Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 609 din 15-21 octombrie 2015
Cu ochii n 3,14 jpeg

ÎN AŞTEPTAREA UNUI NIMENI, ECHIPA DE ORZ ŞI HAMEI

DE PE TERRA

A FOST ÎNVINSĂ DE HARALAMBIE

● Am fost invitată la o nuntă, în Bucureşti. Cum în afară de mireasă nu cunoşteam pe nimeni, am plusat: m-am îmbrăcat la cununia religioasă în gridană (cu crătinţă de Grid şi căiţă). Reacţii (arhaism pentru feedback): „De unde ştiţi româneşte? Cum de vorbiţi aşa bine româneşte? Eu credeam că sînteţi olandeză.“ Aceeaşi întrebare, altfel formulată, mi-a fost adresată de încă vreo şapte-opt persoane cu care am dat mîna. Ieşind din perimetrul bisericii, în aşteptarea unui taxi, mă abordează un domn, în jur de 60: „Doamnă, ce frumoasă sînteţi, numai străbunica mea se mai îmbrăca aşa.“ E adevărat că straiele mele au ceva vechime, dar parcă… Oricum, de aici încolo aşa voi populariza portul strămoşesc, în România, de cîte ori voi avea ocazia, nu numai de Ziua internaţională (după alţii universală) a iei. 24 iunie. De Sînziene, adică. (R. M.)

● O postare amuzantă pe pagina de Facebook a lui Jeremy Trevathan, editor la grupul editorial britanic Pan Macmillan: „Prin prezenta îmi dau acordul ca Poliţia, NASA, FBI şi CIA, MI5 şi MI6, Swiss Guard, Priory of Scion, locuitorii Pămîntului din Mijloc, agenţii Mulder şi Scully, Darth Vader, Mad Hatter, S.H.I.E.L.D., The Avengers, The Illuminati, The Men in Black, X-Men, Ghost Busters, Justice League, Gandalf şi Dumbledore, Moş Crăciun, Iepuraşul de Paşte, Marele Dovleac, Monstrul Spaghetelor Zburătoare, Zîna Măseluţă, Bill & Ben şi Weed şi toţi membrii Aqua Teen Hunger Force, Black Sabbath, Voltron, The Groovy Ghoulies, The Thunder Cats, Dr. Who, Scooby Doo, James Garner, Angela Landsbury, World Wrestling Federation, EPA, Magnum P.I., He-Man, Jay şi Silent Bob, Cheech & Chong, Neo, Blade şi The Boondock Saints să-mi urmărească minunatele postări. Sînt conştient de faptul că dreptul meu la intimitate s-a sfîrşit din momentul în care mi-am făcut cont pe Facebook şi ştiu că tot ce postez poate fi (şi, de obicei) şi este copiat, tagguit, dat mai departe şi repostat tocmai pentru că sînt ATÎT de interesant. Dacă nu vreau ca nimeni să afle ceva anume, atunci nu postez“. (M. C.)

● Echipa de dezbateri academice a Universităţii Harvard a fost învinsă de o echipă de deţinuţi de la închisoarea Eastern Correctional Facility din New York (am citit pe hotnews.ro). Deţinuţii au avut de apărat afirmaţia că şcolilor publice n-ar trebui să li se permită să respingă elevi ai căror părinţi au intrat ilegal în SUA şi au găsit argumente la care studenţii de la Harvard n-au avut replică. După dezbatere, echipa de la Harvard a scris pe Facebook: „Sînt puţine echipe în faţa cărora sîntem mîndri să fi pierdut o dezbatere, iar echipa fenomenal de inteligentă şi elocventă cu care ne-am confruntat în acest week-end este una dintre ele“. (M. V.)

● Din clipa în care NASA a anunţat că există dovezi certe că pe Marte se găseşte apă în stare lichidă am şi început să-mi fac griji cu privire la utilizarea ei comercială. Atunci cînd tehnologia o va permite, probabil că vreo mare firmă de cosmetice va produce, din apă marţiană, cea mai performantă cremă antirid din sistemul nostru solar; sau, poate, un producător de bere va amesteca apa de pe Marte cu orz şi hamei de pe Terra pentru a oferi publicului băutor cea mai fină bere din galaxie; sau, cine ştie, vreun distribuitor de apă plată va hotărî să comercializeze H2O în formă pură, apa cea mai nepoluată, cea mai potabilă, cea mai pură, cea mai apă. Nu-i aşa că începe deja să pută? (M. M.)

● La începutul lunii octombrie, „doi preoţi români au furat moaştele unui sfînt din Grecia. Pelerinii au plecat cu mîna stîngă a Sfîntului Haralambie“. Justiţia divină a acţionat rapid: hoţii au fost prinşi într-o jumătate de oră, iar Haralambie şi-a primit mîna înapoi. (L. V.)

UN TIP MODERN

ŞTIE SĂ SE EXPRIME NETED

ŞI ÎŞI ALEGE DIRECT SUMA

● În New York Times puteţi citi o listă cu 27 de semne care vă permit să identificaţi un bărbat modern. Le-am ales pe cele mai simpatice, lista întreagă o puteţi citi pe nytimes.com: un tip modern nu va pierde zece minute să caute cel mai bun loc de parcare, ci găsește unul rezonabil și parchează acolo (sau îşi ia o bicicletă părerea mea); un tip modern nu cumpără decît Coca-Cola normală şi îşi asumă această alegere; un tip modern ştie să se exprime şi îşi găsește cuvintele potrivite; un tip modern îi cumpără iubitei sale flori pentru a o surprinde şi nu pentru a-şi cere iertare; un tip modern are toate filmele lui Michael Mann pe Blu-ray; un tip modern nu rse focusează pe cîtă baterie mai are – dacă iPhone-ul s-a descărcat, asta e situaţia. (A. M. S.)

● Azi de dimineaţă primesc un e-mail de la un anume „Neted şi mătăsos“, cu subiectul: „La început mi-era ruşine, acum nu-şi mai ia mîinile de pe mine şi îmi place la nebunie“. L-am şters îngrozit, înainte să se suie pe mine. (M. P.)

● De cînd nu se mai ridică maşinile parcate ilegal, sînt semne că arterele Bucureştiului se vor bloca şi mai rău decît pînă acum. Soluţia ar fi, bineînţeles, amendarea celor care-şi lasă automobilele aiurea. Nu se prea întîmplă asta. Procedeul ridicărilor, brutal cum era, constituia o mare afacere pentru unii. Se vede însă treaba că aplicarea unor amenzi pentru maşini fără şofer (diferite de cele pentru contravenţiile din trafic, cînd poliţistul are contact direct cu omul de la volan) nu e o afacere decît pentru buget. Cu alte cuvinte, nu e nimeni interesat direct (nu iese nimic), motiv pentru care sistemul nu funcţionează. Din logica locală. (A. M.)

● „Mi-a trecut pe la ureche că s-ar găsi în colecţia unui miliardar american o marcă cap de zimbru de 27 de parale cum n-ar fi altul. Cred că e o legendă…“ e o replică din nuvela lui Vasile Voiculescu dramatizată de Lucian Pintilie sub titlul Tertium Non Datur. Ei bine, timbrul Cap de Bour de 27 de parale din prima emisie a fost adjudecat săptămîna trecută, în cadrul Licitaţiei „România Iluministă – de la Brâncoveanu la Cuza“, pentru suma de 26.000 de euro, devenind, astfel, cel mai valoros timbru vîndut vreodată în România într-o licitaţie. (M. C.)

ÎN GENERAL, PERSOANELE SERIOASE MÎNGÎIE DEMN

● Fragment dintr-un interviu grozav luat Mariei Grapini de Iulia Marin de la pressone.ro: „Reporter: Deci, nu aţi vrut în Parlamentul European. Maria Grapini: Nu am vrut. Eu, în general, merg pe proiecte serioase“. (L. V.)

● A apărut un nou studiu: persoanele care nu beau pot muri mai devreme decît cele care le au cu alcoolul. Aştept cu nerăbdare şi studiile care să confirme că fumatul este, de fapt, sănătos, iar junk-food-ul este ideal pentru siluetă. (S. G.)

● Un actor s-a deghizat în Adolf Hitler şi s-a plimbat prin Germania timp de patru săptămîni pentru un film care va avea premiera curînd – Look Who’s Back. Se pare că oamenii l-au primit cu căldură, i-au strîns zîmbitori mîinile, au făcut poze cu el şi l-au lăsat să le mîngîie animalele de companie. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost dacă acest film s-ar fi făcut în România, iar „look who’s back“ ar fi fost ştiţi voi cine. (A. P.)

● (urmare din numărul trecut) Căldură Italiană SRL, Titularul SRL, House Of Harmony 1000 Ani SRL, Aproape SRL, Pur Şi Simplu Ind SRL, A Thoth-ului SRL, Stejar OK 2014 SRL, Incandescent SRL, Farmacia Mihai Viteazul SRL, Dama Cu Camelii SRL, Lucrativ Divers SRL, Poem SRL, Celmaitare SRL, Televiziunea Cetăţeanului SRL, Europa Fier SRL, Cinci Pietre SRL, Persuasiv SRL, O Bănăţeancă SRL, Cerul Deschis SRL, Post Mortem SRL, Lună Şi Bec Cleaning SRL, Desen Roşu SRL, Cadouri Din Rai SRL, Maşinuţa Curată G & Y SRL, Teoremu SRL, Salina Din Oraş SRL, Act Profesional SRL, Iniţiativa SRL, De Facto Incom SRL, Biruinţa Este A Domnului Isus SRL, Psihocuplu SRL, Avem Proiect SRL, Iu & Mi Ice SRL, Negru Family SRL, Demn Construct SRL, Dinastia J SRL, General Accesibil SRL, Eleganţă Prin Simplitate SRL, Agrosfere SRL, 11 Metri SRL, Oxymoron Consult SRL, Identic SRL, Ora Exactă SRL, Scaune La Kilogram SRL. (D. S.)

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

poliție jpg
Ce l-ar fi împins pe un român să comită o triplă crimă în Germania. Detalii despre anchetă
O tragedie de o cruzime greu de imaginat a cutremurat orașul Bochum, din vestul Germaniei. Un român în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv și este acuzat de omor deosebit de grav, după ce a provocat intenționat un incendiu devastator în clădirea de locuințe în care stătea cu chirie.
Donald Trump FOTO AFP
Donald Trump a vrut să-şi pună numele şi pe Oceanul Atlantic. Cine i-a tăiat avântul: „De data asta nu o fac. (...) Oceanele sunt diferite, domnule”
Donald Trump spune că a renunțat la ideea de a „reboteza" Oceanul Atlanticul cu numele său după o conversație în care nu a primit răspunsul dorit.
loredana chivu si mirela retegan
Loredana Chivu, ironii la adresa Mirelei Retegan. Cum a poreclit-o la Asia Express: „A prins voce să țipe”
Competiția Asia Express devine din ce în ce mai solicitantă, iar tensiunile dintre concurenți nu întârzie să apară. De această dată, Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu au fost implicate într-un schimb de replici cu Mirela Retegan, în timpul jocului pentru câștigarea celei de-a șaptea amulete.
Pentagon FOTO Shutterstock
Agenția despre care Pentagonul nu vorbește: ce pregătește TSO pentru tehnologiile rivalilor SUA
Pentagonul a creat, discret, o agenție cu scopul de a sabota programele tehnologice ale rivalilor SUA, însă tocmai secretul din jurul ei ridică întrebări despre controlul acestor operațiuni.
e2004d67 c34d 4515 aa07 1c1a4df70528 jpg
„Sfinții sunt salvarea noastră, căci tare greu o ducem”. Moaștele din Catedrala Patriarhală, ajutorul de iarnă al bucureștenilor
Ziua a V-a a sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului. Cerul supărat a adus puțină lume la cea mai mare sărbătoare religioasă a Capitalei, deși Catedrala Patriarhală adăpostește în aceste zile moaștele a cinci martiri ai credinței.
image png
Universitatea Craiova - Inter D'Escaldes, 3-1. Oltenii au făcut spectacol în Andorra și au bifat prima victorie în Conference League
Duelul din Andorra s-a disputat într-un cadru de poveste, pe un teren care se află la 1.240 de metri altitudine.
sedinta csat png
„Suntem în domeniul improvizației strategice”. Un expert în securitate analizează concluziile ședinței CSAT
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), desfășurată joi, 22 octombrie, a avut pe agendă securitatea la Marea Neagră, după incidentele recente în care au fost implicate nave comerciale și drone. Expertul în securitate Hari Bucur critică lipsa unei strategii coerente.
Gabi Bădălău, Claudia Pătrășcan jpg
Gabi Bădălău îi dă replica Claudiei Pătrășcanu și publică dovezile plăților pentru copii. Ce sumă a achitat
Războiul declarațiilor dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău a atins un nou punct culminant. Sătul de acuzațiile repetate aduse în spațiul public de fosta sa soție, omul de afaceri a ales să răspundă prin dovezi concrete
Florin Barbu foto Facebook MADR jpg
Despăgubirile pentru secetă au fost calculate greșit, anunță ministrul Agriculturii. Florin Barbu: „Corectăm actul normativ”
Ministerul Agriculturii va modifica actul normativ privind despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă, după ce, spune ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a fost identificată o eroare în modul de calcul al compensațiilor.