Andrei, un prieten care-şi exprimase încă din Bucureşti dorinţa de a veni cu mine la Troia, şi am trecut împreună graniţa în Bulgaria. La Balcic, năuciţi din nou de caniculă, ne-am hidratat abundent, am înotat mult şi am mîncat puţin. După-amiază am pornit-o spre Albena. Din fericire, bulgarii au construit în ultimii ani un dig circulabil de-a lungul coastei între Balcic şi Albena, care scurtează enorm drumul, pentru că şoseaua principală e plină de urcuşuri şi serpentine. Am ajuns la Varna pe lumină, dar pînă să găsim un loc de dormit, s-a lăsat întunericul. Tot bîjbîind, am ajuns în cele din urmă la o plajă de la marginea oraşului, într-o comunitate de pescari, care locuiau în nişte barăci improvizate şi care ne-au invitat să ne instalăm corturile chiar acolo, printre bărcile lor trase la mal. Tocmai sărbătoreau ziua unui confrate şi ne-au invitat şi pe noi la petrecerea cu dans şi artificii de pe plajă. 

Prin păduri uitate de lume 

Ziua următoare a fost şi cea mai dificilă din întreaga expediţie. La propunerea lui Andrei, care, îngrijorat din pricina traficului, a insistat să evităm drumul european, am luat-o pe nişte drumuri secundare, foarte proaste, care urmau aproximativ traseul Zvezda – Benkowski – Kitka – Sadovo – Dolni Chiflik – Solnik – Dyulino – Gyulyovtsa – Tunkovo – Aheloi. A fost un adevărat infern. Aproape tot timpul am urcat, înaintînd foarte greu, printre gropi, noroi şi pietre. Peste toate astea, din pădurile din jur răsăreau ca prin minune roiuri de musculiţe minuscule care ni se vîrau în ochi, în gură şi în urechi. Inevitabil, am şi înghiţit cîteva. Roiurile se ţineau, la propriu, de capul nostru, astfel încît, privindu-l pe Andrei pedalînd serios şi încordat, am izbucnit în rîs: arăta ca un cosmonaut. Nu ciupeau, nici nu înţepau, dar a fost efectiv o probă de foc să pedalăm aşa mai bine de douăzeci de kilometri. Partea bună a fost că cea mai mare parte a drumului trecea prin păduri şi am avut la dispoziţie cantităţi neaşteptate de mure coapte şi dulci.

Am avansat atît de greu, încît în ziua aceea am ratat ţinta, care era Burgas, şi am oprit cu vreo 15 kilometri înainte de acest oraş, mult după ce se întunecase de-a binelea, într-un camping la Aheloi. Nici acum nu-mi dau seama cum am reuşit să instalez cortul şi chiar să fac un duş (pentru că, da, campingul dispunea şi de aşa ceva, chiar cu cabină închisă şi în stare bună). 

Din păcate, a doua zi dimineaţa Andrei şi-a strîns bagajele şi s-a întors cu un autobuz în ţară. Mi-a spus că experienţa din seara precedentă, cînd, pe ultima parte a drumului, a trebuit să mergem aproape o oră pe întuneric şi într-un trafic supraaglomerat, fusese prea mult pentru el. Pe mine însă mă epuizase traseul infernal de pe dealuri, aşa că tot restul zilei nu m-am atins de bicicletă. Odihnă totală. 

„Zbor deasupra unui cuib de cuci“ 

În ziua care a urmat, m-am despărţit de litoralul Mării Negre, ocolind Burgasul şi îndreptîndu-mă spre punctul de frontieră cu Turcia de la Malko Tîrnovo, pe un drum practic necirculat. Imediat după Burgas, pentru cîteva minute am fost urmărit şi apoi depăşit, foarte încet, de două maşini negre Opel Astra, model vechi, pline cu cîte cinci indivizi suspecţi care mă priveau cu interes. La un moment dat au tras pe dreapta, lăsîndu-mă să-i depăşesc. Şi-or fi zis că nu au ce alege din mine, căci nu arătam defel ca unul plin de bani sau valori, şi nici bicicleta nu era cine ştie ce: un DHS romånesc pe care dădusem doar 400 de lei. După emoţiile astea, mi-am dat seama că mă aflu pe un drum splendid, care şerpuieşte printre dealuri împădurite pe zeci şi zeci de kilometri, în care nu vezi nici o casă. Senzaţia e de început de lume. Atîta doar că nu prea există surse de apă. Aveam, totuşi, cîteva mere la mine şi, în plus, am cumpărat de la o ţărancă de la marginea drumului un pepene verde de patru kilograme, pe care l-am mîncat pe loc. 

La Malko Tîrnovo, un orăşel minuscul, cu aer părăsit, constat că nu prea am unde să mă cazez, în afară de un fel de spital – o construcţie tipic comunistă, cu şase etaje, din care (aflu de la infirmiera de la recepţie) primele patru sînt destinate saloanelor pentru bolnavi, iar ultimele două sînt amenajate drept camere de hotel. Pe culoare, nici ţipenie. Atmosferă de

senzaţie care ulterior mi-a fost întărită de duşul din baia camerei, cel mai înalt duş pe care l-am văzut în viaţa mea, făcut special parcă pentru indianul din celebrul film. Mai tîrziu ies la plimbare şi descopăr o terasă, unde o cunosc pe Eileen, o americancă de vreo 25 de ani, venită la capătul ăsta de lume într-un soi de misiune umanitară organizată de guvernul american. Eileen discută volubil cu un grup de studenţi bulgari. Este şi profesoară, dar oferă şi un soi de consultanţă pentru investiţii, iar între timp le mai suplineşte din cînd în cînd pe chelneriţele de la terasă. Vorbeşte fluent bulgăreşte. De altfel, fără ajutorul ei, nu aş fi înţeles nimic din meniu. Vorbim mult despre Europa de Est şi despre politica americană în regiune. Radiază un patriotism tipic american, implicată 100% în tot ce face. 

La intrarea în Turcia… 

…prima surpriză e drumul: două benzi pe sens, asfalt perfect, o adevărată autostradă. Drum preponderent în coborîre, dar şi cîteva căţărări severe. Oprit la un popas, văd apropiindu-se de departe, de undeva din spate, doi biciclişti cu bagaje enorme. Sînt doi studenţi germani, Frida şi Hans. Vin de la Belgrad şi merg fără o ţintă precisă. Au plecat pur şi simplu să descopere lumea. Ea cară pe portbagaj un bidon de cinci litri plin cu apă. Îi explic că nu merită, că îi îngreunează mult pedalatul, îi arăt bidonul meu gol (o sticlă de Fanta) şi îi spun că îl umplu ori de cîte ori am nevoie prin satele din drum. Nu e convinsă şi e chiar foarte mirată că nu car apă cu mine. Se oferă să-mi umple bidonul, ceea ce accept cu plăcere, mai mult de dragul de a-i mai uşura povara decît de sete. Sînt foarte tăcuţi şi par că ar vrea să rămînă singuri. Ne despărţim la următorul popas. 

Prima impresie în Kirklareli ţi-o lasă oamenii. Parcă sînt cu toţii suflaţi cu un praf cenuşiu. Casele de schimb sînt închise (e duminică), aşa că schimb nişte bani la un vînzător de ziare care, foarte corect, îmi arată cursul de schimb într-un ziar: 1,93 lire pentru un euro. Exact ca leva. După ce mă cazez într-un motel ieftin, mă încumet să ies în oraş, deşi aerul e fierbinte. În toate oraşele turceşti prin care aveam să trec am remarcat obiceiul locuitorilor de a sta la taclale, pe scaune aduse de acasă, la colţul străzii, fără nici o masă sau ceva de băut în faţă. Ca într-o sală de aşteptare în aer liber. Izbucnite de nicăieri, strigătele muezinilor mă încremenesc şi mă fac să caut cu ochii minţii lumile din

Încerc să intru într-o moschee, chiar mă descalţ şi intru în hol, dar rugăciunea începuse şi nu mai am voie să intru. Nu prea sînt restaurante propriu-zise nicăieri, doar aşa-numitele „Salonu“ – un fel de bucătării cu vedere la stradă, în care sînt înghesuite mai multe mese cu scaune, totdeauna înăuntru, niciodată cu terasă. Totul se găteşte sub ochii clienţilor. E o atmosferă intimă, plăcută, dar oamenii par în general trişti şi refractari, probabil copleşiţi de căldură (40-41° C la umbră nu e ceva obişnuit nici pentru ei). Intru într-un astfel de „salonu“ şi descopăr extraordinara „Pide“, un fel de pizza turcească, cu un aluat puţin crocant şi acoperită din belşug cu tot soiul de sosuri de legume, ou, caşcaval şi carne de oaie, care mi-a mers direct la suflet. Beau şi un foarte bun ceai turcesc din păhărele mici, ca de coniac.  

(continuarea în numărul următor)

Şerban Georgescu este jurnalist freelancer. 

alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa jpg
Alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa?
Există obiecte pe care avem impresia că le cunoaștem înainte de a le fi atins vreodată. Le recunoaștem forma, le anticipăm greutatea, le atribuim o istorie și, uneori, chiar o personalitate.
imagine principala jpg
Dilema pariurilor sportive - noroc sau cunoaștere?
Cât de mult putem anticipa un rezultat sportiv și unde începe, de fapt, hazardul?
poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.

Parteneri

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, închis temporar
Începând din data de 17 noiembrie 2026, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare își închide temporar porțile pentru vizitare, ca urmare a demarării amplului proces de reabilitare, inițiat de Consiliul Județean Maramureș.
autobuz tursib ix8t jpg
Adolescentă de 17 ani, agresată sexual într-un autobuz din București. Un călător a intervenit să o salveze
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a agresat sexual o adolescentă de 17 ani într-un autobuz din Capitală. Acesta fusese reținut inițial pentru 24 de ore, după ce a fost identificat și dus la audieri.
jessica45 santa monica 2521287 jpg
Clipe de coșmar pentru o fetiță de 11 ani, într-o roată panoramică din Marea Britanie. S-a ales cu părul smuls, după ce a rămas blocat în instalație
O fetiță de 11 ani a rămas cu o porțiune mare de chelie după o plimbare cu roata panoramică. Cum s-a produs incidentul
robert pattinson james bond instagram jpg
Robert Pattinson, noul James Bond. Cum au reacționat vedetele de la Hollywood după marele anunț: „Bine ai venit în mai exclusivist club”
După cinci ani de speculații și zvonuri, misterul legat de viitorul agent 007 a fost în sfârșit elucidat. Robert Pattinson a fost confirmat oficial drept noul James Bond, urmând să îi succeadă lui Daniel Craig, actorul care a interpretat celebrul personaj în cinci producții.
cetatean irlandez a avariat un avion militar american
A distrus cu un topor un avion militar american de 60 de milioane de dolari
Un cetățean irlandez în vârstă de 48 de ani este acuzat de autoritățile americane că a provocat distrugeri în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari unui avion militar american, după ce ar fi pătruns pe pista aeroportului Shannon din Irlanda.
John Travolta și Kelly Preston  foto   Profimedia jpg
John Travolta își caută iubită! La șase ani de la moartea soției, actorul e pregătit să-și refacă viața sentimentală
După șase ani marcați de suferință și de responsabilitatea de a-și crește singur copiii, John Travolta pare pregătit să facă un nou pas în viața personală.
Simpozionul „Cultură și societate în vremea Monarhiei”, ediția a V-a
Simpozionul „Cultură și societate în vremea Monarhiei”, ediția a V-a, la Muzeul Național de Artă al României
Muzeul Național de Artă al României organizează Simpozionul „Cultură și societate în vremea Monarhiei”, ediția a V-a, în ziua de joi, 19 noiembrie 2026, între orele 9.00 -18.00. Ediția din acest an este dedicată aniversării a 160 de ani de la fondarea Monarhiei în România.
banner vedete saorma jpg
Vedetele, prinse la înfulecat! Prodanca și gașca ei au dat iama în shaorma!
Anamaria Prodan, Elisabeta Lipă și Roxana Ciuhulescu, surprinse în ipostaze incredibile la un eveniment monden.
mostenire casa jpg
Poate o chitanță de mână să transfere proprietatea asupra unei case? Ce a decis Tribunalul Mehedinți
O femeie a plătit 5.000 de lei pentru un teren cu o casă și o anexă, în baza unei simple chitanțe, în anul 2020.