O lume aproximativă

Publicat în Dilema Veche nr. 612 din 5-11 noiembrie 2015
O lume aproximativă jpeg

De cînd mă știu, am trăit în România pe care mi-am ales-o, deliberat, drept loc al existenței, într-o lume aproximativă. O lume în care nimic nu era chiar atît de fix, în care totul părea că se poate negocia, ajusta măcar pe ici, pe colo-colo, în care nimic nu părea definitiv. Și eram cît se poate de mulțumită de această relativitate și ambiguitate a lucrurilor. 

Eram, spun, pentru că în toate există o limită. Din păcate, se pare că pentru unii dintre  noi, românii, uneori (de cele mai multe ori?) acea limită e doar moartea. Ne oprim din aproximațiile noastre doar cînd o dăm în bară evident, cînd o facem lată în sens negativ: pe scurt, doar atunci cînd acțiunile noastre au consecințe dramatice și mor oameni. Mor oameni absurd, tragic, infernal, oameni despre care nimeni n-ar fi crezut că nu mai au de trăit. 

Doar cînd mor, înfiorător și în număr mare, începem să ne punem întrebări și să ne îndoim. Să ne îndoim de sistemul nostru călduț, în care totul se negociază, pe care eu însămi, de pildă, țin minte că îl lăudam, în¬tr‑un fel, mai demult: îl opuneam regulilor prea stricte din Franța…

Cînd, însă, în ajunul unei zile în care de obicei ne jucam plăcut de-a moartea, apare moartea adevărată, ne îngrozim, și, brusc, realizăm: rea¬li¬zăm că trăim într-o lume atît de nesigură, o lume care se ține așa, într-un vîrf de ac sau în mai multe vîrfuri de ace. Ne petrecem ore în clădiri din cuburi asamblate de copii neîndemînatici, care pot fi spulberate la primul cutremur mai serios. Ne „distrăm“ în cluburi și baruri a căror precaritate o catalogăm drept boemie (și) ca să nu ne pună pe gînduri. Apelăm la medici care, uneori, ne „rezolvă“ doar aparent. Ne urcăm în mașini ai căror șoferi fac excese de viteză și beau doar cîte un pahar. Ne lăsăm copiii pe mîna unor profesori care își povestesc viețile și-i trimit acasă…

Și lista aproximațiilor ar putea continua. Ele pot fi ilare, cînd nu devin criminale. Le putem trata, pe unele, în anumite situații, cu umor și ironie, dacă ne țin curelele și nu sîntem prea iritați de ce ni se întîmplă. Putem fi înduioșați de autorii lor, ne poate fi milă de ei, dacă nu devin responsabili de tragedii. 

Cînd se întîmplă o tragedie, umorul și mila se lasă așteptate. Ne cuprind furia și tristețea - o tristețe sfîșietoare, fără capăt. Nu ne mai putem consola, așa cum o făceam eu, una, cîndva, că la noi nu e ca-n SUA, de pildă, unde se petrec, din cînd în cînd, oribile omoruri în masă, cînd cîte un psihopat intră într-un colegiu și împușcă la întîmplare. Neglijența noastră, relativizarea regulilor, în care am trăit, mai mult sau mai puțin, cu toții, de ani, se dovedesc la fel de criminale. La fel de fără întoarcere. Nu se mai pune problema intenției, a deliberării. Am trecut, din păcate, linia asta, într-un teritoriu dureros de explorat.

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

Romanița Iovan, declarații emoționante despre fiul ei, Albert
Romanița Iovan, relație specială cu fiul ei, Albert. Ce promisiune și-au făcut: „Sper ca acest obicei să nu se oprească niciodată”
Romanița Iovan are o relație deosebită cu fiul ei, Albert, din fosta căsnicie cu regretatul pilot Adrian Iovan. În vârstă de 20 de ani, tânărul îi aduce creatoarei de modă numeroase motive de mândrie, iar legătura dintre ei rămâne una extrem de apropiată, chiar dacă acesta se află în prezent la stud
euro pixabay jpg
Job plătit cu peste 4.000 de euro pe lună în Germania. Românii pot aplica chiar dacă nu au experiență
Românii care vor să lucreze în străinătate pot avea acces la locuri de muncă bine plătite în sistemul medical din Germania. Posturile de asistent medical generalist vin cu un salariu de peste 4.000 de euro brut pe lună.
Joe Manganiello  foto   Profimedia jpg
Joe Manganiello, imagini șocante din spital. Actorul a slăbit 27 de kilograme în doar două săptămâni
Joe Manganiello a publicat imagini șocante din perioada în care s-a luptat cu o boală autoimună gravă, care era cât pe ce să-i fie fatală. Actorul a dezvăluit că a pierdut aproximativ 27 de kilograme în doar două săptămâni după o intervenție chirurgicală majoră.
Actriţa Brooke Shields FOTO Profimedia
Brooke Shields, secretul siluetei de invidiat la 61 de ani. Antrenamentul care a ajutat-o să slăbească
Brooke Shields a dezvăluit care este secretul formei sale fizice la 59 de ani și spune că, pentru prima dată după mulți ani, a găsit antrenamente care îi fac cu adevărat plăcere. Actrița susține că noua sa rutină de exerciții o ajută să se simtă „mai fabuloasă ca niciodată”.
Donald Trump FOTO AFP
Adevăr rostit de Trump dintr-o eroare sau mesaj strategic? „Crimeea este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Președintele american Donald Trump a făcut afirmații surprinzătoare în timpul unui interviu. Crimeea este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei, a spus Trump despre peninsula ocupată de ruși. Totodată, Trump a descris Crimeea drept o zonă înconjurată de ocean.
INSTANT CALIN GEORGESCU MOGOSOAIA 003 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Călin Georgescu nu scapă deocamdată de arestul preventiv. Contestația ajunge la Curtea de Apel București. Precizările acestuia
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, după ce procurorii au contestat decizia Tribunalului București de înlocuire a măsurii cu arestul la domiciliu. Hotărârea definitivă urmează să fie pronunțată de Curtea de Apel București, potrivit unei clarificări publicate de reprezentanții lui Georgescu.
confident caucasian superhero girl with red cape tenses points biceps white jpg
Testul simplu care îți arată ce calitate secretă folosești în fiecare zi
Fă acest test simplu și află ce superputere ascunsă ai.
droguri heineken depistate craiova 3 iunie 2025   foto ipj dolj (1) jpeg
Drogurile pentru consum propriu: de ce o amendă nu poate înlocui tratamentul
O analiză semnată de Alex Florin Florența, procuror-șef adjunct DIICOT.
dinu patriciu jpeg
Averea miliardarului Dinu Patriciu a fost scoasă la licitație. Familia acestuia a pierdut bătălia cu băncile
Războiul judiciar purtat ani la rând de moștenitorii lui Dinu Patriciu a fost spulberat de executori. Văduva, fosta soție și copiii magnatului s-au luptat în instanțe pentru o avere evaluată în trecut la peste două miliarde de euro, însă bunurile rămase au fost scoase la vânzare silită.