Şi, totuşi, unii dintre ei rămîn senini

Publicat în Dilema Veche nr. 608 din 8-14 octombrie 2015
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

Pentru că experienţele îngrozitoare prin care au trecut i-au mutat în alt loc, de unde lumea se vede altfel. Faptele terifiante la care au fost martori, chinurile greu de imaginat, umilirea, anularea fiinţei, toate astea i-au făcut să fie altfel decît ceilalţi. Altfel decît noi. Nu sînt doar nişte supravieţuitori – atîţia cîţi mai sînt –, ci nişte

care ne vorbesc, uneori, despre ce li s-a-ntîmplat, iar noi vedem în minţile noastre nişte filme. Ironia cumplită a felului în care sîntem alcătuiţi i-a transformat, cu surle şi trîmbiţe, cu imnuri de slavă şi cu discursuri luxuriante, în… personaje. E ultima formă de tortură la care sînt supuşi. Un chin al amînării eterne. E cea mai fină şi mai perversă batistă care s-a pus vreodată pe ţambal. 

În biblioteci, săli de cursuri, librării, case memoriale, muzee, la televizor, apar, uneori, nişte oameni care povestesc despre esenţa torturii. Unii dintre ei ezită atunci cînd sînt puşi în situaţia de a explica, de a oferi detalii, descriind amănuntele ororilor prin care au trecut. Ezită, pentru că simt – chiar dacă nu pun în cuvinte senzaţiile astea – că lumea în faţa căreia povestesc asistă la un soi de spectacol. Iar un spectacol e ceva ce, prin natura sa, se adresează unui public, unui auditoriu care îşi pune în funcţiune, instinctiv, mecanismele de receptare a ficţiunii. Totul s-a întîmplat în nişte vremuri incerte, pe cînd publicul care asistă la actul povestirii nici nu se născuse. O vreme aşezată, cumva, în repertoriile faptelor cărora li s-au dat nume, etichete, definiţii. Asculţi povestea unui supravieţuitor. Şi, pentru că aşa sîntem alcătuiţi cu toţii, vezi în minte imaginile pe care omul acela le construieşte din cuvinte. Imaginile înlănţuite se derulează într-un montaj şi într-o gramatică guvernate de imaginaţia fiecăruia dintre noi. Dar, indiferent de filmul fiecăruia, deasupra tuturor se instalează duhul divin – şi diabolic deopotrivă! – al relatării. Al poveştii. Şi supravieţuitorul devine, inevitabil, un personaj. 

E sinistru să faci diferenţe între gradele de suferinţă prin care poate trece cineva. Unde e suferinţa mai mare? În creierii munţilor, unde supravieţuitorii unei catastrofe aviatice îşi mănîncă semenii care nu au rezistat la frig şi la foame? Într-un lagăr de concentrare, unde exterminarea declanşată de nişte minţi rătăcite se împleteşte cu chipurile hidoase pe care le ia disperarea imposibil de exprimat în cuvinte? Într-un spaţiu al sărăciei absolute, unde fiecare copil se naşte cu certitudinea imediată a morţii? Într-o închisoare dintr-un regim dement, unde se crede că „reeducarea“ trece prin forţarea unor oameni să-şi mănînce propriile fecale? În decapitări şi tăieri de membre, în războaiele dintre comunităţi care-l văd pe Dumnezeu în moduri ireconciliabil diferite? În mutilări ale unor copii, făcute în cinstea credinţei că aşa se face pregătirea pentru o maturitate „corectă“? Lista monstruoasă a modalităţilor prin care oamenii pot chinui alţi oameni se poate lungi la nesfîrşit. Aici, imaginaţia, dar şi ceea ce unii numesc „o formă de creativitate“ nu cunosc limite. 

Să rămînem, totuşi, aici, la noi. Unul dintre cele mai ieftine trucuri e să te muţi, cu povestea, pe la alţii. Descoperi lucruri la care ţi se pare că nici o minte normală, indiferent cît de „creativă“, n-ar fi sperat să ajungă. Şi, aşa, crima capătă nuanţe. Începe o hermeneutică a ororii. Se porneşte raţionamentul diabolic al lui „Ehe, pe la alţii a fost mult mai rău…“. Şi, dintr-odată, crima de aici devine mai mică decît crima de acolo. Totul se transformă într-o cîntărire fotbalistică a unei comparaţii între „fazele“ unui meci. Inevitabil, unele sînt mai spectaculoase. Şi uiţi că e vorba despre suferinţe îngrozitoare, care au chipuri diferite, dar tot suferinţe sînt, şi tot îngrozitoare. Deci să rămînem la noi. Şi să ne amintim că Experimentul Piteşti s-a petrecut aici. Că „iadul închisorilor comuniste“ e o sintagmă pe care o vehiculăm destul de lejer azi, uitînd că orice secundă care trece – fără identificarea clară şi pedepsirea unor vinovaţi – e egală cu smulgerea unei unghii, cu cleştele, ca să se înveţe minte „duşmanul poporului“.

În inima acestei euforii funeste a hermeneuticii crimei, în nevinovăţia reală a unui public care ascultă povestea unui supravieţuitor al ororii, doarme liniştită cea mai cumplită ironie. Victima e liberă să vorbească. Are statut social recunoscut, are public în faţa căruia poate spune ce are de spus, are la dispoziţie edituri la care îşi poate publica memoriile suferinţei, are tot ce-i trebuie pentru a denunţa faptul că unii oameni îi pot chinui inimaginabil pe alţii. Tabloul pare să fie unul complet. Oamenii în care virtuţile au supravieţuit pot acum să povestească liber chinurile prin care au trecut. Pot să relateze fiecare detaliu al ororii. Să formuleze în fel şi chip fiecare trăire din fiecare secundă în care încercau să-şi păstreze minţile limpezi în mijlocul torturii. Dar artizanii chinului nu se văd nicăieri. Iar cînd se văd, extrem de rar, sînt nişte bătrîni neputincioşi, aidoma celor care îşi povestesc chinurile. 

Ironia cumplită e că „învingătorii“, supravieţuitorii au primit, după ce au fost tocaţi, la propriu, dreptul pe care l-au cerut, dar le-a fost refuzat. Şi pentru asta au plătit scump. Dreptul de a vorbi liber. De a spune ce gîndesc. Acum pot spune cît poftesc. Pot avea public. Iar publicul are ocazia să vadă, cu ochii minţii, imaginile din care se alcătuiesc aceste poveşti. Personajele care au suferit sînt la faţa locului. Cei care i-au chinuit lipsesc. Iar cei care au cîntat delirant sistemul chinuirii au parte de funeralii naţionale. Îngrozitoare imagine! Cumplită ironie! 

Garantat 100%

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
O influenceriţă urmărită de milioane de fani, acuzată că şi-a ucis iubitul. Tânăra mai fusese arestată pentru că l-a agresat fizic FOTO
Courtney Clenney, în vârstă de 26 de ani, este o influenceriţă şi model OnlyFans din Statele Unite. Ea a fost arestată pentru crimă, după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, în timp ce se certau.
image
Cum a primit un şofer aer în loc de combustibil la o benzinărie din Argeş. Ce nereguli a descoperit Protecţia Consumatorului
O pompă de combustibil la staţia Fuel One din comuna argeşeană Căteasca contoriza costul cantităţii de combustibil livrate, ca şi când ar fi fost distribuită în mod real, însă în fapt containerul de combustibil era gol, au descoperit după un control efectuat miercuri 10 august inspectorii de la CJPC Argeş.
image
Şoferiţa din Iaşi care a ucis patru muncitori pe şosea, acuzată de omor calificat. Declaraţii uluitoare
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.